X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Ceban, despre îmbunătățirea sistemului de iluminat din capitală. Ce se planifică în viitorul apropiat

13 dec. 2021,, 12:30   Capitala
2532 0

În anul 2021, Întreprinderea Municipală Reţelele Electrice de Iluminat „LUMTEH” a continuat procesul de modernizare. Potrivit primarului general Ion Ceban, peste 2,7 mil. lei au fost fost investite în procurarea și instalarea a 100 de controlere pentru dirijarea și controlul iluminatului public în municipiul Chișinău.

„Pentru anul viitor se planifică achiziționarea altor 200 de blocuri de control. Astfel, în prezent 160 din cele 670 de puncte de alimentare din oraș sînt dotate cu aceste echipamente, care sînt dirijate din oficiu și permit eficientizarea activității întreprinderii prin:

-respectarea strictă a programului de pornire;

-absența factorului uman atunci cînd sistemul funcționează în regim automat;

-disponibilitatea feedback-ului informațional privind activarea modului solicitat, care face posibilă reducerea timpului de răspuns al dispecerului la о situație de urgență;


-controlul de la distanță al modurilor de funcționare, care face posibilă excluderea deplasărilor asociate cu verificarea pornirii și stingerii iluminatului;

-capacitatea de a seta programe de pornire individuale pentru regiuni, cu ture de timp selectate în mod optim;

-contorizarea tehnică de la distanță a energiei consumate, permițînd reducerea timpului de lucru și a costurilor de transport necesare la efectuarea ocolurilor pentru efectuarea citirilor;

-capacitatea de a detecta modificări ale consumului de energie, permițînd identificarea rapidă a conexiunilor neautorizate.

Totodată, modernizarea sistemului dat asigură un nivel optim și stabil de iluminare, în conformitate cu standardele aplicabile și reduce costurile operaționale, crește fiabilitatea și eficiența rețelei de iluminat exterior și îmbunătățește semnificativ indicatorii de eficiență energetică”, a declarat edilul.

Primarul afirmă că „Lumteh” a îmbunătățit și centrul de control și dirijare a semafoarelor, achiziționînd în anul curent 8 controlere moderne pentru semafoare, în valoare de peste 885 mii lei, suplimentar la cele 52.

„Pentru anul 2022 se intenționază procurarea altor 18 unități. În total, în oraș sînt 194 intersecții semaforizate. Pentru lucrările de modernizare a obiectivelor de semafoare și procurarea de echipament, în anul curent au fost cheltuite circa 3 mil. lei, iar pentru anul viitor, în acest scop vor fi alocate alte 2,5 mil. lei. Este important să investim în fiecare an pentru a lucra cu tehnică modernă”, a conchis Ceban.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?