X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Ceban le răspunde „specialiștilor” de pe rețelele de socializare

29 sep. 2020,, 17:10   Capitala
2724 1

Primarul general spune că în urma ploilor de astăzi, unii abia așteptau să vină cu unele critic și să facă vinovată Primăria de rafalele naturii.

Primarul a inspectat astăzi strada Albișoara în urma ploilor de dimineață.

„Am văzut astăzi critici, experți și diverși așa numiți specialiști, care s-au dat cu părerea pe rețelele de socializare despre situația creată în oraș în urma ploii din această după amiază. Fapt că în partea de sus a orașului nu există nici o gură de captare, dar sînt puse de frumusețe de către fostele conduceri, avem ce avem. Le vom lua pe rînd. Am mai spus, curățarea rîului și adăugarea mai multor rețele sînt unele soluții care ne-ar scăpa de inundații”, a declarat Ion Ceban.

Primarul spune că dacă albia rîului Bîc nu era curățată în această vară, situaţia pe str. Albişoara avea să fie mult mai gravă, ca urmare a precipitaţiilor puternice care au căzut în prima jumătate a zilei de astăzi.

„Am inspectat strada şi recunosc, mai avem de lucru. Facem tot posibilul pentru a soluționa problema. Împreună cu responsabilii de la primărie am discut despre acţiunile ce trebuie să le întreprindem în perioada imediat următoare. Pentru „specialiștii” care nu cunosc și au reușit să critice pe rețelele de socializare, gurile de captare de sub podul din bd. Vieru, acestea sînt amplasate mai sus decît nivelul solului, pentru că ultimul strat de asfalt nu a fost turnat”, mai punctează edilul.


Ion Ceban a mai spus că pe str. Albişoara vor fi adăugate 86 de guri de captare a apei pe lîngă cele 112 existente şi trei conducte cu diametrul de 500 și 600 mm fiecare, pentru evacuarea apelor pluviale din zonă. În plus, pe această stradă sînt schimbate şi ţevile de apeduct şi termoficare.

„Precipitaţiile abundente ne-au arătat punctele slabe şi unde trebuie să intervenim pentru a remedia. Actualmente toate serviciile municipale sînt antrenate în sectoarele capitalei pentru a lichida consecinţele provocate de ploaie”, a conchis acesta.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?