Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Criza mondială abia începe?

7 oct. 2022,, 23:23   Analitică
7063 0

Războiul din Ucraina este doar un caz aparte a marelui joc geopolitic și a marii reîmpărțiri politice a lumii. Aceasta este părerea unor experți, care urmăresc evenimentele din Ucraina și, la general, din lume.

Toate au început mult mai devreme

De fapt, lumea a fost sortită crizei, și războiul din Ucraina nu a provocat nimic. Acesta este doar urmarea proceselor, care deja la finele anilor 2020 vor reformata definitiv lumea actuală, la fel cum a fost în anii 10 ai secolului trecut.

Așa cred unii experți, care analizează nu evenimentele de moment, ci prin prisma proceselor globale. În opinia lor, astăzi politicienii occidentali , guvernele occidentale încearcă să arunce vina pentru actuala criză mondială, cum s-ar spune, pe un cap nevinovat.

Desigur, este foarte comod să acuzi Rusia și pe Vladimir Putin personal de criza fără precedent, și mai ales să-l acuzi de acele probleme, care vor începe în viitorul apropiat. Este foarte evidentă existența unei dezinformări deliberate, poate chiar a unei trădări în anturajul imediat al lui Putin și a faptului că în momentul pornirii războiului îi lipsea informația veridică privind starea societății și armatei ucrainene. Există multe întrebări față de acest război, cauzele începerii lui anume în acest format și posibilitatea de a justifica jertfele suportate acum de Rusia și Ucraina. Dar, dacă ne concentrăm analiza pe aceste întrebări, ne pot scăpa relațiile cauză-efect, căci în lumea occidentală criza a început cu luni înainte de începerea operațiunii militare speciale în Ucraina. Deci, războiul din Ucraina nu poate nicidecum fi cauza crizei. Este doar un paravan comod pentru guvernele occidentale și noii lideri au Occidentului, care nu-și doresc ca populația țărilor lor să-i acuze anume pe ei de toate nenorocirile.


Așa dar, pentru început niște fapte. Ultimii 50 de ani pot fi numiți convențional timpul abundenței artificiale. Occidentul, în special SUA, pompa în economiile sale așa numiții «bani de elicopter», adică absolut negarantați și care nu duc la creșterea PIB-ului real în economie. Întregul surplus de masă monetară era «aruncat» în restul lumii, prin achiziționarea cu acești bani a unor active, mărfuri și resurse reale, inclusiv intelectuale, și astfel era asigurată bunăstarea populației din țările lor. Destrămarea URSS și pomparea în Occident a unei părți mari din bogăția fostelor republici sovietice a prelungit această bunăstare cu trei decenii. Și în Occident oamenii credeau că această bunăstare este infinită.

În SUA, Europa, chiar și în Rusia un număr enorm de persoane a început să joace la totalizatoarele bursiere, fără să înțeleagă că este vorba despre o piramidă de genul MMM. Dar dacă în Rusia nu s-a reușit montarea definitivă a acestei piramide în stat, și respectiv ea poate fi lesne deconectată fără urmări grave, atunci în Europa, și mai ales în SUA, totul este mult mai complicat.

În SUA acest mecanism este total inclus în structura statului, distrugerea lui se poate solda dacă nu cu distrugerea statului, atunci cu slăbirea considerabilă a stabilității lui. Pentru că,de exemplu, lipsește-l pe un american simplu de încrederea că el este bogat, mai mult – că el mereu va avea bani, și devine foarte dificil să prezici acțiunile acestui individ, în special a reprezentantului generațiilor tinere, care înțelege că nu are careva perspective de viitor. La vremea lor,teoreticienii marxism-leninismului numeau asta situație revoluționară clasică.

Iluzia bogăției

Dar să lăsăm acum situația revoluționară. Să vedem ce se petrece real. De ce bogăția multor americani simpli este iluzorie? Ei au anumite active, pe care le investesc în diverse valori mobiliare , care trebuie să le aducă profit. După care aceste valori mobiliare circulă la bursă, ajunse la speculanții bursieri bulele financiare cresc și creează iluzia bogăției. Dar vine clipa în care începe să se prăbușească și această piramidă, la fel ca piramida MMM altă dată. Și nimeni nu pricepe că toate crizele-s planificate și organizate anume pentru ca o parte din «surplusul» de bani să revină de la «proști» la proprietarii (emitenții) acestor bani. Oamenii cred că totul (inclusiv crizele) are loc conform legilor pieței.

Pentru această piramidă, un asemenea moment critic a sosit în a doua jumătate a a.2021, și pentru că era imposibil să o mai sprijine, băncile americane de rezervă au început să se debaraseze rapid de masa monetară , și în lume a început criza. De altfel, încă la finele a. 2019 în SUA și în multe țări occidentale au apărut semne de recesiune. Apoi a început așa numita pandemie de covid, căreia i-a fost atribuit colapsul economic din a.2020. Și care a fost folosită pentru a tripla viteza de funcționare a «imprimantei». Nu doar a emitentului principalei monede mondiale, dolarul SUA – a Sistemului federal de rezervă (SFR), a Băncii europene centrale (BEC), a Băncii Angliei, a Băncii Japoniei și a altor bănci centrale din țările occidentului colectiv.

Prețurile la energie au început să crească la mijlocul a. 2021, apropierea crizei devenise evidentă în octombrie-noiembrie, 2021, a luat turații mari în decembrie, 2021 și ianuarie-februarie, 2022. Amintim, pe atunci război în Ucraina încă nu era.

Economistul elvețian Egon von Greyerz crede că totul a început mult mai devreme, iar anii 70 ai secolului trecut au devenit timpul unui viraj brusc al întregii lumi și a început mișcarea ei spre colapsul financiar. «Proprietarii banilor» (principalii acționari ai SFR al SUA) au obținut dreptul la o emisie nelimitată a «banilor verzi», pentru că «imprimanta» Rezervei federale a fost lăsată fără «frîna de aur» (anterior volumul emisiei monetare era limitat de rezerva de aur a SUA). De atunci dolarul american a pierdut orice legătură cu economia și lumea fizică, s-a transformat într-un semn gol sau un ambalaj pentru bomboane», - scrie el în articolul «Nu este electricitate, nu-s bani, hrană e puțină – ca rezultat, sărăcia ».

Economistul crede că emisia nestăvilită de dolari și alte monede de rezervă (euro, lira sterlină, etc.), care depășește de multe ori necesitățile economiilor emitenților, odată și odată trebuia să ducă la o inflație nebună. «Dar nimeni nu cugeta asupra unei așa inflații,– scrie el. – Nimeni nu o observa. Problema dată a devenit pentru mulți evidentă doar în a. 2022. Azi toți politicienii, demnitarii de stat, conducătorii băncilor centrale vorbesc în cor despre inflație ». Totul, crede Egon von Greyerz, pentru că nici conducătorii băncilor centrale nu pricepeau ce înseamnă bani, bogăție, și ce este economia. În lume s-a instaurat ideologia monetarismului, conform căreia bogăția și prosperitatea pot fi create cu ajutorul «imprimantei».

Dar nici pe departe nu toți experții cred că nimeni nu cugeta asupra posibilelor consecințe ale acestei politici monetare. Cugetau, și încă cum! Asupra acestei probleme au lucrat cei mai buni economiști, politologi și sociologi… Pentru a exclude sau, cel puțin, a reține maxim «întoarcerea» în SUA a dolarilor emiși în exces, ceea ce inevitabil va provoca o inflație enormă, un colaps economic și zguduiri sociale, a fost inventat și realizat următorul șir de măsuri :

  • Emitenții monedelor mondiale au luat sub control deplin fondul monetar internațional (FMI), specialiștii căruia au consiliat în mod absolut uniform țările în curs de dezvoltare în domeniul politicii lor financiar-economice, urmărind adoptarea unei legislații benefice finanțatorilor internaționali în schimbul creditelor ;
  • În majoritatea țărilor lumii au fost create și/sau luate sub controlul FMI băncile centrale, care prin implementarea legislației respective și numirea în funcțiile de conducere a unor persoane cu pregătire specială, care lucrau pentru internaționala financiară, promovau politica necesară acestui grup de finanțatori ;
  • În rezultat, sub influența FMI, azi sistemul financiar-bancar al majorității țărilor lumii nu este în stare să finanțeze dezvoltarea propriilor țări, iar moneda liber convertibilă, provenită din munca exportatorilor și a persoanelor care muncesc în străinătate nu contribuie la dezvoltare, ci se întoarce pentru totdeauna, cu procente mizere, în băncile statelor-emitente ale acestei monede, în așa numitele rezerve valutare de aur. Aceiași consilieri creau condiții care limitau semnificativ emiterea monedelor naționale, costul înalt al resurselor creditare în aceste monede, imposibilitatea de a folosi monedele naționale pentru investiții și, drept urmare, stimularea importurilor din țările Occidentului în detrimentul businessului din țările naționale.
  • A fost creată o nouă «știință» economică, pe care au fost educați economiștii liberali în cele mai prestigioase universități din Occident, dar și din Rusia. Acești «economiști» au ocupat treptat funcțiile-cheie în autoritățile financiare ale majorității țărilor lumii, și au format baza «coloanei a cincea» în țările în curs de dezvoltare (inclusiv Republica Moldova), care deseori fără a conștientiza aceasta au lucrat și lucrează nu pentru propria țară, da pentru internaționala financiară. Ne-o demonstrează deosebit de bine exemplul Rusiei – statul care are un sold pozitiv enorm în comerțul extern, dar nu este capabil să facă propria monedă (rubla) un mijloc de dezvoltare. Drept un exemplu recent al activității acestei «coloane a cincea» în Republica Moldova poate servi angajamentul guvernului nostru de a adopta, în luna octombrie,2022 o legislație care va spori și mai mult independența Băncii naționale a Moldovei. Este vorba despre o Bancă Centrală, una mai independentă de care e dificil să găsești nu doar în Europa, ci și în lumea întreagă. Este unica în Europa bancă centrală, care nicidecum nu participă la dezvoltarea statului, finanțarea guvernului și a băncilor comerciale, și deci la dezvoltarea economiei. Cum vedem, ea nu este în stare nici măcar să-și îndeplinească principala sarcină: «asigurarea și menținerea stabilității prețurilor »…

Cum se vede, «partenerii de dezvoltare» vor să excludă definitiv posibilitatea utilizării, în această perioadă dificilă, a unei părți din rezervele Moldovei (numite rezervele BNM), care depășesc mult normativele, în septembrie, 2022 ele au atins recordul istoric și depășesc semnificativ suma de 4,0 mln. de dolari SUA. Nouă, care avem rezerve în surplus, ni se vor oferi credite și vom fi puși într-o dependență și mai mare . Prezintă interes faptul, despre care noi am scris în mod repetat: practic, Banca Națională trimite în rezerve, adică înapoi în Occident, întregul volum de împrumuturi noi, dar sub un procent mai mic ca cel, cu care acestea ne-au fost oferite.

Noi nu încercăm să aruncăm pietre în grădina actualei puteri – această politică a fost promovată fără schimbări pe parcursul celor 30 de ani de la introducerea monedei naționale a Moldovei, leul. Dar credem, că demult a sosit timpul ca Banca Națională, fără un pericol major pentru sistemul financiar, să-și utilizeze rezervele monetare pentru sprijinirea, în timpuri grele, a bugetului, dar și a păturilor vulnerabile ale societății, și a ramurilor economiei, care nu-s în stare să se isprăvească cu tarifele la gazele naturale, majorate brusc. Pentru aceasta nici nu e nevoie să irosim rezervele, e suficient să emitem suficientă monedă națională și, în baza rezervelor, să obținem stabilitatea pieței monetare. Să nu uităm nici de economiile uriașe în monedă străină, pe care cetățenii moldoveni le păstrează în conturi sau «la ciorap» și care, conform calculelor noastre, constituie o sumă ce depășește mult rezervele. O politică a statului, competentă în materie de investiții și curs valutar, ar putea atrage aceste economii pentru dezvoltarea țării.

Dar pentru a rezolva aceste sarcini, trebuie schimbată Legea «Privind Banca Națională a Moldovei», însă nu așa cum o cer actualului guvern FMI și «partenerii de dezvoltare», ci exact invers.

Dolarul nu mai este atotputernic

La moment, conform datelor publicate deja, întreaga construcție precedentă, pe care se ținea bunăstarea, se prăbușește. Mai mult, sărăcirea americanilor de mijloc, dar mai ales a europenilor, se accelerează, ceea ce vorbește despre faptul că în scurt timp – dacă nu în anul curent, apoi în cel următor - va începe o criză puternică reală, din care actualului sistem american al dolarului îi va fi foarte dificil să iasă. Cauza – lumea deja este împărțită în două, și SUA nu mai pot, ca mai înainte, să tipărească dolari în orice cantități, deoarece tot mai puține țări îi cumpără. Desigur, statul american este și va fi în continuare unul puternic, așa că dolarul va fi în continuare o monedă mondială importantă. Dar unele țări pot utiliza într-o măsură mai mare moneda locală. Țările UEEA au convenit să treacă la decontările în monedă națională. Negocieri similare au loc în Asia (China, India), America Latină și Africa. Spre exemplu, se zvonește insistent că Arabia Saudită și China negociază achitarea parțială a petrolului saudit în yuani. Acest proces va fi într-o creștere permanentă.

Dolarul emis în surplus începe să se întoarcă, în volume tot mai mari, în Patrie, în SUA, anume din acest motiv acolo a început inflația. Nu pentru că cineva în mod deliberat a majorat prețurile la energie, da pentru că au fost tipăriți prea mulți bani, pe care americanii nu au reușit să-i «arunce» în restul lumii. Titlurile de creanță americane nu le mai cumpără nu doar Rusia, - de ele se leapădă China, Japonia, începe să renunțe la ele și Europa. Asta în timp ce ea însăși este plină de datorii și pur și simplu nu dispune de bani pentru asta

Toate acestea se țin una din alta, de aceea – cea mai puternică criză economică mondială, mult mai puternică ca cea din anii 2008-2010, este inevitabilă. Întrebarea este doar una: vor rezista oare acestei crize economiile americană și europene. Va fi mult mai dificil să se isprăvească cu ea, comparativ cu cele precedente, pentru că am mai spus – lumea este divizată în două părți și nimeni nu mai dorește să cumpere titluri de creanță occidentale.

În această situație, pentru internaționala financiară mondială războiul din Ucraina a venit la țanc. Toate păcatele pot fi puse pe seama războiului și a agresorului manifestat în exterior: și o parte din datorii, și surplusul de bani, și majorarea prețurilor peste tot. Păcat că de ambele părți mor oameni apropiați nouă mintal și de sînge.

Europenii nu-s de invidiat

Reiese că unica variantă de a salva situația este sărăcirea bruscă a populației acestor țări. Tertium non datur! Dacă nimeni nu dorește să plătească datoriile țărilor dezvoltate, problema financiară poate fi rezolvată doar din contul reducerii interne a cheltuielilor, respectiv - a consumului. Începutul acestui proces se face deja bine văzut pe diagrame. Spre exemplu, economiile gospodăriilor casnice americane se reduc drastic, veniturile – stagnează.

График Veniturile nete ale gospodăriilor SUA în a. 2022 .

«În SUA, gospodăriile casnice sărăcesc rapid. În trimestrul doi al a.2022 am urmărit cel mai mare eșec al valorii nete a activelor gospodăriilor casnice din istoria Americii, - scrie agenția Bloomberg. – În urma recentei prăbușiri a prețurilor pentru acțiuni, gospodăriile SUA au pierdut cel puțin 20 de trilioane de dolari din propria avere, pentru că activele financiare (spre deosebire de cele materiale, cum ar fi imobilele) constituie cea mai mare parte a bilanțurilor gospodăriilor casnice din SUA (cel puțin, cele de sus 10%; 50% de jos practic nu dispun de active, dar au multe pasive, adică datorii )».

Toate acestea au loc pe fundalul prăbușirii pieței de capital, în timp ce pomparea datoriilor în ea nu mai este posibilă, și în acest caz populația din SUA, dar și din Europa , mai ales din Europa, nu este de invidiat…

Poate, să nu ne grăbim încolo, în Europa, dar să vedem cu ce se va termina totul?

Vladislav Bordeianu

8
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?