Unul după altul, izbucnesc scandaluri din cauza construcțiilor răzlețe, apariției unor proiecte absurde și a unor decizii arhitectonice controversate, care adesea sluțesc fața orașului. Nimeni încă nu a putut răspunde la întrebarea – cum să îmbinăm istoria și necesitățile unui oraș mare? Cine stabilește prioritățile și răspunde de realizarea politicii urbanistice? Unde este hotarul dintre o clădire dărăpănată, care trebuie demolată, și un monument de arhitectură? Care norme legale protejează astăzi patrimoniul arhitectural și de ce nu se respectă aceste norme?
Legislația este ajustată
În anul 1993, Parlamentul a adoptat Legea privind ocrotirea monumentelor și Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. Prin acest document, toată partea centrală a orașului a fost luată sub protecția statului.
„Cu regret însă, de la 1993 încoace, acest statut al centrului este ignorat și nu este pus pe primul plan al dezvoltării urbane, a afirmat doctorul în arhitectură Sergiu Cecan în cadrul unei conferințe de presă privind ocrotirea aspectului istoric al Chișinăului. În 2007, a fost adoptat primul, din perioada post-sovietică, plan general de dezvoltare a orașului. Însă el nu conține niciun cuvînt despre ocrotirea monumentelor de istorie și arhitectură. Și este vorba despre documentul de bază care trebuie să ghideze dezvoltarea orașului. Iată de ce nu-i de mirare că, pînă în prezent, în capitală se construiește haotic și fără gust, distrugînd istoria. Lipsa unei politici în domeniu este și ea o problemă majoră. Din punct de vedere administrativ, centrul orașului aparține mai multor preturi, și o politică unică de dezvoltare a lui, în aceste condiții nu poate exista. Noi nu avem o structură municipală aparte, responsabilă pentru dezvoltarea centrului istoric.
O bază legislativă în domeniul ocrotirii patrimoniului cultural și istoric la noi există. Problematică este implementarea normelor și dorința autorităților, în special a celor locale, de a face ordine în acest sens. Din 2010 a început renașterea legislației privind patrimoniul. A fost nevoie ca sistemul de protecție să fie format, practic, de la zero. Au fost adoptate: Legea privind protejarea patrimoniului arheologic, Legea privind protejarea patrimoniului național cultural mobil, Legea privind protejarea patrimoniului cultural imaterial. Anul trecut – Legea privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război. În prezent așteaptă să fie adoptată ultima lege – privind ocrotirea monumentelor. Sarcina autorităților este să elaboreze regulamentele respective, pentru ca aceste legi să poată fi implementate.
Încă în anul 2012 un grup de experți ai Consiliului Europei în probleme de ocrotire a patrimoniului cultural imobil, pe parcursul cîtorva săptămîni, s-a aflat în Moldova pentru a evalua starea de lucruri. Concluzia a fost că Moldova a avut toate instrumentele legislative necesare pentru a-și proteja eficient patrimoniul. Doi factori au împiedicat-o – corupția și lipsa voinței politice pentru ca legea să funcționeze la toate nivelurile.
Un exemplu al lipsei de voință politică din partea autorităților noastre este faptul că, începînd cu anul 1991, nicio persoană nu a fost trasă la răspundere sau măcar amendată pentru distrugerea clădirilor vechi sau reconstruirea lor ilegală.”
Un moratoriu asupra lucrărilor de construcție sau mutarea centrului
În 2004, Guvernul a stabilit un moratoriu asupra construcțiilor noi în centrul istoric al Chișinăului, care nu a fost anulat de nimeni. Însă el, ca și multe alte acte normative, nu este tradus în viață.
„Nu e suficient să conferi statutul «ocrotit de stat», el se cere materializat în documente municipale, spune Ciocan. Conform legii, el trebuie să se manifeste la nivel local. Dar nu este. Cum am mai spus, în primul rînd aceste lucruri trebuiau reflectate în Planul general. Acolo urmau să fie stabilite regulile de construcție, pentru ca să nu fie deteriorată canavaua istorică.
În acești ani, la Chișinău au apărut numeroase clădiri care nu au nimic comun cu partea centrală a orașului, dar încă nu e totul pierdut. Experții străini consideră că orașul și-a păstrat identitatea. Ei ne spuneau: «Băieți, voi nu cunoașteți ce aveți, cum să dezvoltați acest patrimoniu și ce să faceți cu el. Iar patrimoniul istoric poate deveni temelia dezvoltării orașului – economică, culturală, turistică.»
Pentru a păstra aspectul istoric, în Planul general trebuie prevăzut, așa cum se face în alte orașe europene, un loc special în afara centrului istoric, pentru dezvoltarea funcțiilor urbane centrale, care contribuie la distrugerea structurii lui. Noi trebuie să formăm un centru nou – comercial, administrativ etc., unde să transferăm funcțiile de bază. Atunci orașul va deveni policentric și vor apărea condiții de păstrare a patrimoniului.”
Dacă ar exista dorință, s-ar mai putea restabili ceva
„Istoria Chișinăului este distrusă sistematic și în mod barbar, consideră etnograful și istoricul Vladimir Tarnachin. Dar nu e totul pierdut. La dorință, multe lucruri mai pot fi păstrate. Spre exemplu, aceeași Moară Roșie, care, de fapt, a fost întotdeauna ”albă” – acoperită cu făină. Sau clădirile unor întreprinderi industriale odinioară mari, cum ar fi «Steaua Roșie», astăzi camuflată sub o fațadă falsă. După război, grație acestei întreprinderi, a renăscut industria ușoară a republicii. Sau fosta filială a fabricii «Zorile», abandonată acum (cu o istorie bogată), care se află la intersecția străzilor Bulgară și 31 august 1989. În anii 1901-1902, acolo era amplasată cazarma regimentului de infanterie din Minsk, apoi – fabrica de tutun. Sau fabrica de piele de pe str. Ismail, pe care a ochit-o un investitor român. El este gata s-o facă una cu pămîntul, pentru a construi pe acel loc un hipermarket. Da, pe acest teritoriu există numeroase anexe ridicole, care pot fi demolate. Însă această întreprindere reprezintă istoria noastră, blocul central ar putea fi păstrat, exploatîndu-l în plan arhitectural. Asta ar atrage încă mai multă lume.
În capitală mai există oameni cărora le pasă, gata să contribuie la restabilirea aspectului ei de odinioară. E o inițiativă deocamdată, dar ea există – să fie restabilit aspectul Chișinăului în baza imaginilor din anii 1950, perioada restabilirii lui postbelice. Există negative unice din anii 1951-56. De exemplu, vederi de pe bd. Tineretului, bd. Negruzzi etc. Este important ca ulterior acestea să prindă bine cuiva.
De fapt, existența imaginilor nu garantează nimic. Ani în șir, locuitorii capitalei au urmărit procesul de restabilire a Sălii cu Orgă. Prima etapă – de restaurare a fațadei clădirii – s-a încheiat. Dar comanditarul nu s-a mai complicat cu restaurarea tuturor sculpturilor care împodobeau cîndva edificiul. În anul 1911, cînd acesta a fost construit, deasupra intrării centrale (pe atunci aici era amplasată banca orășenească) era instalată statuia zeului roman al comerțului, Mercurius. Mai bine de 35 de ani, aceasta se prăfuiește în depozitul „Moldexpo”.
Eu mereu am susținut că istoria Basarabiei și personajele ei merită a fi invidiate de orice capitală europeană. Dar prea puțini oameni apreciază asta, prea puțini manifestă interes. Clădirile se distrug complex, iar amănuntelor nimeni nu le acordă atenție. Spre exemplu, clădirea de pe Bănulescu-Bodoni, 53 – monument de arhitectură de importanță națională, din sec. XIX. Cîndva, acolo a existat o scară spiralată din fontă, ca cea de la turnul de apă, însă ea a dispărut.
E trist și dureros să urmărești cum se distruge centrul istoric al orașului. Întotdeauna filantropia a fost un act prestigios și la modă. Fiecare moșier bogat contribuia la dezvoltarea comunității, investind mijloace în oameni, școli, spitale etc. Astea erau considerate fapte plăcute lui Dumnezeu. Ei nu scoteau banii din țară. Mulți testau mijloace, uneori foarte solide, în folosul zemstvei. Însă cu timpul, aceste fapte nu s-au mai bucurat de respect”.
De ce mediul de afaceri nu dorește să restaureze clădirile?
Potrivit lui Sergius Ciocan, dacă problema nu este soluționată la nivel de statul, businessul caută alte căi. În prezent, restaurarea edificiilor vechi nu este profitabilă. Restaurarea costă mai mult decît orice reparație sau chiar construcție nouă. În Occident, în aceste cazuri, statul își asumă o parte din cheltuieli, pentru a păstra autenticitatea orașului. Noi, deocamdată, nu avem așa ceva.
În condițiile noastre experții văd o singură ieșire – modificarea legislației și tragerea la răspundere penală a celor care se fac vinovați de distrugerea clădirilor istorice. Nici măcar amenzi nu se aplică. Iar problema constă în faptul că unii ”investitori”, iar uneori înșiși funcționarii, aduc intenționat clădirile la gradul de ”ruinare” pentru a nu se mai complica cu ocrotirea monumentelor. Căci e mult mai simplu să demolezi și să construiești din nou, în cel mai bun caz – cu o copie a fațadei, în cel mai rău – ceva de neimaginat. Adesea specialiștii scot acoperișul unor asemenea clădiri și întorc ulucele în așa fel, încît apa de ploaie să distrugă temelia clădirii.
Sergius Ciocan și-a putut aminti o singură istorie de succes – restaurarea complexului monastic „Căpriana” – cea mai veche și unica mănăstire voievodală, fondată în 1420. În 1990, ea se afla într-o stare deplorabilă. Președintele de atunci, Vladimir Voronin, a bătut cu pumnul în masă și bani s-au găsit. La finanțarea acestui proiect au participat companii mari precum Lukoil, Itera, Moldasig, Media Satelit, Orange Moldova, DAAC Hermes, Ciment, Moldcell, Moldtelecom, Floarea Soarelui, Knauf, Sudzucker-Moldova, Moldova-Agroindbank, Moldindconbank, „Calea Ferată din Moldovei”, Marr sugar Moldova, Quadro Design Plus și altele. Alte exemple de succes în care mediul de afaceri ar fi restaurat din cont propriu un monument de arhitectură nu există.Pe cînd exemple negative avem cu duiumul, cum ar fi conacul familiei Balioz din s. Ivancea, Orhei. Unul dintre cele mai frumoase conace aristocratice construite în sec. XIX a fost lăsat în voia sorții. În 2006, conacul a fost dat în locațiune unei companii private. Conform contractului, arendatorul urma să restaureze monumentul de arhitectură, însă reparația nu a mai fost terminată. Mai mult, oamenii de afaceri au distrus definitiv monumentul de arhitectură, modificînd aspectul clădirii. Tot ce s-a reușit a fost rezilierea în instanță a contractului.
Nu se prețuiește…
Nemijlocit în capitală, avem numeroase exemple de atitudine barbară față de aspectul ei istoric. Construcția neterminată din preajma Muzeului de Artă – monument istoric și cultural de însemnătate națională, clădirea multietajată ridicată ilegal în preajma consulatului Franței, fisurile casei-muzeu Pușkin, provocate de șantierul de construcție a unui bloc locativ din apropiere. Fosta vilă urbană a lui Rîșcanu-Derojinschi la intersecția străzilor Vlaicu Pîrcălab și București – clădirea istorică cu două etaje și subsol, care stă fără acoperiș, este un monument de arhitectură de însemnătate națională și creația celebrului arhitect Bernardazzi. Ruinele ei, prin care străbat copaci sălbătăciți, stau ca un reproș mut.
Vila urbană a lui Rîșcanu-Derojinschi a fost construită în anii 1852-1875. În anii 1950, în această clădire se afla Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM, apoi – societatea „Știința”. Pe terenul adiacent exista o grădină și niște dependințe. De la 2009 încoace, clădirea a avut mai mulți proprietari. Fiecare a prezentat Ministerului Culturii proiecte de construcție a unor clădiri supraetajate, care nu erau acceptate, pînă la un timp. Dar ultimul proprietar a reușit să obțină autorizația pentru construirea unui hotel supraetajat.
Acum un an, acolo a fost pornit un șantier grandios. Un amănunt interesant – autorul proiectului este compania lui Victor Grozavu, fiul viceprimarului Nistor Grozavu. Proiectul a fost aprobat de Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice. La Direcţia generală arhitectură a Primăriei ni s-a spus că, deocamdată, a fost permisă restaurarea clădirii, nu și construirea hotelului. Dar se vede cu ochiul liber că din clădirea vilei a rămas doar carcasa. Despre ce restaurare poate fi vorba cînd din clădirea istorică nu a rămas, practic, nimic?
Clădirea Primăriei va fi restaurată
Ion Ștefăniță, director general al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor (AIRM) din cadrul Ministerului Culturii, susține că, anul trecut, în capitală nu a fost demolat niciun monument de arhitectură sau istorie, pe cînd în cei 25 de ani precedenți capitala a pierdut peste 250. Mai mult, el consideră că lucrurile au început să meargă mai bine. Consiliul Municipal, la examinarea în a doua lectură a bugetului municipal pentru anul 2018, a decis să aloce 20 de milioane de lei pentru restaurarea clădirii Primăriei – unul dintre cele mai frumoase edificii din centrul istoric.
El a fost construit în sec. XIX la inițiativa primarului Carol Schmidt. Pe atunci, în acest loc se afla corpul de pompieri. Arhitecții Mitrofan Elladi și Alexandru Bernardazzi au muncit trei ani asupra proiectului (între 1898 și 1901). Clădirea construită era numită pasaj urban. La etajul doi al ei se afla Duma Orășenească, iar la primul – magazine, ca și în prezent. În anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, clădirea a fost grav avariată. În 1944, ea a fost restaurată sub egida arhitectului Robert Kurtz, cel care ulterior a proiectat hotelul „Chișinău” și alte edificii din capitala RSSM. Lucrările de restaurare, pe alocuri de reconstrucție, au durat din 1946 pînă în 1948, ghidate de imaginile foto și planurile parțial păstrate.
Administrația orașului a revenit aici tocmai în 1951, după ce clădirii i-a fost redat aspectul inițial. Dar există și diferențe – de la capătul clădirii, deasupra intrării principale, turelele au fost restaurate, dar nu în dimensiunile precedente, mai mari. O altă particularitate a clădirii Primăriei este curtea internă. Acum ea este ascunsă de ochii lumii, acolo funcționarii își parchează mașinile. Însă experții consideră că, fiind amenajată respectiv, această curte ar putea deveni o curiozitate turistică foarte interesantă a orașului nostru.
Ștefăniță a mai menționat că pe bani municipali va fi restaurat havuzul din Grădina Publică. Alți 300 de mii de lei vor merge la amenajarea scuarului din fața casei-muzeu „A.S. Pușkin”. Finalizarea ei este preconizată către Ziua Muzeelor (18 mai). Clădirea veche, monument de însemnătate națională, în care în prezent se află liceul „Gh. Asachi”, va fi și ea restaurată cu 10 milioane de lei.
De la caritate la vitalizare
Nicio țară din lume nu-și poate păstra întregul patrimoniu cu mijloace proprii, în special una atît de mică cum este Moldova. De aceea, statutul mijloacelor atrase în scopul păstrării patrimoniului cultural treptat trece de la „caritate”, „mijloacele filantropilor” la „investiții-țintă în resursele istorice”. Procesul de includere a patrimoniului istoric în viața economică și socială a fost denumit „vitalizare”.
Astăzi, în lume se practică patru metode de bază ale ei – privatizarea monumentelor cu trecerea poverii asupra proprietarilor privați; dezvoltarea obiectivelor de patrimoniu; dezvoltarea turismului și crearea produselor și a brandurilor turistice ; comercializarea ”aurei” patrimoniului istoric, cînd atractivitatea orașelor istorice și a unor raioane istorice separate servește drept motiv pentru sporirea prețului imobilelor.
În Moldova, soluționarea problemei vitalizării și păstrării patrimoniului istoric se reduce la trei sarcini principale – integrarea obiectelor patrimoniale în circuitul economic și capitalizarea lor – cu condiția prioritară necondiționată de conservare a lor; crearea mecanismului de atragere a mijloacelor investitorilor privați, fondurilor extrabugetare pentru reconstrucția și conservarea patrimoniului istoric-cultural material și nematerial (profitabilă din punctul de vedere al economiei), inventarierea și capitalizarea patrimoniului sec. XX, care s-a păstrat cel mai bine.
Majoritatea acestor probleme vor găsi soluționare în noua Lege privind ocrotirea monumentelor. De mai mulți ani, Ministerul Culturii o tot înaintează spre a fi discutată. Între altele, documentul elaborat de instituția de profil restricționează construcția pe teritoriile adiacente siturilor istorice și introduce standarde de reconstruire a clădirilor vechi. Orice amestec din afară urmează a fi coordonat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Se are în vedere reparația, extinderea, modificarea peisajului adiacent, amplasarea structurilor temporare de protecție (inclusiv a gardurilor), obiectivelor publicitare și amenajarea căilor de acces.
În plus, monumentele istorice dispun de așa-numita zonă de protecție – acolo tot trebuie să acționeze regulile de amenajare. Pentru monumentele din oraș perimetrul zonelor de protecție este de 100 m, pentru cele din localitățile rurale — 200 m. Aceste terenuri nu pot fi separate. Edificarea unor obiecte noi pe teritoriile adiacente va fi permisă numai după evaluarea impactului lor asupra monumentelor de însemnătate culturală. Povara financiară a protejării monumentelor istorice revine proprietarilor acestora. În același timp, ei vor fi scutiți de impozitul pe imobil. Excepție vor face încăperile în care se desfășoară o activitate comercială. Însă pînă acum Parlamentul așa și nu a examinat acest proiect de lege. Probabil, el nu convine cuiva…
Adăuga comentariu