Istoria conspiraționistă a Europei. Firul inițierii și timpului, de la Jacques de Molay la Chevalier Ramsay

Continuăm să familiarizăm cititorii noștri cu cele mai interesante pagini din istoria Europei legate de viața ordinelor spiritual-cavalerești.

"Ordinul nevinovat"

Martie este o lună semnificativă pentru Ordinul Templului. În această lună, în 1244, a fost distrusă Montsegur, ultima fortăreață a aliaților lor - catarii, și în această lună a avut loc executarea conducătorilor Ordinului Templului. Vrem să dedicăm cîteva rînduri acestui eveniment tragic.

Așadar, să ne întoarcem în secolul al XIV-lea. Catedrala Vienne a interzis Ordinul Templului, iar pe 18 martie 1314, de pe pridvorul Catedralei Notre Dame, unde a fost ridicată schela, a fost anunțat verdictul. Oamenii trebuiau să-i cunoască la față pe vinovați, iar unul dintre legați (n. red. – judecători) Arnaud Nouvel, a cerut templierilor să-și recunoască public greșelile. Pentru a-i speria a fost aprins un rug. Multor templieri li s-a promis că vor fi lăsați în viață dacă vor recunoaște. Dar în acest moment mare și tragic, programul de acțiune coerent, discret conceput a eșuat. Marele Maestru, Jacques de Molay, și Priorul Normandiei, Geoffrey de Charny, au rupt tăcerea și au adus confuzie procesiunii. Exclamația lor a clarificat totul: "Noi nu sîntem vinovați de crimele de care sîntem acuzați, dar sîntem vinovați că am trădat vicios ordinul pentru a ne salva propriile vieți, pentru a evita suferința excesivă a torturii și pentru a-i cere milă celor care ne-au torturat. Ordinul este nevinovat, el este sfînt; acuzațiile sînt ridicole, mărturisirile sînt false".

Aceste cuvinte le-au pus pe toate la locul lor, dar furia călăilor a fost groaznică. Seara, pe insula Kamîșov, "ereticii nepocăiți" au fost arși pe rug. Cu toate acestea, legendele spun că acești doi călugări cavaleri nu numai că au întîmpinat moartea cu demnitate, ci și-au blestemat și călăii. În decurs de un an, a murit și Filip, care a căzut de pe cal, și Papa Clement al V-lea, iar cenușa lui a fost împrăștiată în vînt de calviniști care i-au jefuit mausoleul.

Au murit și toți cei implicați în această execuție brutală. De o moarte violentă au avut parte Enguerrand de Marigny, Plezian și informatorii care au pîngărit onoarea ordinului. Cinci secole mai tîrziu, în turnul Templului înainte de executare au fost închiși și regele și regina Franței.

Marele Dante, la cîteva luni după această execuție, în partea "Purgatoriu" a poemului său nemuritor ”Divina Comedie”, a scris: "Văd un nou Pilat care nu este mulțumit de această execuție; și-a transferat dorințele egoiste pe Ordinul Templului". E. Vikandar în lucrarea sa "Inchiziția" din 1907 a scris: "Poate că instanțele Inchiziției nu au arătat niciodată o severitate și o cruzime mai mare decît în cazul templierilor".

Orice s-a întîmplat, ordinul, plecînd, și-a recunoscut nevinovăția. Și a fost mișelește să stoarcă o mărturisire a ei de la niște persoane bătrîne, cum ar fi Jacques de Molay, care și-a dedicat viața salvării civilizației creștine. Cavalerii marii frății au fugit și a început marele lor război cu regii blestemați. Iată de ce războinicul neînfricat din Evul Mediu, Ștefan cel Mare, a refuzat acest titlu, oferit de Sfîntul Scaun peste sute de ani după distrugerea Ordinului, odinioară puternic, al Templului. Istoria – lupta eternă între Zeus și Poseidon, copiii celeilalte lumi și copiii Pămîntului – au adus cavalerii curajoși înapoi la originile veșnice, cîndva uitate.

Dar inițierea are și un revers. Cei aleși au soarta de a fi singuratici, și la această singurătate a celor rămași ai Ordinului ne vor referi.

În străinătate

După înfrîngere, templierii pleacă din Franța. Pleacă prin Veneția și Ungaria. În 1313, Veneția se împacă cu Papa, iar templierii părăsesc republica maritimă.

În Regatul Ungariei, unde domnește dinastia de Anjou a rudelor lui Filip cel Frumos, de asemenea, ei vor fi distruși și umiliți. Papa Clement al V-lea înăsprește căutarea templierilor în Dalmația, Toscana, Istria.

Templierii sînt nevoiți să fugă mai departe, spre est. Aici, din perioada cruciadelor, ei aveau vechi legături și contacte. Cîndva Dumnezeu a dus Europa spre Vest din îndepărtata Fenicia. Anticii scriau în acest sens: "El (taurul) este plasat printre stele, datorită faptului că a adus Europa din Fenicia în Creta pe mare, așa cum spune Euripide în"Frix". Acum, în secolul al XIV-lea, templierii curajoși duc secretele acestei Europe și "societatea capului Taurului" spre est. Cercul se închide, iar istoria formează noi spații sfinte. În viitor, anume ele vor deveni centrele inițiatice ale Noului Timp.

Aici se are în vedere faptul că templierii în ascunderea lor au influențat formarea multor societăți secrete din Europa și Asia – de la druzii Libanului la masonii scoțieni, de la rozacrucieni la Marele Est al Franței.

Cavalerii s-au împrăștiat în diferite țări, influențînd astfel crearea multor state europene. Este vorba despre Elveția, Scoția renăscută, Valahia și, desigur, Moldova noastră. Ordinul Templierilor a influențat viitorul regatului Portugaliei, unde regele local Dionisie le-a oferit adăpost și o serie de cetăți. Aici a fost creat succesorul Templierilor - Ordinul lui Hristos, iar navele portugheze au navigat pe oceanul mondial sub pînze pe care era desenată Crucea Templieră.

Templierii au căutat refugiu și în alte țări. Unde ar putea fi aceste meleaguri? Desigur, ele puteau fi numai în afara sferei de influență a armatei papale și a voinței papale. Cel mai acceptabil era Orientul Ortodox, unde între ordinele cavalerești demult existau contacte. În 1309, în componența Veneției a intrat Dalmația, care anterior făcea parte din statul Bosniac. Acest stat neobișnuit mulți ani la rînd, începînd cu bogomilii bulgari, a patronat ereticii, apoi catarii care au fugit din Provence și, bineînțeles, Cavalerii Templieri. După cinci ani de ședere în Dalmația, templierii își regrupează forțele rămase și găsesc direcții de retragere.

După cum am scris deja mai sus, unele țări, cum ar fi Portugalia, au încălzit rămășițele de cavaleri și călugări. O parte a plecat în Scoția, într-o direcție necunoscută, a dispărut o flotă de 18 nave staționate în La Rochelle. Cel mai probabil au mers în lumea ortodoxă, dar poate, prin intermediul ei, în spațiul geopolitic islamic, unde aveau deja legături încă din timpul cruciadelor. Aici au intrat în relații cu despotatul Epirului și dinastia Komnenos, care domnea în Epir. Mai departe, urmele ordinului se pierd. Unii cercetători cred că în Epir ei s-au aflat foarte mult timp, alții, dimpotrivă, cred că au plecat. Încotro? Se pare, chiar mai departe spre est. Aici trebuie remarcat faptul că unele secte orientale au multe în comun cu riturile și ritualurile templiere. Ne referim la ismailiți, druzi. Așa-numita Lojă Cairo era, de asemenea, apropiată de riturile și ritualurile ordinii eretice.

Moștenitorii Titanilor

Acum ne interesează rolul templierilor în formarea unei astfel de mișcări oculte-ezoterice ca masoneria. Esența titanică a masoneriei, desigur, provine de la tradiția gnostică templieră, care a format nucleul frăției francmasonilor. Știm că titanii s-au opus zeilor olimpici și Olimpului. Renașterea tradiției titanice, spre deosebire de tradiția divin-olimpică, este esența Revoluției Templiere. Filosoful rus, gînditorul Alexei Fedorovici Losev la mijlocul secolului al XX-lea, în monografia sa monumentală "Estetica Renașterii", a scris că întreaga epocă a Renașterii este în esență epoca titanismului și își trage rădăcinile din tradiția templierilor și masonilor. Întregul esoterism masonic se bazează pe cunoașterea templieră ocultă. Ea se opune zeului avraamic și se opune Olimpului ca sursă a răului. Așa, cel puțin, credeau templierii și urmașii lor, filozofii Epocii Renașterii. Aceeași poziție o împărtășesc și francmasoni.

Menționăm că simbolul principal al titanismului este Prometeu, care s-a ridicat împotriva zeilor olimpici, titan, creatorul omenirii. Da, anume titanii au creat omul, iar templierii știau despre asta. Despre aceasta știu și francmasonii.

Să ne adresăm la moștenirea dramaturgului antic Eschil, care este numit tatăl tragediei europene. Lui Eschil îi aparține marea lucrare a antichității "Prometeu înlănțuit", care ne dezvăluie esența istoriei sacre a lumii. Tragedia a făcut parte dintr-o tetralogie, care a inclus tragediile aproape pierdute "Prometeu eliberat" și "Prometeu purtătorul de foc", precum și drama satirică "Prometeu aprinzător de foc". Așadar! Numai datorită lui Eschil s-a păstrat singura imagine pură care afirmă viața - aceasta este imaginea lui Prometeu, titanul care s-a răzvrătit împotriva puterii lui Zeus.

Prometeu - exemplu de curaj, spiritualitate, un apărător al oamenilor cărora le-a dat foc, a fost unul dintre primii care a provocat sistemul Olimpic, indicînd slăbiciunile sale, dependența sa de cultul sacrificiilor, dezvăluind astfel adevărata față a olimpienilor. Marele scriitor și gînditor german, Johann Wolfgang Goethe, a reflectat perfect imaginea acestui apărător al omului în poemul său "Prometeu", una dintre cele mai importante lucrări ale literaturii germane din planul inițiatic:

"Eu nu cunosc, o, zei, în toată firea,

Neam mai sărman ca voi —

Şi nici va fi!

Voi vă cârpiţi vieaţa zi cu zi,

Hrănindu-vă mărirea

Cu-al jertfei bir,

Cu fumul rugăciunii,

Şi aţi pieri de foame, de n-ar fi

Copiii, cerşetorii, toţi nebunii

Îngenuncheaţi nădejdii şi minciunii..."

(Tradus de Panait Cerna)

Aici este reflectată întreaga esență a tradiției titanice percepută de templieri, tradiția care a devenit esența cunoștințelor lor ezoterice.

Cel mai mare mitolog rus, sovietic Iakov Golosovker în lucrarea sa fundamentală "Istorii despre titani" scrie: "Zeii nu-i iubesc pe cei care vor să fie mai înțelepți decît zeii".

Facem o concluzie intermediară. Zeii au învins ultima rebeliune a titanilor. Au învins așa cum tronul Papal a învins Ordinul Templierilor multe secole mai tîrziu, dar războiul sacru care pătrunde întreaga istorie a lumii, începînd cu Mahabharata indiană, continuă, în pofida tuturor.

Cine a stat la originea francmasoneriei

Deci, după catastrofele preistorice, templierii reînvie din nou lumea și omul, pentru că trebuia curățat tribul nostru imperfect, lucru pe care îl înțelegeau templierii. Acest lucru trebuie făcut mereu, întorcînd omul la origini, la modelul arhetipal bun care ne-a fost dat în lumea ideilor și a imaginilor paradigmatice ale strămoșilor. Ordinea Templului dezvăluie esența istoriei umane și desemnează pentru sine misterul omului și tradiția sacră. În viitor, această cunoaștere este asimilată de lojile secrete ale francmasonilor. Francmasoneria, care a existat și mai înainte, absorbind tradițiile templiere, devine o mișcare cavalerească care revigorează ezoterismul Ordinului Templului.

Firul care lega templierii de francmasoni a fost descoperit mult mai tîrziu, în secolul al XVIII-lea, de nobilul scoțian, cavalerul Andre Michel Ramsay. În 1737, la Paris, el a rostit celebrul "discurs Ramsey", care a devenit o revelație pentru mulți oameni gînditori din acea perioadă. Baronetul scoțian își exprimă tezele ezoterice și conspirative despre originea francmasoneriei. Acest mason, cavaler al Ordinului Sfîntului Lazăr, mentor al prințului Charles Stuart, subliniază în discursul său că frăția masonică își are începutul de la cavalerii-cruciați, dar mai exact, de la templieri. În acest discurs, pe lîngă legătura templierilor cu masonii, sînt dezvăluite și alte secrete. A răsunat afirmația că mișcarea masonică provine din școala misterelor zeițelor Diana, Minerva și Isis. Menționăm că aceste zeițe provin din vechile mistere orientale ale Egiptului și Babilonului și sînt strîns legate de tradiția olimpică a antichității. Pe cultul lui Isis s-a bazat în general întreaga inițiere în Egiptul Antic. Reiese că misterele templierilor își au rădăcinile în mitologia antică egipteană.

În acest sens, bine-cunoscuții istorici Lynn Picknett și Clive Prince în lucrarea "Leonardo da Vinci și Frăția Sionului" au scris: Discursul din 1737 a fost prima recunoaștere publică că francmasoneria a provenit de la ideologia templierilor și apare întrebarea: poate din această cauză, un an mai tîrziu, Papa a declarat întreaga frăție a francmasonilor în afara legii? Este uimitor, dar chiar și în această perioadă, departe de epoca medievală, inchiziția a făcut arestări și a folosit tortura în baza acestei bule. După sugestiile sincere ale lui Ramsay despre legătura cu templierii a urmat o declarație deschisă și mai autoritară. Într-unul dintre cele mai controversate episoade din istoria francmasonilor, Karl Gotthelf, Baronul von Hund und Altengrotkau, a declarat că a fost inițiat în Ordinul Masonic al Templului în Paris în 1743. Lui i s-a oferit "adevărata" istorie a francmasoneriei și dreptul de a organiza Loji în conformitate cu această structură influentă, pe care el a numit-o Loja "Templieră de Respectare Strictă", deși în Germania - atrageți atenție! -aceasta se numea "Frăția lui Ioan Botezătorul". În istoria adevărată care i-a fost transmisă, se spunea, printre altele, că, după represiune, unii cavaleri templieri au fugit în Scoția și s-au stabilit acolo. Baronul von Hund avea o listă cu numele Marilor Maeștri care, după Jacques de Molay, au condus mișcarea templieră subterană organizată după înfrîngere".

Discursul cavalerului Ramsey și alte fapte, care relatează despre soarta ulterioară a Ordinului Templului, influența sa asupra francmasoneriei, a rozacrucienilor și a iluminaților, le vom analiza în studiile ulterioare.

În concluzie, vorbind despre istoria secretă europeană, menționăm că nu spațiul organizează oamenii, timpul și terenul pentru un miracol și hierofanie, ci omul, străbătînd spațiul, prin fapta sa personală sau darul titanilor, zeilor, aduce în lume, în spațiu energia noului. Anume această nouă energie, energia scurtei epoci a eroilor, a fost adusă în lumea noastră de ideile și faptele eroice ale templierilor. Cu toate acestea, această pagină luminată din istoria Europei și a întregii omeniri nu a fost încă întoarsă, deoarece așteaptă o nouă încarnare. În aceasta constă esența timpurilor moderne, esența erei noastre.

Veaceslav Matveev