Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Ceban: Proiectul bugetului pentru 2022, în plină dezbatere

29 noi. 2021,, 15:45   Capitala
2704 0

Vrea cele mai transparente dezbateri publice cu privire la Proiectul Bugetului pentru 2022. Potrivit primarului general Ion Ceban, în această săptămână vor continua dezbaterile, asta după ce săptămâna trecută edilul a avut întâlniri cu toate fracțiunile din CMC.

„Așa cum ne-am propus săptămâna aceasta avem dezbateri și discuții cu suburbiile, cu locuitorii din sectoare prin Preturi, cu specialiștii din domeniul economic, dar și alte domenii distincte: educație, transport alternativ, dar și altele. Iată cei care tot arată cu degetul, să întrebe Guvernul în ce perioadă a fost consultat proiectul bugetului național. Vă zic eu. Nici o zi. Apar cifre diverse și, multe în detrimentul cetățenilor.

Specialiștii tot răsfoiesc bugetul național și, se uimesc de ce promovează oamenii și cu ce viteză fulger a fost adoptat acest proiect, care nu l-a văzut nimeni. A fost ca la emisiunea Surprize&Surprize. În afară de cei de la Guvernare, nu am auzit nimeni să zică cât de bun este acest document și că ar îmbunătăți cumva situația. Unde sunt discuțiile DVS stimați reprezentanți de la guvernare cu APL-urile”, a declarat Ceban.

Primarul spune că speră ca colegii săi de la CALM să îl susțină și poate să bată din nou, mai intensiv la ușile guvernanților pentru a nu înșira cifre frumoase pe foaie pentru proiecte, dar să vorbească despre „Fapte bune””, a conchis Ceban.

Amintim că Primăria Chișinău organizează circa 16 dezbateri cu toți cei implicați. Astfel, sunt zeci de proiecte și pentru anul viitor în capitală și suburbii.


Graficul dezbaterilor este publicat pe site-ul primăriei, transparent, conform legii. „Tare sper că anu acesta toți consilierii municipali se vor uni, vor da dovadă de maturitate și împreună vom intra în an nou cu un un proiect de buget aprobat. Unii anul trecut nu au votat proiectul, dar după tot anul în loc să facă că sunt la guvernare, protestează din orele de muncă sub ușa primărie și cer de la Primăria Chișinău ceea ce nu au votat. În ultima perioadă s-au tot activizat mai multe provocări și atacuri, deși este departe campania electorală, probabil mai au și alte planuri”, a precizat edilul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?