Valentina Rusu-Ciobanu — o viață transformată în pictură

Cu ocazia jubileului remarcabilei și longevivei artiste din Moldova

Formarea artistei

Valentina Rusu-Ciobanu (1920–2021) este una dintre cele mai remarcabile pictorițe din Republica Moldova, al cărei nume este strîns legat de istoria artei plastice naționale din secolul XX. S-a născut la 28 octombrie 1920, la Chișinău, într-o familie în care domnea respectul pentru cultură și dragostea pentru frumos. Încă din copilărie a manifestat un talent deosebit pentru desen, iar destinul părea să-i fi fost predestinat de la început – acela de a deveni artistă.

Între anii 1938 și 1940 a studiat la Școala de Arte din Chișinău. Talentul său remarcabil a fost observat, iar în scurt timp și-a continuat studiile la Academia de Arte Plastice din Iași (1942–1944), apoi la Școala de Arte Plastice „I. Repin” din Chișinău (1944–1946). Profesorii săi au fost Auguste Baillayre – o personalitate marcantă a artei interbelice, care a avut o influență covîrșitoare asupra formării sale estetice și tehnice, și sculptorul Alexandru Plămădeală, în atelierul căruia a studiat desenul.

Valentina Rusu-Ciobanu nu a uitat niciodată cine a învățat-o pentru prima dată să deseneze, cine i-a insuflat dragostea pentru culoare și pentru lumina marilor maeștri ai picturii. „Aveam un frate mai mare, hotărît să devină pictor. El era extrem de hotărît, iar eu îl urmam peste tot, în toate”, povestea Valentina Rusu-Ciobanu. Acest imbold familial, născut din copilărie, a devenit sursa interioară a vocației sale.

Din anul 1946, tînăra artistă a început să expună activ, participînd la viața culturală a țării. Stagiul de perfecționare la Casa de Creație a Artiștilor din Senej (Moscova) i-a consolidat măiestria profesională și i-a deschis noi orizonturi de explorare artistică. În scurt timp, Valentina Rusu-Ciobanu a devenit membră permanentă a Uniunii Artiștilor Plastici și s-a afirmat ca o pionieră a picturii naționale.

Drumul artistic și maturitatea

Primele lucrări, precum „Fată la fereastră” și îndeosebi compoziția „Invitație la dans” (1957), dezvăluiau deja temperamentul său artistic puternic și abilitatea de a combina lirismul cu tensiunea interioară. Tabloul „Plantarea arborilor” (1963) a marcat o etapă de cotitură: de aici începe căutarea conștientă a sintezei dintre formă și culoare, a unei plastici picturale în care linia, tonul și mișcarea formează un cîmp emoțional complex.

În deceniile următoare, Rusu-Ciobanu a realizat o serie de portrete – ale lui Aureliu Busuioc, M. Brovina, E. Iurcean, A.Lupan, V. Ioviță și alții – care au devenit exemple de profunzime psihologică. Personajele sale nu pozează, dar trăiesc pe pînză, respiră, gîndesc, simt. În anii ’70–’80, artista creează compoziții pline de dinamism, precum „Copiii și sportul”, „Vizita la medic”, „Prietenia”, „Pămîntul și oamenii”, „Dejunul”, „Mama și fiica”. În aceste lucrări se manifestă un dar aparte – acela de a surprinde cotidianul ca poezie, mișcarea vieții ca armonie a sentimentelor umane.

Portretele unor personalități marcante ale culturii moldovenești – Aureliu Busuioc, Emil Loteanu, Ion Druță și alții – au devenit, la rîndul lor, o direcție importantă în creația artistei.

„V. I. Lenin și N. K. Krupskaia”, 1969

Portretul lui Emil Loteanu, 1967

Portretul lui Grigore Vieru, 1972

„Prietenie”, 1974

Scenografia și alte laturi ale creației

Rusu-Ciobanu nu s-a limitat la pictură. Ea s-a afirmat și ca scenografă, realizînd decorurile spectacolelor „Radu Ștefan. Primul și ultimul” (Teatrul „Luceafărul”) și „Păsările tinereții noastre” (Teatrul Mic, Moscova), în care a reușit să transmită atmosfera vremii și starea interioară a eroilor prin spațiul artistic.

La fel de expresive sînt și peisajele și naturile statice ale artistei: „Nature morte”, „Vedere din Crimeea”, „Cana”, „Peisaj din Gurzuf”, „Vedere din Bojenita” (Bulgaria). În ele se simte o puritate a culorii și o energie senină, care transformă lucrurile obișnuite în poezie vizuală.

Stilul și filozofia artistică

Puritatea culorii, energia și luminozitatea sînt calități pe care artista le-a transpus în limbajul artei contemporane. Dacă în perioada de început creația sa era marcată de o percepție lirico-dramatică a realității, mai tîrziu artista și-a adîncit viziunea, orientîndu-se spre reflecția filozofică, parabola și elementele de primitivism.

Picturile sale se disting printr-o armonie interioară — nu declarativă, ci profund umană. Rus-Ciobanu a reușit să îmbine în arta sa tradițiile școlii europene și percepția națională asupra lumii, transformînd pictura moldovenească într-o parte a dialogului cultural comun.

Recunoaștere și merite

Artista a reprezentat Republica Moldova în străinătate – în Bulgaria, Polonia, Canada, Irak și Siria. Opera sa a primit o recunoaștere largă: titlul de Artistă a Poporului RSS Moldovenești (1985), Premiul de Stat al RSSM (1974) și Ordinul Republicii (1996).

Valentina Rusu-Ciobanu a lăsat o moștenire vastă, pe care criticii o consideră o adevărată epocă în pictura moldovenească. Ea a fost nu doar martoră, ci și creatoare a procesului cultural al unui întreg secol.

Ultimii ani și amintirea

În ultimele două decenii de viață, artista nu a mai pictat – vederea i-a slăbit. Totuși, legătura sa cu lumea artei nu s-a stins: alături de ea au rămas muzica, florile și familia. După moartea soțului ei, artistul Gleb Sainciuc, a continuat să trăiască în vechea casă din centrul Chișinăului, un loc plin de liniște și amintiri. Numele fiului său, artistul Lică Sainciuc, este legat de mai multe generații de cărți pentru copii – o continuare firească a tradiției artistice a familiei.

„O admir, e atît de senină la o sută de ani, înțelege totul. Avem multe de învățat de la ea”, spunea nora artistei, Irina Șleahu.

La 1 noiembrie 2021, Valentina Rusu-Ciobanu s-a stins din viață. A plecat, dar picturile sale au rămas uimitor de actuale – ca și cum ar fi fost create astăzi, dovadă că artista și-a depășit timpul și a anticipat multe tendințe ale artei contemporane.

Centenarul și renașterea patrimoniului artistic

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea artistei, în 2020, în atelierul său a fost realizată o inventariere și digitizare a lucrărilor. Mai multe creații considerate pierdute au fost restaurate la București, printre acestea - „Portretul triplu al compozitorilor Alexei Stîrcea, Vasile Zagorschi și al cîntăreței Valentina Savițcaia”, „Autoportret” (1963) și „Omul în cîmp” (1963). Cu ocazia jubileului, la Chișinău și București au fost organizate expoziții de artă și cărți dedicate vieții, creației și moștenirii sale spirituale.

Creația Valentinei Rusu-Ciobanu nu este doar povestea unei pictorițe, ci o întreagă epocă a picturii naționale, care unește tradiția cu modernitatea, sufletul cu gîndul. Arta sa continuă să inspire, pentru că poartă în sine nu o afirmație exterioară, dar o lumină lăuntrică. Ea a demonstrat că arta poate fi și personală, și eternă, și că, chiar într-o lume a schimbărilor, omul care știe să vadă frumusețea, rămîne păstrătorul armoniei universului.

Material pregătit de Elena Semenovcher