X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

FinComBank, de 29 de ani într-un pas prin viață ©

1 iul. 2022,, 14:10   Business
3898 0

Astăzi, 1 iulie, FinComBank a împlinit 29 de ani de activitate, fiind una dintre top 5 cele mai populare bănci din Moldova, care numără 80 de sucursale și agenții pe întreg teritoriul țării. An de an, Banca descoperă noi orizonturi, își bucură clienții cu noi realizări și este în continuă creștere ca număr de clienți, ca număr de angajați, dar mai ales ca servicii bancare de înaltă calitate, respectând standardele internaționale și fiind inovatori în multe aspecte ale bankingului.

Istoria Băncii a început în 1992, fără fast, dar cu mult curaj, când un grup de 4 oameni, care deja activau în domeniul bancar, au pus bazele uneia dintre cele mai de succes povești de dezvoltare a capitalului moldovenesc. Și a crescut în tot acest timp de la primul client la peste 130.000 de clienți. Acum, FinComBank este în primul rând o bancă de încredere construită pe o bază financiară solidă care dă dovadă de profesionalism și dezvoltare activă.

Pe parcursul întregii sale activități, FinComBank a avut parte de o echipă îndrăzneață, optimistă și inovatoare, iar clienții noștri sunt cei care ne-au ghidat în munca noastră, dorințele lor fiind dintotdeauna cele ce ne motivează să creăm noi produse și servicii inovatoare și de înaltă calitate. Mai mult decât atât, fiind o bancă cu o experiență impresionantă, am avut dintotdeauna capacitatea de a acționa rapid si de ne optimiza în permanență modelul de business, axându-ne pe un banking transparent, orientat către client. Le suntem profund recunoscători tuturor celor care au pus bazele Băncii de astăzi și au clădit-o pas cu pas. Le mulțumim fondatorilor, acționarilor, clienților, angajaților și partenerilor FinComBank", a subliniat Svetlana Mironova, Președintele Interimar al Comitetului de Conducere, FinComBank.

De Ziua Băncii, aducem sincere mulțumiri clienților noștri pentru încredere, fidelitate și pentru că de 29 de ani ne sunt alături. De mai mulți ani, necesitățile și dorințele acestora reprezintă, de fapt, criteriile de bază după care se ghidează FinComBank în cadrul activității sale și încearcă să le satisfacă pe deplin. Printre ele se numără și digitalizarea și migrarea produselor și serviciilor în mediul online, care este una din prioritățile Băncii în cadrul strategiei de lunga durată.

Apreciem mult rolul fiecărui angajat ce face parte fin echipa FinComBank, cum o numim noi FinComTeam. De aceea, dragi colegi, vă dorim prosperitate şi noi performanțe, succese şi realizarea scopurilor propuse. Vă mulțumim pentru muncă, perseverență, dedicație, responsabilitate și rezultate frumoase de care dați dovadă.

De ziua noastră, un nou update

Această zi reprezintă o ocazie frumoasă pentru actualizări. Astfel, FinComBank vine cu un update de sărbătoare și lansează astăzi un nou design pentru site-ul său www.fincombank.com. Actualizat și modernizat, acesta le oferă clienților Băncii o experiență de utilizator nouă. Vă invităm să accesați paginile destinate persoanelor fizice și persoanelor juridice, Pentru Tine și Pentru Afacerea Ta. De asemenea, feedback-ul fiecăruia dintre voi este mai mult decât binevenit.

Concurs dulce cu certificate cadou

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?