X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Ceban nu vrea ca Primăria "să fie luată prin surprindere" dacă va ninge mai devreme

28 sep. 2020,, 14:55   Capitala
2679 0

Responsabilii de la primărie urmează să facă o revizie la toată tehnica necesară pentru perioada rece a anului, dar și a materialului antiderapant ce este în depozite.

Acest lucru a fost cerut de către edilul capitalei, care spune că municipalitatea nu trebuie să fie luată prin surprindere în cazul în care fulgii vin mai devreme.

„Sîntem aproape în octombrie, iar iarna este tot mai aproape, din acest motiv trebuie să vedem ce avem și ce ne trebuie. Iarna trecută a fost generoasă la capitolul temperaturi, astfel, nu am cheltuit prea mult antiderapant și în stoc avem mai mult material.

Cît ține de tehnica necesară, am solicitat responsabililor să o aducă în ordine și o pregătească în caz de necesitate. În cazul în care nu ajunge tehnică, vom vedem cum putem contracta și ce bani putem să alocăm din buget. Curînd vor ajunge și cele 5 autospeciale de deszăpezire, oferite de Moscova. Acestea ne vor ajuta foarte mult. Iernile sînt diferite. Cîteodată ca anul trecut, iar uneori foarte dure”, a precizat edilul.

Primarul spune că anul trecut, pentru curățarea drumurilor, presărarea cu antiderapant împotriva ghețușului și poleiului, au fost preconizate 30 de milioane de lei, dintre care s-au folosit 1,5 milioane de lei. De precizat că 4/5 din bani s-a cheltuit pentru antiderapant, iar 1/5 pentru muncitorii, care au lucrat în turele de noapte.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?