X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Ceban: „Primăria nu se administrează doar pe Facebook”

22 iun. 2021,, 10:17   Capitala
2579 0

Primăria nu poate fi administrată doar pe Facebook, dar prin ieșirea în teritoriu și prin analizarea celor mai mari probleme le fața locului. Este opinia edilului capitalei, Ion Ceban, și a fost exprimată în cadrul unei conferințe de presă, organizată astăzi.

Ceban a pomenit și despre neînțelegerile din ultima vreme pe care le are cu vice-primarul Victor Chironda, menționînd că „cineva se vrea tare mult văzut, auzit, sîntem și în campania electorală”.

„Reiterez, eu am angajamentele față de oameni și responsabilitățile în fața chișinăuienilor. În aceste angajamente a fost și formarea echipei cu care am venit în executiv, la primărie. Eu am fost cel care i-am propus domnului Chironda această funcție, iar lucruile nu pot continua de o asemenea manieră, ca să răspund la majoritatea inacțiunilor și nereușitelor sale”, a declarat Ceban.

Potrivit primarului, în acest an, complicat pentru multă lume, Chișinăul a avut zeci de proiecte, fiind preluate unele probleme lăsate de izbeliște, acum cîțiva ani.

„Primăria nu se administrează doar în Facebook, Primăria este ceea ce se întîmplă azi și acum în teren, acolo unde sînt adevăratele griji și nevoi ale oamenilor, pe stradă, în curțile blocurilor de locuit, rîul Bîc, clădiri lăsate în paragină, instituții educaționale, medicale, sociale. În acest an pandemic am inițiat aici cînd toată lumea s-a oprit din sute de proiecte. Chișinău nu a avut zeci de ani atîtea proiecte cît a avut în acest an. Am preluat probleme cronice”, a adăugat edilul capitalei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?