X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Decanter 2020 – We are the Champions

7 oct. 2020,, 10:11   Business
2672 0

Anul acesta, Vinăria Purcari și-a bătut propriul record din 2019 la Decanter World Wine Awards, atunci când Chardonnay a câștigat prestigioasa Medalie Platinum și 97 de puncte. Și când credeam că nu poate fi mai bine de atât, vinurile Purcari din 2020 au adus acasă încă o medalie Platinum și premiul excepțional Best in Show, împreună cu alte nouăsprezece medalii de Aur, Argint și Bronz. Vedetele spectacolului au fost Viorica și Traminer de Purcari - ambele evaluate la 97 de puncte, alese din 16.518 mostre de vin din toată lumea și degustate în orb de 116 experți vinicoli.

Best in Show – Viorica de Purcari – 97 de puncte

Și iată că echipa noastră a reușit din nou, obținând 97 de puncte cu acest vin alb sec delicat și proaspăt. Juriul Decanter l-a descris ca fiind un vin cu „aromă de-o finețe aleasă, care seamănă cu strugurii de Muscat amestecați cu flori de caprifoi și frezie, cu gust plin, moale și echilibrat. Nuanțele fructate amintesc de struguri și de grapefruit alb cu un vârf de coajă de lămâie, iar post gustul este curat, luminos și intens. Prospețimea face parte din farmecul său de mare valoare, așa că acest vin este cu siguranță menit să fie băut, nu stocat”.

Doar 50 de vinuri din cele aproape 17.000 de mostre au câștigat Best in Show, astfel Viorica de Purcari devenind unul dintre 0,3% cele mai bune vinuri prezentate în competiție.

Platinum Medal – Traminer de Purcari – 97 puncte

Traminer de Purcari a ajuns cu eleganță în Top 218 de vinuri care au fost evaluate cu 97 de puncte de către juriul Decanter 2020, adică acum face parte din Top 1,3% cele mai bune vinuri din competiție. Vinul a fost descris ca fiind delicios cu „arome clasice și atractive de portocală parfumată, delicii turcești, sorbet de lămâie și note de struguri de viță nobilă. Nuanțe vibrante de fructe, cu o concentrație excelentă și aciditate răcoritoare, cu un post gust corpolent, care amintește de anason.”

Medalii de Aur pentru Negru de Purcari și Rara Neagra

Negru de Purcari continuă să câștige admirație și medalii ca un iceberg al vinificației moldovenești, creat în sinergie cu tehnologia modernă și metodele tradiționale. Acest omagiu adus vremurilor demult apuse are o aromă subtilă și prezintă echilibrul perfect între fructe și condimente. Corpolent, bogat, catifelat, ușor acid, acest vin te face să înțelegi moștenirea vinificației moldovenești. Juriul l-a descris ca având note de „condimente sărate, tutun uscat, cedru și nuanțe de nucșoară, prune și coacăze negre. Notele fructate minunate și suculente se simt complexe și proaspete."


Rara Neagra s-a remarcat pentru „aroma sa expresivă cu tentă de cireșe roșii, fructe negre, garriga, roșii de vin și note florale. Taninurile coapte și mătăsoase se simt cu adevărat elegante și corpolente. Vibrant și persistent."

Medaliile de Argint și Bronz au fost înmânate pentru:

1. Freedom Blend 2018

2. Alb de Purcari 2017

3. Cuvee de Purcari Rose Brut

4. Negru de Purcari 2017

5. Negru de Purcari 2016

6. Vinohora Rara Neagra Malbec 2018

7. Rose de Purcari 2019

8. Cuvee de Purcari brut

9. Cuvee de Purcari Feteasca Alba

10. Cuvee de Purcari extra brut

11. Grande Cuvee de Purcari 2016

12. Chardonnay de Purcari 2019

13. Pinot Grigio 2019

14. Sauvignon Blanc de Purcari 2019

15. Malbec de Purcari 2018

16. Vinohora Feteasca Neagra Montepulciano 2019

17. Vinohora Feteasca Alba Chardonnay 2018.

Felicitări tuturor vinificatorilor Purcari Winery!Hai să ridicăm un pahar de vin Purcari și să sărbătorim cu toții această victorie uimitoare pentru Moldova!

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?