Continuăm familiarizarea cititorilor noștri cu prognoza anuală a Agenției de consulting "Strategii Eurasiatice". Publicată în variantă prescurtată.
Dilemele strategice ale dezvoltării digitale
În 2021 va continua să crească decalajul dintre platformele independente-furnizori de tehnologii globale și țările beneficiare care devin treptat dependente de statele dezvoltate tehnologic. "Colonialiștii digitali" oferă obiecților dezvoltării economice mai degrabă condiții preferențiale pentru crearea infrastructurii necesare pentru a trece la un viitor digital decît asigură o legătură cu deciziile lor.
Hotarele canonice ale țărilor din prima, a doua și a treia lume au suferit schimbări: fostele țări din lumea a treia au posibilitatea să creeze o infrastructură nouă fără a fi nevoie să mențină funcționarea celei vechi - din cauza absenței sale. În acest sens, este posibilă o importantă dezvoltare digitală a statelor mai bogate din Orientul Mijlociu și Africa și ocuparea de către ei a unor roluri semnificative pe arena digitală. În cele din urmă, se schimbă relațiile internaționale financiare și de muncă: activele digitale se deplasează mult mai ușor în jurisdicții mai confortabile decît cele financiare și practic nu lasă urme ale unei astfel de deplasări.
Aceste tendințe vor determina contururile următorilor ani. În august 2020, Secretarul de Stat al SUA, M. Pompeo, a anunțat lansarea programului "The Clean Network", care implică scoaterea instrumentelor software, soluțiilor și infrastructurii tehnologice produse de China de pe piața americană. Această tendință va continua și în perioada noului președinte. "Războiul rece technologic”, început de Statele Unite împotriva Chinei va fi susținut în anul următor și de o serie de state europene.
Pandemia va deveni un factor care va complica renunțarea la echipamentele chinezești. În condițiile creșterii tot mai mari a cheltuielilor neprevăzute pentru lupta împotriva COVID și consecințelor sale economice, este greu de renunțat la mijloacele chinezești mai ieftine. Măsurile privind înlăturarea Chinei de pe piețele țărilor-membre NATO a împus Beijingul să deschidă companii digitale în statele din Sudului global – în primul rînd în Africa și Asia de Sud-Est, unde, conform celor mai bune tradiții ale "planului Marshall", cu ajutorul creditelor conexe, companiile chineze primesc contracte de stat pe termen lung pentru crearea și întreținerea infrastructurii digitale. "Digital Silk Road" (Calea digitală de mătase) devine o nouă etapă a dezvoltării punctului comun de menținere a ordinii. Evident, prin consolidarea poziției sale în detrimentul piețelor emergente, RPC va putea lua măsuri mai drastice de răzbunare împotriva companiilor occidentale, creîndu-le acelora condiții incomode de funcționare în țară. În 2021, vom vedea un decalaj technologic mai mare între RPC și SUA.
În 2021 va continua înflorirea reglementării tehnologice. Rețelele sociale, messenger-ii și televiziunea pe Internet au făcut din fiecare proprietar de smartphone un potențial jurnalist capabil să-și creeze imediat propriile "știri" accesibile pentru milioane de oameni. În același timp, se deschide un mare cîmp pentru abuz. Dezvoltarea tehnologiei cognitive, în primul rînd deepfake, oferă atacatorilor posibilități nelimitate de a crea conținut toxic.
În mod paradoxal, creșterea libertății societății și consolidarea instrumentelor de realizare a acesteia continuă să țină pasul cu consolidarea puterii statului polițienesc. Totodată, intensificarea celei de-a doua tendințe este evidentă - dorința statelor de a asigura securitatea cetățenilor, inclusiv prin limitarea accesului lor la elementele necontrolate din rețea, abia dacă poate fi numit capriciu dictatorial al guvernelor. Gradul de deanonimizare a utilizatorilor în rețea va crește și în continuare.
Dezvoltarea "internetului lucrurilor" și a sistemelor inteligente autonome sporește amenințările de pătrundere în acestea. Încercarea țărilor de a se proteja de o astfel de pătrundere are o serie de consecințe. În primul rînd, statele încearcă să limiteze vulnerabilitatea rețelei prin substituții de import și localizare profundă: este mai ușor să ai încredere în "proriul producător" controlat. Aceasta, la rîndul său, duce la dezintegrarea lanțurilor internaționale de producție și la destrămarea principiilor internaționale de divizare a muncii. Aici, ca și în multe alte aspecte ale economiei digitale globale, se manifestă o contradicție între schimbul de informații ca fenomen global și infrastructura fizică care are o legătură teritorială, ceea ce înseamnă că se află sub suveranitatea cuiva.
Nu o mai mică tendență spre controlul suveran manifestă statele și în problema păstrării datelor cu caracter personal ale cetățenilor. Odată cu creșterea digitalizării personalității omului, posibilității identificării sale digitale, transferării spre stocare în cloud a datelor sale personale, prețul apariției unor greșeli în protecția unor astfel de informații crește de mai multe ori: atacatorii nu doar pot afla identitatea cetățeanului – dar ea ar putea fi ștearsă în totalitate, și o astfel de moarte digitală va priva victimele atacului de posibilitatea de a-și pune în aplicare drepturile sociale de bază.
Dorința statelor de a stabili reguli de proprietate suverană asupra spațiului său de internet și de a asigura control național al activităților platformelor digitale transnaționale are două dimensiuni. Pe de o parte, statele își vor spori participarea la gestionarea directă a activelor digitale ale corporațiilor tehnologice străine care funcționează pe teritoriile lor.
Pe de altă parte –statele încearcă să limiteze companiile naționale în aspirațiile lor cosmopolite de a se transforma în "compradori digitali", temîndu-se că după IPO sau schimbarea jurisdicției , astfel de companii vor deveni promotoare a intereselor guvernelor străine. Mai mult decît atît, avînd în vedere volatilitatea activelor digitale, falimentul sau revînzarea unui important jucător digital de piață poate avea un impact enorm și asupra economiei în general: deja astăzi, capitalizarea de piață a celor trei mari giganți tehnologici din RPC – Alibaba, Tencent și Baidu – este de peste 2 trilioane de dolari, cu mult peste valoarea de piață a Băncii Chinei.
Digitalizarea globală a consolidat puternic subiectivitatea internațională de drept a corporațiilor. Giganții transnaționali - Google, Facebook, Microsoft, Huawei, TikTok, Alibaba – vorbesc de la egal la egal cu guvernele naționale și străine, transformîndu-se într-un factor de securitate națională. Pe de o parte, informațiile acumulate de astfel de ecosisteme și soluțiile pe care le implementează reprezintă o valoare colosală, pe de altă parte – capacitatea lor, ca resurse informaționale, de a difuza unui public gigantic anumite mesaje informative, direct sau indirect – prin lansările controlate a cererilor de căutare - devine un factor al vieții politice a mai multor state. O problemă aparte în lupta împotriva unor astfel de corporații și state rămîne problema impozitării lor echitabile, mai ales dacă serviciile lor activează într-o jurisdicție străină.
În spațiul UEE, forțele centripete ale intereselor economice sunt echilibrate de forțele centrifuge ale dezbinării politice. Situația este agravată de necoordonarea dezvoltării digitale. Crearea unui sistem de schimb electronic al documentelor importante juridic s-a dovedit a fi foarte îngreunată de faptul că diferite state UEE folosesc diferite standarde criptografice, dintre care nu toate sînt recunoscute ca fiind sigure, de exemplu, în Federația Rusă. Lipsa coordonării în implementarea acestora a dus la apariția unei bariere tehnice în calea dezvoltării proceselor de integrare, cu consecințe politice și economice de anvergură. Lipsa progresului în acest domeniu va intensifica în curînd forțele centrifuge în UEE și va reduce eficiența economică a integrării în ansamblu.
Răspîndirea rapidă a sancțiunilor secundare pune bazele unui fenomen fundamental nou de "bule de sancțiuni", atunci cînd crește brusc diferența dintre activitatea reală operațională a companiei și riscurile de sancționare asociate cu aceasta. "Bula de sancționare" reprezintă de fapt un balon financiar invers. În cazul bulelor financiare, comportamentul irațional al participanților la piață a dispersat nejustificat costul instrumentelor financiare. În cazul sancțiunilor secundare, există un proces opus: riscurile care cresc în progresie geometrică de a cădea sub legislația de sancțiuni a SUA sînt capabile să prăbușească nejustificat cotațiile chiar și ale companiilor și structurilor financiare foarte stabile, durabile din punct de vedere financiar.
Sancțiunile secundare reprezintă, de fapt, tragerea la răspundere a persoanelor fizice și juridice nu care au încălcat direct legislația privind sancțiunile, ci a celor afiliate sau care dețin relații economice sau de susținere cu companiile-obiecte supuse sancțiunilor economice "primare". În același timp, există precedente de sancțiuni de nivelul trei și mai mult, cînd o companie poate fi acuzată că nu ea personal, dar clientul ei interacționează cu persoanele supuse sancțiunilor. Se crează situația în care jucătorii de pe piață riscă să fie sancționați, fără nici măcar a avea informații despre încălcările legislației cu privire la sancțiuni de către clienții lor.
Lucrînd într-un mediu de dolari cu o companie care, la rîndul ei, efectuează tranzacții cu persoane supuse sancțiunilor, poți cădea cu ușurință sub enforcement-ul SUA, indiferent dacă compania deține informații, că partenerul ei are legături cu actori supuși sancțiunilor sau nu. Sistemul de decontare în dolari este perceput de SUA ca o jurisdicție proprie, iar informațiile despre toate tranzacțiile prin SWIFT ajunge la Biroul de control al activelor străine al Ministerului Finanțelor SUA (OFAC).
Cu cît compania este mai integrată în lanțurile globale al valorii adăugate, cu cît este mai extinsă geografia contragenților, clienților și a legăturilor de parteneriat, cu atît mai riscant pentru ea devine mediul de piață.
Situația se agravează prin faptul că societatea aflată sub sancțiuni de fapt "iese din domeniul juridic" și riscă să suporte pierderi nejustificate, de exemplu, ca urmare a confiscării mărfurilor. Metodele de provocare a pierderilor companiilor aflate sub sancțiuni devin din ce în ce mai sofisticate. Apar precedente cînd sancțiunile devin un motiv formal pentru a evita rambursarea creditelor de către corporații și instituții financiare aflate sub sancțiuni. Aceasta este o tendință foarte înspăimîntătoare în dreptul occidental.
Păstrarea tendinței actuale de utilizare a instrumentelor de sancționare în calitate de unul dintre mecanismele cheie ale concurenței strategice și a refacerii piețelor poate cel puțin să contribuie la încetinirea ritmului de creștere economică la nivel mondial, și cel mult – că ducă la apariția crizei "bulelor de sancțiuni" ca urmare a imposibilității evaluării adecvate a riscurilor sancțiunilor și greutății de prognozare a situației financiare a jucătorilor de pe piață. De aceea, în 2021, așteptăm un boom de valute digitale, în primul rînd în China și Rusia, noi inițiative de dedolarizare și regionalizare a piețelor financiare.
"Minciuna minunată" a Turciei: putere fără tehnologii
Anul 2020 a început cu lupte în Idlib și s-a încheiat cu războiul din Nagorno-Karabah – în ambele cazuri, militarii turci au participat la acțiunile militare. Turcia a aplicat direct sau indirect forță în Libia și în estul Mării Mediterane. În ultimul caz, destinatarul amenințărilor turce a fost Grecia, aliatul Turciei în NATO.
În ochii unor publicații ruse, Turcia a fost mult timp o sursă de speranță secretă: una dintre cele mai puternice țări în domeniul militar ale NATO pare că este pe cale să prefere în locul Occidentului uniunea cu Rusia. Evenimentele din ultimul an ar fi trebuit să-i răzgîndească pe cei mai loiali susținători ai lui Recep Erdogan. Cursul Turciei este mult mai confuz decît poate presupune oricare dintre partenerii săi.
Retorica anti-americană și anti-europeană, activ utilizată de președintele Turciei și reprezentanții elitei turce, nu duce la o ruptură radicală față de proiectul euro-atlantic, precum și la conjugarea eforturilor cu alte centre ale puterii din Eurasia (India, Iran, China, Rusia) pentru a forma prin eforturi comune un model exclusiv de securitate continentală, fără implicarea în ea a balansorilor externi strategici. Turcia este în contradicție pe o gamă largă de probleme regionale cu Iranul și Rusia. Ea a criticat în mod constant India și China pentru desfășurarea unei politici discriminatorii împotriva musulmanilor din Jammu și Kashmir și din Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang. Din cauza sprijinul său acordat Qatar, Ankara s-a opus monarhiilor din Golfului Persic, din cauza implicării în afacerile libiene - Egiptului, iar "palestinofilia" lui Erdogan a dus la înghețarea relațiilor Turciei cu Israelul. În ciuda tuturor contradicțiilor existente între ele, și Ankara, și Doha, Riyadh, și Tel Aviv sînt aliații Washingtonului.
În noiembrie 2020, la finalul războiului de o lună și jumătate din Nagorno-Karabah cu implicarea activă a Turciei, a fost format un nou status quo în regiune, s-a consolidat legătura strategică între Ankara și Baku, a fost înaintată o provocare Rusiei ca principala putere din Caucaz, iar perspectivele transferării instabilității din orientul mijlociu cu ajutorul dislocării forțelor proxy turcești din Siria în Azerbaidjan au creat conflicte grave în relațiile turco-iraniene.
În special, merită subliniat faptul că Turcia nu pentru prima dată, împlicîndu-se într-un anumit conflict, contribuie la formarea unui nou echilibru al forțelor. Anterior, acest model a fost aplicat în Siria, Libia, Qatar. Nagorno-Karabah a devenit doar o continuare a strategiei turcești privind politica externă: cu ajutorul forțelor militare să obțină o creștere a statutului Turciei ca țară cu care trebuie să se răsplătească. Puterea revizionismului politic extern turcesc nu constă doar în faptul că actuala elită a Turciei promovează ideea că locul și rolul țării în lumea modernă nu corespund potențialului său adevărat. Ea este alimentată activ de revizuirea identității turcești, formată de eforturile lui Kemal Ataturk și ale adepților săi. Are loc o renunțare la valorile ridicate anterior în categoria dogmelor religiei naționale de elită – laicism, naționalism, western-ism. În Turcia de astăzi este populară teza despre "lumea mai mult de cinci" (adică statele-membre permanente ale Consiliului de securitate al ONU). Turcia se vede egală, după influență și statut, cu membrii Consiliului de securitate și, în același timp, pretinde la rolul de reprezentant al întregii lumi islamice în rîndul marilor puteri.
În anul 2021, Turcia nu va întoarce spatele Occidentului. Acțiunile sale vor fi dictate de considerente situaționale și de dorința de a-și crește influența în fiecare moment. Relațiile Turciei cu Franța și SUA se deteriorează văzînd cu ochii, dar în chimb se consolidează relațiile cu Marea Britanie. Pentru Londra, aprofundarea alianței cu Ankara va fi unul dintre instrumentele de politică externă în epoca post-Brexit. Pentru politica turcă, canalul britanic va permite echilibrarea ieșirii sale de sub custodia SUA prin menținerea legăturilor instituționale cu structurile euro-atlantice.
Subliniem faptul că atît SUA, cît și Marea Britanie și Franța, oricare ar fi atitudinea lor față de conducerea turcă, vor fi interesate de faptul că Turcia să-ți atingă obiectivele ambițioase nu pe seama lor, ci din contul Rusiei. Ankara va fi literalmente împinsă în spațiul post-sovietic.
Turcia nu va renunța cu siguranță la pretențiile sale privind statutul de mare putere. Întrebarea este, totuși, pe ce sîmt întemeiate aceste pretenții. SUA, Rusia și China se bazează într-un fel sau altul pe potențialul forței lor în cadrul politicii externe. Turcia urmează vechea tradiție a politicii de forță, dar, spre deosebire de cei cinci membri permanenți ai Consiliului de securitate, ea nu deține propriul potențial tehnologic. Avioanele turcești fără pilot, asamblate din componente importate, au devenit un simbol al forțelor turcești – dar au indicat, în același timp, caracterul său limitat. Situația economică din Turcia este grea, dominația politică internă a lui Erdogan este dubioasă. Turcia nu deține o uniune de integrare internațională puternică. Încă un timp oarecare, strategia diplomatică și de forță adoptată de Turcia va funcționa. Dar contradicția între pretențiile de mare putere și baza slabă pentru astfel de pretenții neapărat va apărea. Poate în anul viitor.
Migrația climatică în Africa
Nu ne vom limita la perspectiva unui an. Multe procese mondiale durează decenii, efectul lor se adună treptat. Ultimul deceniu a fost marcat de cele mai înalte temperaturi medii din istoria observațiilor din Africa. În octombrie 2019, temperaturile din Africa de Sud, Zimbabwe și Mozambic au bătut recordurile, depășind 45ºC. Se prognozează o continuă creștere, ceea ce va duce la dezechilibrarea sezoanelor meteorologice. Astfel de schimbări au determinat cele mai puternice secete într-o parte a continentului (Cornul Africii, Africa de Sud) și inundațiile în cealaltă parte a acestuia (bazinele marilor rîuri din zona Sahel și regiunea Marilor Lacuri). În condițiile inundațiilor, care ar putea avea loc de mai multe ori pe an, gestionarea teritoriilor și asigurarea necesităților de bază ale populației devine aproape imposibilă.
Conform estimărilor existente, doar în anul 2019, în Africa mai mult de 1,6 milioane de persoane au părăsit locul de trai în legătură cu situația climaterică. Datele din 2020 nu au fost încă calculate, dar este evident faptul că pandemia nu a îmbunătățit situația.
Migrația climatică forțată devine o realitate pe continentul african. Deocamdată este vorba despre migrația în interiorul statelor sau în statele vecine. Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, pînă în 2050, numărul acestei categorii de migranți, în cazul menținerii ritmului actual, ar putea ajunge la 70 de milioane de oameni din Africa din sudul Saharei. În cazul adaptării țărilor de pe acest continent la schimbările climatice, acest număr ar putea scădea pînă la 30 de milioane de oameni. Și aceasta într-o perioadă de treizeci de ani, adică de la 1 la 2,3 milioane de migranți pe an. Cifre incredibile.
În zona Sahel și pe Cornul Africii, schimbările climaterice duc la schimbarea mediului tradițional de trai al popoarelor nomade și seminomade (fulbe, zagawa, somalezi). Găsirea de noi pășuni și surse de apă le determină să migreze în zone cu populație sedentară. Migrația fulbe din ultimele decenii a dus la izbucnirea unor conflicte locale de la Camerun și Burkina Faso pînă la Mali. Dacă dezechilibrarea anotimpurilor meteorologice va continua, conflictele climatice vor acoperi și spațiul transaharic, bazinurile celor mai mari rîuri (în primul rînd rîul Congo și Niger), sudul continentului. În astfel de condiții, numărul potențialilor migranți ar putea crește semnificativ în următoarele decenii – cel puțin cu 100-150 de mii de persoane pe an.
Deocamdată, principalele fluxuri migraționale din Africa își păstrează caracterul predominant intracontinental. Pe continent, aglomerările urbane majore în curs de dezvoltare absorb parțial fluxurile migraționale. Cu toate acestea, creșterea rapidă a populației (pînă în 2050, populația estimată va crește cu 400 milioane de oameni) ne permite să presupunem că urbanizarea nu va putea rezolva în totalitate problema migrației. Peste jumătate din numărul așteptat de migranți climatici și victime ale conflictelor climaterice s-ar putea îndrepta către țările UE și Peninsula Arabă (aproximativ 15-25 milioane de oameni pînă în 2050).
Vaccinul ca marcaj geopolitic
Evenimentele din 2020 au dat naștere la termenul "infodemie". Pandemia s-a dovedit a fi strîns legată de digitalizarea vieții cetățenilor. Tehnologiile informaționale nu numai că și-au dovedit importanța socială, ci și au provocat un nou val de suspiciuni - atît din partea cetățenilor, cît și din partea statelor. Reacția la amenințare a fost înăsprirea controlului asupra răspîndirii informațiilor. Epidemiile au fost întotdeauna însoțite de zvonuri: care au minimizat pericolul sau l-au exagerat, au oferit mijloace miraculoase și au acuzat autoritățile de fraudă.
În epoca preindustrială, aceste zvonuri se răspîndeau în piețe, acum acestea se răspîndesc pe social media. Și atunci, și acum statele au văzut în zvonuri o amenințare, iar în suprimarea lor – una dintre cele mai importante măsuri antiepidemice. În 2021, vom vedea și mai multe inițiative de limitare a libertății de exprimare pe internet, mai multe exemple de presiune din partea guvernelor asupra social media. La rîndul său, mass-media sociale vor face din ce în ce mai multă presiune asupra utilizatorilor, oferindu-le interpretări "corecte" ale evenimentelor. În acest an, probabil că vom fi martorii modului în care cele mai puternice state își vor supune tot mai energic piața tehnologiilor informaționale și cum, la rîndul lor, cei mai mari jucători de pe piața IT vor spori influența asupra celor mai slabe state.
Egoismul național sincer nu este la modă acum. Desigur, statele vor colabora în lupta împotriva pandemiei, dar nu atît în logica filantropiei internaționale, cît în logica concurenței pentru statut. Cel care acordă ajutor își sporește prestigiul. Pentru Rusia, mizele sînt deosebit de mari. Supremația în dezvoltarea vaccinurilor împotriva coronavirusului și disponibilitatea de a oferi vaccinuri altor țări îi permit să se recomande drept lider tehnologic în cel mai actual domeniu al farmaceuticii și biotehnologiei. Există și un calcul economic direct: Rusia vrea să cîștige pe piața mondială a vaccinurilor. Concurența de stat aici este însoțită de cea comercială. În anul 2021, cînd vaccinurile vor fi gata pentru utilizare în masă, ne așteaptă o furtună mediatică în Occident împotriva inovațiilor rusești. Aceasta va fi creată nu atît de guverne, cît de companiile farmaceutice globale. Ele sînt tentate în luptele informaționale, bugetele lor PR sînt colosale.
Noi credem că în acest an va începe ceea ce se poate numi o Nouă mișcare de nealiniere. Nouă - pentru că cea veche, adică comunitatea țărilor care, în anii Războiului Rece, au refuzat să se alăture blocului sovietic sau american prin esența politicii sale externe, există în mod oficial pînă în prezent. Nealiniere - pentru că în condițiile confruntării americano-chineze care capătă putere și inerție, cei care vor dori să nu ocupe nici o poziție în această confruntare nu vor fi mai puțini decît cei care nu s-au alăturat în perioada Războiului Rece.
Rusia cedează în fața SUA și Chinei în ceea ce privește potențialul său economic și demografic. Dar ea este cea mai puternică "a treia" care dorește să evite implicarea directă în lupta unei singure superputeri cu un concurent major în acest rol. China și SUA vor forța și deja își forțează partenerii să aleagă o parte în această confruntare. Dar multe țări ar dori să evite atît alegerea în sine, cît și riscul legat de dependența tehnologică față de SUA sau China. Și aici se deschid oportunități pentru Rusia, ca țară cu un potențial tehnologic semnificativ. Rusia poate oferi partenerilor săi asistență substanțială - arme moderne, tehnologii atomice și alte tehnologii. Software-ul rus folosit pentru guvernarea electronică de stat se află la nivelul celor mai bune modele din lume și nu vine în complectație cu "colonialismul digital" al liderilor globali.
În anul viitor, geografia răspîndirii vaccinurilor rusești va indica Rusia drept lider al celor mai mari puteri. Cîteva zeci de țări au comandat deja în toamnă vaccinul rusesc. Dacă în noul an vor avea loc livrările, aceasta nu va fi doar o dovadă a succesului tehnologiilor rusești, dar și un simbol al noii calități a politicii externe ruse.
Adăuga comentariu