Preşedintele stiri: 3022

Tragedia americană din 11 septembrie, 2001. Esența și urmările. Partea 2

20 oct. 10:00 (reactualizat 20 oct. 18:06)   Analitică
3247 0

Anul acesta este marcată o dată tristă – acum 20 de ani au fost nimicite turnurile gemene ale New York business center. Această tragedie a devenit un nou punct de plecare al istoriei sec.ХХI. Urmările ei lumea le resimte și azi.

Fapte rămase neobservate

De-a lungul anilor, nu dispare uimirea pentru faptul cum cercurile oficiale au analizat actele teroriste din 11 septembrie. Tragedia nemaicunoscută de SUA pe parcursul deceniilor, a fost recunoscută drept acțiunile unui grup de persoane, care în majoritate, la fel ca și Osama bin Laden, erau agenți ai serviciilor speciale americane. Această versiune a fost impusă nu numai societății americane, dar și întregii lumi civilizate. .

Raportul Comisiei oficiale 9/11 a fost însoțit de un număr neverosimil de fapte adunate iscusit, analiza detaliată a cărora ne vorbește despre aceea, că distrugerea turnurilor gemene a fost pregătită special. Pregătită în interiorul clădirii, nu în afara ei. Comisia a scăpat din vedere (nu se știe conștient sau ba), că nu a fost un simplu act terorist, ci o așa zisă demolare controlată. Explozia direcționată în interior, amplasarea substanțelor explozive în clădire ar fi fost imposibilă fără un centru de control, în care toate detaliile operațiunii speciale au fost procesate scrupulos. Teoria demolării controlate a fost confirmată în înscrierile făcute de Departamentul de pompieri New York și publicare în august, 2005.

Aceste materiale conțin zeci de mărturii ale faptului, că în turnuri au avut loc mai multe explozii. Conform analizei făcute de specialiști, acestea au fost pregătite din timp. Dar Comisia 9/11 a refuzat să le examineze și să țină cont de ele. Comisia a trecut cu vederea și cuvintele pompierului Richard Banachisky , care susținea: «S-a produs o explozie. Era așa cum vedem la televizor demolarea unor asemenea clădiri. Părea că aceste explozii au loc peste tot ». A fost ignorată și declarația altui pompier, Evard Cachia , care a relatat despre prăbușirea Turnului sudic și a menționat: «De fapt, asta s-a produs la etajul inferior, și nu la cel în care a intrat avionul». Comisia a lăsat fără atenție și vorbele primarului de New York Djulianni, spuse în emisia ABC News.


Comisia nu a ținut cont nici de aceea că director executiv al companiei care asigura securitatea Centrului comercial mondial era Wirth Walker III, vărul președintelui Bush, iar Marvin Bush, fratele președintelui, era unul dintre directorii acestei companii.

Iar privind clădirea nr.7 a Centrului comercial mondial Comisia a ignorat mai multe fapte, care prezintă un interes deosebit. Printre altele, faptul că toți pompierii au fost evacuați din această clădire nu mult înainte de explozie. În raportul comisiei se spune despre declarația reporterului Piter de Marco, care a menționat: «La 17:30 s-a auzit un zgomot. Geamurile de la etajul superior al clădirii au zburat. Apoi au zburat toate geamurile de la etajul 39. Apoi și de la etajul 38».

Dreapta trebuia «zguduită»…

Au rămas fără atenție și acțiunile serviciului securitate a președintelui, care în acest timp ținea un discurs într-o școală din Florida. După explozii, el nu a fost evacuat, și-a continuat discursul, care treptat a trecut într-o adresare a președintelui către națiune. Nici motivațiile echipei lui Bush nu au fost analizate. Ele, de facto, constau în construirea unui imperiu mondial sub egida SUA. Deși e puțin probabil ca Bush să fi fost implicat în această operațiune vicleană a a.n. stat profund, vom aduce aici faptele sonorizate de politologul David Ray Griffin în una dintre lucrările sale conspirologice.

Griffin scrie următoarele: «Acest vis a fost formulat de neoconservatori în anii 90 ai sec. XX , după ce destrămarea Uniunii Sovietice l-a făcut posibil. Pentru prima dată această idee a fost formulată în «Manualul de planificare a apărării în a.1992», varianta prealabilă a căruia a fost pregătită de Paul Wolfowitz și Lews «Scooter» Libby în numele ministrului de atunci al apărării Dick Cheney (documentul se numea «proiectul dominației mondiale permanente a Americii » și planul Cheney «de administrare a lumii »). Pentru atingerea scopului numit Pax Americana, conform poziției neoconservatorilor, trebuiau îndeplinite cinci condiții :

1) Unu – controlul asupra petrolului în lume. Această condiție presupune schimbarea regimurilor în mai multe țări bogate în petrol, în special în Irak. Unii neoconservatori, inclusiv Cheney și Ramsfeld, vroiau ca Bush-seniorul să-l detroneze pe Saddam încă în a. 1990. Ei au sprijinit această politică pe parcursul anilor 90, chiar prin încurajarea președintelui Clinton în a.1998 să implice forțele armate în «înlăturarea de la putere a regimului lui Saddam». După ce George Bush a devenit președinte, principala temă de discuții a devenit cum să fie găsit un motiv de război cu Irakul, pentru ca ulterior să fie împărțit petrolul. Mai mult, în vara lui 2001 administrația Bush-Cheney a elaborat planul războiului cu Afganistanul, pentru a înlocui talibanii cu un regim-marionetă și astfel a permite companiei americane UNOCAL să construiască conducta de la Marea Caspică prin Afganistan.

2) Doi – reformarea forțelor armate în lumina «revoluției în problemele militare», ceea ce a fost posibil grație tehnologiilor informaționale. Centrul transformărilor - folosirea cosmosului în scopuri militare. Deși termenul «apărarea antirachetă» presupune folosirea cosmosului exclusiv în scop de apărare, neoconservatorul Lorens Caplan a declarat public contrariul: «Scopul apărării antirachetă nu este doar apărarea Americii. Este mijlocul de obținere a dominației mondiale ».

3) Trei – majorarea semnificativă a cheltuielilor militare, parțial pentru că militarizarea cosmosului este foarte costisitoare. Faptul că războiul rece s-a încheiat a pus sub semnul întrebării posibilitatea majorării cheltuielilor militare, dat fiind că majoritatea americanilor credeau că dacă nu mai este necesară apărarea lumii de pericolul comunismului global, cheltuielile militare pot fi reduse semnificativ.

4) Patru – schimbarea doctrinei loviturii preventive. Conform doctrinei clasice, țara era în drept să lovească prima altă țară doar dacă aceasta era o amenințare iminentă, iar soluționarea problemei prin Secretariatul de securitate ONU era imposibilă. Neoconservatorii doreau ca SUA să poată preveni amenințările care ar putea doar apare pe viitor.

5) Cinci – pentru ca primele patru condiții să poată fi îndeplinite, era nevoie de un eveniment, după care americanii ar fi sprijinit politica imperialistă a guvernului. El a fost descris în a.1997 în cartea lui Zbigniew Brzezinsky «Marea tablă de șah». Vorbind despre enormele rezerve de petrol din Asia Mijlocie ca despre cheia spre dominația globală, el susținea că America trebuie să dețină controlul asupra acestei regiuni. Brzezinsky credea că americanii cu instinctele lor democratice nu vor admite victime umane și majorarea cheltuielilor militare, necesare pentru «mobilizarea imperiului». Dar această piedică poate fi depășită, dacă va apare «o amenințare externă cu adevărat gravă și conștientizată pe larg ». Spre exemplu, americanii au decis să intre în cel de-al doilea Război Mondial după «efectul-șoc al loviturii Japoniei asupra Pearl Harbor ».

Vedem că procesul implicării SUA în confruntarea mondială cu lumea islamică era similar celui de implicare a Americii în războiul cu Japonia. Existau anumite elaborări, însă dreapta americană, liderii cu adevărat de dreapta întondeauna au tins spre izolaționism, dacă lumea se apropia de timpul confruntărilor globale. Reprezentanți ai elitelor financiare, ei au studiat îndelung situația din lume, pentru a decide cu cine le va fi mai bine. Spre exemplu, în a. 1944 ai decideau cine le va fi mai util - Adolf Hitler (PNSDA) sau Londra-Citi. Așa a fost și în primul, și în al doilea Război Mondial. Anume atunci elitele de dreapta din SUA nu doreau să se implice în confruntarea globală.

La fel și în a. 2001 – era foarte problematic și cerea mari eforturi să zdruncini conservatorii de dreapta în America. Dreapta americană întotdeauna a preferat «doctrina Monroe». Marea enciclopedie sovietică determină doctrina politicii externe americane în felul următor: «Doctrina Monroe din a.1823 – declarația principiilor politicii externe a SUA, proclamată la 2 decembrie în mesajul președintelui G.Monroe către Congresul SUA. Elaborată sub conducerea secretarului de stat al SUA G.K.Adams ca răspuns la propunerile Marii Britanii privind acțiunile în comun cu SUA în problema fostelor colonii spaniole în scopul prevenirii pericolului intervenției Uniunii sfinte în țările latino-americane pentru a le readuce în gestiunea Spaniei. Doctrina Monroe declara principiile divizării lumii în sistemul european și cel american, încetarea colonizării continentului American de către țările europene».

Această doctrină, care înainte de expansiunea activă a URSS în America Centrală (Cuba, Grenada, Nicaragua) și cea latină (Chile) le părea americanilor comodă și logică, iar intervenționismul global le era străin, cum îi este străin unui capitalist planul sumbru și provocator al acțiunilor militare. Banii preferă calmul și stabilitatea, o știe orice antreprenor și economist serios. Războiul este un obstacol nu doar pentru comerț, afaceri, dar și pentru industria mondială. CMI și militarii nu contează, ei au propriile scopuri. Psihologia businessului mare este alta, mai pacifistă și mai reținută.

și supusă unei situații fără ieșire

Deci, este nevoie de un detonator, o explozie, o zguduire națională socială sau militară. Asta au asigurat neoconservatorii, - misticii de stînga cu nuanță imperialistă. Cei care au vrut, în epoca dominației americane globale, să meargă pe spinarea adevăratei drepte, a cercurilor conservatoare din America.

Pentru a cuceri lumea, era necesară o temelie ideologică. Asta a fost lucrarea lui Samuel Huntington «Ciocnirea civilizațiilor și transformarea ordinii mondiale» ( The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order). Acest tractat istorico-filozofic din a. 1996 era consacrat lumii de după războiul rece. Cartea a fost continuarea și dezvoltarea ideilor expuse de autor într-o lucrare anterioară — articolul «Ciocnirea civilizațiilor» (The Clash of Civilizations), publicat în a. 1993 în revista americană «Foreign Affairs» . Politologul susținea că războaiele viitoare vor avea loc nu între țări , ci între culturi și civilizații, și că extremismul islamic va deveni pe viitor cel mai mare pericol pentru lume. Huntington scria: «În lumea de după ”războiul rece”, politica pentru prima oară a devenit și multipolară, și poli-civilizațională. .. La finele anilor 1980 lumea comunistă s-a prăbușit, și sistemul internațional din timpul războiului rece a devenit istorie. După războiul rece, în lume diferențele principale dintre oameni nu-s cele ideologice, politice sau economice. Este vorba despre diferențe culturale. Popoarele și națiunile încearcă să răspundă la cea mai simplă întrebare: “Noi cine suntem?”. Și răspund tradițional – prin noțiunile care au pentru ei o importanță majoră. Oamenii se autoidentifică în baza noțiunilor de origine, religie, limbă, istorie, valori, obiceiuri, instituții publice. Ei se identifică cu grupurile culturale: triburile, grupurile etnice, comunitățile religioase, națiunile – și pe larg – cu civilizațiile. Fără a-și determina identitatea, oamenii nu pot folosi politica în interese proprii. Noi vom afla cine suntem, doar după ce aflăm cine nu suntem, și doar după asta nom afla împotriva cui suntem ».

Așa dar, neoconservatorii au pregătit un plan de implicare a SUA în conflictele mondiale. Exista un scop evident, fictiv, și un scop ascuns. Primul scop – SUA să devină hegemon mondial, al doilea cel adevărat, - să răstoarne peste el ura civilizațiilor tradiționale, independente, după care să întoarcă proiectul cu susul în jos.

Anume acest rezultat îl vedem noi azi pe fondalul ostașilor și ofițerilor americani, care fug din Afganistan și Asia Mijlocie. Neoconservatorii aveau experiență, ei au fost educați de lucrările marilor revoluționari din trecut. Sloganele lor respingeau proiectul sovietic, dar erau conforme sloganelor liderilor radicali ai revoluției mondiale. Donald Rumsfeld, unul dintre apropiații lor, a declarat că 11 septembrie a creat «posibilități pentru a schimba lumea, comparabile cu cele create de al doilea Război Mondial».

Desigur, pentru ei era lesne să dirijeze persoane ca George Bush juniorul, care în SUA a fost supranumit «tabula rasa», căci demonstra o incompetență totală în politica externă. Spre deosebire de Bush-seniorul, asociatul lui Ronald Reagan, Bush juniorul încurca Slovacia și Slovenia, Austria și Australia. La Viena chiar au fost fabricate căni cu inscripția «În Austria nu există canguri» - aluzie la celebrele sale lapsusuri și lipsa de cunoștințe.

Тotuși, Bush-juniorul a fost un veritabil politican de dreapta și observatorii îl percepeau ca pe un «conservator instinctiv». La început fusese destul de pașnic și chema, vorba politicianului Patrick Buchanan, la o percepere ”umilă” a evenimentelor, însă în anturajul său au pătruns cei conduși de neoconi și de elita britanică din culise. Aceștia erau numiți ”vulcani”. Este vorba despre Condoleezza Rice, Paul Wolfowitz, Richard Pearl. Aceștia înțelegeau că Bush –junior, cu precauția lui firească, nu putea fi atras în proiecte aventuriere. Și a fost nevoie de o provocare, o explozie, un act terorist, - și el s-a produs, a format o situație fără ieșire, în care conducerea celei mai mari democrații din lume a pornit pe drumul determinat de neoconi și elitele britanice din culisele mondiale.

Veaceslav Matveev

(va urma)

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Se împlinește un an de președinție a Maiei Sandu. Evaluați munca ei în această funcție
 X