Vor naviga oare navele UE prin strîmtoarea Taiwan?

China și Occidentul. Colaborare sau rivalitate? Cine va învinge în această încăierare și cum va afecta asta soarta lumii?

Jurnalistul Ilia Titov își expune propriul punct de vedere despre confruntarea celor două centre de forță, dar și despre aceea dacă UE este gata să sprijine total și deplin SUA în această chestiune.

Orientul este o chestiune delicată

Încă nu demult, discuțiile îndelungate despre aceea că pozițiile de lider mondial vor trece de la americani la chinezi, se bazau pe niște ilustrații abstracte de genul creșterii PIB, indicilor impresionanți ai comerțului între China și țările Sudului Global sau sondajele economiștilor. În anul curent China nu părăsește paginile mass-mediei mondiale din alt motiv, mult mai tangibil și mai concret: toate drapelele s-au grăbit să viziteze Beijingul. Cu ceva timp în urmă presa a descris cum în ospeție la tovarășul Xi au zburat președintele Emmanuel Macron și aristocrata europeană Ursula von de Leyen. Ilia Titov atrage atenția, că Macron a fost primit cu pompa și generozitatea conformă funcției sale, în timp ce Ursula, șefa Comisiei Europene, a fost primită demonstrativ sec anume în virtutea funcției sale într-o organizație evident proamericană și anti-chineză. Dar, crede jurnalistul, în umbră și nevăzute publicului au rămas mult mai multe lucruri.

De secole, tradiția bună a diplomației internaționale era ca oaspetele important, fiind primit regește, să asigure gazda de prietenie veșnică și principii de colaborare nezdruncinată, dar la întoarcere acasă imediat să pornească vechea flașnetă despre discuții de pe poziții de forță. «De această dată tradiția a fost neglijată: revenit acasă, Macron a vorbit despre ce aștepta de la el Beijingul, iar Ursula a fost misterios de tăcută », - scrie el. În opinia sa, zilele care au urmat au fost marcate de mai multe noutăți interesante, care vizează China.

«Înainte dea începe vizita lor în China, președintele francez și șefa de la Bruxelles erau numiți mai că emisari ai Washingtonului. Era și de înțeles: structurile birocratice europene în fruntea cărora stă Ursula, la fel și «sistemul de control și echilibru», condus de Emmanuel, erau construite de americani și prevalau anume interesele Washingtonului. Vizita a arătat o altă aliniere: retorica pro-chineză a lui Macron a revoltat America în așa măsură, că la cuvintele francezului cum că Europa nu se va implica pentru a ajuta Taiwanul, senatorul Mark Rubio a spus ceva de genul «țist!». De aceea pe urmele proaspete de carbon ale bordului francez «nr.1» a mers o altă funcționară europeană, devotamentul căreia față de linia Partidului democrat din SUA este neîndoielnic», - își dă Titov cu părerea.

Iată cum o caracterizează jurnalistul pe Annalena Berbock, șefa MAE german: «Nu cel mai proeminent intelect, carismă zero, respectarea dogmelor populiste inaplicabile în politica mare, dar adresate celui mai retardat mintal alegător, - toate acestea i-au adus frau Berbock funcția de șefă a partidului verzilor și cel mai important fotoliu ministerial în guvernul Scholz. Ce face această doamnă la Berlin putem vedea din exploziile de admirație în presa globalistă: de fiecare dată, dacă fotoliul ei începe să se clatine, în The Washington Post sau în Politico apare un material despre aceea că Annalena s-ar isprăvi de minune cu munca cancelarului ».

Anume de epoca Scholz – Berbock, în opinia lui I.Titov, ține schimbarea bruscă a rolului Germaniei: dintr-o insuliță de pragmatism tipic vest-european, care cu efortul lui Schroeder și Merkel ani în șir a menținut echilibrul relațiilor normale cu Moscova, Berlinul s-a transformat într-o insuliță a isteriei est-europene tipice, care prin radicalitatea propriei retorici a redus la zero toată munca conducerii germane de la începutul secolului.

Deci, este clar ce face Berbock la Berlin. Mai trebuie să înțelegem ce a făcut ea la Beijing. Între 13 și 15 aprilie ea a vizitat capitala chineză. Spre deosebire de precautul Macron, care nu a declarat deschis scopul vizitei sale, dar i-a avut ca însoțitori pe liderii businessului francez, Berbock a declarat că merge să-i învețe minte pe chinezi și să-i preseze să pună Rusia la locul ei. «În ciuda stereotipurilor, o atare franchețe dură nu este trăsătura caracteristică a nemților, internațional ea este caracteristică copiilor, cavalerilor săraci și prostănacilor. Aceleași lucruri ea le-a repetat și în timpul întrevederii cu ministrul chinez de externe Gang Qin, protejatul binecunoscutului Wang Yi. Printre vorbele despre sprijinirea Moscovei, au fost pomenite și alte păcate ale Chinei: uigurii, încălcarea drepturilor omului și amenințarea Taiwanului. În replică, Qin a început să explice acestui zid berlinez principiile pe care este construită politica externă a Chinei și să prevină nemții despre calculele strategice greșite în raport cu Estul — greșeli, pentru care va plăti nu Annalena însăși, da cei doi copii ai săi și milioanele de viitori locuitori și conducători ai Germaniei. Aceste avertizări ale tovarășului Qin au fost urmate de o neînțelegere totală și amenințările de imixtiune în criza taiwaneză, dacă Europa va fi impusă să participe la ea, — observați contrastul cu spusele lui Macron», - așa jurnalistul deschide pentru cititori anumite nuanțe ale politicii chinezo-europene.

După Beijing, Berbock a vizitat Coreea de Sud, apoi și Japonia, unde nu înceta să se mire de stranietatea chinezilor. După care, vorbind în Bundestag, a spus că vizita în China a fost «mai mult ca șocantă», iar intențiile chineze privind Taiwanul — «groaznice». Titov crede că din partea uneia dintre principalele actrițe ale piesei politice europene este o totală neînțelegere a intereselor Chinei, cu care, potrivit ei, «se intensifică rivalitatea strategică ».

«Dacă-n obște nu-i unire…»

Vorbind despre șeful diplomației europene Josep Borrell, Titov i-a remarcat tactul și relevanța. El era așteptat la Beijing de la începutul lunii aprilie. «Conform planului, - scrie Titov, - el trebuia să meargă în ospeție la Xi imediat după francez și nemțoaică. Se preconiza un fel de notă didactică pentru chinezi — la început, din dreapta, Macron și Ursula îi vor învăța pe chinezi cum să se comporte cu Occidentul, apoi Borrell și Berbock din stînga le vor explica prostuților din lumea a treia că și ei ar trebui să țină singura parte corectă în problema ucraineană (care depășește mult hotarele Ucrainei)».

Titov continuă: cu primul punct al planului au apărut complicații: Macron, care acum niște ani într-o frenezie retorică s-a auto-întitulat maoist, a revenit din China mai că un adevărat maoist, dacă judecăm după retorica sa detașată clar de Washington. Această retorică a sprijinit-o — în numele «multora în UE» — șeful Consiliului European Sharles Mishel, care a declarat că «în UE mulți» și-ar dori o independență strategică mai mare față de Washington. Ursula von der Leyen, amintește Titov, tăcea misterios, doar a spus ceva despre unitatea Europei, — adică, nici urmă din retorica super-agresivă, cu care zburase în China.

Mai departe jurnalistul atrage atenția următorului moment: «Interesant, de ce presa americană a început să-i înainteze pretenții, spre exemplu publicația Foreign Policy s-a arătat nemulțumită de Ursula pentru că aceasta este prea pro-americană și nu ține cont de interesele Europei. Care-s aceste interese ale Europei publicația nu a concretizat, dar însuși nemulțumirea este semnificativă».

Iată și Borrell, - dezvoltă autorul ideea, - a decis să fie precaut. «A înțeles că opinia Europei periferice în problema chineză (care depășește mult hotarele Chinei) nu este așa de univocă ca opinia Europei superficiale, exprimată colectiv de Berbock. Borrell a decis să nu meargă nicăieri și să petreacă un week-end acasă, așa că a descoperit brusc că are covid și în locul preconizatei călătorii la Beijing s-a limitat la obișnuitul mormăit european de genul «China să se poarte bine și să nu se poarte rău ».

După asta, zice Titov, diplomatul european din Catalonia a oferit o lecție de troling așa de groasă, că putea bloca strîmtoarea Taiwan. «Altfel nu putem numi amenințarea privind intenția de a trimite acolo «navele UE» în cazul unui război. Mulți au uitat că UE nu are o flotă proprie, așa cum nici Papa de la Roma nu are divizii, și au luat-o în serios. Iar dintre țările blocului, — Franța și-a semnalat poziția, de la Italia și Grecia nu putem aștepta acțiuni reale, iar puterile maritime din Europa de Est, gata să trimită în Pacific tot ce au, cu regret, nu dispun de nimic, capabil să navigheze pe apă. China a înțeles aluzia lui Borrell: covidul apărut la timpul oportun și reducerea situației la un nonsens retoric Beijingul le-a perceput logic ca pe un refuz al principalului diplomat al Europei unite să se murdărească de exprimarea îndoielnică a loialității față de tovarășul Biden, așa că Wang Wenbing, reprezentantul oficial al MAE al RPC , a răspuns așa: «Înțelegem, însănătoșiți-vă, ne telefonăm, vă așteptăm în ospeție», - continuă ironic autorul.

Desigur, - continuă Titov, - niște declarații ale lui Macron și covidul lui Borrell (care nu pentru prima dată recurge la trucul cu boala) nu înseamnă o neutralitate globală, nici cursul pro-chinez al Europei, în timp ce pe vechiul continent domină vecinii frau Berbock cu eprubetele alchimice din subsolurile fondurilor progresiste și a birourilor neguvernamentale. Dar, în opinia sa, este interesantă scindarea evidentă dintre linia politicii externe independente, declarată de un strat îngust de lideri europeni, și retorica tot mai dură a Europei proamericane.

În vară, presupune jurnalistul, această Europă va primi o ofertă la care e dificil să renunți. La Vilnius, va avea loc un summit NATO, la care este preconizat ca SUA să prezinte un nou standard european al politicii anti-chineze — un standard care benevol-obligator va fi impus chiar și celor mai «obraznici renegați» ca Macron. .

Poliția paralelă ca ofertă de hegemonie

În opinia sa, prezintă interes și discuțiile americanilor despre China. În ultimul timp, a apărut un motiv de discuție, care acum 20 de ani era de neimaginat: în SUA, la fel ca și în multe alte țări occidentale, activau secții locale ale poliției chineze. Toată lumea știe deja, că e dificil să găsești tovarăși mai izolați ca ei. În străinătate, ei folosesc propriile sisteme de plată, plătesc cu banii lor, cumpără și muncesc în birouri care au legătură cu patria lor. Dar propriile secții de poliție-s o provocare la adresa statelor, în care diaspora chineză le organizează.

«Contestarea monopolului asupra impunerii ordinii, îndoielile deschise privind incapacitatea statului de a-și apăra cetățenii, introducerea confuziei birocratice în sistemul de securitate, care nu este cel mai armonios — despre toate acestea vorbesc ziarele mari, care au aflat despre poliția paralelă doar pentru chinezi. Cel mai hazliu în această noutate a fost faptul, că pentru mulți nu era o noutate: chinezii, chiar dacă trăiesc izolați, există nu într-un vacuum, și ilegalitatea funcționării poliției paralele a fost o surpriză pentru multă lume», - povestește Titov.

Totul a început la 17 aprilie: FBI a anunțat despre arestarea a doi chinezi, care intenționau să deschidă o secție de poliție chineză la Chinatown, New York. Imediat au început să vină știri despre aceea că de fapt sectoarele de poliție chineză dincolo de hotarele Chinei nu-s o raritate. S-a scris despre sectoare la Londra, Toronto, Tokio și Roma, chiar dacă italienii pedanți au recunoscut că polițiștii chinezi au autorizare oficială pentru a lucra cu diaspora.

«Însăși existența poliției paralele, indiferent în ce țară, în circumstanțe normale este un motiv serios de represiuni și răscoliri a numeroaselor așezări ale imigranților de sus în jos pentru a găsi structurile mai serioase, căci acolo unde lucrează o poliție străină cu siguranță lucrează și serviciile speciale străine, iar de acolo nu e departe de trupele inamice. Dar presa mare a transformat un motiv serios de neliniște într-o farsă. În opinia multor publicații de genul Politico, principala problemă a poliției chineze nu este faptul că ea activează pe teritoriu occidental, da faptul că prin intermediul acestei poliții chinezii urmăreau disidenții ascunși în capitale străine », - continuă jurnalistul.

Dar dacă privim treaz, - crede el, - problema principală în cazul structurilor de forță chinezești este aceea că RPC aplică un fel de principiu extrateritorial — privilegiul hegemonilor mondiali veritabili. «Ironia, preferată de istorie în deceniile din urmă, constă în faptul că anume China a fost vitrina celei mai arogante manifestări a extrateritorialității. În rezultatul Primului război al opiului și a Tratatului de la Nanjing, semnat în urma lui, cetățenii Marii Britanii stabiliți în porturile chineze trecute sub control britanic, nu se supuneau legii chineze. Ei erau judecați conform legilor britanice. Puțin probabil că cineva a pus la cale o rimă istorică în această harababură cu poliția chineză pe teritoriul american, dar paralela este amuzantă», - scrie Titov.

Un scandal de doi bani

China, care de la o vreme primește numeroase vizite ale liderilor străini, recent s-a pomenit ea însăși într-un scandal diplomatic. La 22 aprilie Liu Shaye, ambasadorul Chinei în Franța, a îndrugat verzi și uscate. El a recunoscut că Crimeea este rusească, le-a refuzat republicilor post-sovietice în suveranitate, și a spus că din prisma dreptului internațional hotarele în cadrul unei țări unite nu pot fi recunoscute hotare (aluzie la Taiwan, pe care și Beijingul, și Taipei îl consideră parte a aceluiași stat cu China continentală ).

«Vorbele ambasadorului, rostite în emisia directă a postului francez de televiziune LCI, imediat au pus Europa pe jar. În Rusia, a început difuzarea veștii bune despre frații chinezi care au recunoscut Crimeea parte a FR, da în Europa au început mormăieli și nemulțumiri. Au pornit noutăți despre aceea, că Țările Baltice au început să convoace la MAE ambasadorii Chinei pentru explicații, că ministrul estonian al apărării a amenințat China cu faptul că FAU vor ajunge la hotarul chinez. Nici euro-deputații nu se lăsau: 80 de persoane dintre ei repetau după colegii baltici cererea de a-l alunga pe ambasadorul chinez pentru vorbele brutale în adresa vacii sfinte a liberalismului european — independența statelor post-sovietice. Unicul lucru pe care nimeni nu l-a făcut — să vadă urma ieșirilor publice ale tovarășului Liu », - spune I.Titov.

Pentru început, el propune să se înțeleagă cine este acest Liu Shaye: «Domnul ambasador este , delicat vorbind, foarte necumpătat la vorbe. În iulie, trecut, el a spus ceva de genul «taiwanezii trebuie transformați înapoi în chinezi, prin refacere să-i învățăm a iubi patria!» Evident, propaganda occidentală și-a înfipt colții în această prostie gustoasă, așa că mister Liu și-a căpătat gloria îndoielnică încă vara trecută. Și acum nu face să luăm în serios declarațiile lui. Exprimarea unor asemenea idei de către o persoană care altă dată i-a acuzat pe locuitorii din Shanghai, care înnebuneau închiși într-o carantină severă, că ar lucra pentru serviciile speciale occidentale, nu propagă aceste idei, mai degrabă le discreditează ».

Titov crede că interesul deputaților din Parlamentul european este înțeles: ei vor cu orice preț să sporească gradul dușmăniei dintre Europa și China, să distrugă proiectul integrării Estului într-un proiect global, care abia prinde contur — acel proiect, la care de bine de rău s-au conectat China, Rusia, Iran și Arabia Saudită. Este înțeles și motivul presei rusești: dorința de a prezenta vorbele unui original chinez luat aparte drept poziție oficială a Beijingului. «Un lucru nu este clar: de ce o noutate de doi bani a fost difuzată pe bloguri și canale, dacă nu e dificil să găsești autorul frazei provocatoare și să tragi concluziile de rigoare. Mai ales că subiectele Ucrainei și a spațiului post-sovietic au fost tangențiale, și exemplul hotarului fostei Uniuni a fost interpretat greșit de ambasadorul care a ales neinspirat argumentele pentru a ilustra ce are loc în jurul Taiwanului ».

Cînd Taiwanul va ieși la suprafață

Da ce are loc în jurul Taiwanului? «După ce Macron, scăpat de îmbrățișarea ospitalității chineze, a declarat că Europa (Franța a fost numită, dar toată lumea a înțeles) nu se va implica în criza taiwaneză, America a fost nevoită să răspundă. Nu este vorba doar de senatorul Rubio, pomenit deja, care a amenințat să închidă robinetul oricărui ajutor american pentru Europa, — la urma urmei, este un simplu senator, fie și destul de influent. Dar este vorba despre aceea, că Statele au dorit să demonstreze că nu se vor lepăda de Taiwan, în contrast cu tot felul de Macroni », - menționează Titov.

Gospodarii precauți mereu au rezerve pentru zile negre, da manipulatorii iscusiți păstrează noutățile bune pentru zilele proaste. «Negocierile privind livrarea rachetelor anti-navă McDonnell Douglas Harpoon Taiwanului au început în a. 2020 și, în principiu, nu prea era despre ce negocia: s-au înțeles cu privire la prețul de 1,2 mlrd. de dolari mi numărul rachetelor — 400. Tranzacția nu a fost confirmată, așteptau momentul potrivit, în care o atare noutate să rupă agenda negativă, — momentul a venit la 17 aprilie. Temerile că tergiversarea noutăților bune poate distruge apărarea Taipei-ului nu au temei: CMI american este plin de comenzi, rodul cărora este ars fulgerător în stepele Ucrainei, așa că executarea comenzilor taiwaneze de McDonnell va putea începe doar către a. 2027 — atunci, conform aprecierilor experților americani și taiwanezi, China își preconizează reunirea. Încă în februarie, Tsai Ingwen, președinta Taiwanului, spunea că termenele livrării de arme se tot îndepărtează, iar suma contractelor puse de Washington în sertare, dacă mai plusăm și «Harpoanele», este de cca 20 mlrd. dolari », - concretizează detalii importante jurnalistul.

Și continuă: «Îmbinarea de cuvinte «criza taiwaneză» începe să răsune tot mai des în presa mondială, în contextul încheierii de noi contracte de arme și a întrevederilor madam Tsai Ingwen (șefa administrației Taiwanului – nota red.) în SUA, și a legislatorilor americani care vin acolo ca la ei acasă, nu lasă loc de îndoieli: ceea ce la Beijing încă mai este privit ca o potențială reunificare pașnică (deși își fac curaj cu declarații privind pregătirile pentru un război), Washingtonul intenționează să transforme într-o criză ».

Autorul amintește, că la începutul anului următor în Taiwan vor avea loc alegeri, iar favorit pare a fi Kuomintang-ul pro-chinez, care de multe ori a sugerat disponibilitatea de a se integra în RPC conform modelului Hong-Kong. «În opoziție, ratingurile Tsai Ingwen, care nu este membră de partid, și a fostului ei Partid Democrat progresist — favoriții SUA — nu strălucesc, așa că totul merge încet spre triumful plictisitor al primilor. Dar doctorul a zis «la morgă», iar ziarele și posturile TV l-au susținut prin discuțiile despre genocidul uigurilor, flota UE și colapsul pieței de semiconductori ». El concluzionează, că Ucraina treptat părăsește paginile ziarelor, postul de lider al opiniilor progresiste, realitatea demografică și actualitatea politică. Următorul teatru al confruntării globale va fi Taiwanul.