Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Care sînt planurile MAI pentru anul 2018

23 ian. 2018,, 15:41   Societate
24760 1

Victor Surugiu

Joia trecută, Guvernul a aprobat noua concepție de activitate a poliției pentru următorii doi ani.

Pe parcursul ultimului an, autoritățile au luat un șir de măsuri pentru îmbunătățirea imaginii poliției în ochii populației și promovarea reformelor. În 2018, organele afacerilor interne, la fel, vor avea parte de multe schimbări.

Un inspectorat nou și echipamente Motorola

Una dintre sarcinile de bază ale noii concepții este reducerea nivelului criminalității și asigurarea ordinii publice în Moldova. Documentul presupune atragerea populației în această activitate și conține practici internaționale în domeniul dat. „Prin implementarea acestei concepții, dorim să schimbăm atitudinea oamenilor față de organele ordinii de drept, ca ei să înțeleagă că noi nu ne ocupăm doar de urmărire. Este foarte important pentru noi”, așa a explicat ideea documentului ministrul de interne, Alexandru Jizdan. Potrivit lui, proiectul-pilot al concepției deja a fost implementat în raioanele Sîngerei, Anenii Noi și Cahul, dar și în Chișinău.

Printre alte planuri trasate figurează începerea lucrărilor de edificare, în capitală, a Centrului integrat de pregătire pentru aplicarea legii al MAI. Respectiva Hotărîre a Guvernului a fost aprobată săptămîna trecută și deja este publicată. Clădirea va fi ridicată pe terenul (care aparține MAI) din Chișinău, pe str. N. Dimo, 30. Centrul va dispune de toate condițiile de instruire și perfecționare a corpului ofițeresc. Proiectul finanțat de UE și SUA este prevăzut pentru o perioadă de patru ani.


MAI preconizează și crearea unui inspectorat de protecție internă și anticorupție, a cărui activitate va avea tangențe cu sistemul administrativ al MAI. Acesta va avea grijă de protejarea personalului și a informației ce reprezintă secret de stat de tot ce ar putea pune în pericol securitatea sistemului afacerilor interne. De competența lui va ține, inclusiv, supravegherea și controlul asupra modului în care efectivul respectă legislația și disciplina de serviciu. Noua structură va contracara fenomenul corupției și conflictele de interese în care ar putea fi implicați angajații MAI.

Proiectul de organizare și funcționare a inspectoratului este supus dezbaterilor publice, care vor continua toată luna ianuarie. Noul inspectorat se va afla în subordinea nemijlocită a ministrului de interne, ale cărui atribuții mai includ numirea și demiterea șefului acestei structuri. Inspectoratul va fi creat prin reorganizarea actualului Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI. În prezent, aici lucrează 100 de angajați și se propune ca noua structură să aibă același număr de angajați. În proiect se menționează că reorganizarea preconizată nu va necesita cheltuieli substanțiale.

În anul 2018, MAI intenționează să repare peste 200 de sectoare de poliție din întreaga țară. Din spusele ministrului Alexandru Jizdan, de prioritate se vor bucura inspectoratele din localitățile rurale, unde apărătorii ordinii publice de cele mai multe ori își îndeplinesc obligațiunile în condiții necorespunzătoare. În localitățile în care sectorul de poliție este amplasat în încăperi închiriate ce nu aparține MAI, legea nu permite efectuarea lucrărilor de reparație. În prezent, Ministerul examinează variantele ce vor permite soluționarea problemei în cauză.

Se mai preconizează și implementarea proiectului de creare, în cadrul poliției, a unui sistem sigur de comunicații în scopuri operative. În vederea implementării lui și a extinderii rețelei existente, Tetra, la nivel național, Ministerul a semnat un acord cu compania Motorola. MAI va obține echipamente pentru dezvoltarea serviciului de comunicații al altor subdiviziuni. Costul proiectului – cca 6,9 milioane de euro. Conform planului, el va fi implementat către anul 2020, iar cheltuielile vor fi acoperite din mijloacele oferite de UE pentru reformarea poliției.

Poliția atrage tinerii și ”vecinii”

Pe parcursul ultimului an, conducerea MAI și a Inspectoratului General de Poliție (IGP) a acordat o atenție sporită evenimentelor menite să-i îmbunătățească imaginea, șirul cărora va fi continuat și în anul 2018. Dintre cele mai reușite face parte campania „În culisele poliției”, al cărei scop este atragerea voluntarilor și a tinerilor din localitățile rurale la lucru în poliție, dar și informarea lor privind rolul și sarcinile acesteia.

Urmare a acestui fapt, mulți tineri depun cereri de angajare la IGP și înmatriculare la Academia de Poliție. Iar cei care încă nu au atins vîrsta necesară devin ajutori voluntari ai polițiștilor. În 2018, poliția așteaptă un flux substanțial de personal din rîndurile tineretului, doar astăzi MAI dispune de 500 de locuri vacante. Cel mai mare deficit de cadre este resimțit în raioanele Cahul și Cimișlia, la Basarabeasca și la Chișinău.

O altă campanie informațională a fost inițiată de poliție, studenții-voluntari de la Universitatea de Stat și de Asociația Obștească INVENTO. Ea cuprinde copiii din raioanele Dubăsari, Hîncești, Criuleni, Anenii Noi, Cimișlia și Nisporeni. Instruiți special, studenții le vorbesc adolescenților despre riscurile criminalității infantile și urmările negative ale acesteia, despre stipulările legislative, fac recomandări referitoare la prevenirea conflictelor interpersonale. După aceasta, copiii duc în școli cunoștințele astfel obținute.

Poliția continuă dezvoltarea proiectului „Controlul vecinilor”, implicînd cetățenii în prevenirea crimelor. Proiectul presupune deschiderea sectoarelor, în diferite localități, împreună cu autoritățile și populația locală. Conform IGP, de la demararea proiectului „Controlul vecinilor” au fost deschise și funcționează eficient peste 2000 de sectoare ale „Controlului vecinilor”, grație cărora au fost prevenite mai multe infracțiuni. Cetățenii manifestă activism și raportează despre orice activități suspecte sau situații periculoase din localitatea lor.

Ca și în anul precedent, polițiștii vor putea fi prinși în activități nu tocmai obișnuite. Spre exemplu, în noiembrie angajații Direcției de Poliție a Municipiului Chișinău au sădit peste 400 de puieți de diferite specii de copaci. Asemenea evenimente au avut loc în toate sectoarele capitalei, cu participarea polițiștilor de sector. Printre prioritățile IGP se numără și perfecționarea cadrelor și a abilităților de polițist.

MAI așteaptă plîngeri pe polițiștii neonești

La rîndul lor, experții recomandă conducerii MAI să intensifice lupta cu corupția, fără a aștepta apariția noului inspectorat. Deja în acest an, CNA a arestat mai mulți polițiști neonești. Spre exemplu, în momentul luării unei mite de 4000 de lei, a fost arestat un inspector de sector din Chișinău, care estorca bani în schimbul promisiunii de a nu da curs cauzei penale. În urma operațiunii, au fost reținuți în flagrant trei polițiști din Batalionul de patrulare Sud, bănuiți de corupție pasivă. Ei au fost demascați în urma plîngerii unui șofer prins beat la volan, care nu a dorit să plătească 200 de dolari pentru refuzul de a întocmi un proces verbal.

De cele mai multe ori scandalurile de corupție se dezlănțuie anume în jurul serviciului de patrulare. MAI recunoaște existența problemei. Recent, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Alexandru Jizdan a relatat despre abuzurile comise de unii agenți de patrulare. Șeful MAI a dat asigurări că fiecare plîngere va fi analizată obiectiv, cu luarea măsurilor de rigoare. Tot atunci ministrul a recunoscut că în ultimele luni a crescut numărul plîngerilor depuse de șoferi. În total, au fost depuse cca 116 plîngeri.

Experții mai menționează și un șir de momente care ar face reforma mai eficientă și ar contribui la sporirea încrederii cetățenilor. Economistul Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” Iurie Morcotîlo a prezentat recent studiul „Cheltuieli bugetare pentru poliție”, în care concluzionează că reformarea MAI, începută în anul 2010, deocamdată nu a dat rezultatele scontate. Se menționează că pornind de la cheltuielile pentru poliție, Moldova se află la nivelul țărilor europene,însă în RM se comit șase omoruri la 100 de mii de locuitori, în timp ce în Europa Occidentală acest indice variază între una-două crime de acest fel.

Morcotîlo susține că, în perioada anilor 2004-2009, alocațiile pentru poliție au crescut mult mai rapid decît după lansarea reformei instituției. „În această perioadă, cheltuielile au crescut cu 40%, dar și numărul omorurilor s-a redus cu 35%. Din anul 2010, cheltuielile pentru poliție practic nu au mai crescut, iar numărul omorurilor a scăzut cu 20%”, menționează expertul. Conform lui, scopul reformei era de a spori eficiența poliției fără a spori cheltuielile, dar, deocamdată, acest lucru nu s-a reușit.

„Expert-Grup” mai amintește că în mass-media a fost publicată o informație eronată precum că statul cheltuiește pentru poliție mai mult decît pentru ocrotirea sănătății și educație luate la un loc. În realitate, conform studiului, anul trecut cheltuielile pentru poliție au constituit 1,5 miliarde de lei sau 1,5% din PIB. În același timp, pentru educație și medicină s-au cheltuit peste 10 miliarde de lei sau 7-8% din PIB.

Experții recomandă autorităților și MAI să se concentreze asupra implementării tehnologiilor informaționale în activitatea poliției. Analiștii de la „Expert-Grup” consideră că acest lucru va contribui la transparentizarea activității polițiștilor și la sporirea nivelului de încredere din partea populației.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?