Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Planul ”B” sau Salut din trecutul sovietic

4 mai. 2020,, 19:02   Analitică
9557 11

Cum coronavirusul a făcut ca multe ţări să ajungă la concluzia că e necesară implementarea mecanismelor sistemului economiei planificate, care exista în Uniunea Sovietică.

Încă în anii 2007-2008, experţii economici au bătut alarma: Moldova devine o ţară-importator total al produselor alimentare. De atunci ţara noastră a devenit şi mai dependentă de importurile alimentare. Iar azi, în condiţiile pandemiei, problema securităţii alimentare cere abordări cardinal noi. Sau, poate, noul este vechiul demult uitat?

Firul salvator?

Astăzi a devenit evident că fără a dezvolta sectorul agrar intern şi a ajusta un sistem clar de planificare, inclusiv în sectorul achiziţiilor publice, cu sprijinirea intensă a ramurilor prioritare, securitatea alimentară mereu se va afla în zona de risc.

De ce? Că doar autorităţile declară că nu există pericole, că produse alimentare ajung pentru toată lumea? Însă azi nimeni nu poate răspunde la întrebarea ce va fi dacă carantina se va prelungi, să zicem, încă o lună sau dacă în toamnă ne vom pomeni cu un nou val de îmbolnăviri? Ce se poate întîmpla cu ţările care exportă în Moldova poduse alimentare şi ce vom face noi, dacă guvernele acestor ţări vor decide să sisteze exporturile în alte ţări?


Experţii din ţările UE declară că astăzi se iau toate măsurile necesare pentru a nu admite un asemenea scenariu. Toată lumea înţelege că pentru orice ţară veniturile bugetare provenite din exporturi, în special reieşind din modelul economic caracteristic lumii actuale, bazate pe o dependenţă reciprocă şi pe integrare,- înseamnă o şansă de salvare a economiilor, acel fir de care se vor ţine din răsputeri. Însă această şansă o au economiile mari şi dezvoltate, cu o industire internă bine dezvoltată. Putem spune că exporturile moldoveneşti constituie acest fir salvator pentru Moldova? La moment, 70% din produsele exportate de ţara noastră revin ţărilor UE. Însă, dacă examinăm structura exporturilor moldoveneşti, ne convingem că ţările UE pot lesne renunţa la ele, înlocuindu-le cu produsele proprii. Pe de altă parte, la scara economică regională bugetul moldovenesc obţine din exporturi venituri foarte modeste.

Un simplu exemplu – Germania, care este cea mai bogată economie din UE, dar şi una dintre cele mai afectate de coronavirus. Pentru minimizarea consecinţelor pandemiei, ţara a alocat 60% din PIB-ul său anual. Nu există o altă ţară-lider UE, care şi-a putut permite aşe ceva. E de menţionat că aici se aplică cele mai exacte şi semnificative măsuri de sprijinite a businessului şi a populaţiei. Alte ţări UE, în special cele care nu fac parte din zona euro (spre exemplu, România şi Ungaria) se arată uimite: cum aşa, că doar din aprecierile experţilor în anul curent PIB-ul Germaniei va înregistra un minus de 3-4 puncte procentuale.

Aşa este, dar economia Germaniei, cu toată integrarea ei în economiile altor ţări ale zonei euro, precum şi cu dependenţa de livrările chineze de materie primă pentru industrie, este totuşi una independentă şi, chiar dacă nu va înregistra plusurile prognozate anterior, nu va suporta nici munusuri. Numind-o independentă, presupunem că în această ţară ramurile vitale, cum ar fi industria alimentară şi agricultura, lucrează pentru piaţa internă. Spre deosebire de Franţa, în Germania s-a reuşit păstrarea şi dezvoltarea maximă a sectorului agrar, în pofida politicii Bruxellesului care s-a soldat cu nimicirea ramurii agricole într-un şir de ţări, devenite total dependente de administrarea externă. Adică, nemţii se pot aproviziona de sine stătător cu alimente pentru perioada crizei.

Patriotismul economic al UE: fiecare pe cont propriu

Ursula von der Leyen, şefa Comisiei europene, a declarat pentru ziarul Welt am Sonntag că, în condiţiile pandemiei, ţările UE au nevoie de un nou „plan Marshall”. Pentru a preveni o catastrofă pe viitor, azi trebuie să se investească miliarde de euro în consecinţele coronavirusului, ceea ce, în opinia sa, va consolida UE şi popoarele ei.

Dar coronavirusul a arătat foarte clar, că solidaritatea ţărilor UE este o istorie demonstrativă pentru membrii Uniunii Europene, care cresc într-o familie, dar în condiţiile crizei supravieţuiesc de sine stătător, fiecare în parte. Se pare că fiecare dintre ţările UE va avea propriul „nou plan Marshall”. Iată de ce în cadrul Comisiei Europene azi au loc dezbateri aprinse, în care predomină note de îndoială – să fie oare UE aşa de unită şi trainică, să fie oare principiul solidarităţii şi ajutorului reciproc atît de necondiţionat, dacă se vorbeşte despre necesitatea aplicării planului de măsuri de ieşire din criză nu pentru toate ţările membre UE, ci foarte selectiv.

O trăsătură caracteristică: problema supravieţuiri azi este mai actuală pentru ţările cu economii în dezvoltare şi, chiar dacă pare paradoxal, anume politica Bruxellesului, care presupunea injecţii investiţionale de sute de milioane de euro în economiile acestor ţări, aşa şi nu a avut rezultate semnificative de creştere stabilă, spun înşişi experţii, inclusiv din cauza lacunelor în administrarea cheltuielilor din fondurile europene. Şi ţara noastră trăieşte decenii în şir conform directivelor de la Bruxelles.

Şi ce a obţinut Moldova? În cea mai mare aprte, ramurile au fost dispersate, întreprinderi conexe avem puţine. Direcţiile, prioritate altă dată, supravieţuiesc „în sistemul propriu de coordonate”. Prioritar a devenit tot ce dă o valoare adăugată înaltă, dar chiar şi la scara întregii ţări nu există o activitate majoră, cu excepţia creşterii sferei serviciilor în structura PIB, dar şi ea nu atinge standardele europene. Puţin probabil că la noi va apărea propriul „Hollywood” sau „Silicon Valley”, că noi vom construi un super-mega mobil sau cel mai înalt zgîrie-nori, în care să încapă întregul claster modern, spre care vor duce toate drumurile Europei.

Să fim realişti. Moldova dispune de o singură bogăţie incontestabilă, de care dispun puţine ţări – solurile fertile, care trebuie să ne hrănească pe noi în primul rînd. Anume din contul dezvoltării agriculturii, care poate asigura sute de locuri de muncă noi, ţara noastră ar putea ieşi din impasul economic. Dar noi am pierdut atît de mult timp în încercarea de a ne debarasa de sintagma pseudo-umilitoare de ţară agrară, deşi Moldova anilor 80 ai secolului trecut nu era o ţară agrară, ci una industrial-agrară, că riscăm acum să pierdem tot ce aducea prosperitate şi ne făcea mîndri. Poate a venit timpul să revenim la rădăcinile noastre, la pămînt, şi să preţuim ceea ce ne-a mai rămas?

Factorul supravieţuirii pentru Moldova

Acum, în condiţii de pandemie, cererea şi oferta, în sensul clasic şi reieşind din necesităţile omului contemporan, au suportat modificări semnificative, pentru care nu era gata societatea consumatorilor. Omenirea a ajuns la o schemă simplă de supravieţuire – hrană, casă, un salariu elementar, care ar asigura acest lanţ simplu.

În acest context, creşterea produselor agricole a devenit factorul determinant în toată lumea. Şi pentru ca ţările să poată supravieţui, ele vor fi nevoite să-şi modifice logistica spre dezvoltarea agriculturii interne. Mizele principale se fac pe dezvoltarea agriculturii ecologice. Ţările care au avut grijă de aceasta mai demult, vor depăşi actuala criză cu cele mai mici pierderi.

Experţii spun că, în condiţiile de azi, este imposibil să satisfaci toate cererile consumatorilor doar cu producerea internă, dar dacă vorbim despre supravieţuire probabil putem renunţa la batonaşele dulci de import în folosul legumelor şi fructelor autohtone. Este clar că această trecere va fi una dureroasă şi nu numai pentru că consumatorii vor avea o alegere limitată, dat fiindcă piaţa internă nu va putea asigura diversitatea produselor de import. Vorba e că veniturile bugetare din exporturi, pe care s-a tot mizat decenii în şir, se vor reduce şi guvernul va trebui să găsească căi pentru a compensa acest neajuns. Cu siguranţă, la etapa iniţială nu se va reuşi compensarea acestor pierderi din contul dezvoltării pieţei interne. În schimb, la sigur va fi rezolvată problema securităţii alimentare a populaţiei.

Dar imediat apare o altă problemă. Cum să reorientezi producerea autohtonă spre necesităţile pieţei interne. Să oferi agenţilor economici o perspectivă, să-i interesezi, să le arăţi direcţia clară de dezvoltare. Aici statul trebuie să fie iniţiator şi, foarte important – garant. Să prezinte un model economic nou, în care vor fi determinate priorităţile şi efectele pe termen scurt şi lung. Să manifeste „patriotism economic” de sus, atunci şi păturile de jos se vor mobiliza.

În anii de independenţă, în Moldova, diverse guverne au elaborat diverse strategii economice, reforme etc. Însă mereu apărea una şi aceeaşi problemă – cu mici excepţii, aceste strategii şi reforme aşa şi nu erau duse la capăt. Cum numai venea un nou guvern, apăreau noi idei şi proiecte, iar cele veche erau date uitării. Nu a existat o continuitate (dacă doriţi, nici patriotism) în administrarea economiei.

În condiţiile carantinei de azi, adesea se face simţită o poziţie în aşteptare, ceea ce ar putea deveni o mare greşeală în lunile imediat următoare. Măsurie de spijinire a businessului şi a populaţiei, propuse de autorităţile moldovenești, deocamdată poartă un caracter de moment. Să sperăm însă, că se lucrează asupra altora, de perspectivă. În caz contrar, nu vom evita problemele. Spre exemplu: fermierii moldoveni bat alarma, că nu pot vinde roada de legume, ameninţă că o vor arunca pe marginea drumului. Asta în timp ce guvernul încearcă să croiască din buget şi creditele externe ajutoare financiare pentru populaţia nevoiaşă, care nu-şi poate permite o elementară raţie de alimente .

Despre ce vorbeşte acest lucru? Cel puţin despre lipsa logisticii pe interiorul pieţei moldoveneşti. Adică, fiecare producător agrar acţionează cum crede el că e mai bine, fără o analiză a situaţiei de perspectivă. Dacă roada este proastă – ne lamentăm că mijloacele investite nu se răscumpără. Dacă roada e bună – ne lamentăm că nu avem pieţe de desfacere. Se consideră, în acest caz, că aşa-s relaţiile de piaţă, că supravieţuieşte cel mai puternic. Dar, în condiţiile riscului securităţii alimentare, să arunci roada pe marginea drumului este o irosire de neiertat. Şi aici anume guvernul trebuie să devină nu doar un regulator al relaţiilor reciproce „stat-busines”, dar şi iniţiatorul creării unui sistem logistic care ar garanta cererea şi oferta, un sistem transparent, înţeles de toţi, şi principalul – echitabil, al achiziţiilor publice.

Şi mai simplu: am ajuns la situaţia în care trebuie să înţelegem: ceea ce poate fi crescut pe un teren, poate să nu se potrivească altui teren. Noi trebuie să înţelegem un lucru simplu – ce poate cultiva ţara noastră pe terenurile ei agricole? Şi nu este vorba despre aceea ca guvernul să decidă „din pod” prioritatea unei ramuri, dezvoltarea căreia să o susţină intens. Aşa a fost ani în şir – unii fermieri erau susţinuţi în detrimentul altora şi acest sprijin nu era nici suficient, nici eficient, nici permanent. În rezultat, am ajuns în situaţia în care Moldova nu este capabilă să se asigure cu legume şi fructe în măsură deplină. Fermierii înşişi recunosc că la noi agricultura nu dispune de tehnologii avansate, care ar permite reducerea cheltuielilor de producere. Din fericire, în ultimii ani a început restabilirea sistemelor de irigare, a bazelor de achiziţii, acest proces trebuie continuat.

Trecem la planul B”?

Azi avem multe de făcut. Să analizăm (inventariem) gospodăriile agricole existente în toate raioanele ţării. Să identificăm, pe raioane, direcţiile de dezvoltare a ramurilor agrare. Să revenim la problema consolidării terenurilor divizate (această reforma aşa şi nu a fost dusă pînă la capăt în toamna anului 2009, apoi a fost uitată).

Statul ar putea fi iniţiatorul achiziţionării unor terenuri de la proprietarii privaţi, care nu le prelucrează ani în şir. Cu fiece an, suprafaţa terenurilor agricole necultivate creşte mereu, în timp ce ele ar putea fi folosite. Statul trebuie să anunţe un moratoriu pentru toate iniţiativele de cumpărare a terenurilor de către străini. Să sprijine solidar, cu măsuri concrete, nu doar în vorbe, producătorii agricoli indiferent de direcţia lor de activitate, volumul şi categoria produselor agricole.

O altă măsură importantă ar fi iniţiativa statului ca băncile să deconteze procentele la împriumuturile agenţilor economici din sectorul agrar, spre exemplu, nu doar pe perioada carantinei, dar pînă la sfîrşitul acestui an, reieşind din faptul că urmează campania semănatului de toamnă şi e nevoie de investiţii. Aceasta ar fi un sprijin real.

Unele direcţii strategice din sectorul agrar statul le-ar putea ţine la controlul său nemijlocit. Ar putea fi un parteneriat public-privat, ori chiar statul să devină monopolist pe un anumit segment. Avem exemplul grăitor al Chinei, în acest context. Nu e nimic rău în faptul că statul–monopolist dezvoltă o anumită direcţie, reieşind din necesităţile societăţii în întregime. Este unul dintre elementele economiei planificate, care garantează supravieţuirea segmentelor vitale de pe piaţa internă. În aşa mod, statul poate garanta securitatea alimentară, dar şi asigura populaţia cu locuri de muncă.

Fondul de subvenţionare a agriculturii trebuie să constituie unul dintre articolele principale de cheltuieli bugetare şi să nu fie completat conform principiului restant.

Statul trebuie să propună un program concret de angajare a cetăţenilor rămaşi fără un loc de lucru (în mare parte – muncitorii imigranți moldoveni nevoiţi să revină în ţară din cauza carantinei). Sectorul agrar oferă posibilitatea angajării sezoniere.

Am putea vorbi mult despre faptul că controlul statului asupra unor ramuri strategice ale economiei duce la dispariţia concurenţei şi astfel nu permite dezvoltarea ramurii. Dar practica arată că timpul pieţei libere, în înţelesul occidental al ei, a expirat, viitorul aparţine relaţiilor de piaţă în care nu mai este loc pentru „economiile fără frontiere” şi „concurenţa liberă”, care s-a soldat cu îmbogăţirea unor corporaţii mondiale mari şi cu pierderea suveranităţii economice a ţărilor UE. În faţa pericolului pentru securitatea alimentară, a sporit considerabil rolul statului în persoana guvernelor naţionale. Principalul e ca guvernul moldovenesc să aibă propriul „plan Marshal”, care să ţină cont de interesele noastre naţioanle .

Evghenii Ojenov

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?