X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

"AgroHub Moldova" este orientat spre dezvoltarea sectorului agricol și cel comercial ale Republicii Moldova" ©

27 apr. 2022,, 11:42   Business
3870 0

Conducerea Uniunii comercial-financiare din Rusia s-a adresat redacției Noi.md cu solicitarea de a publica următoarea scrisoare, deoarece nu a primit nici un răspuns din partea redacției Rise.md.

Mai jos vedeți textul adresării:

”Către colectivul publicației electronice "RISE Moldova"

Stimați colaboratori ai publicației electronice "RISE Moldova"!

Uniunea comercial-financiară rusă (în continuare - RTFS) a citit cu interes în rubrica "Investigații" materialul pregătit de jurnaliștii comunității Dvs.

În același timp, declarăm cu responsabilitate că în articolul "Agrohub de Hîncești: conectat la corporațiile militare rusești", plasat pe platforma resursei dvs. media, am identificat informații care denaturează situația reală și starea de lucruri în proiectul ”AgroHub Moldova” (în continuare Proiect sau "AgroHub").

Acest Proiect, aprobat în cadrul celei de-a 15-a ședințe a Comisiei Interguvernamentale de Cooperare Economică dintre Federația Rusă și Republica Moldova, a fost recunoscut de guvernele țărilor noastre drept o prioritate pentru dezvoltarea sectorului agricol și comercial din Republica Moldova.

Proiectul se bazează pe principiile transparenței și deschiderii și vizează creșterea producției agricole, creșterea competitivității produselor agricole, intensificarea potențialului de export și, ca urmare, îmbunătățirea calității vieții colectivelor de muncă din Republica Moldova.

Am observat că în articol se pune accent pe presupusa afiliere cu Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Această afirmație nu corespunde realității, deoarece de la inițiere pînă la începerea implementării Proiectului, accentul principal al discuțiilor cu toți potențialii parteneri și cu autoritățile interesate din ambele țări a fost pus pe necesitatea distanțării cît mai mult posibil de orice politizare.

În primul rînd, Proiectul este important pentru dezvoltarea durabilă a sectoarelor economiei și creșterea bunăstării cetățenilor, care, fiind un subiect substanțial și sistemic, nu se află în corelație cu turbulențele politice.

Apropo, proiectul a luat naștere în 2015, cînd o echipă de specialiști RTFS a început a studia posibilitatea soluționării problemelor din comerțul bilateral dintre Rusia și Moldova la cererea reprezentanților sectoarelor FMCG din Rusia și HORECA. Pe parcursul a cîțiva ani am purtat discuții cu specialiștii din sectorul agricol din Rusia și din țări străine, elaborînd acel format unic care să se poate încadra eficient în industria de producție a Moldovei, sporind marja producției finale fără a încălca interesele jucătorilor existenți pe piața republicii. În timpul pregătirii proiectului, echipa noastră a avut în mod regulat întîlniri cu conducătorii organelor de stat din Moldova și Rusia, fără a ține cont de preferințele lor politice sau de apartenența la anumite partide. Continuăm această practică, care și-a dovedit eficacitatea. Proiectul a fost prezentat și în cadrul unei întîlniri cu Maia Sandu, care a avut loc în martie 2021. Acesta a fost discutat și cu Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Regionale, Ion Perju, și ulterior cu Viorel Gerciu, care l-a înlocuit. Proiectul a fost discutat neapărat cu conducerea Agențiilor guvernamentale din Republica Moldova, în primul rînd cu echipa activă și talentată a Agenției de Investiții din Republica Moldova.

Menționăm, de asemenea, prezentarea unor informații incorecte despre locul și momentul în care proiectul a fost prezentat pentru prima dată publicului. Potrivit articolului dvs.,"la finele lunii septembrie 2020, proiectul hub-ului agroindustrial a fost prezentat în cadrul unui Forum de afaceri moldo-rus". Cu toate acestea, acesta nu a fost un forum de afaceri, ci Forumul de cooperare comercial-economică între Federația Rusă și Republica Moldova, inițiat de RTFS și susținut de guvernele Federației Ruse și Republicii Moldova, care a avut loc la 1 octombrie 2020. Forumul de afaceri moldo-rus este un eveniment de altă natură și cu organizatori total diferiți.

În ceea ce privește formularea: "Ideea a ajuns şi în programul electoral pentru alegerile parlamentare anticipate din iulie 2021 al Blocului electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor: „Cu participarea investitorilor autohtoni și a celor străini, vor fi create câteva „AgroHub-uri” dotate cu toată infrastructura necesară pentru achiziția și exportul producției agroindustriale, testarea de laborator și certificare a calității acesteia, sortarea, ambalarea, depozitarea. De asemenea, acestea vor îndeplini funcțiile de distribuție angro, de transport și logistică, de consultanță și altele".

Vă informăm că discuțiile și dezbaterile experților cu privire la Proiect au avut loc în mod deschis și cu implicarea unui cerc extins de specialiști și oficiali guvernamentali.

Se pare că politehnologii unuia dintre partide, în promisiunile electorale au folosit formularea foarte apropiată de punctul 2.17 din Protocolul celei de-a 15-a reuniuni a IPC și punctul 2.5 din Protocolul celei de-a 16-a reuniuni a IPC fără coordonare cu RTFS ca inițiator direct al Proiectului, care a afirmat în repetate rînduri că proiectul nu are nici o culoare politică. Vedem în acest lucru doar o confirmare a importanței economice a proiectului nostru. Experții noștri au găsit formularea în programul electoral al Blocului menționat deja cînd aceasta a fost lansată în formă tipărită.

Referitor la teza: "La 19 ianuarie 2021, proiectul investițional moldo-rus AgroHub Moldova a fost prezentat în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Municipal Hîncești. Valoarea investițiilor a fost estimată la 55-65 milioane dolari, iar proiectul în sine a fost prezentat ca un viitor centru agroindustrial și logistic unic al Moldovei, care va facilita exportul și importul de produse agroalimentare și vinicole".

Confirmăm faptul desfășurării unei astfel de ședințe a Consiliului Municipal. Grupul de inițiativă din Moldova, condus de A. Baltag, a invitat reprezentanții RTFS la ședință pentru a discuta despre posibilitatea Consiliului Municipal de a oferi terenurile spre închiriere pe termen lung. Din cauza restricțiilor cauzate de pandemia de coronavirus, reprezentanții RTFS nu au putut participa la eveniment, de aceea au solicitat ajutorul reprezentantului comercial al Rusiei în Moldova cu solicitarea de a participa la ședință și de a reprezenta partea rusă, în necesitatea de a clarifica detaliile.

În ceea ce privește următoarea afirmație: "Asociaţia are, în prezent, şase coproprietari, inclusiv corporaţii din domeniul militar și spațial deținute de Guvernul rus, precum Russian Space Systems (holding ce se ocupă cu construcția de sisteme spațiale), Oboronpromcomplex, Rosteh şi Rosoboronexport, prin intermediul RFK-Bank".

Menționăm că aceste informații sînt, de asemenea, nesigure. Bazîndu-ne pe dorința de a oferi cititorilor comunității jurnalistice, precum și tuturor cetățenilor țărilor noastre, informații veridice, vă transmitem răspunsurile organizațiilor sus-menționate la solicitările noastre, în care confirmă oficial că nu sînt membri ai RTFS. Vă rugăm să publicați aceste documente (anexate).

De asemenea, considerăm important să vă informăm că RTFS nu a fost și nu este fondator sau co-investitor al companiei AGROHUB SRL. Sîntem siguri că publicația dvs. va putea verifica ușor această informație la autoritățile fiscale locale și la alte organe. Am lucrat cu echipa lui Alexandru Baltag în cadrul discuțiilor la nivel de experți pentru a selecta și căuta parteneri în Republica Moldova. Echipa sa s-a dovedit a fi alcătuită din specialiști cu inițiativă și competenți.

Cu toate acestea, datorită impactului pandemiei și necesității de a atrage echipe cu competențe agro pentru dezvoltarea ulterioară a proiectului, comunicarea echipelor noastre a trecut de pe plan profesional pe un plan pur prietenesc.

În ceea ce privește amplasarea infrastructurii fizice a Proiectului, continuăm consultările cu autoritățile centrale și municipale ale Republicii Moldova pentru a găsi locația optimă, care va fi convenabilă în primul rînd producătorilor locali și va corespunde cerințelor necesare în ceea ce privește logistica și pregătirea pentru lucrările de construcție.

Salutăm faptul că jurnaliștii platformei www.rise.md respectă normele Codului Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Într-o societate democratică, anume jurnalismul de înaltă calitate oferă o gamă largă de informații sigure, interesante și prompte, disponibile publicului și contracarează propaganda și dezinformarea.

În acest sens, dragi colegi, vă rugăm, urmînd principiile Codului Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova și respectînd normele Codului de Etică și Conduită Profesională, să corectați prompt greșelile de fapt constatate și să publicați modificările ușor accesibile și fără comentarii. Sau să ștergeți informațiile corespunzătoare ca fiind neverificate - lăsăm alegerea acțiunii la conștiința și la discreția dvs. Confirmăm disponibilitatea de a continua să răspundem prompt și deschis la orice întrebări care vă interesează pentru a dezvolta un jurnalism responsabil care să servească interesului public, bazat pe integritatea și etica profesiei, care oferă informații corecte și veridice, respectă principiile corectitudinii, independenței, transparenței și responsabilității sociale.

Cu profund respect,

Director general S. Puginsky

20.04.2022”

6
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?