Trebuie oare Moldova să se teamă de ”dictatura homosexuală”?

La noi poate fi criticat oricine – președintele, guvernul, polițiștii, medicii, profesorii, serviciile municipale… Însă există o categorie, critica la adresa căreia este un fel de tabu.

Este vorba despre reprezentanții comunității LGBT. E suficient ca o publicație mass-media sau o persoană aparte să facă o obiecție critică în adresa homosexualilor sau a lesbienelor, acea publicație sau persoană este imediat acționată în judecată. Chiar dacă conștientizăm asta, am decis totuși să pregătim și să publicăm acest articol, deoarece credem că societatea este în drept să-și apere familiile și valorile tradiționale.

Totul în conformitate cu legea

În perioada URSS, în Moldova, ca și în alte republici sovietice, homosexualii într-adevăr se simțeau neconfortabil. Articolul 154 din Codul Penal, în vigoare pînă la destrămarea URSS, prevedea: ”Relații sexuale între un bărbat și alt bărbat (sodomie) — lipsire de libertate pentru o perioadă între trei și cinci ani”, iar relațiile sexuale cu o persoană de același sex erau considerate perverse.

După declararea independenței republicii, acest articol a fost anulat, din anul 1995 în Moldova relațiile homosexuale se consideră legale. Totuși, se făcea simțită o oarecare precauție din partea statului.

Pe timpuri, în mediul jurnalistic circula o anecdotă despre primul președinte al Moldovei, Mircea Snegur. Cică, la scrierea Constituției republicii independente, pentru termenul ”Familia” fusese inițial propus ceva de genul – ”Familie este căsătoria dintre două persoane, bazată pe dragoste și respect reciproc”. Atunci, la începutul anilor 90, era greu să-ți închipui că formula ”căsătoria dintre două persoane” poate include un alt sens decît ”căsătoria unui bărbat cu o femeie”, însă consultanții au atras atunci atenția asupra următoarelor fapte: dacă lăsăm sintagma ”două persoane”, adepții căsătoriilor unisexuale ar putea profita de asta și va reieși, că în Constituție au fost consfințite căsătoriile unisexuale. Se spune că după asta Snegur s-a înroșit, a înjurat și a șters formularea precedentă, înlocuind-o cu ”căsătoria între un bărbat și o femeie”. A fost sau nu, e dificil să spunem acum – poate că e doar o anecdotă jurnalistică, dar așa sau altfel p.2 al art.48 din Constituția RM prevede: ”Familia se bazează pe căsătoria încheiată de comun acord de un bărbat și o femeie, pe egalitatea lor în drepturi și pe dreptul și obligația părinților de a crește, educa și învăța copiii”. Iar căsătoriile unisexuale în Moldova într-adevăr sînt interzise prin lege. Nu este admisă nici înfierea copiilor de către perechile homosexuale.

În 2012, parlamentul moldovenesc a adoptat, iar președintele de atunci Nicolae Timofti a semnat renumita ”Lege privind egalitatea de șanse” care interzice, la locul de muncă, discriminarea bazată pe orientarea sexuală. La timpul său, ea a provocat o reacție destul de negativă în societate. În special, încercau să i se împotrivească preoții, dar și unele partide politice. Biserica ortodoxă a condamnat acest proiect de lege, în care văzuse propaganda homosexualității și legiferarea imoralității. Adoptarea legii a fost însoțită de manifestații de protest și rugăciuni în masă pentru abrogarea legii. Unul dintre adversarii înveterați ai acestei legi, episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, le-a pus deputaților moldoveni un ultimatum: ori în decursul unei luni abrogă legea adoptată deja, ori deputații vor fi excomunicați. Sinodul bisericii ortodoxe din Moldova a adresat parlamentului o declarație prin care solicita abrogarea legii.

Împotriva adoptării unor prevederi ale documentului în cauză s-a pronunțat atunci și Partidul Socialiștilor.

Dar adversarii ”Legii privind asigurarea egalității de șanse” nu aveau șanse de modificare a ei – adoptarea legii era una dintre condițiile impuse de UE pentru simplificarea regimului de vize cu republica noastră.

Cu adoptarea legii date, în legislația penală și cea administrativă au fost introduse amendamentele respective. Pentru discriminare se cuvin amenzi pînă la 60 mii lei. Pentru plasarea mesajelor discriminatorii în locurile publice – amenzi pînă la 12 mii lei. Pentru anunțuri cu caracter discriminatoriu privind vacanțele existente - pînă la 9 mii lei.

Dacă legea dată funcționează eficient, e dificil să ne pronunțăm. Ce puțin, nu a fost înregistrat nici un caz în care persoana nu a fost primită la lucru din cauza orientării sexuale netradiționale. Dar cunoscătorii spun că și înaintea adoptării legii, asemenea cazuri în țara noastră nu au fost, iar fraza dată a fost un compromis între alianța de guvernare de atunci și demnitarii europeni, pentru care era important ca în legea RM să fie barem pomenită ne-discriminarea reprezentanților comunității LGBT. Probabil, europenii cred că este important să începem…

Adică, la nivel legislativ reprezentanții LGBT nu numai că nu-s persecutați, dar sînt și protejați. Nu-s hărțuiți nici la nivel organizatoric. Își au propriul ONG, care promovează și protejează drepturile LGBT în Moldova. Propria organizație. Propriul site. Propriii juriști și psihologi. Propriile localuri distractive. Propriul festival. S-ar părea că în Moldova LGBT au tot ce trebuie pentru o viață liniștită, chiar mai mult decît mulți alții – spre exemplu, nu toți adolescenții din localitățile sătești au posibilitatea să apeleze la ajutorul psihologului sau a juristului.

Cum o duc homosexualii în Moldova?

Dar se vede că nu este suficient. Vor mai mult. Cel puțin, asta rezultă din istoria unui gay din Chișinău, sonorizată de o publicație online locală. Din interviu putem afla, de exemplu, că pentru o persoană de orientare homosexuală este dificil să găsească un partener în provincie. La Chișinău există propria comunitate gay, însă aceasta este destul de închisă. După cum a menționat oaspetele publicației, în general, la noi există puțini gay. Potrivit lui, majoritatea își anunță orientarea sexuală pentru a pleca apoi în occident. Anume asta își dorește eroul publicației – să emigreze în Canada în cel mai scurt timp. El nu a observat vre-o manifestare de agresivitate, dar crede că societatea are multe prejudecăți față de cei ca el. Față de paradele gay are o atitudine bună, însă nu merge la cele din Moldova,- nu-i gata să devină o persoană publică, care este fotografiată și apoi cunoscută la față, în schimb frecventează asemenea manifestații la New York.

El are pretenții și față de guvernul RM: în opinia sa, acesta nu trebuie să vorbească negativ despre reprezentanții minorităților sexuale, ci să spună că fenomenul lor este unul normal. Statul mai trebuie să întreprindă măsuri pentru ca aceștia să se simtă în siguranță. Și mai vrea ca în Moldova să fie legiferate căsătoriile unisex. ”Nu contează,- susține acea persoană,- dacă are copilul tată și mamă, contează ca el să fie iubit”.

În opinia sa, biserica este vinovată de faptul că societatea moldovenească are față de gay o atitudine negativă. De aceea, biserica nu trebuie să influențeze statul, influența ei în general trebuie minimizată.

Biblia intolerantă

Această teză – despre aceea că influența bisericii asupra societății trebuie redusă – este cheia. Anume religia – în cazul nostru ortodoxia – este oponentul principal al extinderii homosexualității. De fapt, ea nici n-o poate privi altfel, deoarece Biblia, cartea sacră a creștinilor, definește fără echivoc acest fenomen, de la istoria orașelor Sodom și Gomora (de unde, propriu-zis, a și provenit noțiunea ”păcatul sodomit”) și încheind cu Cartea Levit, care spune următoarele: ”dacă cineva se va culca cu un bărbat ca și cu o femeie, ambii au făcut o ticăloșie: să fie uciși, sîngele lor este pe ei”.

Ce-i drept, azi biserica nu mai este așa de categorică, dar dialogul ei cu sodomiții (conform expresiei biblice) nu-i reușește.

Iată cum apreciază situația participanții la mișcarea internațională pentru drepturile creștinilor ”Străjeri pe ziduri” în manifestul publicat încă în 2006: ”Poate oare fi comparată mișcarea pentru drepturile homosexualilor cu mișcarea pentru libertățile cetățenești? Răspunsul nostru este – Nu.

Doar prin respingerea Bibliei ca sursă a adevărului, și a Creatorului ca Legiuitor, se poate spune că homosexualitatea este o normă și un stil de viață adecvat.

Să apere drepturile gay-lor și a lesbienelor poate doar acel guvern, care s-a încumetat să pună pe linie moartă Biblia ca lege supremă a vieții.

Democrația este puterea majorității, nu dictatura minorităților sexuale. Dacă guvernul unei țări apărară drepturile gay-lor, dar încalcă drepturile majorității tradiționale, asta este deja o dictatură, în această țară s-a zis cu democrația…

Au oare homosexualii nevoie de democrație? Răspunsul nostru este –Nu!

Democrația presupune libertatea de exprimare, deci – un dialog în care creștinii își prezintă și își apără viziunile lor, iar homosexualii – pe ale lor. Poporul decide, iar guvernul alege.

Dar ce avem în fapt? Reprezentanții minorităților sexuale refuză categoric să dialogheze… apreciind orice dezacord cu ei drept discriminare și atentat la drepturile lor.

…Legile homosexuale privind homofobia, adoptate în Canada, Suedia, Estonia și chiar în America democrată, nu doar contestă dialogul, ci îi trag la răspundere penală pe cei care nu-s de acord cu ele. Orice critică la adresa lor, chiar și un citat din Biblie, care condamnă homosexualitatea ca pe un păcat, se termină cu un an de privațiune de liberate…

Homosexualii nu au nevoie de democrație. Ei pretind la puterea absolută în scopul nimicirii oricărei opoziții. La început te lipsesc de libertatea de exprimare, apoi te trimit la pușcărie... Avem de-a face cu o dictatură-gay sau homofascism”.

Desigur, asemenea enunțuri puteau provoca doar reacții negative și împotrivirea comunității mondiale LGBT. Dar dacă catolicismul este mai tolerant față de adepții dragostei unisex – în unele țări perechile de același sex pot fi cununate, iar recent în Suedia a apărut un altar, în care tradiționala imagine cu Adam, Eva și șarpele este înlocuită de alta, în care apar cupluri de același sex și transsexualul în chip de șarpe-ispititor, însă ortodoxia consideră în continuare că sodomia este un păcat, nu o normă. Dacă ținem cont de faptul că în Moldova peste 90% din populație se consideră ortodoxă, iar biserica, conform tuturor sondajelor, se bucură de cea mai mare încredere din partea populației, devine clar că comunitatea LGBT vede anume în ea principalul pericol pentru sine. Reprezentanții ei urmăresc cu atenție ca despre ei să se vorbească ori pozitiv, ori deloc, și curmă orice încercare de a supune criticii activitatea lor.

Membrii activi GenderDoc

Printre primii ”a primit-o” episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, încă în 2012, cînd a fost adoptată ”Legea privind acordarea șanselor egale”. «Legea privind șansele egale, care a deschis homosexualilor calea și le-a creat condiții de rai, trebuie să-i oprească, să nu le permită activitatea în instituțiile educaționale, spitale și localurile de alimentație publică. Închipuiți-vă că homosexualii, dintre care 92% sînt purtători SIDA, lucrează la stațiile de transfuzie a sîngelui. Este o catastrofă”, — această declarație a clericului moldovean a fost motiv pentru un proces judiciar. Centrul GenderDoc-Moldova l-a reclamat în justiție, iar instanța l-a găsit vinovat și l-a obligat pe arhiereu să aducă scuze publice. Episcopul Marchel a contestat verdictul la Curtea de Apel Bălți, însă fără succes la acel moment. Și abia peste trei ani, Curtea Supremă de justiție l-a achitat pe episcop. ”A fost nevoie să rabd înjosirile, să mă neliniștesc timp de trei ani. Slavă Domnului, totul a rămas în trecut. Mă voi ruga în continuare, voi sluji, voi îndruma oamenii să-și păzească copiii și pe ei înșiși de acești frați rătăciți ai noștri. În afară de compătimire și milă, ei nu merită nimic”, a comentat atunci clericul. Ca răspuns la această decizie, GenderDoc-M a promis să se adreseze la CEDO.

Un alt slujitor al cultului, învinuit de discriminarea gay-lor și lesbienelor, este diaconul ortodox Ghenadie Valuță. În 2014, într-o emisiune televizată, el a zis că va izgoni spiritele rele din toți reprezentanții LGBT și a stropit-o cu agheasmă pe activista LGBT Angela Frolov. Aceasta reprezenta organizația GenderDoc-M. Angela Frolov a numit discriminare acțiunile clericului și l-a reclamat în instanță. După un proces de patru ani, judecătoria Anenii Noi l-a găsit pe Valuță vinovat de ”chemări la discriminare în baza convingerilor și motivelor de orientare sexuală”. Pentru că a stropit-o cu agheasmă pe Angela Frolov el a fost obligat să-i plătească acesteia 5 mii lei daune morale și alte 7 mii lei cheltuieli de judecată”. Ghenadie Valuță nu și-a recunoscut vina și a declarat că nu va ceda: ”Au început persecuțiile. Așa va fi cu oricine nu va tolera păcatul. Degrabă vom fi condamnați la ani de pușcărie. Dar nu vom ceda”.

Nu numai reprezentanții bisericii au devenit părți în litigiile cu LGBT – aceeași soartă au avut-o și unele partide politice, chiar și consilii orășenești. În anul 2012, reprezentanții GenderDoc-M au cerut anularea deciziei consiliului municipal Bălți ”Privind declararea municipiului Bălți zonă de susținere a bisericii ortodoxe și neadmiterea propagandei agresive a orientării sexuale netradiționale”. În 2013 Curtea de Apel Bălți a anulat această decizie.

Iar în 2015, tot GenderDoc-Moldova a inițiat un proces judiciar, învinuindu-l de homofobie pe liderul de atunci al PSRM, Igor Dodon, și Partidul Socialiștilor condus de acesta. La bază a stat un spot electoral al PSRM, în care pe fondalul imaginii activiștilor LGBT Dodon învinuia guvernul de ”distrugere a valorilor tradiționale și a moralei creștine”.

E de menționat, că spre deosebire de Rusia, în Moldova nu există o interdicție pentru propaganda homosexualității. Adică, ei își pot propaga valorile deschis și liber, însă societatea , reprezentanții tradiționali ai ei, nu au dreptul la contra-propagandă. Una-două și-s învinuiți de discriminare și homofobie.

Ei înșiși prezintă aceasta drept o luptă pentru libertate și drepturile omului. Dar în ce constă această libertate și aceste drepturi? Să se cupleze cu un cineva de același sex? Ei bine și ce urmează? Care este valoarea lor socială? Ce altceva mai pot ei oferi omenirii? Și de ce drepturile homosexualilor trebuie să fie mai importante ca cele ale pensionarilor, invalizilor, copiilor, mamelor cu mulți copii?

”Adversarii paradelor-gay ar trebui să cugete: poate, ei înșiși ar trebui să stea acasă și să nu scoată în evidență principalele păcate omenești: ura, furia, fățărnicia. Iar adepții paradelor, participanții trebuie să țină minte cu ce ne mîndrim noi. Ne mîndrim nu cu faptul că suntem gay, lesbiene sau transsexuali. Ne mîndrim cu faptul că am avut curajul să declarăm că nu sîntem mai răi ca majoritatea”, a declarat pentru NewsMaker Anton Crasovschii, jurnalist rus, directorul fondului ”СПИД.ЦЕНТР”.

De fapt, în istoria omenirii calificativul curaj era atribuit altor lucruri. Spre exemplu, să ieși de unul singur împotriva unei cete de huligani. Sau să scoți un copil dint-o casă în flăcări. Sau să mergi primul la atac asupra dușmanului. Dar să mărșăluiești sub protecția ambasadorilor străini și a trei șiruri de polițiști – ce fel de curaj este acesta?

Probabil, naturalii nu pot să înțeleagă

Cum nu pot înțelege de ce istoriile despre ce greu îi este unui gay să-și găsească pereche ar trebui să fie mai empatice decît istoriile despre ce greu le este băieților și fetelor timide, sau tinerilor ieșiți din familii nevoiașe, să-și găsească sufletul-pereche? Dacă vorbim despre șanse egale – egalitate să fie, nu avantaj! Dar așa, reiese că nu putem vorbi despre o egalitate. Prin implementarea agendei lor privind ”apărarea drepturilor”, suplimentar la drepturile cetățenești pe care le au, ei obțin o atenție sporită față de drepturile lor în baza faptului că au o orientare sexuală netradițională. În rezultat, obțin un pachet dublu de drepturi. În realitate, asta se manifestă în faptul că la angajare poate fi preferat homosexualul, iar la reducerile de personal conducătorii se vor teme să elibereze din funcție un asemenea angajat, de frică să nu fie învinuiți în instanță de ”încălcarea drepturilor”.

”De ce eu ar trebui să știu despre aceasta?”

În Moldova nu s-au efectuat sondaje sociologice menite să determine atitudinea față de minoritățile sexuale. Dacă și există niște date – doar cele efectuate la comanda organizațiilor străine. Astfel, rezultatele sondajului efectuat de agenția Gallup arată că mai puțin de 10% din locuitorii Moldovei au o atitudine tolerantă față de comunitatea LGBT. Două treimi din societatea moldovenească cred că persoanele LGBT trebuie expulzate din țară. Și doar 1% este gata să primească în familie un membru LGBT. De aici organizațiile internaționale concluzionează că Moldova este una dintre cele mai netolerante țări.

De fapt, societatea moldovenească este indiferentă față de existența homosexualilor. Un moldovean are așa de multe griji și probleme proprii, că nu are timp să cugete asupra problemelor minorităților sexuale.

Pînă cînd reprezentanții comunității LGBT nu-i vor aminti despre existența lor și nu-i vor atrage atenția.

Asta se produce, ca regulă, o dată pe an, în luna mai – atunci își organizează ei festivalul ”Curcubeu deasupra Nistrului” și merg în paradă pe străzile Chișinăului apărați în forță de poliție, iar în fruntea manifestației merg ambasadorii principalelor state ale lumii și unii dintre politicienii moldoveni proeuropeni.

În acele zile rețelele sociale abundă de comentarii și discuții aprinse, iar unii cetățeni mai netoleranți și agresivi încearcă să împiedice manifestația.

Spre exemplu, iată ce scria un utilizator al internetului în acest context: ”Înțeleg parada fanfarelor: oamenii interpretează valsuri și marșuri, demonstrează celorlalți măiestria lor. Înțeleg parada floricultorilor: oamenii cultivă flori frumoase, își demonstrează succesele și-i cheamă pe ceilalți să le urmeze exemplul. Dar ce este o paradă a gay-lor? Ce demonstrează ei societății? Că se împerechează în mod netradițional? Și de ce eu ar trebui să știu despre aceasta?”.

Anume aceasta – nu orientarea sexuală netradițională, ci demonstrarea ei deschisă îi revoltă pe oameni cel mai mult. Aici apare o altă întrebare: la ce bun toate acestea? Dacă organizatorii știu deja că cea mai mare parte a societății nu acceptă dragostea unisex, că aici de secole au fost cultivate alte valori și tradiții, la ce bun să-i impui propriile închipuiri și să încerci să schimbi societatea cu de-a sila?

Un proces controlat?

Asta pare straniu și lipsit de logică doar la prima vedere. Dacă vom urmări cum propaganda homosexualității își croiește pas cu pas drum în țările occidentale dezvoltate, vom înțelege că există și logică, și continuitate.

Se consideră, că 2% dintre oameni se nasc cu aceste înclinații și că este imposibil să schimbăm asta. Unii specialiști-medici cred că, la fel ca și oricare altă deviere de la normă, atracția sexuală pentru un reprezentant de același sex este o maladie care trebuie tratată. Alții cred că nu este o boală, nici o crimă, ci o stare congenitală. Însă datele sociologice din străinătate arată că printre elevii englezi numărul celor care se consideră gay în ultimii ani a crescut -12% - anume după ce s-a intensificat propaganda homosexualismului. Deci, nu este ceva congenital?

E greu să nu observi, că propaganda valorilor homosexuale este adresată în special tinerilor, mai mult – copiilor. În unele țări europene, mai ales în Europa de nord, mai că au devenit obligatorii poveștile în care prințul iubește nu o prințesă, dar pe un alt prinț, iar copiilor li se permite deja la șase ani să-și determine și să-și schimbe de sine stătător sexul, fără acordul părinților, iar împărțirea hainelor și a jucăriilor în ”fetești” și ”băiețești” mai că este pasibil de pedeapsit. Unii observatori consideră că nu este moftul cuiva sau o modă, ci o parte a unui plan bine chibzuit de reducere controlată a populației planetei. Nu ne vom deda teoriilor conspirative, dar dacă comparăm extinderea homosexualismului cu alte tendințe – feminismul militant, combaterea ”hărțuirii”, - chiar și cel mai nevinovat flirt cu o domnișoară poate fi apreciat ca ”hărțuire sexuală” și pedepsit dacă nu cu detenție, apoi cu distrugerea carierei, moda pentru ”child-free”, - cînd familiile tradiționale nu-și doresc copii, extinderea justiției juvenile, cînd părinților li se iau copiii pentru adopția ulterioară de către perechile homosexuale, - vom vedea un tablou complet.

Spre deosebire de aceste țări, în viitorul apropiat Moldova nu este amenințată de ”dictatura gay”. Dar dacă statul nu va consolida familia tradițională, iar propaganda valorilor homosexuale se va intensifica, nu este exclus că în scurt timp situația se va schimba.

Cuplurile homosexuale nu dau urmași. Este imposibil să negi acest fapt. Reieșind din faptul că în ultimii ani populația Moldovei și așa este în descreștere, sporirea numărului adepților relațiilor unisex va duce la o reducere și mai mare a populației, ceea ce este un pericol direct pentru securitatea națională.

P.S. Societatea moldovenească are acum de rezolvat sarcini grandioase de modernizare a țării. Trebuie să dezrădăcinăm corupția și sărăcia, să transformăm republica într-un stat prosper, dezvoltat economic, modern. Dacă gay-ii și lesbienele din Moldova sînt gata să participe la aceste procese pe post de ingineri, programatori, contabili, tehnologi, constructori, horticultori etc. – nimeni nu le va spune o vorbă împotrivă. Dar dacă ei vor cere de la societate și de la stat o atitudine deosebit de emotivă și respectuoasă doar pentru că ei fac sex nu cum o face majoritatea, ci altfel, acest lucra va fi cel puțin straniu și lipsit de modestie.

Vladislav Bordeianu