Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Șoferiță de taxi: „Doar pentru că sunt fată, nu înseamnă că am dreptul la indulgențe!” ©

8 mar. 2021,, 11:49   Business
3931 0

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor, marcată în data de 8 martie, am stat de vorbă cu o domnișoară care a făcut o alegere mai neobișnuită în materie de profesie. O profesie care este considerată, în continuare, una bărbătească: taximetria.

În lumea modernă, practic, nu există domenii de activitate în care nu ar lucra în mod egal și bărbați și femei. Suntem înconjurați de femei în forțele de ordine, forțele vamale, sau forțele armate. Iar, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor, am discutat cu o șoferiță de taxi, Iulia Filina, care lucrează la una dintre companiile de taxi din Chișinău, partenere ale Yandex Go în Moldova, ca să aflăm mai multe dedesubturi ale meseriei aparent “bărbătești”, pe care o practică.



- Iulia, vă este greu să lucrați în serviciul de taxi? De ce ați decis să urcați la volan anume pentru a transporta pasageri?

- Este greu, dar foarte interesant. Am 23 de ani, mi-am luat permisul la 18, iar în taxi lucrez de aproximativ șase luni. Am certificat și toate documentele necesare pentru a profesa. Înainte, am lucrat ca dispecer la o companie de taxiuri, am pregătit scrisori de parcurs și auzeam multe istorii de la colegi. Această meserie a devenit foarte interesantă pentru mine și am decis să îmi testez forțele. Respectiv, am început a lucra în calitate de șofer.

- Vă place?

- Foarte mult! Această profesie îți dă o adrenalină și o energie deosebită. În permanență comunici cu oameni diferiți. Iar să comunici ai ocazia cam mereu, fiindcă oamenii, de regulă, sunt surprinși când văd o fată conducând un taxi și încep a da întrebări, deci se creează o punte de legătură și de discuție. S-ar părea că ar trebui să fiu deja obișnuită cu o astfel de reacție din partea pasagerilor, dar fiecare persoană își exprimă surprinderea și emoțiile în felul său.

- Există situații dificile sau momente ce presupun mai multă îngrijorare, în munca Dvs. zilnică?

- Să spunem doar că pasagerii sunt diverși și intră în mașină cu dispoziții diferite. Trebuie să mă adaptez, să încerc să comunic în limba lor. Uneori, când observ că au o zi mai grea, încerc să le fac pe plac. De exemplu, în încercarea de a-i sustrage de la problemele zilnice, pot să le spun: “în timp ce conducem și suntem pe drum, haideți să ascultăm muzica Dvs. preferată”.

- Care este istoria cea mai recentă, de la locul de muncă, care v-a marcat sau pe care ați memorat-o mai bine ca fiind una ieșită din comun?

- Se pare că pasagerii mă țin minte mai bine decât aș reține eu istoriile. Mai ales când ei pierd ceva în mașină și le returnez eu lucrurile mai târziu. S-a întâmplat să fie uitate în mașină cheile apartamentelor, portmonee și telefoane. Sunt sigură că, atunci când întorci un lucru pierdut, viața îți va mulțumi cu siguranță. Așa lucrează karma! Prin urmare, când văd că oamenii lasă ceva în salon, le reamintesc pe loc sau îi sun imediat ce le găsesc obiectele uitate. Chiar zilele trecute, o femeie de vreo patruzeci de ani și-a uitat telefonul, iar eu l-am găsit și l-am returnat. Ar fi trebuit să vedeți cât de recunoscătoare era doamna!

- Cum credeți, unei femei îi este mai greu să practice această profesie, sau dimpotrivă, mai ușor?

- Mi se pare că totul depinde de atitudinea față de muncă. Faptul că sunt fată nu înseamnă deloc că am dreptul la indulgențe. Sunt exact la fel ca toți ceilalți șoferi, fie că vorbim de bărbați sau femei.

- Și, apropo, femeile primesc mai mult bacșiș?

- Interesantă întrebare. Uneori bem cafea împreună cu colegii și în acel moment avem un fel de de “mini-competiție”: cui și cât i-au lăsat bacșiș. Câștig întotdeauna! Sper că acest lucru se datorează în primul rând profesionalismului meu, dar nu genului.

- Aveți o a doua jumătate?

- Da, sunt împreună cu un tânăr și el îmi respectă alegerea, mă susține. În plus, lucrul în taximetrie e o ocupație de suflet. Studiez farmacologia, iar să conduc, pur și simplu îmi place foarte mult. Este ca un hobby din care câștig și bani. Atât iubitul, cât și părinții mei, tratează cu înțelegere acest lucru.

- Sunt îngrijorați cu privire la siguranța Dvs.?

- În primul rând, nu mi s-au întâmplat astfel de cazuri, pentru care ar putea avea motiv de îngrijorare. Lucrez doar cu comenzi oficiale! În al doilea rând, toate călătoriile sunt procesate printr-o aplicație specială, sunt reflectate în sistem, iar în caz de urgență pot contacta serviciul de asistență.

- Ce le-ai dori tuturor femeilor, cu ocazia Zilei de 8 martie?

- Fericire! Cât mai multă fericire!

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?