X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Ceban: Ministerul Finanțelor insistă ca Primăria Chișinău să fie delapidată de 17 milioane de lei

28 aug. 2021,, 15:43   Capitala
1938 1

Ministerul Finanțelor insistă ca Primăria Chișinău să fie delapidată de 17 milioane de lei de niște escroci. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, după ce a primit o scrisoare de la MF, în urma unei solicitări făcute.

„Am primit ieri scrisoarea de la Ministerul Finanțelor, prin care se insistă ca municipalitatea să fie delapidată de 17 milioane de lei în folosul unor escroci, oameni cu dosare penale. Decît să dați bani aceștia unor hoți, mai bine să îi dați la pedagogi pentru ai testa gratis”, a declarat Ceban.

Potrivit primarului general Ion Ceban, în prezent, ultimul cuvânt și ultima decizie urmează să fie luată de Curtea Supremă de Justiție care trebuie să examineze recursul depus de Primăria municipiului Chișinău încă la data de 19 iulie 2021, însă nu a fost până în prezent repartizat spre examinare.

„Între timp, executorul judecătoresc întreprinde acțiuni de executare silită în sensul încasării din bugetul municipal a sumei de 17 milioane de lei”, spune Ceban.

Amintim că Primăria a sesizat Ministerul Finanțelor despre abaterile de la legislația în vigoare în cadrul acțiunilor executorului judecătoresc.


Ceban s-a adresat președintelui parlamentului, prim-ministrului, șefului statului să stopeze această tranzacție silită până la luarea deciziei finale de către organele de drept.

Primarul spune că din acești bani se poate de realizat foarte multe proiecte în capitală, cum ar fi reparația 50 de curți de bloc sau 300 de terenuri de joacă instalate în capitală.

Ceban spune că potrivit deciziilor judecătorești urmează a fi încasată din contul Primăriei municipiului Chișinău, urmează de remarcat că aceasta este formată din 2 părți și anume: 3 078 612,38 lei cu titlu de cheltuieli suportate de SA”Locuințe pentru Toți” pentru pregătirea documentelor, servicii de proiectare, expertiza proiectelor, executarea lucrărilor de construcție și demontarea construcțiilor efectuate la blocul locativ din str. Alba Iulia 10A și suma de 14 061 264 lei cu titlu de venit ratat al companiei SA„Locuințe pentru toți”.

„Absurditatea situației respective este că instanțele de judecată au obligat Primăria municipiului Chișinău, nefiind în nicio relație contractuală cu SA „Locuințe pentru toți”, să compenseze așa numitul „venitul ratat” al SA„Locuințe pentru toți”. Cum o companie a cărei conducere de fapt nu avea intenția să construiască obiect locativ pentru că în realitate fura banii investitorilor, putea avea venit ratat? Cu alte cuvinte instanțele de judecată au decis că infracțiunea comisă de factorii de decizie ai SA „Locuințe pentru toți” urmează a fi remunerată de Primăria municipiului Chișinău cu suma de 17 mln lei, suplimentar la cele 80 de mln lei ce constituie prejudiciu cauzat investitorilor.

În toată epopeea dată, Primăria municipiului Chișinău este prejudiciată de rând cu investitorii, adică cetățenii care au dat bani pentru locuințe, doar că dacă cei din urmă aveau relații contractuale cu SA„Locuințe pentru toți” și le-au încredințat mijloacele bănești, Primăria la rândul său a fost obligată la plata sumelor nejustificate prin doar 2 hotărâri judecătorești, pronunțate de 4 judecători după „intima lor convingere””, a conchis Ceban.

În prezent, Primăria municipiului Chișinău a sesizat mai multe instituții în vederea implicării în limitele competenței în situația creată, rămânând în așteptare ca acestea să elucideze aspectele invocate precum și să adopte decizii corespunzătoare cu tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?