Oleg Ianovschii: «În Occident nu mai există noțiunea de elită națională. Elitele urmăresc doar propriile interese»

Cine va transpune în viață planurile elitelor mondiale, după ce clasa de mijloc va fi ștearsă? Cum funcționează rețeaua mondială de guvernare și care-s cele cinci puncte de sprijin ale influenței ei? Cum se formează paradigma informațională mondială și cum este ea gestionată în regim manual? Cum, în pași numărați, elita a comutat omenirea spre un consum redus? Despre aceasta și despre multe altele – într-un interviu a vorbit la postul ДеньТВ Oleg Ianovschii, consultant politic, lector la catedra teorie politică a Institutului de stat pentru relații internaționale din Moscova (MGIMO) .

Portalul Noi.md propune cititorilor săi versiunea scrisă a acestei discuții.

Oleg Sergheeevici, cum credeți, este adevărat că elitele occidentale au început să acționeze contra propriilor interese și să comită un fel de auto-trădare?

- Mie mi se pare că întrebarea în sine conține un oximoron. Cum ar putea elitele să-și trădeze propriile interese, dacă-s elite. Nu vom intra în ceea ce se numește conspirologie, în raționamente academice. Elitele influențează procesele politice, economice, sociale, dar le și direcționează. Și în timp ce o fac, evident, există un proces de stabilire a sarcinilor, o strategie, o alegere a candidaților, a celor care vor executa aceste lucruri și de aceea noi nu putem spune că ei joacă împotriva lor înșiși.

Adică, eu nu cred că nivelul degradării este așa de profund, că oamenii joacă împotriva lor înșiși, și cumva încearcă să scurteze ciclul propriei vieți. Eu cred că s-a schimbat optica, inclusiv cea elitară. S-a schimbat închipuirea despre aceea ce-s elitele, cum se simt ele în lume și în sistemul concret acum, poate în cel capitalist, poate în cel occidental, global sau local.

Poate, este cel mai mare neajuns al nostru: nu există o oarecare schimbare a lentilelor noastre asupra faptului ce prezintă elitele în Occident și pe cine subînțelegem prin acest termen vast. Noi ne-am deprins, reieșind din trecutul sovietic, că elitele-s constituite din niște oameni care provin din popor, care înțeleg poporul, cumva interacționează și chiar dacă ating o anumită bunăstare pe spatele poporului, și chiar dacă mențin o anumită distanță, ele totuși țin de popor. Cred că înțelegerea noastră nu poate fi aplicată lumii occidentale, dat fiind că elitele occidentale practic nu au nimic comun cu societatea din care fac parte. Mai mult, însăși necesitatea de a raporta elitele la națiuni este foarte rusească, uneori – chineză, adică e un concept foarte suveran. Cred că doar noi raționăm cu asemenea categorii, oamenii de acolo nu cugetă la fel. Ei presupun că nu există o națiune pentru elită. Elita este transnațională. Anume asta determină caracterul ei elitar, deoarece numărul de accese, de posibilități, ușurința cu care ei pot trece orice hotare fără a fi pedepsiți în toate sensurile, determină statutul lor. Adică, elitismul acestei clase este determinat de privilegiile , statutul și unele puncte de acces, de care dispune ea. Asta-i tot.

Și totuși... oare elita nu este înrădăcinată, - bine, nu în popor, dar în prezența statului în această lume? Presupunem, că Britania dispare total, ca fenomen. Oare elitele britanice nu vor suferi după asta un fiasco total?

Ei, spre exemplu, școlile private, care-s principalul punct de acces în elită, apărute după ciuma din sec. 14-15, apoi universitățile Oxford și Cambridge, în sec. 15, a fost înainte ca un sfert sau chiar jumătate din elita britanică să fie nimicită de Cromwell sau ciumă. Și după nimicire sau înaint, deja avea loc procesul de renovare.

Apoi a fost cumpărarea titlurilor, apoi revoluția industrială, care a adus clasa negustorilor și cea de mijloc în cercurile suspuse… Toate acestea dizolvau cumva acest elitism greu al societății britanice și putem spune că în multe privințe societatea nu a rămas la fel. Anglia elisavetană și Anglia victoriană au avut societăți diferite, deși valorile și vectorul geopolitic, geografic, economic de putere insulară comercială este clar, însă e vorba despre țări diferite, chiar diferite.

Inclusiv, spre exemplu , există o anumită divizare. Anii 60 ai secolului 20, este și sfîrșitul imperiului, și distrugerea identității, și sfîrșitul acelui establishment, pe care noi ni-l închipuim ca fiind clasa engleză supremă. Și tot atunci – apariția termenului establishment. Adică, termenul apare după ce epoca a plecat. Mi se pare că noi ne-am deprins să judecăm retrospectiv și să adaptăm cele reale la cele dorite. Noi încă mai credem că acest gentelman englez, care la început a luptat într-o campanie, cu burii, ca Churchill, sau altcineva, apoi a mers la slujbă, apoi - în afaceri, și toate – de dragul Angliei, a reginei și a regelui, - dar nu este deloc așa.

Desigur, după anii 80, după thatcherism, mai ales în Britania, cred că în principiu nu mai există noțiunea de elită națională. Există o clasă, este evident. Există diverse puncte de vedere asupra denumirii ei. Carroll (William Carroll – profesor la Universitatea de sociologie Victoria – nota red.), este un așa cercetător, o numește «clasa capitalistă transnațională ».

Există mai multe abordări ale felului cum poate fi definită această elită. Pe de o parte, pot fi specialiști convenționali în finanțe, șefi de fonduri de risc, bănci etc. Pe de alta, există cercetători care vorbesc cu plăcere despre etimologia aristocrată a acestor lucruri. Terții spun că-s doar oameni bogați sau industriași. Cred că nu este corect. Toți acești oameni trăiesc într-o interacțiune permanentă, în conflicte, înțelegeri, acord și dezacord. Ce știm noi despre ei? Practic, nimic. Fiind absolut rupți unii de ceilalți, se formează o anumită ecosferă. Noi înțelegem că oamenii interacționează doar înde ei, creează propria lume, și au despre noi, societatea, aceeași înțelegere, și asta este una dintre problemele de cercetat, deoarece cercetătorul nu are acces la observarea inclusă în raport cu această societate.

Eu cred că problema constă nu în lipsa suveranității elitei noastre, da în lipsa rațiunii independente a elitelor noastre. Adică, prin prisma științelor umanitare, a concepțiilor, reieșind din necesitatea respectării tendințelor impuse oricum de Occident, noi nu dispunem nici de limbă, nici de propria bază pentru a forma propria mentalitate despre cum trebuie să arate elita. Noi nu avem de unde lua asta, din păcate, pentru că încă nu s-au determinat narativele istorice, nu am decis încă ce e bine și ce e rău, din punct de vedere al istoriei. De aceea noi nu avem nici continuitate, nici înțelegere ce este elita. De aceea noi nu avem nici metode practice de cultivare și organizare a acestei clase. Deloc.

Adică, vorbind de spre Occident, noi înțelegem că putem găsi acolo mai multe exemple în care persoane din clasa de mijloc, cea săracă, cea muncitoare devin conducători ai celor mai mari companii. Larry Fink de la BlackRock, spre exemplu. Gestionează opt trilioane, un băiat dintr-o familie evreiască din clasa de mijloc a devenit unul dintre cei mai renumiți manageri din lume. Dar chiar putem crede că el pur și simplu a luat și a ajuns acolo ?

Asta pe de o parte. Pe de alta, noi înțelegem că de la 17 ani există o selectare clară a celor din generația a doua. Apoi de la 7 ani - școli private în America, Anglia, peste tot, în Elveția, Franța. Copilul care nu-și permite școli private – la 17-18 ani este trimis la universități. Din acea clipă copilul nu mai aparține nici familiei, nici culturii. Dacă este destul de talentat, împărtășește anumite viziuni ideologice, este potrivit prin prisma unor factori psihologici, deja începe selectarea, amestecarea cu cercurile de elită și o anumită cristalizare a noii mentalități elitare. El vizitează platforme, cluburi, conferințe, face acolo stagii. Din această clipă el nu mai face parte din societatea în care fusese anterior. Mai mult, există exemple cum persoana, nimerind în acest mediu, începe să nege și să lupte cu ceea ce a fost ea anterior. În special cei din prima generație. Desigur, este bucata cea mai delicioasă, pentru că aceștia-s oameni cu identitatea ștearsă sau șubredă, cu ei e cel mai lesne să lucrezi. Dacă pot fi atrași, ei vor fi mai loiali ca cei care deja fac parte din elită, pentru că cel care din start se află în aceste cercuri nu are de ce se neliniști, el și așa va fi bine. Dar dacă ești din prima generație – ai o șansă unică de a te desprinde.

Asta și este mentalitatea elitelor noastre independente. A existat o oarecare iluzie că te poți desprinde, poți merita acest loc, dar nu ai reușit. Și acum ai un oarecare resentiment (senzația de inferioritate și invidie neputincioasă – nota red.) și trebuie să decizi ce vei face, da idei nu ai, pentru că toți acești 30 de ani ai încercat doar să nimerești în acel ultim șir. Ați amintit de problemele de gen, de migrație, de rasă. Eu cred că ele toate se referă anume la acest moment. La persoanele cu identitatea ștearsă. Ce au uitat ele în elite.

Cum ar trebui să ne schimbăm optica, pentru ca să înțelegem corect aceste procese? Parțial, ați răspuns la această întrebare, dar să ne închipuim o oarecare persoană ajunsă la putere, la noi, care așa sau altfel se confruntă cu aceste întrebări. Ce trebuie ea să înțeleagă, în încercarea de a pătrunde sensul acțiunilor statelor occidentale, a elitelor occidentale?

Mi se pare, că nu trebuie să se concentreze nemijlocit pe personalități. Să nu mai creadă că banul este totul, să se concentreze pe valori și pe context. Cred că în mare parte este o problemă de educație, desigur. Să ne amintim de Michel Foucault, care a spus că puterea nu este politica. Putere este tot ce e predeterminat de un sistem concret. Noi trăim în capitalism. Avem instituții care servesc acest sistem, și fac parte din el. Medicina, educația, cultura media, sexualitatea ca înțelegere, politica, economia. Toate interacționează, anume în aceste instituții este rădăcina acestei esențe elitare. Doar noi în Rusia putem determina care universitate este mai elitară, care – nu? Care model economic servește mai mult clasele elitare, care – nu?

Iar sexualitatea este un termen nou. Savantul tinerel din Cambridge [Richard] Henderson a introdus această noțiune, căci anterior un atribut al elitei era accesul la unele lucruri fizice, bunuri, cum ar fi haine, giuvaere, posibilitatea să zbori cu un avion privat etc. Azi asta nu mai funcționează. Și așa este un surplus de toate acestea. Și el a introdus noțiunea , conceptul convingerilor sau a credințelor elitare. Adică, asemenea credințe ne ajută să ne distanțăm de toți ceilalți. Spre exemplu, el are un exemplu interesant – poligamia. Să zicem, Universitatea din Yale sau cea din Harvard, și o domnișoară zice: "eu cred că poligamia este cea mai bună, este unicul viitor, monogamia e învechită. Monogamia este mai mult pentru plebe". Ea este întrebată: "da tu însăți?" Și ea spune: "eu pledez pentru monogamie și căsătoria tradițională, pentru că părinții mei au o căsătorie tradițională, oameni albi înstăriți. Însă nu-mi permit să sprijin aceasta ". De ce? Pentru că un om care face parte din minoritate, în special – rasială, nu-și poate permite acest lucru. El își poate permite doar ceea ce i s-a spus, și poate merge doar pe drumul care i-a fost stabilit. Iar persoana care își poate permite, își definește astfel elitismul. Da noi nu ne putem permite nimic. Noi ne vedem nevoiți să ne adaptăm tendințelor. Deoarece, cred, este problema științelor umanitare că la noi nu se atrage atenție studierii proceselor, metodelor de reflecție, valorii acestora. Este un vestigiu al comunismului științific, sau niște teorii liberale inaplicabile în prezent.

Da, există oameni preocupați mereu de tabloul adevărat al lumii, adică de studierea contextului. Ei și, desigur, este vorba despre proces. Luarea deciziilor nemijlocit la nivelul respectiv. Eu nu înțeleg de ce, cu resursele colosale ale țării, noi nu publicăm și nu efectuăm deschis careva studii bazate pe interviurile, observațiile incluse. Că doar la sigur putem găsi oameni care pot ajunge la punctele de acces la persoanele necesare. De ce nu arătăm asta? Mai ales că avem insideri.

Mai există aici și teza cum că ”noi nu cunoaștem, da acolo sus se cunoaște totul ". Dar dacă se cunoaște, de ce managerii de top arată astfel, de ce-s tratați așa, de ce mulți politicieni încă nu s-au adaptat, de ce nivelul comunicării politice este așa cum este? De ce totul este așa, dacă acolo se cunoaște totul? Sau se face intenționat, ceea ce e puțin probabil, reieșind din faptul că nouă ne place și știm să împrumutăm și să adaptăm tehnologii, sau este vorba despre ne-dorință ori sabotaj. Însă eu cred că fără înțelegerea acestor procese noi nu vom reuși. De acord, da, ne confruntăm cu Occidentul, ducem o luptă existențială, dar cum am putea face ceva, dacă nu înțelegem nici mentalitatea acestor oameni, nici principala formă a armei organizaționale, de care dispun ei? Iată principala noastră problemă în cazul dat, și principalul avantaj al elitelor occidentale. Ele știu să se organizeze, dispun de platforme, cluburi, locuri în care se pot vedea reciproc, pot comunica. Toate încep din școală. Școala, apoi universitatea, apoi forumurile, centrele intelectuale, organizațiile de binefacere, corporațiile, băncile, balurile, recepțiile, evenimentele sociale, petrecerile, orice. Oamenii se văd unii pe alții, fac schimb și văd - văd - văd , comunică – comunică – comunică. Așa se formează o rețea închisă. E ceva normal. Noi nu facem asta.

Oleg Sergheevici, demonstrați convingător că partea de sus a elitei, orice s-ar subînțelege prin asta,, este ruptă de popor prin definiție, așa cum o interpretați Dvs. Însă noi vedem nu doar o ruptură. În mare parte, noi vedem anume efectele nocive asupra populației în lumea întreagă, cu excepția unei duzini de țări. Efecte nocive asupra populației: informaționale, ideologice, chiar și legislative. Întrebare: cine face aceasta, dacă elita nu este interesată de popor, ea își trăiește propria viață, în propriul ecosistem. Cine face asta și la ce bun?

O mică referite la diverse studii. Cred că în a. 1965 un savant a scris cartea "Cine gestionează America?" (autorul cărții " Cine gestionează America?" - Anthony Sutton, cunoscut cercetător american al mecanismelor secrete ale puterii – nota red.) Are șapte sau opt reeditări. În mare parte, această teorie este bazată pe cercetările sociologului Mann (Michael Mann – sociolog britanic, specialist în macrosociologie – nota red.). Am mai auzit de el. Are multe studii cunoscute, însă acestea se bazează pe studierea elitelor altor țări, europene în special, și pe felul cum erau cultivate aceste elite în țările Orientului Apropiat. El a descris interesant procesul implementării agendei și a gestionării concrete. Adică, un lucru destul de puțin apreciat.

Pe cine subînțelegem prin aceste elite? Evident, includem aici elitele corporative, cercurile bancare, aristocratice, liderii de opinii, comunitatea experților - savanții, știința oficială, persoanele preocupate de problemele sociale cum ar fi Jeffrey Epștein (specialist în finanțe american, care în a. 2019 a fost acuzat de hărțuire sexuală și s-a sinucis – nota red.), sau Ghilain Maxwell (fosta asistentă și prietenă a lui Epștein - nota red.), adică, interlockerii, persoanele care închid acest șir.

Cum arată asta , aproximativ? Să zicem, dacă vorbim despre o corporație, înțelegem că ea este o oarecare manifestare a dorinței colective. Apropo, revenind pe scurt la divizarea în elite industriale și financiare, luați structura oricărui fond - BlackRock, Vanguard Group, State Street Corporation – cele mai mari corporații. Aceste fonduri au în proprietate totul – de la platformele petroliere la giganții IT, Coca-Cola, Procter & Gamble, Pfizer, absolut totul, și acolo persoane din diferite cercuri investesc în acest fond pentru ca el să investească bani. Unde este confruntarea în acest caz, cum are ea loc? Poate, există careva probleme locale la nivel de lobby, dar la nivel global – nu le văd. Da iată la noi există un fond, el are un reprezentant, un manager. Ce fac? Care este sarcina fondului?? Clar, poate fi acapararea lumii, controlul. Nu, este satisfacerea necesităților investitorului. Corect? Profit sub orice formă. La un moment dat, profitul dispare. Deoarece nu există o expansiune a capitalului. Nu mai are de unde fi. S-a vorbit mult că expansiunea se face undeva în sfera intelectuală, spirituală etc. Dar procesul este același. La început, se identifică interesele. Primele apar interesele grupurilor de putere. În jurul lor, în funcție de interes, se formează o rețea , cine înțelege – pot fi experți, profesioniști, manageri…

Apoi și ei își formează interese concrete și careva propuneri. Apoi are loc un fel de complicitate . Cineva se înțelege cu altcineva cu privire la ceva. Ei, corporația se înțelege cu protejații de la Casa Albă, să zicem. După care se planifică ce va urma, are loc pregătirea respectivă. Cunoaștem ce este planificarea media. Cunoaștem despre acele ferestre Overton, prin care se încearcă determinarea opiniei publice. La etapa dată se implică consiliile experților, se formează propunerile. Admitem, în lumea corporativă, în Casa Albă, pentru ca acolo să se înțeleagă ce-i de făcut. O oarecare Foreign Affairs și The New York Times scrie niște articole, apoi alți proprietari ai The New York Times contestă aceste articole, apoi și The Washington Post. Un discurs absolut artificial. Și dacă vedem acum cum se lucrează cu agenda media – este o bulă creată absolut artificial, pe care nimeni nici nu o mai citește. Este unul și același lucru, doar că din unghiuri diferite.

Cea de-a treia etapă e cea mai interesantă – selectarea candidaților-executori. Să zicem, poate fi un Biden sau o victimă sacrală convențională, cine se ocupă de aceasta.

Și etapa a patra, preferata mea – procesul de formare a opiniei publice. Adică, totul este deja făcut, trebuie doar justificat, pentru ca nimeni să nu conteste nimic. Aici se utilizează tehnicile comunicării sociale, se implică companii mari de PR, comunicații strategice, secții PR și desigur mass-media.

De aici începe ceva îngrozitor. Îi îndemn pe toți cei din știință , să se preocupe activ de acest punct nr.5 Este procesul formării cunoștințelor, și în contextul coronavirusului, și în contextul a tot ce vedem – e cel mai interesant lucru. Ce este ? Procesul formării sau creării cunoștințelor înseamnă că în scopul interesului corporativ sau oricărui altul, al profitului, este substituită agenda științifică. Acest proces are patru etape.

Prima. Suprimarea informației. Adică, elitele convenționale, oricare ar fi, suprimă, cenzurează sau, preferata mea, ridiculizează anumite narative științifice. Are loc o oarecare revoluție științifică artificială, potrivit lui Thomas (istoric și filozof american – nota red.). Intenționat, absolut artificial, noi subminăm legitimitatea unui raționament științific. Cred că nu e nevoie să aducem exemple.

La a doua etapă se formează propriile sensuri și narative, convențional vorbind. Adică, se formează un discurs comun. Și o anumită direcție de contestare a cunoștințelor. În cadrul acestui proces elitele sponsorizează specialiști, experți care atacă cunoștințele existente. Să ne amintim de recenta scrisoare a celor 20 de laureați ai premiului Nobel cu privire la Forumul economic mondial, sau cu privire la coronavirus, la 20 de șefi de orice, sau marginalizarea totală a așa numiților antivaxeri.

Procesul nr.3 – crearea noilor cunoștințe. Cum arată asta? Foarte simplu. La noi instituția reputației nu-i la fel de dezvoltată, ca în Occident. În Occident aceasta este foarte importantă, și desigur că principala, institutul fundamental al științei în Occident este publicația științifică, o revistă științifică, Peer review. Să zicem, doriți să impuneți o anumită agendă, vizați strategic doi-trei ani. Achitați serviciile unui laborator, a unui centru de cercetare, a unui consiliu de experți sau a unui savant concret, pentru ca acesta ori să scrie pozitiv despre ceea ce faceți, ori să omită niște momente negative. Iată spre exemplu, acum – utilizarea vaccinurilor ARNm. Și multe altele. Eu nu zic că-s bune sau rele, eu zic că acolo există două direcții concrete. Unii spun că totul este foarte bine, alții – că e foarte rău. Iar o altă publicație va scrie că totul e bine, dar provoacă niște reacții adverse. Și gata. Nu se mai poate. În acest caz parcă ar fi sponsorizat un lucru fundamental. De ce? Pentru că , dacă veți comanda un articol în New York Times, convențional, se va putea spune : e un fake news etc. Da dacă aveți știința, dacă aveți opinia experților, autoritate, studii, statut, după asta toate New York Times se pot baza pe asta cinci ani, șapte ani, etc. Ulterior vor fi formate și suprapuse cunoștințe noi.

Și ultimul proces – administrarea cunoștințelor. Decideți personal care cunoștințe vi se potrivesc, care nu. Care să le folosiți, care – nu. Care expert este bun, cine trebuie ridicat pe piedestal, și cine trebuie ”înecat”. Și asta-i tot. În esență, pare abstract, teoretic, dar dacă mai cugetăm puțin și încercăm să aplicăm la realitatea înconjurătoare, cred că procesul devine clar. Îndemnul meu este să nu presupunem că elitele-s niște reptilieni abstracți sau niște brahmani, sau ceva religios. Să încercăm o abordare ceva mai sceptică, să înțelegem că este vorba despre oameni, care au și ei interese și își apără prin orice metode interesul propriu, colectiv, de clasă inclusiv. Ei înțeleg că dacă nu vor apăra interesul de clasă, se vor destrăma. Da interesul lor de clasă constă în expansiunea permanentă. Pentru că acesta este sensul clasei în cadrul sistemului capitalist. De aceea: control, relații autoritare, control și iar control.

(Va urma la 31.01.2022)