Puterea stiri: 7442
Criza energetică stiri: 1145

XIAOMI PAY VINE ÎN MOLDOVA: Victoriabank și Mastercard lansează plățile contactless cu brățări fitness ©

16 aug. 09:30   Business
1842 0

Victoriabank și Mastercard au lansat un nou serviciu digital pentru clienții săi - Xiaomi Pay, în premieră în Republica Moldova. De acum înainte, clienții băncii își pot adăuga cardurile Mastercard în portofelul digital Xiaomi Pay și pot efectua plăți contactless cu brățara Mi Smart Band 6 NFC de la Xiaomi.

„Sunt extrem de bucuros să anunț în premieră pentru Moldova, un nou serviciu digital implementat împreună cu Mastercard - Xiaomi Pay. Pe parcursul ultimilor 4 ani, prin eforturile angajaților Victoriabank, am înregistrat mai multe premiere în zona plăților digitale în Republica Moldova. Am fost primii și deocamdată, suntem unicii care permitem clienților Victoriabank să achite cu telefonul Android prin VB24 Pay! Am fost primii care am lansat Garmin Pay în Moldova în 2019. Am fost în primul val de lansare ApplePay în Moldova în 2022. Astăzi, anunțăm această frumoasă colaborare cu Mastercard și Xiaomi, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive inteligente din lume[1]”, declară Bogdan Pleșuvescu, Președintele Comitetului de direcție al Victoriabank.

Comentând lansarea Xiaomi Pay, Președintele Comitetului de direcție al Victoriabank, Bogdan Pleșuvescu a subliniat beneficiile plăților contactless care sunt sigure, rapide și pot fi efectuate aproape oriunde în țară: „Odată cu lansarea acestui nou serviciu de plăți contactless extindem gama de portmonee digitale și venim în ajutorul clienților noștri, care mai ales, duc un mod de viață activ și vor să beneficieze de cele mai moderne opțiuni de plată, inclusiv cele care nu necesită prezența fizică a cardul. Așa că încurajăm clienții noștri să-și înroleze cardurile, pentru a beneficia de libertatea, confortul și siguranța deplină a portofelelor virtuale”.

Cum configurezi plățile cu Mi Smart Band 6 NFC?

  • Instalează aplicația mobilă Xiaomi Wear (Android) sau Xiaomi Wear Lite (iOS), conectează-te prin contul tău Mi (sau înregistrează unul nou) și selectează regiunea „Moldova”.
  • În fila „Dispozitive”, selectează „Mi Smart Band 6 Fitness Bracelet” și pornește-o.
  • Setează codul PIN.
  • Accesează fila „Xiaomi Pay”, completează detaliile cardului Mastercard de la Victoriabank și confirmă autorizarea prin mesaje SMS pentru a finaliza activarea.

Cum să plătești cu un Mi Smart Band 6 NFC?

  • Activează dispozitivul atingând pe ecran.
  • Accesează secțiunea carduri glisând pur și simplu din ecranul principal spre stânga.
  • Atinge săgeata, activând cardul de plată. Introduceți codul PIN dacă este necesar.
  • Pentru a plăti, pur și simplu ține brățara în fața terminalului de plată.
  • Odată activat, cardul va rămâne activ timp de 60 de secunde sau până la efectuarea plății.

„Consumatorii în zilele noastre caută mai multe opțiuni și o flexibilitate mai mare în modul în care își folosesc finanțele, iar misiunea Mastercard este să le ofere o gamă largă de soluții de plată. Brățara fitness poate fi un instrument de plată foarte convenabil pentru toți cei care au un stil de viață activ: nu trebuie să vă căutați cardul sau să vă scoateți telefonul, în timp ce fiecare tranzacție cu banda inteligentă activată NFC este securizată în mod fiabil. Datorită platformei digitale Mastercard, detaliile cardului nu sunt transmise în timpul plății, ci sunt înlocuite cu un cod digital unic - un token (jeton de securitate), care face fiecare plată în siguranță. Felicităm Victoriabank pentru noua lansare inovatoare și sperăm că brățara Mi Smart Band 6 NFC va deveni un accesoriu și un dispozitiv de plată popular printre locuitorii Moldovei”, menționează Irina Untila, director al reprezentanței Mastercard în Republica Moldova

Odată cu lansarea serviciului Xiaomi Pay, Victoriabank lansează suplimentar o nouă promoție, oferind șansa de a câștiga brățări fitness Mi Smart Band 6 NFC. Faceți cumpărături de 300 lei și mai mult cu orice card Mastercard emis de Victoriabank și participați la extragerea săptămânală de 2 brățări Mi Smart Band 6 NFC.

Victoriabank investește în digitalizare

În 2018, Banca Transilvania, cel mai mare grup financiar din România, a devenit acționar majoritar al Victoriabank, alături de BERD. Investițiile în platformele digitale sunt o prioritate, acestea reprezentând viitorul. Victoriabank este prima bancă care a introdus plățile cu telefonul Android, înzestrat cu NFC, prin aplicația gratuită VB24 Pay, în 2019 – plățile cu Garmin Pay. Din aprilie 2022 a devenit disponibil Apple Pay. Utilizatorii de carduri își pot gestiona conturile de la distanță prin: VB24 Web, VB24 Mobile, iar persoanele juridice – prin VB24 Business. Victoriabank este inclusă în Registrul global al furnizorilor de servicii Visa și Mastercard în ceea ce privește securitatea plăților digitale.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre faptul că zborurile directe către Moscova au fost interzise?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав