COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Fundația Orange Moldova ajută la Alfabetizarea Digitală a Cadrelor Didactice din învățământul general ©

Fundația Orange Moldova ajută la Alfabetizarea Digitală a Cadrelor Didactice din învățământul general

La iniţiativa Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, cu suportul financiar al Fundaţiei Orange Moldova, în parteneriat cu Proiectul de Competitivitate al USAID, în cadrul proiectului Clasa Viitorului a fost dezvoltat, de către un grup de experţi, Programul Național de Alfabetizare Digitală a Cadrelor Didactice din învățământul general.

Programul Național de Alfabetizare Digitală a Cadrelor Didactice a fost lansat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării şi presupune instruirea online a 35 de formatori regionali de către patru formatori naționali ai Centrului Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”.

Igor Șarov, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării: „Formarea competențelor digitale rămâne în continuare printre activitățile prioritare ale Ministerului și acum, mai mult ca niciodată, încurajăm inovarea în sistemul de educație și acest lucru îl începem cu profesori. Când lansam Clasa Viitorului, vorbeam nu doar despre investiții în spații, dar și despre investiții în oameni. Am încredere deplină în ceea ce vor face formatorii în cadrul acestei perioade de instruiri”.

Sesiunea de formare a formatorilor este prima etapă de implementare a programului și se desfășoară în perioada 13 – 22 iulie. Formatorii Centrului Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” au elaborat un program care să răspundă nevoilor de instruire, iar la final să solidifice o bază de cunoștințe și competențe digitale necesare profesorilor pentru predarea atât în modul clasic, cât și la distanță. De la noțiuni generale privind structura și sistemul de operare al calculatorului, elaborarea prezentărilor electronice și gestionarea documentelor digitale, la navigarea pe Internet și comunicarea în spațiul virtual, dar și inițierea în aplicațiile educaționale oferite de Google.

La etapa următoare cei 35 de formatori regionali vor instrui alți 273 de formatori locali, care, urmând instruirea în format cascadă, vor livra seminare practice pentru 3335 de profesori care au cunoștințe de nivel scăzut în domeniu. Programul va fi desfășurat pe durata perioadei estivale în cadrul a 220 de instituții de învățământ din toată țara.

Fundaţia Orange Moldova este unul dintre fondatorii conceptului Clasa Viitorului în Republica Moldova. Cu suportul Fundației Orange și a implementatorului acestui proiect, Centrul de Informaţii Universitare, în 21 de regiuni din ţară au fost lansate 31 de școli pilot. În total, de noi spații de studii, tehnologii și noi metode de predare au beneficiat 29193 de profesori și elevi.

Având la bază modelul European Schoolnet de la Bruxelles, Clasa Viitorului vine să transforme sistemul educațional din Moldova prin integrarea tehnologiilor digitale în școli. Aceasta va permite cultivarea de abilități digitale absolut necesare erei tehnologice, pregătind tinerii pentru piața competitivă și carierele secolului 21.

Proiectul a fost lansat în anul 2017 la inițiativa Guvernului Republicii Moldova, cu susținerea partenerilor strategici de dezvoltare, Proiectul de Competitivitate din Moldova finanțat de USAID, Guvernul Suediei, UKaid și Fundația Orange Moldova.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Advertorial.

Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load