Chișinăul sacru. Biserica Măzărache

Orașul este expresia maximă a dezvoltării civilizației umane. Mai ales dacă este o capitală, nu un simplu centru, da centrul sacru al unei sau altei țări.

Un oraș la răscruce de civilizații

Pentru noi un asemenea oraș este capitala noastră verde – Chișinăul vechi. Vechi și nou în același timp. Bulevardele noi și largi, clădiri construite în perioada sovietică, centre comerciale și de afaceri post-sovietice, care lucesc în razele soarelui din amurg. E o plăcere să te plimbi pe aleile verzi ale parcurilor și pe bulevarde, printre lacurile din Valea Trandafirilor sau în alte zone împădurite. Orașul se trezește către viitorul luminos al său și oferă confort și frumusețe sutelor de mii de orășeni și oaspeți ai capitalei.

Am visat odată, că peste un deceniu Chișinăul va deveni primul oraș al Europei, și eu cred în aceasta, căci el se află la răscrucea civilizațiilor, popoarelor și culturilor. Noi aparținem și lumii europene, și celei balcanice, și celei euro-asiatice, postbizantine. În arhitectura Chișinăului s-au împletit și soluții arhitecturale europene, și orașul rusesc de la începutul sec. XX, și vechi motive otomane cum ar fi ansamblul Muzeului de studiere a ținutului natal (în prezent – Muzeul de etnografie și istorie naturală).

Dar azi, de ziua orașului, de Sf. Acoperămînt al Maicii Domnului, care altă dată s-a arătat locuitorilor Constantinopolului asediat, îmi face o deosebită plăcere să arunc o privire asupra edificiilor noastre sacre. Biserici, catedrale, arcuri și parcuri mistice, din punct de vedere al designului arhitectural și peisagistic.

Cel mai vechi monument al capitalei

Cum am mai scris anterior, teritoriul Chișinăului a fost populat de oameni din vremi antice. Aici au fost găsite urme ale siturilor paleolitice ale oamenilor primitivi. Au fost găsite așezări din epoca de fier timpurie, cultura cerniahov - (sec.3-4 e.n.) . În sec. ХХ la Chișinău au fost excavate comori cu monede romane și artefacte din vremile Hoardei de Aur.

Însă acel Chișinău vechi, dăruit la 1466 de Ștefan cel mare boierului Vlaicu, a fost de multe ori distrus de tătari și turci. Se știe, că la finele XVII el a fost ars de barbarii tătari și oamenii au părăsit pentru un timp această așezare. În secolul următor el a fost distrus de un cutremur puternic. Atunci a fost distrusă și vechea Catedrală orășenească. Însă ceva a rămas totuși din vechiul oraș.

Am obligația să amintesc aici de Biserica Măzărache, situată pe o colină ce se înalță deasupra locului unde a fost întemeiat orașul, unde stă monumentul care simbolizează și menționează izvorul sacru al capitalei noastre. Ulterior aici s-a aflat a.n. Havuz, sursa de apă a orașului vechi.

Chișinăul, la fel ca alte orașe sacre, este amplasat pe șapte coline. Asta îl înrudește cu Roma, Moscova, Kyiv. Una dintre ele se află deasupra locului întemeierii orașului și aici, în liniștea vechiului centru, se află Biserica Măzărache, cel mai vechi monument de arhitectură păstrat în capitală. Pentru Chișinău această biserică este un monument exclusiv de cultură, arhitectură moldovenească și tradiție creștină. Un monument, care a reușit să supraviețuiască războaielor mondiale, revoluțiilor și ciocnirilor dintre Rusia și Poarta Otomană.

În sec. XVII pe locul Bisericii Măzărache se afla o cetate sau o mănăstire bine fortificată. Distrusă, probabil, de tătarii nogai în unul dintre raidurile lor. Săpăturile arheologice efectuate în a. 2010 au găsit pe colină și în locul unde se află biserica înhumări din sec. XVI .

Încă în sec. XIX cunoscutul scriitor moldovean Constantin Stamate scria, că pe sub colina unde stă Biserica Măzărache treceau comunicații străvechi și galerii, rămase, posibil, de la geto-daci. Iar biserica a fost construită pe ruinele unui vechi castel. Despre faptul că aici a existat un castel sau o cetate mărturisesc nu doar cercetările istoricilor, dar și numeroasele legende și datini chișinăuiene.

Ulterior aici a fost amplasat un post comercial genovez, apoi, cred eu, un avanpost al templierilor, cavalerii exilați ai Europei, care au și construit sub castel galeriile misterioase – catacombele, deoarece după a. 1307 ei au fost goniți din majoritatea țărilor Europei.

Distrus și renăscut din nou

Să oglindim și alte fapte. În a. 1641 Chișinăul devine moșie monahală. Aici în partea de jos a orașului, în regiunea vechii biserici armenești, era amplasat un centru comercial. Acesta avea nevoie de biserici și catedrale, căci populația era supusă mănăstirii și veneau încoace locuitorii satelor din preajmă ale Basarabiei și din județul Lăpușna. În oraș locuiau mulți negustori și meseriași. Locuiau aici și slujbași.

În a. 1666, ne spun letopisețele medievale, domnitorul Moldovei Gheorghe Duca (1665-1666) a oferit boierului Fiodor dreptul de proprietate asupra moșiei Buiucani. Anume în acest document locuitorii Chișinăului pentru prima oară au fost numiți orășeni. În a.1677 istoricul moldovean Miron Costin a scris în poloneză cronicul Moldovei, în care pomenește despre 32 de orașe aflate în principat, inclusiv Chișinău. În acea perioadă, în a.n. «Poem polonez» erau enumerate ținuturile (adică, județele) Moldovei și se menționa că «…în ținutul Lăpușna se află orașul Lăpușna și orășelul Chișinău ». În actele oficiale, pentru prima dată Chișinăul a fost numit oraș într-un act semnat de Nicolae Mavrocordat în a. 1712. Se știe, că deja atunci orașul avea propria administrație și o infrastructură orășenească dezvoltată, corespunzătoare unui centru comercial mic. Orașul era administrat de un demnitar domnesc – pîrcălab și avea propriile suburbii : Visterniceni, Hrusca, Buiucani, Muncești, Schinoasa.

Pogromurile turcilor și tătarilor au distrus orașul de mai multe ori, dar ulterior el era reconstruit din nou. Către mijlocul sec. XVIII Chișinăul începe să crească intens, fiind amplasat pe a.n. Drum al Moscovei, care trecea pe locul actualului bulevard Ștefan cel Mare și prezenta interes pentru armata rusă, care în timpul războaielor cu Poarta a trecut de multe ori prin oraș, unde se aproviziona cu proviant.

Orașul creștea. Recensămîntul din a.1774 a arătat că populația lui a crescut considerabil. Majoritatea populației o constituiau moldovenii, rușii (în special cei de rit vechi), ucrainenii, precum și armenii, evreii, țiganii, grecii și sîrbii. Locuiau aici mulți negustori, slujbași, tăbăcari, cojocari, șelari, dogari, blănari. În oraș era o hală de meșteșugării și comerț, o piață permanentă și peste 98 de dughene care aparțineau negustorilor și meșteșugarilor. În oraș era și o Catedrală veche, care însă nu s-a păstrat.

Anume atunci Chișinăul în creștere a început să aibă nevoie de biserici noi, căci majoritatea populației era de confesiune creștin ortodoxă. Deși, spun sursele, în oraș existau și biserici catolice și de rit vechi, desigur – sinagogi, dintre care una era amplasată în partea de jos a orașului, în preajma actualului pod spre Rîșcani.

Prin îmbinarea dintre vechi și nou

Așa dar, pentru slujbele ortodoxe orașul în creștere cerea biserici noi. Un asemenea loc a devenit Biserica Măzărache, construită la jumătatea sec. XVIII. Cum am mai spus, ea a fost construită pe ruinele unui castel medieval, legendele căruia constituie tema unui studiu aparte. Din vechile construcții s-a păstrat doar galeriile care duceau spre acest avanpost și traversau întregul centru vechi al orașului. La finele sec. XX despre existența lor mi-a vorbit pr. Grigore, parohul Bisericii de rit vechi, cu care eram prieten și care mi-a spus numeroase fapte interesante și legende despre această colină neobișnuită, despre cetate și despre biserica propriu zisă, care azi aparține Bisericii ortodoxe vechi din Moldova.

Data exactă a edificării acestei cele mai vechi construcții din Chișinău nu este cunoscută. Datele diferă, deoarece nu s-au păstrat documente din acele timpuri. Dar reieșind din studiile efectuate de V.Curdinovschii și datinile chișinăuiene, ea a fost construită în a. 1752 sau 1772 de serdarul (comandant de oaste) Vasile Măzărache.

Spre deosebire de majoritatea bisericilor vechi, care inițial erau construcții din lemn, această biserică a fost construită în conformitate cu noile realități și posibilitățile constructorilor moldoveni de la mijlocul sec. XVIII. Se știe, că cele mai timpurii biserici moldovenești au fost construite în baza arhitecturii bisericilor - «izbe». Se datorează faptului, că ocupanții turci, care au domnit în Moldova secole în șir, interziceau edificarea noilor temple creștine. Dar poporul moldovean a găsit ieșire din situația tragică și dură: biserici de tipul izbelor, fără semne distinctive, cruci pe acoperiș, acoperite cu paie sau stuh în patru caturi, nu erau observate de hoardele turcești și tătare, iar în timpul raidurilor dușmanilor moldovenii dezasamblau bisericile, le ascundeau în păduri, după care le restabileau așa cum au fost.

Însă Biserica Măzărache din Chișinău a fost construită nu doar în stilul vechi moldovenesc, dar și cu aplicarea noilor soluții arhitecturale. Ea din start a fost de piatră, mai largă și mai vizibilă din toate părțile orașului vechi, de jos. Ține de consolidarea principatului Moldovei și rolul istoric al Rusiei în eliberarea Moldovei de sub jugul turcesc, Moldova și Valahia devenind protectoratul Rusiei ortodoxe. Atunci populația ortodoxă a principatului Moldova și-a putut îndrepta puțin spatele după dominația jugului turcesc. De aceea, conform datelor istorice, a doua jumătate a sec. XVIII nu este doar cea mai fructuoasă perioadă din istoria arhitecturii moldovenești, ci și timpul renașterii culturii naționale a Moldovei, a reincarnării celor mai bune tradiții ale principatului, pierdute în perioada crudului jug al Porții Otomane.

Un loc al rugăciunilor

Acum să oglindim însăși istoria creării acestei biserici semnificative pentru vechiul Chișinău, care este doldora de taine și legende. Cunoaștem că biserica a fost construită pe banii lui Vasile Măzărache. Dar cum a fost?

S-a păstrat o legendă despre istoria creării Bisericii Măzărache. Esența ei este următoarea: pe serdarul Măzărache a fost scris un denunț, și acesta a fost somat să se prezinte imediat în fața guvernatorului turc din Bender. Pe atunci, cei care nimereau în cetatea Bender nu se mai întorceau vii de acolo. Măzărache a jurat că, dacă revine viu și nevătămat, va construi pe locul castelului ruinat și a mănăstirii o biserică. Serdarul Măzărache a fost achitat și și-a îndeplinit promisiunea. Biserica a fost construită și pentru mult timp a devenit podoaba Chișinăului.

La 1813, deja cu noile autorități rusești în Basarabia, care pe atunci era o regiune autonomă în componența Rusiei, cu propriul guvern – Consiliul Suprem și fostul membru al divanului moldovenesc, diplomatul și scriitorul Scarlat Sturza pe post de guvernator, a început reconstruirea bisericii. În a. 1818 ea a fost finalizată, la biserică a fost alăturato o clopotniță, a fost restaurată latura de vest a pridvorului. Ambele caturi ale clopotniței au fost acoperite cu cupole sferice, catul de jos – decorat cu arcuri puternice într-o singură treaptă, fapt care vorbește despre apariția unor noi soluții arhitecturale.

Biserica a fost construită așa de reușit, că complexul ei intern – altarul și icoanele – era luminat într-un fel deosebit, mistic. Bogăția iconostasului și a icoanelor vechi deosebește acest edificiu arhitectural sacru. Pereții, naosul și pridvorul au fost împodobite cu fresce sacre pitorești, care în cea de-a doua jumătate a sec. ХХ , după transmiterea templului către biserica ortodoxă veche, au fost completate cu icoane de rit vechi. Iată ce scriau istoricii moldoveni la finele sec. ХХ : «Forma laconică a templului care stă pe colină ca pe un postament, face posibilă perceperea clădirii volumetric și integral și de aproape, și din diverse puncte îndepărtate ».

***

Așa dar, către Ziua orașului , sărbătoarea de hram a vechii și slăvitei noastre capitale Chișinău, am încercat să reflectăm încă o pagină sacră din istorie. Asemenea pagini în istoria capitalei noastre există nenumărate. Avem de parcurs o cale mistică interesantă în a descoperi bogățiile culturale ale trecutului și prezentului capitalei noastre. Orașul misteriosului, misticului Cap Alb, Akbashev Kishinev, care are în spate secole de istorie bogată și un viitor luminos, fericit. Orașul devenit o casă comodă la răscrucea civilizațiilor pentru numeroase popoare și culturi, întru slava Moldovei veșnic tinere și vechi.

Veaceslav Matveev

(va urma)