COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Sfîrșitul visului american. Legendara "fabrica de vise" - Hollywood-ul a ajuns în pragul falimentului

Protestele în masă ale Black Lives Matter (BLM) ("Viețile negrilor contează") au scindat America, iar consecințele lor au ajuns acum pînă la Hollywood. Revoluția este în toi. Actorii albi sînt concediați. În studiouri domnește o atmosferă de frică și confuzie, acolo cîștigă forță "rasismul anti-alb". Așa scrie ziarul englez Daily Mail într-un reportaj din Los Angeles, în care se povestește despre drama acestei legendare "fabrici de vise" americane (Dream factory).

"Industria cinematografică paralizată de Covid-19, se îndepărtează, în cele din urmă, de carantina de patru luni și vede în fața sa o lume nouă, total diferită, unde tensiunea crește la fel de încrezător ca săgeata termometrului", scrie ziarul englez. "Pentru toate funcțiile - scenariști, regizori, producători, operatori și așa mai departe – angajăm doar oameni de culoare, femei sau reprezentanți ai minorităților sexuale", afirmă directorii studiourilor de film. Albii nu dreptul să vorbească, de altfel li se va spune imediat că sînt "rasiști" și vor fi condamnați pentru "privilegiul albilor".

"Toată lumea tremură de frică la gîndul că orice cuvînt ar putea fi interpretat greșit și atunci cariera lor va lua sfîrșit. Mulți șoptesc, dar în public toată lumea vrea să pară un apărător al diversității, le este frică să vorbească sincer. Totul se prăbușește, este un colaps total. Schimbarea culturală este de așa natură, încît un studio se pregătește acum să filmeze un film cu o echipă de actori și de filmare alcătuită în totalitate din oameni de culoare", a mărturisit Daily Mail.

Hollywoodul, după cum se crede, a supraviețuit unui "tsunami care a răsturnat totul cu susul în jos". Un scenarist alb, nominalizat la Premiul Emmy, a spus: "nu am văzut niciodată ca oamenii să fie atît de speriați. Casele sînt scoase în vînzare. Oamenii pleacă, pentru că chiar și atunci cînd totul va reveni la normal după pandemie, ei nu vor avea de lucru".

Orașele Los Angeles și Hollywood sînt considerate în mod tradițional inima Americii liberale. Principalele staruri americane de cinema citeau lumii notații cu privire la drepturile omului, diversitate și salvarea mediului înconjurător: de la campania lui George Clooney de încetare a genocidului din Darfur, pînă la mesajele lui Leonardo di Caprio despre încălzirea globală. Cu toate acestea, acum pe valul protestelor rasiale care distrug Statele Unite ale Americii, se prăbușește rapid și Hollywood-ul.


Potrivit publicației Variety, peste 300 de artiști au acuzat Hollywood-ul de lăudarea poliției și păstrarea moștenirii culturii supremației rasei albe. Este exprimată îngrijorarea că, ca urmare a ceea ce se întîmplă, Hollywood-ul va înceta să fie centrul mondial al industriei cinematografice, iar oamenii pur și simplu nu vor merge la cinematografe. Dar cel mai important lucru este că Hollywood-ul, ca centru mondial de propagare a stilului de viață american, nu mai poate oferi nimic pozitiv acestei lumi.

"Fabrica de vise" americană a început să se prăbușească mult mai devreme decît a început pandemia și ca Statele Unite să fie cuprinse de actualul entuziasm rasial. În 2017, Hollywood-ul a fost zguduit de marele scandal cu implicarea producătorului legendar Harvey Weinstein, care a fost unul dintre pilonii nu doar ai săi, ci și a întregii Americi. Filmele lui Weinstein au obținut 341 de nominalizări la Oscar, au primit 81 de trofee. Și dintr-o dată, în octombrie 2017, ziarul The New York Times și săptămînalul The New Yorker au publicat niște investigații senzaționale. Se pare că producătorul, în vîrstă de 65 de ani, a hărțuit timp de trei decenii actrițele și angajatele companiilor sale de film.

Și imediat a izbucnit o furtună! Zeci de actrițe, dintre cele mai vestite, au început să declare că și ele au fost hărțuite de Weinstein. Producătorul celebru a fost dat afară de la conducerea propriului său studiou cinematografic The Weinstein Company, de la Academia Americană de Arte și științe Cinematografice, precum și din toate celelalte uniuni etc. Soția sa l-a părăsit, a suferit o intervenție chirurgicală la inimă, a devenit invalid. A plătit 25 de milioane de dolari femeilor pentru ca acestea să-și retragă învinuirile, dar în cele din urmă a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Deși mai devreme astfel de hărțuiri în SUA nu au fost considerate niciodată ciudate. Chiar și președintele Bill Clinton, după cum se știe, "s-a distrat" cu o stagiară în Cabinetul Oval. Dar a evitat impeachmentul și și-a continuat liniștit mandatul la Casa Albă. Însă cazul lui Harvey Weinstein a dat naștere în întreaga lume mișcării #MeToo ("Și eu"). Multe alte celebrități de la Hollywood, inclusiv Kevin Spacey, Stallone, Schwarzenegger, au primit acuzații similare de hărțuire…

Acum se crede că în spatele acestui scandal se afla Donald Trump. Numai politehnologii cu experiență în serviciul Casei Albe ar putea lansa o astfel de campanie puternică de discreditare a lui Weinstein, iar apoi și a altor vedete de la Hollywood. Dar de ce?

Totul constă în faptul că "fabrica de vise" a fost mult timp considerată Cetatea intelectualității liberale americane și, în mod tradițional, a stat întotdeauna ca un munte în spatele democraților. Majoritatea vedetelor de la Hollywood - Maryl Streep, Julianne Moore, Martin Shin, Leonardo Di Caprio, Justin Timberlake, Robert De Niro, George Clooney și mulți alții, au îndemnat cetățenii să voteze împotriva lui Trump. Regizorii Steven Spielberg și Joss Whedon au contribuit cu cîte un milion de dolari în Fundația lui Hillary Clinton. Apropo, și Weinstein a donat sute de mii de dolari în alegerile lui Bill și Hilary Clinton, a adunat pentru ei milioane la Hollywood. Iată și ”răspunsul”?

Ei, dar acum a apărut mișcarea Black Lives Matter (Viețile Negrilor Contează). În toată America, au început demonstrații în masă, oamenii au ars steagurile Americii, au organizat pogromuri și au distrus monumentele "rasiste", pe străzi se auzeau focuri, ceea ce continuă în SUA pînă în prezent. Studiourile — inclusiv Disney, Warner Bros, CBS și Netflix - au anunțat că sprijină BLM și au promis să cheltuiască milioane "pentru a promova diversitatea și integrarea".

Și, ca rezultat, a început haosul. A început "rasismul invers", atunci cînd, acordînd preferință negrilor, sînt discriminați actorii, regizorii și alți lucrători albi din industria cinematografică. Jurnalistul de la New York Times, Reggie Ugway, a declarat: "Industria cinematografică a ajuns în ghearele crizei publice de identitate – pentru că imaginea ei proaspătă, multiculturală, spre care ea tinde atît de mult, este respinsă de dovezi incontestabile".

"Este vorba despre dreptate. În ultimii trei ani, i-am îndrumat pe tinerii scriitori negri. Dar acum am rămas fără muncă și acest lucru nu are nimic de-a face cu abilitățile mele. Oamenii cred că Hollywood-ul este locul unde visele devin realitate, dar pentru cei ca mine, el este un coșmar”, a spus un alt scriitor.

Cu toate acestea, principalul motiv, desigur, nu este acest lucru și nici măcar ceea ce s-a întîmplat în Los Angeles și la studiourile cinematografice de la Hollywood în legătură cu protestele rasiale din SUA. Criza acută, care a cuprins întreaga Americă, duce și la declinul industriei cinematografice, iar visul american în sine, întruchiparea căruia timp de mulți ani a fost Hollywoodul, dispare.

"Oamenii din Los Angeles", scrie ediția elvețiană a Tages-Anzeiger, "trăiesc cu speranța că se vor dezvolta datorită industriei de divertisment de miliarde de dolari. Acum cînd totul a înghețat, sute de mii de oameni își pierd locurile de muncă, renunță și pleacă".

Filmul tradițional este distrus de concurența cu alte forme de divertisment, precum și de revoluția tehnologică. Jocurile pe calculator, videoclipurile de pe YouTube, chiar și chat-urile de pe rețelele de socializare influențează alegerea consumatorului.

Potrivit datelor Entertainment Software Association, jucătorii merg la cinematograf cu 50% mai puțin și se uită la televizor cu 47% mai rar decît muritorii obișnuiți. Industria jocurilor, după venit, a depășit deja Hollywood-ul. S-a pierdut și o sursă importantă de venit, cum ar fi vînzarea de filme pe discuri. Vîrful frecventării cinematografelor în SUA a fost atins în 2002 și de atunci este în scădere.

Iar cînd utilizatorul a înțeles că orice film nou poate fi vizionat pe internet, cinematograful a început să se transforme într-o piedică în calea conținutului. Hollywood-ul a primit și alte lovituri: pe "cablu" au apărut seriale de o calitate aproape cinematografică, o imensă popularitate a cîștigat YouTube cu foarte mult conținut gratuit, iar Steve Jobs i-a făcut Hollywood-ului o adevărată farsă, a aruncat pe piață iPhone-uri cu iPad-uri (de fapt – cinematografe de buzunar).

La mijlocul lunii februarie a acestui an, după închiderea din cauza pandemiei a tuturor celor 70 de mii de cinematografe de pe teritoriul Chinei – principalul consumator a producției cinematografice, situația a devenit dramatică. Studiourile de la hollywood au început să-și numere pierderile. La mijlocul lunii martie, au fost închise deja cinematografele din întreaga lume –chiar și festivalul de film de la Cannes, care pînă în ultimul moment a păstrat tradiționala dată a desfășurării la mijlocul lunii mai, a anunțat o amînarea pe o perioadă nedeterminată. Iar acum este amenințată și întreaga închiriere a filmelor în perioada de vară, care de obicei aduce industriei cinematografice cei mai mulți bani — aproximativ 40% din totalul veniturilor anuale.

Conform estimărilor Forbes, pierderea de la un singur film american va fi de cel puțin 4 miliarde de dolari - și asta dacă luăm în considerare numai închirierea filmului. Iar pierderile de la oprirea filmărilor și producerea de conținut nou nu au fost încă calculate, dar, potrivit experților, acestea vor constitui cel puțin cîteva miliarde.

În prezent, rata șomajului în SUA este de aproximativ 11,1%, iar în zona Hollywood Boulevard ea este deja de 20,5%. Potrivit Camerei de comerț de la Hollywood, în domeniul divertismentului funcționează aproximativ 650 de mii de oameni, dar în ultimele 5 luni au pierdut serviciul mai mult de 150 de mii de oameni. PIB-ul statului va scădea cu 42% în acest trimestru, potrivit unei prognoze a Universității din California, din Los Angeles, în acest trimestru PIB-ul statului va scădea cu 42%. Cele mai la modă cuvinte astăzi la Hollywood sînt, așa cum scriu ziarele — ”bipoc” - abrevierea de "negru, băștinaș, colorat", și ”menemy” - un hibrid între cuvintele "bărbat" și "dușman", un adversar al diversității.

"Fiecare vrea să pună toate bifele imaginabile", a declarat un nominalizat la Premiul Oscar. - Anterior, regizorul putea decide cum va fi filmul său. Acum el deja nu mai poate face acest lucru. Principalul lucru este să aibă mai mulți "bipocs". Pe acest lucru insistă directorii studiourilor, pentru că ei știu că munca lor atîrnă de un fir. Vor trebui să-i sacrifice pe bărbații albi, căci ei sînt dușmani, "manemy".

"Oricine ar ajunge astăzi la colțul străzii cu adresa 6700 Hollywood Boulevard, unde a fost filmată întîlnirea dintre Julia Roberts și Richard Gere în celebrul film ”Beauty”, se va simți cu adevărat ca în filmul hollywoodian. Dar acesta va fi un western sumbru, a cărui acțiune are loc într-un oraș fantomă abandonat (...),- spune trist jurnalistul Tages Anzeiger, Jurgen Schmieder. – (...) Sala în care a fost înmînat Oscarul este închisă. Teatrul, unde era înregistrat talk-show-ul de noapte cu Jimmy Kimmel, este închis. Pe trotuare stau oameni fără adăpost. De obicei, aceștia sînt alungați pentru a păstra imaginea lumii strălucitoare. Acum, ei nu mai încurcă nimănui, pentru că nu mai este nimeni aici...".

Dar ne-am putea imagina Statele Unite fără unul dintre simbolurile lor fundamentale - fără Hollywood? Putem, desigur, dar aceasta va fi deja o cu totul altă Americă. Dar care anume, astăzi încă nimeni nu știe.

Nicolae Petrov

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load