COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Ceban: „Troleibuzele ajung mai repede la destinație decît o făceau anterior”

Ceban: „Troleibuzele ajung mai repede la destinație decît o făceau anterior”

Banda destinată transportului public din Chișinău va fi implementată în ritm lent, însă sigur.

Asta afirmă primarul general al Capitalei, invitat aseară la emisiunea Cotidianul LIVE.

Edilul consideră că în centrul Chișinăului trebuie redus numărul autoturismelor pentru a face mai mult loc transportului public.


Potrivit lui Ceban, chiar dacă unii șoferi încalcă banda pentru transport public, desenată de curînd pe strada Pușkin, troleibuzele ajung mult mai repede la destinație decît o făceau anterior.

„Chiar dacă avem banda dedicată astăzi, și unii nu o respectă, transportul public pe aceste porțiuni circulă mult mai rapid decît circula anterior. Da, e un disponfort mai sporit pentru cei care circulă cu mașinile, dar în zona centrală trebuie să facem tot posibilul ca să fie cît mai puține automobile”, a declarat edilul.

„Vă dau un exemplu: dacă într-un troleibuz avem 60 de persoane, în cele trei mașini, care fac cît un troleibuz ca spațiu pe care-l ocupă, sînt maxim 15 persoane, dar de obicei cîte 2-3, sau cîte 1. 60 versus 3. Nu mai vorbesc de poluare și alte lucruri care țin de ecologie”, a spus Ceban, menționd că „banda dedicată va fi implementată chiar dacă asta unora nu le place”, a adăugat Ceban.

Potrivit edilului, la prima etapă aceste benzi vor apărea pe cîteva străzi din sectorul Centru (Bodoni, Mateevici, Grigore Vieru, Renașterii), dar în mod normal trebuie acoperite și alte străzi importante din celelalte sectoare ale Capitalei, printre care Mircea cel Bătrîn, Alecu Russo, Moscova, Dacia, Alba Iulia și Calea Ieșilor.

„Începem cu Pușkin, Bănulescu-Bodoni, Mateevici. O luăm încetișor. Trebuie ca oamenii să se deprindă, am auzit și multe cuvinte necenzurate”, a mai spus primarul.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load