Cei Mai Faimoși Fotbaliști cu un Trecut cel puțin Discutabil ©

Cei Mai Faimoși Fotbaliști cu un Trecut cel puțin Discutabil

De cele mai multe ori privim fotbaliștii ca pe niște modele demn de urmat iar pentru unii dintre noi, fotbalistul preferat este asemănător cu un super erou.

Cu toate acestea, și fotbaliștii sunt oameni și fac greșeli. În unele situații aceste greșeli se traduc prin amenzi sau apariții în ziare la rubrica “Așa NU”. În alte situații, însă, lucrurile duc la dosare penale și chiar riscul de a ajunge la pușcărie. Chiar dacă gama de pariuri online nu cuprinde și astfel de evenimente, nu strică să știți câte ceva din aceste zone mai puțin cunoscute.

Adrian Mutu

După o carieră de succes în care a evoluat la echipe de top precum Fiorentina, Inter Milano, sau Juventus, Adrian Mutu a început să se lase influențat prea mult de ce făcea în afara terenului. Totul a culminat cu momentul în care a fost testat pozitiv cu cocaină în Anglia și a intrat în o groază de probleme. Numai norocul a făcut ca clubul să nu depună plângere însă lucrurile au fost destul de rele pentru Adrian Mutu care a trebuit să plătească milioane clubului Londonez. 

Breno

Faimosul fundaș brazilian a reușit să ajungă printre cei mai buni fotbaliști în aria sa de activitate. Însă, spre sfârșitul cariere atunci când lucrurile nu mai mergeau așa de bine, acesta s-a gândit că este o idee bună să își dea foc casei pentru a încasa prima de asigurare. Autoritățile nu au căzut în această capcană și, în schimb, a fost acuzat la 3 ani și 9 luni în închisoare.Dacă s-ar fi putut pune go bet pariuri pe un astfel de incident întâmplându-se unui jucător de talie așa mare, nimeni n-ar fi crezut că este posibil. 

Eric Cantona

Această legendă a fotbalului nu a fost întotdeauna un simbol pentru fair-play și diplomație. Chiar din contră, pe vremea când evolua la Manchester United, acesta a fost arestat pentru lovire și a fost condamnat la 2 săptămâni la închisoare. În cele din urmă a fost eliberat după 24 de ore și decizia a fost preschimbată în 120 de ore de serviciu în folosul comunității. Pe vremea aceea nu puteam paria la o casă de pariuri online pe astfel de evenimente, dar ar fi făcut o linie de pariu foarte interesantă dacă ar fi fost posibil. 

Jan Molby

Un alt fotbalist ce și făcut loc pe această listă băieților răi a fotbalului mondial. Acesta a fost arestat și condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru conducere imprudentă. Este bine de menționat că nu a fost un jucător atât de important la Liverpool dar casa de pariuri 1xBet vrea să vă ofere informații complete. 

Creând un cont pentru bet pariuri 1xBet vă oferă mai mult decât pariurile clasice pe fotbal și alte sporturi populare. Tot felul de pariuri pe celebrități și altfel de evenimente sunt disponibile la doar câteva clickuri distanță!





 

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Advertorial.

Mai multe

Sondaj Toate

load