Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

9 instituții cer deschiderea de clase suplimentare în Chișinău

11 sep. 2023,, 13:13   Capitala
3541 0

Dacă anul trecut, în instituțiile cu statut public și privat din Chișinău erau școlarizați 99 220 elevi, în anul de studii 2023-2024 cifra a crescut, fiind de 102 645 de elevi.

Datele au fost comunicate de șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport Andrei Pavaloi. Oficialul a menționat că s-a majorat cifra atît a celor școlarizați în clasa I, cît și a celor care au mers la liceu. Astfel, în 9 instituții de învățămînt primar și secundar a fost solicitată deschiderea a încă o clasă suplimentară pentru înscrierea în clasa I, notează Noi.md cu referire la newsmaker.

Potrivit oficialului, la ziua de azi, în municipiul Chișinău sînt școlarizați în clasa întîi 11 460 copii.

„Comparativ cu anul trecut cifra s-a majorat cu 1700 de elevi. În 9 instituții de învățămînt primar și secundar a fost solicitată deschiderea a încă o clasă suplimentară pentru înscrierea în clasa I”, a menționat Pavaloi, la ședința săptămînală a serviciilor Primăriei Chișinău.

El a adăugat că în învățămîntul liceal, la 1 septembrie 2023, numărul total de elevi admiși a fost de 5 498. „În anul anterior, cifra a fost 5360”, a comunicat Pavaloi.


Cu privire la școlarizarea elevilor per ansamblu în municipiul Chișinău, în cele 150 de instituții cu statut public și privat, Pavaloi a menționat că „au fost școlarizați la 1 septembrie 102 645 de elevi, anul trecut au fost 99 220”.

Zilele trecute, șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport Andrei Pavaloi menționa că cele mai multe clase supraaglomerate sînt în sectoarele Rîşcani şi Buiucani. Printre cauze – lipsa cadrelor didactice: „Directorii urmează, în săptămîna respectivă, să găsească soluţii tehnice pentru ajustarea numărului de elevi în clase, prin deschiderea a încă o clasă. Au fost deschise complexe educaţionale, avem Liceul „Pro Succes”.

În acest an, la Liceul cu profil de arte „Ion şi Doina Aldea-Teodorovici” din sectorul Buiucani din Chişinău a fost deschisă suplimentar o clasă de-a întîia, iar în prezent sînt cinci la număr. Toate sînt supraaglomerate – cu pînă la 41 de elevi într-o singură clasă. Chiar şi aşa, în jur de 30 familii nici nu au apucat să-şi înscrie copiii.

În noul an de învățămînt, în total – în Republica Moldova, 35,5 mii de copii au mers în clasa I, cu 1200 de copii mai mulți față de 2020/2021. În prezent, avem circa 12,7 elevi la un profesor, față de 18 elevi în mod tradițional. Datele au fost comunicate de expertul în politici economice Veaceslav Ioniță. Expertul a spus că în prezent avem migrația internă a tinerilor spre municipiul Chișinău și Bălți. În municipiul Chișinău, numărul elevilor a crescut cu 18,6%, în Bălți cu 13,3%, UTA Găgăuzieri – +9,1%, Ialoveni – + 0,7%. În Telenești a scăzut cu 16%, Nisporeni minus 14,3%, în Cantemir a scăzut cu 14,1%, în Basarabească și Cimișlia cu cîte 12,4%, iar în Leova minus 12%.

0
0
0
1
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?