Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Bal de Caritate la Chişinău. S-au strâns 16.800 de euro pentru persoanele care suferă de boli incurabile

9 noi. 2021,, 18:50   Capitala
1697 0

Zeci de oameni de afaceri, politicieni şi artişti au participat la cel de-al 11-lea Bal anual de caritate "Hospice Angelus", care a avut loc în Capitală. La licitaţia organizată în cadrul evenimentului, s-au strîns 16.800 de euro pentru persoanele care suferă de boli incurabile.

Evenimentul s-a desfăşurat sub patronajul prințului romîn Ștefan Dimitrie Ferdinand Sturdza, președinte de onoare al Fundației Hospice Angelus.

"Oamenii care au organizat evenimentul sînt aceeaşi echipa Angelus care zi de zi se ocupă de aceşti copii, copii care suferă îngrozitor. S-au născut majoritatea dintre ei în suferinţă şi în curînd o să moară în suferinţă", a menţionat Ştefan Sturdza, președinte de onoare al "Hospice Angelus".

Organizatorii spun că banii vor uşura viaţa multor oameni rămaşi fără speranţă.

"Să reuşim să amenajăm curtea singurului centru hospice pediatric din Republica Moldova care este Casa Angelus. Este necesară pentru ca amenajarea curţii să fie cu succes, circa trei mii de euro", a declarat Cristina Cuciurca, PR manager Hospice Angelus.


Partenerul privat al Loteriei Naționale în domeniul loteriilor și pariurilor sportive și-a demonstrat din nou responsabilitatea socială, participînd în calitate de partener general. Compania a oferit cinci mii de euro, bani suficienţi pentru alimentaţia copiilor îngrijiţi de fundaţie pentru șase luni. În plus, directorul general al companiei, Plamen Milanov, a luat parte şi la licitaţie.

"Eu sper mult că exemplul companiei noastre, NGM, dar şi exemplul Hospice Angelus va fi preluat şi de alte companii, în special cele internaţionale. Este foarte important ca oamenii din Moldova să înţeleagă că nu sînt singuri şi că sînt şi alţii care tot se gîndesc la cei nevoiaşi", a precizat Plamen Milanov, directorul "NGM Company".

Partenerul privat al Loteriei Naționale în domeniul loteriilor și pariurilor sportive a cîştigat două loturi: un tablou al stilistului Evgheni Hodorojkov şi o rachetă de tenis donată de Radu Albot.

Contribuţia totală a Loteriei Naţionale a fost de 9.500 de euro. Fundația "Hospice Angelus" a fost înfiinţată în anul 2000, iar din banii colectaţi din donaţii a oferit îngrijiri medicale pentru mai bine de 60 de mii de persoane.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?