X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Va continua oare confruntarea în Orientul Apropiat?

31 ian. 2020,, 19:14   Analitică
5760 5

Din primele sale zile, anul 2020 a început să uimească oamenii cu judecată prin intensitatea cu care se dezvoltă evenimentele, și chiar cu escaladarea apocaliptică a tensiunilor. În special, neliniștesc evenimentele din Orientul Apropiat. Și chiar dacă acum conflictul irano-american a trecut într-o fază latentă, mulți analiști se întreabă: s-ar putea el declanșa din nou, în pofida planului de reglementare pașnică a situației, propus de președintele SUA?

Decesul generalului

În ultimii 50 de ani Orientul Apropiat a devenit regiunea cea mai problematică și mai tensionată de pe planetă. Evenimentele care au loc aici fac ca lumea să se cutremure în așteptarea noilor războaie și confruntări politice grandioase. Iată și acum, după ce aviația americană l-a nimicit pe generalul iranian Suleimani, unul dintre conducătorii Corpului Gărzii Revoluției (IRGC) și pe un șir de camarazi ai săi, pe teritoriul Iranului a început o nouă escaladare a tensiunilor.

Să urmărim pe scurt fluxul evenimentelor. Kassem Suleimani - lider militar iranian, general-locotenent și comandant al forțelor speciale Al-Quds în componența Corpului Gărzii Revoluției, cu predestinația de a efectua operații speciale dincolo de hotarele Iranului. Al-Quds acordă sprijin militar grupărilor HAMAS și ”Hezbollah” în Palestina și Libia, joacă un rol important în formarea situației politice din Irak după ce de acolo au fost evacuate trupele americane. De la 2012 încoace, Suleimani a ajutat guvernul lui Bashar al-Assad să schimbe mersul războiului civil în Siria și să cucerească orașele strategice și teritoriile grupărilor rebele. La începutul lunii ianuarie, curent, acest important politician și militar iranian a fost nimicit de militarii americani. Dronele americane au efectuat atacul aerian asupra unei coloane de automobile în apropierea aeroportului internațional Bagdad și asupra aeroportului însuși în noaptea spre 3 ianuarie 2020. Din declarațiile consilierului președintelui SUA Robert О’Brien, militarii americani l-au lichidat pe generalul iranian Kassem Suleimani în conformitate cu prevederile ”Permisiunii de a folosi forțele militare contra teroriștilor”, adoptat de Congresul SUA la 14 septembrie 2001, care sancționează utilizarea Forțelor Armate ale SUA împotriva celor responsabili de atacurile din 11 septembrie 2001.

Se menționează că atacul nu a fost coordonat cu autoritățile Irakului și Consiliul de Securitate ONU. Abdil Abdul Mahdi, prim-ministru interimar al Irakului, a numit această operație ”un act de agresiune și încălcare a suveranității Irakului”. Aceste evenimente au fost precedate de atacul forțelor pro-iraniene asupra bazei americane din Irak, în provincia Kirkuk, la 27 decembrie 2019, după care a urmat o încercare de a acapara ambasada americană din Bagdad și un șir de alte ciocniri militare. Ca răspuns, americanii au distrus coloana de automobile care însoțea generalul și adjuncții lui. Lumea s-a pomenit pe muchia unei confruntări armate între Iran și SUA. Situația au complicat-o jurămintele iranienilor că își vor răzbuna generalul. Așa și a fost.


Răzbunarea ”mucenicului”

Operația ”Mucenicul Suleimani” a fost efectuată de forțele gărzii revoluției islamice, care pe 8 ianuarie, după ce au prevenit conducerea Irakului, au supus unui tir armat baza militară Ain-al-Assad. Concomitent, conducerea gărzii și-a declarat intenția să atace, la următoarea etapă a confruntării, Haifa israeliană și Dubai-ul din emirate. Agenția Bloomberg anunța, cu trimitere la oficiali americani, că au fost lansate 15 rachete (doar 11 dintre acestea au atins ținta). Agenția Reuters, cu trimitere la Ministerul irakian al Apărării, a anunțat că Iranul a lansat 22 de rachete. Au fost folosite rachetele balistice Fateh-110, precum și Qiam 1. Toate sistemele date erau dotate cu tehnologia de înăbușire a avertizării radar.

Liderul suprem al Iranului Ayatollah Ali Khamenei a declarat că atacul asupra bazelor americane din Irak este o insultă a SUA și a adăugat, că acesta nu este un răspuns egal la moartea generalului Kassem Sileimani. ”Răspunsul nostru final la asasinarea lui va fi gonirea din regiune a tuturor forțelor SUA”, a declarat președintele Iranului Hassan Rowhani. Ministrul de Externe al Iranului, Javad Zarif, a numit atacurile asupra obiectelor americane ”atacuri lașe împotriva cetățenilor și politicienilor noștri”. Zarif a mai adăugat că Iranul și-a încheiat răzbunarea ”legitimă” pentru moartea generalului Suleimani și că nu-și dorește escaladarea conflictului.

Plus la toate, conducerea Iranului a declarat încetarea tratativelor privind programul nuclear iranian, ceea ce permite Iranului să revină, peste un timp scurt, la elaborarea armei nucleare. În acest context, Iranul este sprijinit activ de RPC și Pakistan. Putem presupune că, în această situație, Iranul va putea crea bomba atomică în cel mai scurt timp.

În același timp, președintele SUA a condamnat acțiunile Iranului și a declarat: ”Atît timp cît eu sunt președintele SUA, Iranului nu i se va permite să aibă arma nucleară”. Trump a dat asigurări că în rezultatul atacului nimeni nu a avut de suferit: ”Toți soldații noștri se află în siguranță, și doar un prejudiciu minim a fost adus bazelor noastre militare”. Iar iranienii au declarat că peste 80 de militari americani au fost uciși și numeroase unități de tehnică militară americană au fost nimicite.

După care a urmat prăbușirea Boeing-ului companiilor aeriene ale Ucrainei. La 8 ianuarie 2020, în apropiere de Teheran, forțele IRGC au doborît avionul de pasageri Boeing 737 -8KV al ”Companiilor aeriene internaționale ale Ucrainei”, care efectua cursa internațională PS752 pe ruta Teheran–Kiev și în scurt timp după decolare a fost doborît de forțele iraniene de apărare. Avionul a căzut la 15 kilometri de aeroportul de unde decolase. Au murit 176 persoane aflate la bord — 167 pasageri și 9 membri ai echipajului. Teheranul oficial a păstrat tăcerea mult timp, dar după ce în capitală și unele orașe mari au pornit manifestațiile stradale, acesta a fost nevoit să recunoască faptul nimicirii avionului ucrainean de pasageri.

Era un stat laic

Așadar, ce se petrece? Cine este vinovat și este oare posibil un război mare? Să încercăm să răspundem la aceste întrebări. Vom începe cu faptul că niciuna dintre părți nu are dreptate. Confruntarea dintre SUA și Iranul islamic există demult. Ea a început în anii revoluției islamice. Aceste evenimente se referă la anul 1979 - prăbușirea regimului shahinshah-ului Iranului Mohammed Rez Pahlavi din dinastia Pahlavi. A fost al 35-lea și ultimul shahinshah al Iranului, a guvernat între anii 1941 – 1979. În a.1963 în Iran au început reformele numite de politologi ”revoluția albă”. Aceasta era o serie de reforme social-economice, în urma cărora Iranul s-a transformat într-un stat de formație europeană. Comportarea, cultura, tradițiile, ierarhia militară – toate erau construite reieșind din modelul european. Armata era una dintre cele mai puternice în Asia (bugetul militar în 1971 -1977 era de 33 mlrd. USD)

Regimul șahului avea relații perfecte cu Israelul, SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică - shahinshah-ul a vizitat URSS pe timpul lui Leonid Brejnev. SȘahul a încercat să rupă multe tradiții islamice radicale, chiar a introdus cronologia care începea nu de hijra (calendarul islamic), ci de la începuturile dinastiei zoroastriene a Ahoemenizilor. El a încercat să restabilească tradițiile zoroastriene și aprecia înalt învățătura lui Zaratustra, prorocul Iranului Antic. El organiza parade festive în vechea capitală pre-islamică a Persiei - Pasargada și în Persepolis. A introdus obiceiurile laice și codul vestimentar european.

Muzica, literatura, filozofia, cinematografia Iranului în acele timpuri se afla la un nivel european și mondial bun. Femeile nu erau limitate în dreptul de a purta haine europenești, cele care aveau studii erau reprezentate pe larg în viața socială. Puțină lume cunoaște că celebrul hit al anilor 80, interpretat de Alla Pugaciova pe muzica lui Raimond Pauls – ”Миллион алых роз (Un milion de trandafiri roșii)” era un hit al estradei iraniene. Încă în anii 60 el a fost interpretat de marea interpretă iraniană Guguș, o blondă uimitoare și idol al tineretului de pe atunci. Șahul era pasionat de cultura europeană și chiar i-a dăruit lui Muslim Magomaev inelul său scump, cu care marele interpret sovietic s-a mîndrit apoi toată viața.

Creștinismul și tradițiile creștine, iudaice la fel erau prezentate pe larg în viața religioasă și cea laică a Iranului din acele timpuri. În acea perioadă SUA aveau relații de prietenie cu Iranul, îi livrau armament, îl susțineau financiar și economic, contribuiau la dezvoltarea multilaterală a acestei țări. În anul 1953, primul ministru al Iranului Mohammed Mossadegh, care încerca să facă așa-numitele schimbări progresiste, inclusiv să naționalizeze sectorul petrolului și al gazelor, a început reformele în Iran la indicația Moscovei, ceea ce mirosea a transformări socialiste și viraj spre stînga. Atunci SUA și Marea Britanie au ajutat la lichidarea acestui cabinet de miniștri și a conducerii lui.

De menționat că pe timpul șahului Iranul a fost ani în șir liderul regional al Asiei de Vest și a Orientului Apropiat în întregime. El conducea, de facto, Organizația Tratatului Central, numită și pactul de la Bagdad - cel mai mare bloc militar și politic din Asia. Iranul era important, țara se dezvolta intens în toate direcțiile.

Cum s-au schimbat toate

Însă aceste evenimente nu erau pe placul unor forțe. În jurul Iranului și a monarhiei lui s-a iscat un complot. De facto, Londra și oligarhia franceză au decis să schimbe regimul și să facă din Iran o sperietoare politică pentru a șantaja Israelul și elitele sioniste evreiești. Menționăm, că în același timp au avut loc anumite schimbări pe harta conspirologică a lumii. Rothschilds și piramidele puterii, cu care ei aveau legătură, nu mai aveau nevoie de Israelul sionist, aproape socialist. Au decis să pună presiune pe el prin sporirea forțelor anti-israeliene în regiune. Irakul era necontrolabil, regimul național-socialist în frunte cu Partidul Renașterii Socialiste (BAAS) și Saddam Hussein erau periculoși, cu ei era imposibil să se înțeleagă, folosirea lor era imposibilă. Era nevoie de un centru controlabil de confruntare cu Israelul. Problema a fost rezolvată cu prețul nimicirii monarhiei în Iran și schimbării esenței lui politice. Apropo, aceasta a fost lovitura dată de clanul Rothschild și SUA, influenței lor în regiune.

Revoluția din 1979 a răsturnat totul cu susul în jos. În țară au fost sistate toate transformările pro-europene. Aproape imediat a început războiul cu Iranul, care a durat mulți ani. Israelul livra armament Irakului, fapt care caracterizează clar esența confruntării teocrației din Iran cu sionismul din Israel. Concomitent, pe timpul președintelui Jimmy Carter, care la Casa Albă reprezenta Partidul Democrat, a avut loc atacul asupra ambasadei din Teheran. Personalul ambasadei a fost capturat, iar desantul american - nimicit. Aceste fapte ne arată cui anume i se opune regimul din Iran. Acest model teocratic șiit a fost creat de unele clanuri din Occident, în special de Rothschild, pentru a se opune conservatorilor americani și influenței SUA în regiune. Această sperietoare mai crea pentru conducerea Israelului un fel de alibi pentru sporirea potențialului lui de apărare.

Atacul asupra Iranului este un atac asupra lui Trump

Ce putem spune despre situația curentă? Cel mai probabil, nu există motiv pentru un război. Nimeni nu este interesat să schimbe starea de lucruri. Aceasta devine posibil doar dacă vor apărea centre de confruntare la un nivel mult mai înalt. Astăzi la nivelul suprem de dirijare a piramidei mondiale există, de bine-de rău, un consens al forțelor și actorilor principali. În Orientul Apropiat matrița geopolitică este construită în așa fel, încît situația politică să se păstreze neschimbată. Dacă cineva, în vîrful piramidei, ar fi dorit să o schimbe, aceasta s-ar fi produs în luni numărate. Așa că nu avem motive serioase de îngrijorare.

Dar pentru americani și influența lor militară și politică în regiune există probleme și provocări, care le dau de gîndit. În acest context, este important să menționăm că în anii din urmă are loc o reducere planificată a rolului SUA în lume și, desigur, în regiunea dată. Rusia și RPC își sporesc potențialul politic în Orient. S-ar părea, că sporirea rolului și a ratingului Rusiei nu este avantajoasă pentru elitele din Israel. Dar nu este așa! Rusia are cu Israelul relații ferme și prietenești. De fapt, aceste țări sînt aliate, cel puțin pentru perioada actualei conduceri de la Kremlin. Iar cu Iranul Rusia are, cel mai probabil, un calcul strategic și o colaborare tactică.

Toate acestea vorbesc despre faptul că situația în regiune poate fi adaptată. Care este esența ei? Discreditarea, în preajma apropiatelor alegeri, a regimului Trump, care a jucat nereușit în Orientul Apropiat, propriu-zis – în scăderea ratingului său politic. Însă el nu avea altă ieșire. Un izolaționist moderat, Trump nu s-a implicat și nu se putea implica în această confruntare.

Pentru a explica, vom menționa următoarele. Trump nu este o figură independentă, el este fața clanurilor care au găsit un compromis. De facto, el a fost pus de elitele americane pentru a relansa piața internă și economia națională, a schimba situația social-politică din SUA, nu și pentru amestecul forțat în politica altor regiuni. El este om de afaceri și, în pofida ritoricii sale, nu este un Nixon sau un Busch Sr. Vedeți ce grosolan este în discuții cu europenii și ce lingușitor - cu liderul RPDC. Despre ce vorbește acest fapt? Simplu: el poate fi dirijat de niște părți ale elitelor mondiale. Nu, nu este o marionetă, desigur, ci un personaj politic dirijat de sus. Să ținem minte, că azi nu trăim în perioada gaulliștilor francezi Charles de Gaulle, Franco, Kennedy sau Peron. Astăzi nu există prea multe țări, în care e posibil un președinte independent sau mari actori politici independenți. Majoritatea lor sînt simpli actori sau manageri politici. Forța, centrul esențial, care conduce piramida, controlează totul real și total, dar stă ascuns în spatele cortinei și de acolo dirijează lumea. Este important să înțelegem aceasta. De aceea nu trebuie să așteptăm acțiuni politice externe din partea președintelui Trump. El este prea dirijat și prea dependent de alți actori geopolitici și de alte provocări geopolitice. Confruntarea lui cu RPC nu permite careva jocuri politice active în alte regiuni ale planetei, deci, el nu intenționează să se implice într-un conflict geopolitic în Orient.

La începutul săptămînii curente, după întrevederea cu liderul izraelian Benjamin Netanyahu, Trump a făcut public noul plan pașnic de rezolvare a situației în Orientul Apropiat. Renovată de cei doi lideri, ”tranzacția secolului” presupune crearea a două state pentru israelieni și palestinieni, cu capitala Palestinei în Ierusalimul de Est. Iar Ierusalimul în continuare va fi capitala indivizibilă a Israelului. Palestina a reacționat negativ la aceste propuneri, căci consideră că tranzacția dată consolidează suveranitatea israeliană pe o mare parte din Cisiordania. Cei din Iran au declarat că acest fapt poate provoca o nouă intifadă (mișcare de eliberare arabă, care are ca scop eliberarea teritoriului).

Iranul nu va juca contrar regulilor

Dar este semnificativ însuși faptul că Trump acționează ca un pacificator. Ce-i drept, alte forțe l-ar putea implica pe președintele american într-un conflict global. Care forțe? Cele care promovează ideea nimicirii Israelului și activării factorului șiit, mai extins – islamic, în această regiune. Și în același timp, cele îndreptate spre activizarea rolului Chinei și ciocnirea ei cu Rusia și India, ceea ce înseamnă deja un război mondial. În spatele lui stau cei care scot Marea Britanie din UE, fortifică RPC și sateliții ei Pakistan și Iran și aduce la putere în SUA agenții lui Rothschild. În general, procesul nu a început ieri, și în condițiile unui sistem închis nimeni nu este interesat să înceapă războiul. Însă sistemul geopolitic este închis în raport cu piramida oligarhică mondială, dar mai există și cei care nu fac parte din ea, dar prezintă un anumit pericol.

Așadar, trebuie să examinăm această confruntare în regiunea Orientului Apropiat și o posibilă confruntare dintre SUA și Iran. Este evident: Iran nu va începe războiul. El nu este un bastion al terorismului și americanii știu că el nu este implicat în evenimentele din septembrie 2011, în caz contrar apare întrebarea de ce aceleași acuzații au fost aduse dușmanului său – regimului național-socialist din Irak.

Nu, Iran este o forță creată de elitele apropiate Occidentului. O forță creată în sec. ХХ pentru a elimina vechile elite militariste conservative ale SUA și URSS. Dar deși de atunci s-a scurs multă apă, realitățile s-au schimbat, iar sarcina pusă Teheranului - nu. Chiar și azi, în tendințe este opunerea Israelului și SUA. Opunerea, nu războiul! Cum a fost Iranul creat în 1979, așa este și acum, această sperietoare islamică, acest monstru aparent al Orientului Apropiat.

Asta este doar o parte a spectacolului jucat în regiune. Pentru conducerea iraniană trucul geopolitic este o imagine perfect reală. Pentru Iran el este arhetipul, sarcina principală. Iranul nu va părăsi calea predestinată, nu-și va schimba chipul politic prestabilit. Pentru Iran nu contează cum este el perceput. El reprezintă o civilizație aparte. Iran s-a împăcat cu acest rol și s-a înscris perfect în nișa politică mondială. Așa cum e azi, el este străin restului lumii, fie și celei islamice. El este nevoit să se țină în mîini și să respecte indicațiile date de etajele superioare ale piramidei oligarhice și politice. Iranul nu va juca contrar regulilor. El este prea responsabil, ca să o facă. Scopul lui nu este războiul, spre care țintea regimul irakian al lui Saddam Hussein. Mai degrabă, Iranul este parte a unui Joc mare, a unei matrițe mari, dirijate de ”aristocrația neagră” din Occident. De aceea hrana lui nu este războiul, el muncește în altă direcție și anume – tensionarea canalelor energetice, structurale în respectiva matriță a Orientului Apropiat, nimic mai mult. Astfel, dacă nu se va ordona începerea războiului, Iranul nu-l va începe, iar dacă se va da această indicație, Trump nu trebuie să bombardeze Teheranul, mult mai comod i-ar fi să parcurgă distanța de la Washington la New York sau să telefoneze la Londra și să rezolve problemele date timp de o oră.

Veaceslav Matveev

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?