Despre asta au comunicat pentru Noi.md reprezentanții Primăriei. Pentru majoritatea din aceste proiecte au fost deja alocate resurse financiare, prin urmare nu există motive de a le stopa, mai spun reprezentanții municipalității.
„Vă asigur că toate proiectele în desfășurare vor fi continuate. Pentru acestea au fost alocate surse financiare, există și planul de execuție, nu cred că o să fie abandonate. Aceste proiecte sînt în beneficiul cetățenilor, pentru dezvoltarea capitalei și nu există impedimente de ordin politic", a menționat șeful purtătorul de cuvînt al Primăriei, Vasile Chirilescu.În ceea ce privește proiectul de reabilitarea a amfiteatrului din parcul „Valea Trandafirilor”, despre care portalul nostru a semnalat anterior că se află într-o stare deplorabilă, funcționarul a menționat că au fost alocate resurse financiare doar pentru renovarea parcului per ansamblu.
„Valea Trandafirilor este un parc în care se investește foarte multe. S-au făcut investiții mari în iluminatul stradal, acum se lucrează la aleile pietonale, terenurile sportive. Pentru un anumit proiect separat trebuie alocate surse financiare suplimentare. Dacă vor fi efectuată o redistribuire, cu acceptul CMC, cel mai probabil pentru anul viitor ar putea fi inclus ca o continuare a proiectului de modernizare a parcului”, a adăugat Chirilescu.
Menționăm că atribuțiile primarului general interimar au fost preluat recent de Adrian Talmaci, după ce Consiliul Municipal l-a demis pe Ruslan Codreanu.
Adăuga comentariu