AFRICA: Confruntarea statelor și viitorul continentului

În ultimii ani s-a manifestat brusc interesul marilor jucători geopolitici pentru continentul african. După secole de politică colonială, principalele state din Occident, în special SUA, trasează un nou curs de colaborare cu țările africane.

Și dacă în privința țărilor de pe calea a treia, gen Libia, Egipt, Algeria, se menține o oarecare răceală, pentru țările unde predomină populația neagră există a evidentă atenție economică a statelor occidentale importante. Este vorba și de SUA, și de Franța, și de Marea Britanie. Acestea au structuri internaționale comune cu țările africane, cum ar fi Comunitatea Britanică. Un interes aparte față de Africa îl manifestă China, care desfășoară acolo o politică economică și militară activă. Toate acestea pe fondalul slăbirii evidente, în această regiune a lumii, a pozițiilor Rusiei și a altor țări mari din CSI. O regiune neunivocă, foarte bogată și concomitent foarte săracă. Să examinăm noile acțiuni ale jucătorilor mondiali pe ”continentul negru”.

Un interes deosebit

Recent, președintele Franței Emmanuel Macron a decis să-i convoace la Paris pe reprezentanții francofoniei din Africa. Pentru a participa la eveniment au sosit liderii țărilor care au cu Franța legături istorice. Vom aminti, că după destrămarea imperiului lui Napoleon și prăbușirea politicii dinastiei franceze Bourbon în Asia de Sud și America, expansiunea colonială franceză s-a concentrat în fond pe continentul african. Drept că Franța avea colonii vaste în Asia de sud-vest și în Oceania, însă ele erau incomparabile cu imperiul colonial gigantic al statului francez pe ”continentul negru”. Cele mai bogate țări din Africa, de la Maroc și Algeria la Mauritania, Mali și Camerun, cu zăcămintele lor bogate, s-au pomenit controlate de Paris.

Asta a durat ani în șir, și doar la a doua sa venire generalul de Gaulle a acordat independență multor țări africane. De atunci relațiile cu metropola au fost diferite, dar în ultimii ani, în special după ce președintele Nicolas Sarkozy a proclamat strategia africană specială, are loc o apropiere intensă a lor, și azi Franța este cel mai mare jucător pe continentul african. Sarkozy și-a pus scopul să apropie Europa nu de Rusia și țările Europei de Est și CSI, ci să-și îndrepte ambițiile politice spre sud, să creeze o comunitate aparte a Africii cu Europa Occidentală. Încă în a.2007, fiind pretendent la postul de președinte al Franței, Nicolas Sarkozy a promis să revizuiască politica africană a Parisului, printre altele – să schimbe atitudinea față de abuzurile unor dictatori. «Franța nu va mai juca rolul de jandarm în Africa», – a declarat Sarkozy la Cape Town în februarie, 2008. Aceste promisiuni au fost urmate de bombardamentele din Libia. Deja ajuns președinte, Sarkozy a vorbit și mai determinat despre rolul continentului african pe scena mondială. «Prăbușirea Africii va fi o tragedie pentru Europa. Africa este viitorul nostru», - a spus el în cadrul unui for internațional. Președintele de atunci al Franței a dat ton discuției prin evidențierea a trei teme principale de pe ordinea de zi: rolul Africii în guvernarea globală; asigurarea păcii și securității pe continent; participarea regiunii la soluționarea schimbărilor climatice și asigurarea dezvoltării durabile. Atunci a început și apropierea intensă dintre țările africane și Parisul oficial.

Această politică a durat și pe perioada președinției lui Emmanuel Macron. Și el avea interese deosebite față de continentul african. Noul președinte francez intenționa să protejeze minele de uraniu din tropicele savanelor africane Sahel (controlate de gigantul nuclear francez AREVA) cu forțele NATO și cele ale regimurilor africane dependente de Palatul Elysees. Pentru Franța, energetica nucleară este foarte importantă: ea asigură cca 75% din energia țării. Corporația EDF (Electricité de France) administrează 59 unități de energie și 18 centrale nucleare. Este baza competitivității și condiția de supraviețuire a sectorului industrial al economiei franceze. Iată de ce vectorul african a devenit cel mai important în politica externă a Franței și a influențat strategia politicii ei externe. Prima numire importantă în echipa celui de-al optulea președinte al Republicii a fost ex-ministrul apărării Jean-Yves Le Drian, care a ocupat fotoliul ministrului de externe. Numindu-l în funcția de șef MAE, Macron spera să beneficieze de relațiile personale ale lui Le Drian cu mulți conducători ai statelor africane. Consilier prezidențial pentru relații externe a devenit Orelien Leshevalier, cel care elaborase direcția africană în programul electoral al lui Macron. Consilier pentru probleme africane a devenit jurnalistul Frank Pari, care anterior lucrase în Africa Centrală. Conceptualiștii de bază ai politicii africane au fost Jean-Mishel Severino, fost director general al Agenției franceze de dezvoltare, și Jules-Arman Aniambosou, fost ambasador al Beninului în Franța, apoi – responsabilul pentru direcția africană în holdingul internațional Duval, membru al echipei electorale a lui Macron. Probabil ei vor juca rolul principal în elaborarea politicii Palatului Elysees în privința țărilor ”continentului negru” în anii imediat următori. Macron intenționează să examineze o lege care prevede sporirea finanțării programelor de dezvoltare a țărilor africane, la nivelul 0,7% din bugetul țării. Acest nivel de sprijin țărilor africane va fi atins în perioada anilor 2022 – 2030, reieșind din posibilitățile bugetului Republicii a cincea. Președintele intenționează în special să majoreze ajutorul acordat celor mai slab dezvoltate țări ale Africii. Apreciind francofonia ca pe un activ în condițiile globalizării, președintele francez vrea să «consolideze lumea francofonă, mai ales pe dimensiunea economică ».

Și iată că în iulie Macron convoacă la Paris o mare adunare a originarilor din Africa, dar și a liderilor Africii. Invitate au fost 300 de persoane, care reprezintă plenar diversitatea diasporei africane în Franța – oameni cu cetățenie dublă, posesori ai pașapoartelor africane stabiliți în Franța și francezi născuți în familiile de pe continentul african. Ei activează în cele mai diverse sfere, de la comerțul electronic la apărarea drepturilor omului, de la diplomație la muzică. A sosit și președintele Ghanei Nana Acufo-Addo. Inițial, Emmanuel Macron insista pe «caracterul neformal al discuțiilor» cu oaspeții. «Nu vor exista teme tabu. Nici despre Africa francofonă, nici despre dictaturile africane», - spunea Jules-Arman Aniambosou în ajunul evenimentului.

Lupta pentru influență

Așa dar, Franța consolidează activ direcția africană. Și alte țări ce fac? Și Britania își are propriile interese. Ex-premierul Theresa May a întreprins anul trecut un turneu african de proporții, a vizitat PSA, Nigeria, Kenya. Acolo a făcut declarații importante, spre exemplu – cu privire la faptul că Londra va consolida relațiile comerciale cu Africa și că după Brexit Marea Britanie va încheia cu șase state africane un acord comercial important, analogic celor încheiate cu UE. May a mai declarat atunci, că vrea ca Britania să fie cel mai mare investitor în Africa, și că aceasta deja a întrecut SUA la acest indicator. Potrivit ei, o parte a bugetului va merge la dezvoltarea infrastructurii, alta – la lupta cu sărăcia și la asigurarea locurilor de muncă. Ex-premierul mai promitea că Londra va ajuta companiilor private să-și deschidă afaceri în Africa.

Succesorul ei Boris Johnson, cel mai probabil, nu va schimba acest curs. Cel puțin, din datele prealabile, britanicii intenționează să semneze un acord cu șase țări de pe continent (toate – participante la Uniunea vamală a Africii de sud) – Botswana, Lesotho, Namibia, RSA, Mozambic. Investiții suplimentare - 4 mlrd. franci.

Dar principalii jucători în lupta pentru Africa nu-s Britania și Franța, ci China și SUA. Azi China este unul dintre liderii politici și comerciali în regiune. Conform calculelor prealabile, în perioada anilor 2000-2015 RPC a investit în țările africane cca $100 mlrd. Unul dintre proiectele mari deja realizate este calea ferată Addis-Abeba (Etiopia) - Djibouti – dată în exploatare la 1 ianuarie,2018. Construită, în fond,pe bani din creditele chineze cu utilizarea forței de muncă locale. În ultimii doi ani circuitul de mărfuri între Beijing și statele africane a ajuns la 170 mlrd dolari. În perspectivă, Beijingul promite să creeze cca 900 mii locuri de muncă noi, din contul colaborării cu țările Africii.

«Prosperă, Аfricа!»

Influența chineză pe continentul african nu poate să nu-i neliniștească pe alți mari jucători. Mai ales este actual pentru SUA, căci politica lui Donald Trump este îndreptată spre eliminarea Chinei și de pe piața internă, dar și din alte regiuni ale planetei. Trump încearcă să reducă puterea acestui super-stat din Asia. Pe fondalul confruntării dintre Washington și Beijing erau de așteptat noi pași activi ai SUA, și ei au urmat. La finele anului trecut SUA au aprobat «noua strategie africană», al cărei autor este Jon Bolton, consilierul lui Trump în probleme de securitate națională. Despre importanța continentului și intenția de a colabora cu el Trump a vorbit în cadrul întrevederii cu un grup de lideri africani - participanți la Adunarea generală ONU încă în a. 2017. S-a discutat cum SUA și Africa pot colabora în interesele păcii. Anul trecut Rex Tillerson, pe atunci secretar de stat, în alocuțiunea «Relațiile SUA-Africa: un format nou» declara că cotitura spre Africa, făcută de președintele J. Carter (1977-1981), continuă și în deceniul următor se va întări.

Înainte să examinăm strategia americană privind Africa, vom face niște aprecieri și obiecții conceptuale. «Africa la răscruce. Calea pe care va merge ea în următorii ani va avea urmări importante - bune sau rele – nu numai pentru continent, dar și pentru întreaga lume », spunea în septembrie,2018 Tibor P.Naghi, ajutorul secretarului de stat SUA în problemele Africii.

De menționat: către a.2050 populația Africii se va dubla și va trece de 2 mlrd. oameni, dintre care trei sferturi – mai tineri de 25 ani. Dacă această masă de oameni va avea studii și locuri de muncă, ea va genera dezvoltare și prosperare. În caz contrar se va transforma într-o forță distrugătoare, va genera emigrări masive spre Europa, terorism, violență și conflicte. Potențialul acestui ”youth bulge” trebuie controlat. Naghi crede că SUA pot fi ”partenerul ideal” al Africii în soluționarea acestei probleme.

Analiștii americani au și alte motive de neliniște. Cheltuielile de multe miliarde, susține Bolton, «nu au încurcat unor state ca China și Rusia să abuzeze de relațiile cu țările africane pentru a-și consolida propria forță și influență». Nou este faptul că în strategie pe post de «concurent» principal al SUA în Africa nu este doar China, ci și Rusia. Inițial, administrația Trump nu considera că Rusia este un adversar capabil să amenințe în serios pozițiile și planurile SUA în Africa. În compartimentul privind prioritățile Washingtonului în regiunea africană din «Strategia securității naționale a SUA » (decembrie,2017) despre Rusia nici nu se pomenește, pe post de dușmani fiind numiți terorismul internațional și China. Azi situația s-a schimbat: Rusia mai puternică a devenit o problemă pentru Occident, în special pentru SUA. Fondul ”Carnegie Endowment for International Peace” a menționat într-unul dintre documentele Sale, că victoriile tacite ale Rusiei țin de subaprecierea influenței rusești de către conducerea americană. Această influență, în mare parte, se bazează pe relațiile istorice moștenite din timpurile sovietice, inclusiv de numeroșii absolvenți ai universităților sovietice, o mare parte dintre care se află în eșalonul de sus al puterii într-un șir de țări africane. Deci, influența Chinei și a Rusiei neliniștește Washingtonul, anume aceasta a stat la baza creării noii strategii africane. Primul «interes – pivot» al SUA în Africa, potrivit lui Bolton, este «dezvoltarea relațiilor comerciale » cu țările continentului. Naghi numește diferența principială dintre ajutor și comerț. «Nici un ajutor pentru dezvoltare nu va transforma o țară în curs de dezvoltare în una dezvoltată, nu va ridica veniturile ei mici la nivelul celor medii. Prosperarea țării vine din investițiile străine directe ». După care J.Bolton a anunțat despre inițiativa Washingtonului «Prosperă, Аfrica», de sprijinire a investițiilor SUA, consolidarea clasei de mijloc din Africa și îmbunătățirea mediului de afaceri pe continent. SUA văd în politica Chinei în Africa o notă de colonizare evidentă, conform analiștilor americani aceasta este îndreptată nu spre dezvoltare, ci spre pomparea resurselor umane și naturale. Potrivit lui Naghi, «modelul de parteneriat» propus de RPC ține de datorii enorme, subminează suveranitatea și independența statelor Africii. La întreprinderile chineze băștinașii muncesc doar pe post de sașahori - « lucrează cu lopata». Iar SUA propun «o alternativă de dezvoltare fără datorii». Noutatea economică de bază a «noii strategii» este «Legea privind utilizarea mai eficientă a investițiilor pentru dezvoltare», adoptată în a.2018, conform căreia timp de un an urmează a fi creată o agenție investițională nouă - Corporația financiară de dezvoltare internațională a SUA, în locul Corporației structurilor investiționale private din străinătate. Comparativ cu precedenta corporație, agenția nouă are plafonul cheltuielilor mai mare – de la $29 la $60 mlrd., iar diapazonul atribuțiilor mult mai extins. Corporația este în drept să cumpere acțiuni, să ofere împrumuturi, garanții și ajutor tehnic, să administreze proiecte, să creeze fonduri, să emită obligațiuni. Sarcinile corporației – să stimuleze investițiile americane private în țările cu venituri mici și mai mici de cele medii, să contribuie la trecerea acestora de la economia non-piață la cea de piață.

Aici trebuie să facem o abatere și să menționăm un alt interes, ne-afișat, al SUA în Africa. Finanțatorii-oligarhi americani știu bine, că economiile mari din Asia, Rusia, un șir de țări ale Americii Latine vor urma exemplul Europei și vor renunța la dolar. În această situație Africa devine o minunată piață de desfacere pentru dolar, ceea ce va permite Americii să acopere deficitul său bugetar din contul producerii monedei americane, care azi este principalul mijloc de decontări reciproce pe continentul african.

În noul program pentru Africa SUA evidențiază «combaterea terorismului islamic radical și a conflictelor violente ». Potrivit lui J.Bolton, acest pericol se extinde. Teroriștii ISIS, ”Al Qaeda” și grupările lor comit atacuri mortale, pătrund în teritorii noi, ținta lor au devenit adesea cetățenii și interesele SUA. Strategia de combatere a lor trebuie să fie multilaterală, se cer pași suplimentari, a declarat J.Bolton. Care anume, el nu a specificat. A confirmat cursul de sprijinire a «soluționării africane a problemelor africane». Accentul – asistența oferită statelor continentului în crearea forțelor armate și a organelor de securitate. J.Bolton a înaintat pretenții concrete Chinei, care în a.2017 a creat o bază militară «în apropierea» principalei baze militare americane «Lemonierre» la Djibouti. În scurt timp China poate prelua controlul asupra terminalului de importanță strategică Doraleh din Marea Roșie. În acest caz corelația de forțe pe Cornul Africii, în jurul căruia se află principalele căi de comerț maritim între Europa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud, se va modifica în folosul Chinei, a prevenit J.Bolton. În acest context trebuie să menționăm și alte opinii ale liderilor americani pe marginea acestei chestiuni. Spre exemplu, generalul Thomas D.Waldhauser a exprimat clar neliniștea SUA privind China și chiar Rusia. În alocuțiunea sa în cadrul comitetului pentru forțele armate din Senat el a spus: «Implicarea, manevrele și acțiunile noastre în Africa au ca scop sporirea influenței SUA, consolidarea securității și asigurarea statutului nostru de partener preferențial în probleme de securitate ».

Un nou centru de influență?

Așa dar, vedem atenția pe care SUA o vor atrage pe viitor continentului african. Ține de influența economică, apoi și de cea militară. Un pericol deosebit pentru SUA îl reprezintă politica și acțiunile Chinei. Da Rusia nu mai este la fel de influentă în Africa, ca în trecutul sovietic. Deși mulți lideri africani mai țin minte ajutorul sovietic și au studiat în URSS, timpul a trecut irecuperabil. Azi doar în sfera militară, în sfera livrării de armament am putea menționa un oarecare progres, în rest totul e chiar deprimant. Însă ajutorul URSS pentru Africa întotdeauna a ținut de un vector nu doar pragmatic, ci și umanist. Prin ajutorul său, URSS descătușa forțele Africii, prezenta lumii niște oameni liberi și națiuni fără rasism și reprimări sociale. Era un ajutor total diferit de cel acordat de multe țări occidentale, unde se menținea vechea atitudine semicolonială față de Africa și populația africană.

Vedem, așa dar, că în secolul nostru Africa devine unul din centrele atenției elitelor și super-puterilor mondiale. Vedem că rolul ei va crește mereu, deci va crește concurența statelor mari pe acest continent. Desigur, în rezultat și în Africa vor apare noi jucători politici și economici. Dar să nu ne facem iluzii. Să ne amintim de experiența Rhodesiei, a Zambiei și desigur a RSA, altă dată aceste țări foarte bogate hrăneau întreaga Africă. PIB-ul Republicii Sud - Africane era comparabil cu cel al marilor țări occidentale, iar azi totul s-a prăbușit. Principala metropolă din Africa Johannesburg zace în ruine și mizerie. Albii trăiesc în rezervații. În Zambia și Zimbabwe li se iau terenurile, proprietatea, chiar și viața. De la căderea apartheidului, în RSA au fost uciși, ritualic și sadic, peste 60 mii de reprezentanți ai populației albe. Dar pentru ei Africa este casa natală. Ei locuiesc acolo mai bine de 500 de ani. Și despre asta trebuie să ținem minte la crearea programelor și strategiilor noi. Poate, liderii lumii civilizate din Occident ar trebui să-i ajute și pe acești oameni? Africa, desigur, trebuie ridicată, dar nu în detrimentul intereselor comune ale omenirii. Ea trebuie civilizată prin ridicarea potențialului economic al acestor țări, de facto – doar al elitelor lor, - dar și prin sporirea nivelului educațional și umanitar al populației, - adică, așa cum altă dată o făceau pentru Africa URSS și țările lagărului socialist. În această privință lupta principalilor jucători politici în Africa trebuie să aibă caracterul unui examen, deoarece la redresarea economiei țărilor africane nu trebuie să uităm despre trăsăturile morale și intelectuale ale populației lor. Să nu uităm, că Africa trebuie să devină bogată și prosperă, și să fie o casă comună pentru toți locuitorii ei, nu un poligon național sau de rasă, sau o pepinieră a terorismului și banditismului, alimentat de dolarii obținuți din petrol, uraniu și diamante. Africa trebuie să devină deschisă și civilizată, pentru ca reprezentanții oricărei rase și naționalități să poată merge liber pe străzile din Harare și Johannesburg.

Veaceslav Matveev