Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

A început asamblarea primelor troleibuze cu aer condiţionat

17 iul. 2018,, 12:50   Capitala
2203 0

A început asamblarea primelor troleibuze cu aer condiţionat de la noi din ţară.

Piesele pentru cinci troleibuze din totalul celor 20 au ajuns la Chişinău, iar astăzi angajaţii Regiei Transport Electric au purces la treabă. Pentru că este o premieră pentru angajaţii regiei, inginerii au însuşit procesele tehnologice de montare a climatizatoarelor de la colegii din Belarus. Cei mai entuziasmaţi sînt locuitorii Capitalei care spun că abia aşteaptă să circule în condiţii confortabile.

Primul lot de componente pentru cele cinci unități de transport a fost livrat vineri de către compania de la Minsk. La Chişinău troleibuzele au ajuns avînd caroserie şi şasiu, dar fără motor şi echipament electronic. Astfel, în prima etapă meşterii trebuie să asambleze salonul şi să pregătească acoperişului pentru instalarea sistemelor electronice.

"Faţă de troleibuzele care au fost pînă acum, aici sînt făcute modificări esenţiale în construcţia acoperişului. Pentru noi acestea sînt lucări noi, pînă acum noi nu am făcut astfel de lucrări. Noi avem colaborare strînsă cu secţia de constructori şi tehnologi de la uzina producătoare.Orice întrebare se discută prin căile moderne de comunicare", a spus Iurie Boico, tehnolog superior Regia Transport Electric.

Muncitorii spun că mai este mult de lucru, dar speră să se descurce cît mai repede.

De confort va avea parte şi şoferul troleibuzului. Asta pentru că şi în cabina acestuia va fi intalat un sistem de aer condiţionat. Mai mult, conducătorul va avea la îndemînă un utilaj prin intermediul căruia va putea regla temperatura în salon.

"Aproximativ într-o lună, o lună jumătate preconizăm să scoatem la emitere aceste cinci troleibuze dotate cu sistem de aer condiţionat. Nu este uşor pentru că este o premieră pentru Chişinău. Dar o echipă din cadrul Regiei Transport Electric au fost delegaţi în Republica Belarus la uzina producătoare ca să se familiarizez cu sistemul de aer condiţionat", a spus Dorin Ciornîi

Primele cinci troleibuze vor fi puse în circulaţie după ce un expert din Belarus le va testa. Următoarele componente pentru 15 troleibuze vor ajunge în ţara noastră pînă în luna octombrie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?