Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3993

Fundația Orange Moldova ajută femeile să-şi dezvolte spiritul antreprenorial ©

18 noi. 2021,, 11:57   Business
4324 0

Alte 655 de femei și fete au beneficiat de cursuri de educație digitală și antreprenorială în cadrul proiectului Women’s Digital Center sau Centrul Digital pentru Femei, ediția 2020-2021.

Timp de șase luni, femeile, cu vârsta cuprinsă între 18-45 ani, au fost ajutate să facă primii pași în domeniul antreprenorial şi să-şi promoveze online afacerile lansate sau cele deja existente. Proiectul este realizat cu suportul financiar integral al Fundației Orange Moldova și implementat de Centrul de Informații Universitare.

Ludmila Nistorică, președinta Consiliului Fundației Orange Moldova: „Pentru Orange, incluziunea şi echitatea digitală reprezintă un pilon al strategiei de responsabilitate socială, prin care ne propunem să reducem inegalitățile legate de accesul la Internet, dispozitive și abilități digitale. Ne dorim ca prin acest proiect, să fim aproape de femeile din întreaga țară, astfel încât, să lanseze proiecte interesante și să dezvolte afaceri, să devină mai competitive pe piața muncii, mai independente financiar și să rămână acasă, alături de cei dragi. Interesul manifestat de toate participantele și rezultatele impresionante, ne încurajează să continuăm și să dezvoltăm proiectul. Fundaţia Orange Moldova rămâne şi în continuare alături de comunitate, pentru ca împreună să valorificăm responsabil oportunităţile pe care ni le oferă tehnologiile şi inovaţiile digitale.”

Angela Mușet, directoare, Centrul de Informații Universitare: „Proiectul în sine își găsește actualitatea și totodată valoarea nu doar prin deschiderea noilor oportunități de instruire în ale digitalului și antreprenoriatului, dar constă mai ales în educarea, încurajarea beneficiarelor de a crede în forțele și capacitățile proprii.”

Cursurile s-au desfășurat la trei Centre Digitale pentru Femei, create și amenajate în cadrul AO Centrul “CONTACT-Cahul” din mun. Cahul, AO Centrul de Politici Socio-Economice ”CONSENS” din or. Sângerei și AO „FĂCLIA” din mun. Ungheni, în anul 2019. Pentru implementarea proiectului, Centrele partenere au primit granturi sub formă de resurse financiare și echipament digital complementar la setul donat, în ediția precedentă. La fel, în acest an curriculum-ul cursului de instruire a fost extins: de la 2 module, la 4 module. Astfel, training-urile (desfășurate în format online și offline) s-au axat pe 4 componente de bază: alfabetizarea digitală, inițierea în antreprenoriat, promovarea online a afacerii, aplicaţii utile şi crearea unui website.

Angela Ciocârlan, președinta Asociației Obștești pentru Copii și Tineret ”Făclia”, mun. Ungheni: „Lecțiile esențiale învățate ar fi că se poate și în perioadele dificile, atunci când credem că pământul fuge de sub picioare, putem acționa prin a învăța. Altă lecție învățată ar fi că programul flexibil oferă participantelor posibilitatea în timpul liber să învețe și să aplice. Și nu în ultimul rând, am învățat unii de la alții. Am devenit o organizație mai puternică, cunoscută în regiune.”

Mihail Cucereanu, director, Asociația Obștească Centrul ”CONTACT-Cahul”, mun. Cahul: „Proiectul a contribuit foarte mult la dezvoltarea socio-economică a localităților, deoarece sunt implicate femeile. Pentru că, femeile sunt capabile să schimbe comunitățile și să reînnoiască societatea. Dar ele, la rândul lor au nevoie de susținere, de încurajare, pentru ca să participe în mod egal la dezvoltarea acestor comunități.”

Adițional, în ediția din acest an Fundația Orange Moldova a venit cu o frumoasă inițiativă adresată, în special, beneficiarelor proiectului ”Women’s Digital Center”, și anume oportunități de granturi financiare.

În acest context, Concursul de Granturi Mici pentru Femei vine să complinească, prin oferirea de granturi în valoare de a câte 20.000 lei, susținerea și încurajarea – a 30 de finaliste ale competiției – în lansarea unei afaceri sau dezvoltarea afacerii existente, precum și creșterea oportunităților economice ale acestora. Granturile financiare sunt destinate pentru achiziționare de echipament tehnologic, utilaj, instrumente de lucru și alte bunuri aferente ciclului operațional și/sau finanţare a cursurilor de calificare/reprofilare sau dezvoltare profesională.

Astfel, în cadrul ediției-concurs au fost depuse 115 dosare – semnate de femei/fete de pe întreg teritoriu al Republicii Moldova, care au fost instruite de către formatorii Centrelor Digitale pentru Femei. Ca rezultat al procesului de evaluare a dosarelor de către o Comisie de Experți independenți, 30 de femei, cu proiecte de idei de afaceri, au fost selectate pentru a primi granturi financiare, în valoare de a câte 20.000 lei fiecare. Proiectele în baza granturilor câştigate vor fi implementate în perioada octombrie 2021 – februarie 2022.

Alionușca Ralea, antreprenoare, Călărași: „Pe lângă faptul că în cadrul programului am învățat multe lucruri noi ce ne-a ajutat să ne digitalizăm, prin acest proiect, am avut posibilitatea şi de a participa la un concurs de granturi la care am câștigat 20.000 de lei pentru dezvoltarea afacerii. Este o susținere importantă pentru noi și la momentul potrivit pentru că planificăm să extindem producerea huselor pentru echipamente muzicale, foto-video prin procurarea materiei prime necesare și a unei mașini noi de cusut.”

Irina Bordian, antreprenoare, Rezina: „De mult timp ne gândeam să diversificăm serviciile pe care le oferim în salina rece. Astfel, am hotărât să îmbogăţim serviciile noastre cu noi proceduri și am participat la proiectul Fundației Orange Moldova care ne-a dat șansa să mai improvizăm un fitobutoi. Din propriile resurse, nu ne-ar fi reuşit să-l achiziționăm în acest moment. Acum, suntem siguri că va fi pe placul clienților noștri.”

Women Digital Center este un proiect de educație digitală și antreprenorială pentru femeile și tinerele din Republica Moldova. Proiectul a fost lansat în 2019, cu suportul financiar integral al Fundației Orange Moldova, fiind create și amenajate trei centre digitale pentru femei în regiuni. Începând cu anul 2020, grație suportului financiar al Orange Moldova și al ATIC, în cadrul Proiectului Tekwill, susținut financiar de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și Suedia, Women’s Digital Center s-a extins încă în două regiuni din țară. În total, peste 1630 de femei au beneficiat de cursuri gratuite în cadrul celor două ediții ale proiectului. Cele cinci centre sunt în municipiile Bălți, Comrat, Cahul, Ungheni și orașul Sângerei.

Mai multe informații despre proiect pot fi accesate pe www.eac.md/r

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?