X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

„Zoom in Banking”: Victoriabank a oferit studenților oportunități educaționale și de angajare ©

23 iun. 2022,, 15:04   Business
3736 0

Zeci de studenți au gustat din bucătăria financiar-bancară a celei de-a treia ediții a proiectului educațional „Zoom in Banking | Stagii de practică cu remunerare” 3.0. Cei mai activi dintre ei, care au finalizat programul cu succes, au fost premiați în cadrul unui eveniment de încheiere. Proiectul a fost inițiat în anul 2020 de către Victoriabank, Asociația Businessului European (EBA) și Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), cu scopul de a îmbunătăți cunoștințele și abilitățile practice ale studenților, prin implicarea celor mai buni specialiști în banking.

Bogdan Pleșuvescu, președintele Victoriabank:„A treia ediție este și cea mai de succes, nu doar datorită numărului mare de studenți care au aplicat, dar și al celor care au finalizat și au beneficiat de stagii cu remunerare, iar într-un final au decis să continue să lucreze fie «part time», fie în cadrul anumitor proiecte pe care le vom desfășura pe parcursul verii. Victoriabank își propune să investească în studenți, să investească în profesori, în calitatea programelor educaționale în așa fel încât studenții după ce vor ieși de pe băncile universității să aibă un loc de muncă în Republica Moldova.”

Programul presupune o parte de instruire, în cadrul căreia profesioniștii împărtășesc informații utile din sectorul financiar-bancar, dar și stagii practice cu remunerare, unde participanții sunt familiarizați cu procesele zilnice ale băncii. După partea practică, doritorii au oportunitatea de a fi angajați.

Eugen Cozmulici, manager de Policy și Advocacy, Asociația Businessului European (EBA):„Felicitări rectorilor, lectorilor, studenților, dar și echipei HR de la Victoriabank, pentru că este o muncă enormă, dar în care nu se văd dedesubturile, ci doar rezultatul. Mesajul nostru este să continuați acest proiect, deoarece consolidează acele cunoștințe practice pe care adesea nu le găsești pe băncile universităților sau ale academiilor, mai ales în contextul pandemiei, dar și al impredictibilității geopoliticii de astăzi.”

„Zoom in Banking” abordează aspecte de raportare financiară, cashflow, evidență contabilă, administrare fiscală și management al riscurilor, iar prin colaborarea cu instituțiile educaționale contribuie la actualizarea practicilor din sectorul financiar-bancar.

Alexandru Stratan, rector, Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM):„Colaborarea dintre Victoriabank și ASEM, dar și cu celelalte universități care sunt parte a proiectului, este un exemplu clar care arată că beneficiile pot fi mutuale atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru comunitatea academică. Studenții noștri sunt încadrați deja în câmpul muncii de pe băncile universității și noi ne bucurăm că le putem oferi acel suport teoretic, iar banca le oferă acea experiență de care au nevoie pentru a deveni specialiști de valoare.”

Victoriabank se orientează spre recrutarea și menținerea resurselor umane, de aceea prin acest program investește în formarea tinerilor specialiști și oferirea oportunităților de dezvoltare acasă. Astfel, proiectul s-a extins la această ediție cu un nou partener – Universitatea de Stat din Moldova.

Igor Șarov, rector, Universitatea de Stat din Moldova (USM): „Acesta este un proiect de suflet și sperăm că și studenții au simțit acest fapt. Împreună cu colegii de la Victoriabank, EBA și ASEM, încercăm să oferim anumite oportunități pe care fiecare student le realizează în funcție de mai mulți factori. Martin Luther King spunea în renumitul său discurs din ‘68 că «eu am un vis»”. Am și eu un vis ca studenții să rămână acasă și doar prin oferirea multiplelor posibilități îl putem realiza.”

Studenții care au finalizat programul cu succes au fost răsplătiți în cadrul evenimentului cu diplome de participare, premii simbolice și multă socializare.

Svetlana Godoroja, studentă USM:„Zoom in Banking a fost, într-adevăr, un proiect de suflet, deoarece în cadrul lui nu am realizat doar anumite sarcini legate de domeniul financiar-bancar, dar și a fost o colaborare dintre oameni. Am colaborat, în primul rând, cu studenții la realizarea proiectelor de echipă, la realizarea sarcinilor din cadrul sucursalelor, am colaborat cu lectorii și am avut o interacțiune utilă și plăcută.”

În cadrul celor trei ediții, programul „Zoom in Banking” a instruit peste 400 studenți și profesori, oferindu-le oportunități educaționale și de angajare valoroase.

Despre Victoriabank

Victoriabank este unul dintre cele mai recunoscute branduri din Republica Moldova. În 2018, Banca Transilvania, cel mai mare grup financiar din România, a devenit acționar majoritar al Victoriabank, alături de BERD. Instituția bancară traversează un proces complex de change management și de transformare culturală, iar investițiile în platformele digitale rămân o prioritate, acestea reprezentând viitorul. Potrivit statisticilor publice ale Băncii Naționale a Moldovei, Victoriabank este banca sistemică cu procentul cel mai mare de tranzacții efectuate de clienți fără numerar din numărul total de operațiuni bancare.

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?