X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Kaufland Moldova a semnat un memorandum de colaborare cu autoritățile UTA Găgăuzia ©

8 noi. 2019,, 13:43   Business
3315 0

Kaufland Moldova urmează să-și extindă proiectele de dezvoltare și investiții în UTA Găgăuzia. În acest sens, CEO-ul Kaufland România și Republica Moldova, Marco Hößl și guvernatorul UTA Gagauz-Yeri, Irina Vlah, au semnat un memorandum de colaborare de lungă durată.

Documentul presupune o perspectivă de conlucrare care ar aduce investiții în regiune, programe de susținere a producătorilor autohtoni și crearea locurilor de muncă.

Avem planuri ambițioase, motiv pentru care sunt bucuros să fiu astăzi, aici, la Comrat. Evoluția economică, pe care ați înregistrat-o în ultimii ani și dedicația cu care vă faceți munca, ne-au convins să începem să investim și în Găgăuzia. Prin intermediul acestui memorandum punem bazele unui parteneriat de colaborare de lungă durată, care presupune investiții în regiune, noi locuri de muncă și o relație de conlucrare cu producătorii autohtoni”, a menționat CEO-ul Kaufland România și Republica Moldova, Marco Hößl

CEO-ul Kaufland a mulțumit Bașcanului UTA Găgăuzia pentru efortul pe care îl depune privind crearea unui climat favorabil de afaceri pentru investitori.

La rândul său, Bașcanul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, a menționat că semnarea acestui memorandum reprezintă „un pas important pentru fortificarea unei colaborări constructive şi deschise”. De asemenea, Guvernatorul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, a reiterat deschiderea sa și a autorităților locale, pentru implementarea proiectelor de investiție Kaufland în regiune, fapt ce va contribui la bunăstarea locuitorilor UTA Găgăuzia.

Precizăm că, pe 26 septembrie, Kaufland a deschis ușile primelor sale două magazine în Chișinău, în sectorul Botanica, pe strada Decebal 99/2 și în sectorul Ciocana, pe strada Mircea cel Bătrân 25/1. Magazinele sunt construite în linie cu cele mai moderne standarde de design și beneficiază de o amenajare aparte, astfel încât clientul să aibă parte de o experiență plăcută la cumpărături. Kaufland intenționează să construiască 20 de magazine în Republica Moldova.

Despre Kaufland

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.300 de magazine și peste 132.000 de angajați în 8 țări. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pe lângă educație și sănătate, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Informații suplimentare pot fi accesate pe www.kaufland.md.

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?