X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

«Teleradio-Moldova: controlată și (in)dependentă?

25 noi. 2021,, 10:00 (reactualizat 25 noi. 2021,, 18:01)   Analitică
7088 1

«Asigurarea independenței depline față de autorități a Companiei publice Teleradio- Moldova și luarea măsurilor pentru a exclude subordonarea ei politică», - așa se spunea în programul preelectoral al partidului ”Acțiune și solidaritate” (lista priorităților în domeniul mass-media ).

Era în vara anului curent. În toamna anului curent deputații PAS au modificat legislația în așa fel, ca «Teleradio-Moldova» și Consiliul audiovizualului să treacă sub controlul parlamentului (în esență – a majorității parlamentare).

Se declară nesatisfăcătoare

La început, cu aprobarea președintei Maia Sandu, majoritatea parlamentară a elaborat și a introdus amendamente la Codul serviciilor media audiovizuale, care conform ei «vor schimba calitatea serviciilor media prestate de televiziunea publică». În rezultatul modificărilor operate, directorul general TRM va fi numit de parlament la propunerea Consiliului de observatori ai companiei publice. Dacă anterior în componența Consiliului de observatori și a Consiliului audiovizualului intrau cîte nouă persoane, reieșind din noul regulament numărul lor în ambele structuri se va reduce la șapte, dintre care trei vor fi propuse de parlament, cîte una – de președinte și de guvern, și două - de societatea civilă și ONG-uri.

Modificările introduse în Codul serviciilor media audiovizuale acordă legislativului dreptul de a demite in corpore Consiliul de observatori ”Teleradio-Moldova”, dacă majoritatea parlamentară va decide că membrii lui își îndeplinesc prost atribuțiile de serviciu. La fel, conform modificărilor, ambele Consilii vor fi obligate să prezinte parlamentului rapoarte anuale privind activitatea lor, și dacă din careva motive parlamentul nu le va aproba, toți membrii acestor organisme de supraveghere vor fi de asemenea demiși.


Încă la etapa dezbaterilor, în cadrul consultărilor asupra amendamentelor la Codul serviciilor media audiovizuale elaborate de PAS, șapte ONG-uri printre care Centrul de investigații jurnalistice, Asociația presei independente și RISE Moldova au ieșit cu o declarație, în care au supus criticii inovațiile. În document era indicat, că practica anilor trecuți, cînd parlamentului , președintelui și guvernului le-au fost transmise atribuțiile de numire și revocare a conducerii TRM, s-a soldat cu subordonarea totală a televiziunii publice forțelor politice de la guvernare. În opinia autorilor petiției, «televiziunea publică își poate îndeplini misiunea numai dacă autoritățile renunța la instrumentele de influență, pe care le pot utiliza pentru a-și promova interesele ».

Dar această declarație a fost lăsată fără atenție, și la finele lui octombrie cu voturile fracțiunii parlamentare PAS toate aceste amendamente au fost adoptate în două lecturi și deja la începutul lui noiembrie, conform modificărilor în cauză, ambele Consilii erau în așteptarea unor schimbări cardinale. Cum numai modificările au fost publicate în ”Monitorul oficial” și au intrat în vigoare, directorul general ”Teleradio-Moldova”și adjuncții săi au fost demiși.

La 11 noiembrie, pentru a-și prezenta darea de seamă privind activitatea, în plenul parlamentului au fost invitați membrii Consiliului coordonator audiovizualului în frunte cu directoare Ala Ursu-Antoci. După prezentarea raportului în cauză, a urmat o sesiune fierbinte de întrebări și răspunsuri.

Deputata fracțiunii PAS Liliana Nicolaescu-Onofrei, președinta comisiei parlamentare cultură, educație și cercetare, a dat citirii raportul privind darea de seamă a șefei Consiliului și a recomandat legislativului să respingă această dare de seamă și să aprecieze activitatea Consiliului ca ”nesatisfăcătoare” .

După o oră de obiecții critice, cu 54 de voturi ale deputaților fracțiunii PAS, raportul de activitate al CCA a fost respins, iar activitatea - declarată nesatisfăcătoare. Membrii Consiliului audiovizualului au fost învinuiți de incompetență, neprofesionalism pe motiv că, în opinia deputaților, nu au luat măsuri pentru ”a asigura securitatea informațională” și nu au contracarat ”încălcările și dezinformarea” . După care fracțiunea PAS, grație modificărilor introduse de ea în Codul serviciilor media audiovizuale, a demis CCA in corpore.

«Așteptăm schimbarea»

O parte dintre reprezentanții mass-media au salutat această decizie. Astfel, jurnalista Lilia Buracovscaia a scris pe pagina sa de pe o rețea de socializare: «CCA demult trebuia demis, pentru că atitudinea lui ”permisivă” față de o așa prezentare a informației a permis să înflorească falsurile și propaganda. Sper că noua componență a CCA va trata echidistant toate televiziunile și posturile de radio, indiferent de forma lor de proprietate și apartenența partinică ».

Iar cu privire la situația în jurul Moldova 1, jurnalista crede că televiziunea are nevoie de schimbări, întrebare este de care anume. «Nu pot spune adevărul despre ele – se va supăra colectivul care și-a consacrat viața acestui post TV… O atitudine specială, o finanțare specială, un loc special în grilă, etc. Ei nu trebuie să lupte pentru rating, finanțarea lor nu depinde nicicum de rating. Ei au o poziție exclusivă, pe alocuri monopolistă», - scrie Lilia Buracovscaia. - «Nu-mi amintesc ca cei de la Moldova 1 să se fi neliniștit pentru colegii care erau filați, amenințați, insultați și eliberați din funcții… Are nevoie de schimbări Televiziunea națională? Da. Dar cum trebuie să fie acestea? Poate, jurnaliștii și redactorii care muncesc acolo au careva propuneri? Poate, să organizăm dezbateri publice la această temă? Și da, noi avem dreptul să ne expunem opinia despre starea de lucruri de la Moldova 1, din moment ce postul este finanțat din bani publici, deci – din banii noștri comuni. Și da, dacă asupra colegilor se fac presiuni, trebuie să vorbești despre colegialitate, nu să te prefaci că nu se petrece nimic, și pe urmă să te superi pentru că ești tratat necolegial ».

Ce poate fi considerat «un fals»?

Reprezentanții opoziției cred că majoritatea parlamentară i-a pedepsit pe membrii CCA, numind această decizie ”un act de răzbunare”.

– Majoritatea parlamentară are argumente neconvingătoare și lipsite de conținut legal, ele demonstrează necunoașterea totală a legislației și denotă doar dorința de a-și supune acest organism, - a declarat în plenul parlamentului Corneliu Furculiță, deputat din partea Blocului comuniștilor și socialiștilor (BCS).

Un alt deputat BCS, Vasile Bolea, a acuzat fracțiunea PAS de intenția de a supune politic CCA, la fel ca și în cazul altor structuri. Alesul poporului a menționat, că încă înainte de prezentarea raportului șefei CCA era clar, că scopul acestor audieri nu este interesul pentru informația prezentată, ci dorința de a demite Consiliul in corpore. V.Bolea a vorbit și despre învinuirile aduse CCA de majoritatea parlamentară, cum că acesta nu ar fi luptat cu falsurile. Deputatul crede că cei din PAS numesc falsuri toate știrile prezentat altfel, nu așa cum își dorește partidul aflat la guvernare .

– Cu privire la falsuri: cum pot fi calificate promisiunile voastre din campania preelectorală despre majorarea pensiei minime la 2000 de lei? Prețul de 11 pentru gaze este un fals? Această știre falsă va fi în facturile cetățenilor. Este o catastrofă! Inflația de 15% – este o știre falsă? Cu privire la ineficiența Consiliului… Să vorbesc despre eficiența voastră? Luni de zile profesorii nu și-au ridicat salariile. Doamna Nicolaescu-Onofrei, soluționați această problemă? – a spus V.Bolea în discursul său.

Între timp, Uniunea europeană a radiodifuzorilor (UER) este foarte alarmată de amendamentele propuse la Codul serviciilor media audiovizuale. Deputatul BCS Bogdan Țîrdea a amintit, că Noelle Curran, directorul general UER, a adresat o scrisoare deschisă doamnei Liliana Nicolaescu-Onofrei, președinta comisiei parlamentare, pe care ea a tăinuit-o de membrii legislativului și nu a dat-o citirii.

În scrisoarea sa, directorul general al Uniunii europene a radiodifuzorilor scrie următoarele: «Eu scriu pentru a-mi exprima îngrijorarea cu privire la proiectul de lege privind introducerea amendamentelor la Codul serviciilor media audiovizuale (nr.174/2018), care în opinia noastră poate avea urmări politice. În special, subordonarea organelor de conducere și control ale TRM și imixtiunea directă în politica redacțională a Companiei. Ne îngrijorează și timpul foarte scurt, oferit dezbaterilor publice pe marginea acestor schimbări importante în cadrul legal și lipsa evidentă a consultărilor necesare!», – îl citează aif.md pe B.Țîrdea.

Cine stabilește cadrul?

După ce a ascultat atent raportul președintei comisiei parlamentare pentru cultură, educație și cercetare Liliana Nicolaescu-Onofrei , Alexandr Muravschii, ex-vicepremier și ex-ministru al economiei, spune că acest document trebuie să se afle pe masa fiecărui jurnalist.

«Toată libertatea voastră de exprimare și prezentare a informației, tot pluralismul de opinii, toate drepturile de a prezenta o opinie separată, toate noțiunile de toleranță și alte caracteristici ale unei societăți democratice se vor reduce la un singur lucru: democratică, corectă, conformă intereselor cetățenilor va fi doar acea informație, care va fi difuzată în baza aprobării corespunzătoare, mai mult – pregătită de liderii sectei. Oricine va încerca să iasă dincolo de cadrul dat, va fi lipsit de dreptul la exprimare sau chiar supus unei pedepse și mai dure. Și nu trebuie să vă faceți iluzii că cineva își va păstra mantia de filozof liber. Toată libertatea voastră va fi libertatea de a păși un metru spre dreapta sau spre stînga, în cadrul cuștii. Asta vă doriți?» – a scris A.Muravschii în adresarea către reprezentanții mass-media.

Ex-președinta Comisiei pentru mass-media a Consiliului societății civile pe lîngă președintele Republicii Moldova, reputata jurnalistă Elena Levițcaia-Pahomova, chiar dacă se pronunță împotriva existenței oricăror organe de supraveghere a mass-mediei, nu acceptă metodele aplicate de autoritățile actuale în raport cu această componență a structurii în cauză. În opinia sa, la 11 noiembrie în parlament a avut loc «o răfuială grosolană bazată pe gusturi subiective ».

Jurnalista este convinsă că «odată cu controlul deplin asupra unicului post TV public, PAS a obținut un instrument pentru a pune presiuni pe toate posturile radio și TV private, iar în țară este introdusă de facto cenzura și monopolul asupra opiniei».

Discreditarea reformelor

Este de înțeles nemulțumirea deputaților BCS față de acțiunile autorităților – una dintre principalele sarcini ale opoziției este anume criticarea autorităților. Însă nedumeriți de intenția de a-și supune compania publică de radio și televiziune se arată și cei care anterior făceau aprecieri mai prudente. Spre exemplu, și analistul politic Dionis Cenușă și-a publicat pe Facebook opinia personală cu privire la introducerea de către majoritatea parlamentară a amendamentelor la Codul serviciilor media audiovizuale și metodele de a-și subordona instituțiile necontrolate de autorități.

«Codul audiovizualului a fost adoptat, ca și legea privind procuratura, repejor și cu ignorarea totală a recomandărilor organizațiilor neguvernamentale în domeniul mass-mediei. Aceste ONG ar fi putut să fie mai ferme și să se adreseze partenerilor externi care sprijină această guvernare. Cu regret, observăm timiditate în sfera dată. Este foarte rău, în acest fel guvernul va fi mereu împins spre încălcări sau devieri diverse », – a scris analistul.

D. Cenușă spune că puterea (PAS/M.Sandu) trebuie să decidă ce trebuie să facă – reforme sau să se răzbune pe unii actori politici, instituții, pe care să și le subordoneze. În opinia politologului, guvernarea însăși își creează probleme – nu Rusia, nu regimul separatist sau altcineva, da PAS și lidera lui spirituală, președinta Maia Sandu, prin propriile decizii.

«Reformele-s necesare și salutabile, însă nu prin urmărirea emoțională a celor care reprezintă instituțiile necontrolate de guvern. Generalizarea acuzațiilor este periculoasă, ea discreditează întreaga inițiativă a reformelor », - menționează analistul.

În ruptul capului, nu înțelege

Nici Mihai Ghimpu, președintele de onoare al Partidului liberal, nu înțelege ce face actuala guvernare. În opinia sa, în ultimul timp televiziunea publică a devenit mai nepărtinitoare, comparativ cu alte posturi TV, de aceea nu-i clar ce l-a făcut pe PAS să treacă TRM sub control parlamentar.

Liderul liberalilor a declarat în emisiunea Puterea a patra a postului TV4, că în anii în care partidul condus de el se afla la guvernare în componența AIE, Europa le cerea scoaterea companiei publice de sub controlul parlamentar, acum însă pentru PAS nu există aceleași condiții.

– Țin minte cum ne presau, aflați la guvernare, ne presa UE că televiziunea trebuie să fie independentă și să nu fie controlată politic, – spunea M.Ghimpu. – Noi am făcut asta, da acum ea este întoarsă parlamentului. Adică, nouă ne spuneau una, da lui Sandu – alta? Sau Maia Sandu face ce vrea, iar ei tac, pentru că au votat-o un milion de alegători? Cum zic rușii: «Хоть убей, но ничего не понимаю (În ruptul capului, nu înțeleg nimic)». Adică, noi eram răi, da ei îs buni? Chiar, acum e «timpul oamenilor buni». Nu este corect!

Iar istoricul, politologul, doctorul în filozofie Boris Șapovalov a menționat în comentariul pentru Noi.md, că în istoria omenirii relațiile dintre guvernare și mass-media întotdeauna au fost problematice și conflictuale. Orice putere nu vrea să fie criticată, și dorește să-și subordoneze mass-media independentă, sau să o controleze prin crearea diferitor comitete și consilii publice ”independente”.

– PAS nu este o excepție. Liderii acestui partid – persoane netolerante față de punctele de vedere alternative, - își expune opinia B.Șapovalov. – Aceasta este cea mai mare problemă a președintei, a guvernului și a majorității parlamentare PAS. Supunerea tuturor instituțiilor publice, a mass-mediei, a așa zisei societăți civile voinței unui singur partid politic, vorbește despre dorința de a instaura în Moldova dictatura unui partid. Este puțin probabil ca această dorință să fie compatibilă cu valorile europene declarate de acest partid.

B.Șapovalov mai vorbește și despre faptul că trezește mari întrebări oportunitatea subordonării companiei publice de radio și televiziune, finanțate de toți cetățenii RM, indiferent de viziunile lor politice, unui singur partid, care guvernează țara.

«Ce a fost am văzut, ce va fi – nu știm »

Mai mulți angajați ai companiei «Teleradio-Moldova», care au discutat sub acoperirea anonimatului cu jurnalista portalului Noi.md, nu recunosc metodele folosite de actuala guvernare pentru a-și supune televiziunea publică, - căci aceasta este întreținută pe banii contribuabililor, și nu doar a alegătorilor PAS. Unii privesc cu speranță în viitor și cred că mai rău nu va fi, pe alții îi îngrijorează faptul că compania va deservi din nou interesele unui partid, așa cum a mai fost și altă dată.

– Compania s-a aflat sub control politic total timp de opt ani – pînă în a. 2008, în redacții domnea cenzura și dictatura deplină, – și-a spus opinia unul dintre angajații TRM.– După a. 2008 în toate ratingurile compania ocupa poziții de lider în preferințele cetățenilor, și reieșind din sondaje reflecta evenimentele imparțial și echidistant, cu mici excepții. Ce a fost am văzut, ce va fi – nu știm. Dar credem că e inadmisibilă stabilirea controlului asupra companiei publice de radio și televiziune într-un mod așa de brutal, forțat.

Un alt corespondent, care a muncit mulți ani la Moldova 1, din contra, crede că anume în perioada aflării AIE la guvernare (sub conducerea aceluiași Ghimpu) între anii 2009-2010 la televiziune au avut loc cele mai mari ”curățări” – cub masca reorganizării și reatestării au fost disponibilizați sau retrogradați mulți profesioniști, în locul cărora au fost puși ”oamenii proprii”. «Teleradio-Moldova întotdeauna a fost bucățica dorită. Compania mereu a fost certată și mereu s-a dorit subordonarea ei », - spune corespondentul.

«În prezent la televiziune domnește atmosfera incertitudinii, - a relatat pentru Noi.md un alt angajat Мoldova1. – Directorul general al companiei a demisionat imediat, se zvonește că și directorul televiziunii va pleca după 1 decembrie, apoi vom avea unul nou. Sperăm mult că noua conducere va face ordine, căci pe noi în ultima vreme nimeni nu ne informa despre tot ce se petrece. Timp de mai mulți ani nu a avut loc vre-o adunare generală, în cadrul căreia conducerea să asculte problemele și opiniile noastre, să ne relateze despre planurile sale, despre viziunea asupra dezvoltării în continuare a postului TV. Mai sperăm că ne vor fi majorate salariile – anterior a existat o situație anormală, salariul conducătorilor fiind mult mai mare ca cel al angajaților simpli.

Cu privire la Consiliul de observatori – cred că e corectă dizolvarea lui. A fost o structură total inutilă, care ne sugea banii fără a oferi ceva în schimb. Mi se pare că ar fi mai logică reanimarea consiliului artistic, care să fie compus din specialiști și care într-adevăr să aprecieze produsul creativ, și să ofere recomandări utile.

Evident, ne îngrijorăm: ce va urma? Vor fi încheiate contracte de muncă noi,vor fi toți disponibilizați și apoi reangajați, dacă da – cine și în ce mod? Care va fi noua structură și grilă de emisie? Nu vor dispărea oare proiectele noastre? ».

Jurnaliștii refuză să ofere careva comentarii cu indicarea numelor și a funcțiilor. Mulți se tem deschis pentru viitorul lor. Ca de obicei, în asemenea cazuri încep să circule zvonuri. Spre exemplu, că urmează încă o optimizare, reorganizare, că toți vor fi scoși dincolo de statele de personal, - demiși, cu alte cuvinte, - după care iar concurs, reatestare... Deocamdată e dificil să spunem care vor fi criteriile atestării – calitățile profesionale sau gradul de loialitate față de partidul aflat la guvernare.

Lidia Ceban

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?