«Un război neobservat». Există oare armă climatică? Partea a 2-a

(Încheiere. Începutul - la 13.10.2021)

Oare azi în lume există armă climatică sau e doar un mit? Opiniile oamenilor de știință diferă, unii susțin că ea nu numai că există, dar periodic este și aplicată. Despre aceasta vorbește documentarul postului TV Россия 24 «Климатические войны. В шаге от бездны (Războaiele climatice. La un pas de prăpastie».

***

«Vorbele despre fenomenele naturale create artificial par neverosimile. Cum neverosimile păreau altă dată zborurile în spațiul cosmic. Azi noi nu credem în ceea ce cu decenii în urmă părea ușor realizabil».

Din discursul președintelui SUA John F. Kennedy la Adunarea Generală ONU, a.1961:«Noi le propunem tuturor țărilor să colaboreze în crearea prognozelor vremii – într-un final, la controlul asupra vremii. Noi propunem un sistem global de comunicare prin sateliți, care va uni întreaga lume prin comunicații telefonice și telegrafice, radio și televiziune. Nu este departe ziua, în care acest sistem va demonstra în direct pentru lumea întreagă ședințele care au loc aici».

Vedem că toate predicțiile sale s-au realizat. Cu excepția controlului asupra vremii.

«În a. 1963 militarii SUA au lansat proiectul West Fort. 480 mln. de ace din cupru cu lungimea de 1,8 cm au fost aruncate pe orbita circumterestră. În acest mod se dorea îmbunătățirea comunicării radio. Lungimea acului era egală cu lungimea undei unui semnal de 8 megahertzi. În aceeași Americă, dar și în Marea Britanie și URSS, savanții au protestat. După ce centura de ace a apărut pe orbită, pe Alaska s-a produs un cutremur extrem de puternic, de 8,5 grade. În Chile au avut loc alunecări de teren masive ».

Faptul că experimentele cu forțele planetei este imposibil să le calculezi, nu oprește mai pe nimeni. Experții ruși cred că aceste experimente ale SUA continuă și azi, chiar dacă afectează țara lor.

Constantin Sivcov: Mulți cercetători consideră că renumitul uragan Catrina este rezultatul impactului HAARP. Desigur, ei au sperat că va fi lovit nu propriul teritoriu, ci unul străin, dar a fost să fie altfel.

Sistemul de emițătoare extrem de puternice s-a înșirat pe ambele părți ale ecuatorului.

Constantin Sivcov: Este vorba despre stațiile amplasate în Groenlanda, Norvegia și pe Alaska. Se mai edifică un complex de asemenea stații în regiunea sudică, în Australia…

Navele de război americane se arată gata să semene război în Oceanul Mondial.

Leonid Ivașov: Azi această flotă este completată cu o grupare de nave în frunte cu crucișătorul «Virginia» dotat cu arma climatică. A fost creat un staff pe Bermude. Este subordonat întregul serviciu meteorologic ai Statelor Unite, și ei obțin destul de multe rezultate.

Dar are oare sens să intri în cursa armei climatice? Să irosești timp și bani?

Alexandr Chislov: Se vorbește mult despre aceasta… Unii militari zic că cunosc asemenea exemple. De fapt, asemenea exemple nu există. Uraganele nu pot fi răsucite.

«Înainte vreme, pentru a influența punctual clima, oamenii nu aveau destule computere super-puternice, care să calculeze totul. Însă în prezent aceste computere au apărut. Ele permit descrierea unor procese foarte importante: cum ajung cicloanele din tropice în latitudinile temperate, cum se formează uraganele, și aici trebuie să se țină cont de ionosferă. Acea ionosferă, pe care am învățat să o trezim prin radiații foarte intense. Iată unde ficțiunea războaielor climatice coincide cu realitatea științifică! Noi putem calcula cum, din undele tropicale, se formează clima latitudinilor temperate ».

Alexandr Chislov: Instrumentul folosit de știința noastră este așa zisul model matematic. Este vorba despre modele complicate hidrodinamice de circulație a atmosferei. Ei bine, în prezent hotarul lor de sus este 90 km. Acum el este ridicat la 500. Și este ridicat nu pur și simplu – înseamnă că se încearcă a se ține cont de aceste influențe.

«Nu încape îndoială – acest model matematic va fi imediat folosit în scopuri militare. Pesimiștii cred că ne aflăm în pragul unui război de tip nou ».

Constantin Sivcov: Odată creată această teorie, sistemul HAARP se transformă într-o armă puternică, care le va permite să controleze vremea pe teritorii uriașe de uscat și de ape ale oceanelor , și să dicteze altor țări voința proprie.

***

«În a. 1950 experimentele asupra forțelor planetei se făceau deschis, deja atunci rezultatele erau uimitoare. SUA și URSS au efectuat o serie de experimente nucleare puternice în atmosferă. La înălțimi mari, radiația și impulsul electromagnetic se extindeau mult mai rapid. Savanții au obținut date neobișnuite, iar locuitorii Terrei – noi doze de radiații. Explozia americană din iulie, 1962 a deteriorat instalațiile electronice pe o distanță de 1500 km și a scos din uz legătura telefonică pe insulele Hawai.

În luna octombrie a aceluiași an, experimentele sovietice au provocat un incendiu la centrala electrică din Karaganda și au scos din uz cablul subteran Acmolinsc - Ala-Ata.

Erau timpurile în care urmările ecologice nu jenau pe nimeni. Iar războiul nuclear global părea doar un element al planificării militare. Anume atunci a apărut ideea de a utiliza forțele naturii împotriva omului însuși».

Igori Ostrețov: Înainte de a. 1990, cel puțin în domeniul aplicării militare, noi eram lideri necondiționat. Ideile elaborate în Uniunea Sovietică erau mult mai variate, deoarece noi eram preocupați numai de ele.

***

Zbigniew Brzezinsky , a.1970 : Progresul tehnic va oferi liderilor celor mai mari țări așa posibilități de a desfășura un război secret, despre care va ști doar un cerc îngust de colaboratori ai securității… Metodele de influențare a vremii vor fi folosite la provocarea unor secete îndelungate sau a furtunilor.

Autorii filmului cred că Brzezinsky a greșit doar într-o privință: experimentele erau vizibile nu doar pentru colaboratorii serviciilor secrete, dar și observatorilor dintr-o parte , - doar că ei nu înțelegeau cu ce se confruntă.

«În septembrie, 1977 locuitorii din Petrozavodsc au văzut ceva neobișnuit pe cer: un cheag luminos enorm, asemănător unei meduze, stătea pe boltă, emitea raze sclipitoare, apoi a dispărut. Posibil, cazul ar fi rămas doar o legendă locală, dacă această lumină nu ar fi fost văzută în Finlanda vecină. La un moment dat, oamenii spuneau că văd simultan pe cer peste 40 de obiecte necunoscute. Fotografiile cu sfera luminoasă au înconjurat publicațiile occidentale. Ziarul The Washington Post a intervievat savanți cu renume, și ei au presupus că este un nou experiment climatic al militarilor sovietici.

Dar nu era primul caz de acest fel. În lume era în toi boom-ul ”farfuriilor zburătoare”. Fenomenele luminoase neobișnuite erau văzute peste tot. Explicația cea mai logică părea a fi apariția extratereștrilor.

La 17 iunie,1966 piloții a două avioane iraniene, care zburau în apropierea aeroportului Mehrabad din Teheran, au văzut la orizont, departe pe teritoriul sovietic, o sferă orbitoare. Ea se afla chiar pe linia orizontului, de parcă aluneca pe ea. Sfera ajungea la dimensiuni enorme. Asta în timp ce lumina ei se stingea treptat. Spectacolul neobișnuit a durat 4-5 minute. La sol, nimic asemănător nu s-a văzut – aici priveliștea era ascunsă în dosul unui lanț montan.

La 10 septembrie, 1976 uimitoarea sferă luminoasă a fost văzută de piloții cursei British Airways nr. 731, Moscova-Londra. Fiind deasupra Lituaniei, echipajul a observat o sclipire de lumină între nori și avion. Sfera luminoasă era așa de sclipitoare, că a luminat totul în jurul ei. Piloții au luat legătura cu dispecerii sovietici. A urmat un ordin strict: «Ignorați sfera, urmați-vă cursul !».

În a.1980 fotograful englez Nick Downey a urmărit ceva asemănător în Afganistan: o sferă enormă a apărut departe pe teritoriul sovietic, părea că are peste 100 km în diametru. Ea la fel creștea vizibil, pierdea din strălucire, și peste vre-o 5 minute a dispărut. Fotograful a presupus că sfera a apărut undeva deasupra poligonului sovietic se Sarî-Shagan.

Alexandr Chislov: Primele rachete meteorologice au fost capturile Fau. Cu ele erau ridicate dispozitivele, adică ele zburau la înălțimi de 80 sau 100 km, se detașau, coborau în jos cu parașuta și pe această pistă se făceau măsurări.

«Însă Moscova experimenta nu numai în cerul propriu. La 4 iulie, 1976 Uniunea Sovietică a felicitat SUA cu ocazia bicentenarului națiunii. Amatorii de radio americani au auzit, la frecvențe joase, un semnal ciudat, care de atunci n-a mai contenit niciodată. Pentru sunetul caracteristic, el a fost numit ”Ciocănitoarea”. Semnalul care traversa întreaga țară a provocat în SUA o ușoară panică. Se bănuia, că Moscova a lansat o armă psihotropă necunoscută. Gordon MsDonald, consilierul președintelui, scria că și SUA lucrau în această direcție: «În experimentele discutate de Norbert Wiener, tatăl ciberneticii, o foaie metalică era aninată de pod și unită la un generator care funcționa cu frecvența de 10 turații/sec. la o intensitate mare a cîmpului – 1-2 volți/cm, și fluctuații cu frecvența ritmului alfa, subiecții testați aveau senzații neplăcute evidente ».

Serviciile americane de informații au raportat, că ”Ciocănitoarea” sovietică este obiectul «Дуга», amplasat în apropiere de Cernobîl, cu o rețea enormă de antene, jumătate de kilometru în lungime. Era stația orizontală, care îi permitea Moscovei să urmărească posibilele lansări de rachete în toată America. Și ca de fiecare dată în cercetările similare, efectele nocive nu erau excluse.

Constantin Sivcov: Era examinată varianta în care sistemul HAARP trebuia să afecteze ionosfera, dar semnalul nu mai era unul uniform, ci modulat. Acest semnal modulat peste frecvența ritmului alfa al creierului de 5-6 hertzi, și dacă în ionosferă apare o atare influență modulată, în aceste zone apar bazele cele mai simple ale electrodinamicii, cîmpuri induse în mod natural. Adică, ionosfera însăși începe să iradieze, și anume cu frecvența de 5-6 hertzi. Aceste iradieri pot afecta creierul uman. Experimentele se făceau în paralel, în scopul creării armei psihotrope și în scopuri globale.

Aceste elaborări se efectuează din anii 1960. Jumătate de secol de experimente absolut secrete.

Leonid Ivașov: Este vorba despre două subdiviziuni total închise. Prima este numită convențional «climatică», a doua – «psihologică».

«La finele celui de-al doilea Război Mondial, SUA au efectuat o serie de explozii în largul coastei Noii Zeelande. Ei încercau să înțeleagă dacă e posibil să îndrepte spre inamic (era în toi războiul cu Japonia) un tsunami, prin explozia subacvatică a focoaselor. Au fost efectuate 3700 de teste. Dar pe atunci focoasele nu erau foarte puternice. Toate s-au schimbat odată cu apariția bombei cu hidrogen».

Boris Porfiriev: Poate prezenta interes faptul, că cca două treimi din potențialul de producere al țărilor lumii s-au concentrat în zona de coastă, pe 200 km.

«Uniunea Sovietică se afla în condiții exclusive. Ea era un imperiu continental, care se confrunta cu un bloc oceanic : țări aflate pe țărm. În anii 60 ai secolului trecut s-a conștientizat cum poate fi folosit acest lucru ».

Constantin Sivcov: După ce ”bomba-țar” a fost testată la capătul nordic al Terrei, a apărut ideea că dacă asemenea bombe vor exploda în ocean, asta va provoca un val enorm.

Andrei Saharov, creatorul bombei cu hidrogen, căuta metoda de a o face mai eficientă. El a înțeles, că valul gigantic, provocat de explozia subacvatică a bombei , va șterge toate în calea sa. Mai trebuiau doar făcute calculele.

Igori Ostrețov: Să construiești o mini-submarină, să pui în ea o încărcătură de 200 megatone, prin canionul Hudson să o aduci mai aproape, să o explodezi și să îndrepți valurile enorme peste New York. Se conta pe valuri kilometrice. Noi eram invulnerabili, nu aveam nimic pe țărm. Luați China, Statele, Europa în general… Vă închipuiți ce ar fi să fie explodate asemenea valuri în partea de nord a Mării sudice? NATO va dispare într-o secundă. Și principalul e, că nu este vorba despre arma nucleară, după care acolo nu se va mai putea trăi. Este ceva ecologic pur, apa a trecut, a spălat totul, veniți și locuiți…

Era într-adevăr o mega-armă. O singură bombă capabilă să distrugă întreaga lume.

Constantin Sivcov: În acea clipă savanții și militarii noștri au cugetat despre aceasta dintr-un motiv simplu: o serie de asemenea explozii subacvatice poate avea urmări geofizice grave, căci în profunzimi poate duce la distrugerea straturilor inferioare ale scoarței terestre, pe spații locale – la pătrunderea magmei în mediul acvatic, ceea ce se poate solda cu o explozie majoră, care va distruge nu numai Statele Unite ale Americii, dar și întreaga planetă.

Ulterior Andrei Saharov a devenit un luptător contra războaielor, dar invenția lui a rămas. Care este azi numărul unor asemenea bombe , în lume?

Igori Ostrețov: Astăzi practic cca 40 de țări o pot face.

«Asta înseamnă, că este imposibil un conflict deschis. Războiul de generație nouă este un război nedeclarat și nevăzut, ascuns, camuflat sub masca cursului firesc al lucrurilor. Au loc cercetările tradiționale de apărare. Vedem noi avioane și nave de luptă . Dar militarii tot mai des apelează la acele sfere ale științei, care anterior nu făceau parte din sfera lor de interese».

Constantin Sivcov: Același război biologic, care s-ar putea deja să aibă loc. Poate că febra Ebola a fost creată în laboratoarele respective. Tot felul de gripe – aviară, porcină, SARS – fac parte din aceeași serie. Un asemenea război poate avea loc. Poate avea loc și un război tainic, cu utilizarea fenomenelor climatice.

Leonid Ivașov: Acest război este deja în desfășurare! Caracterul lui îl formează operațiunile geopolitice, nu cele militar-strategice. Noi azi vedem rezultatele acestui război, însă esența lui încă nu o înțelegem.

***

În încheierea filmului, autorii se îndreaptă din nou spre Rusia, pe peninsula Kola. «Acum aceasta este o regiune rece, cu populație puțină, care nu-i atractivă pentru turiști. Dar potrivit unei legende, altă dată aici exista o civilizație prosperă, Hiperboreea. Pliniu-senior scria: «În spatele munților Ripean, de cealaltă parte a Acvilonului, din vremuri străvechi trăiește un popor fericit, numit hiperboreean. Se zice că acolo se află polurile și punctele extreme ale căilor stelare; acolo jumătate de an este lumină și soarele se ascunde doar pentru o zi [care durează jumătate de an], și nu pentru perioada dintre echinocțiul de primăvară și cel de toamnă, cum cred ignoranții. Această țară însorită cu climă temperată nu este supusă vînturilor dăunătoare. Hiperboreenii trăiesc în păduri și dumbrăvi,… își venerează zeii separat și împreună, ei nu cunosc certurile și bolile …»

«Un popor apropiat zeilor. Încoace, conform legendei, venea cu carul său însuși Apollo. Atlantida nordică, care păstra cunoștințe mari, pierdute acum. Conform legendei, hiperboreenii au fost învățătorii grecilor antici, și marea civilizație greacă este doar o sclipire a puternicei Hiperborei. De ce azi în locul acesta este un pustiu rece? Unde a plecat această țară fermecată? Poate, copiii zeilor au încercat să-și aplice forța și să schimbe mersul elementelor naturii? Atlantida nordică zace în profunzimi – ca o amintire despre aceea, că trezirea marilor puteri aduce nenorociri celor care le-au trezit. Și ca un avertisment pentru copiii zeilor: să nu înceapă jocurile, pe care ulterior nu le vor putea termina ».