X 
Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

Scutirea de teme pentru acasă

31 iul. 2018,, 18:32   Societate
18683 2

Deja peste o lună, cu începerea noului an școlar, picii din clasa 1 vor învăța altfel, nu așa cum au făcut-o multe generații precedente.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a introdus în metodologia existentă modificări ce presupun anularea temelor pentru acasă în clasele primare. Decizia a avut o rezonanță socială mare, iar opiniile pedagogilor, ale părinților și ale specialiștilor s-au împărțit.

Perioada complicată a schimbărilor

Actualei generații de elevi nu-i este ușor. Ei au de învățat în timp ce în țară are loc procesul de optimizare în masă a școlilor. Astfel, adolescenții rămași fără școala din satul natal sînt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri ca să ajungă la școlile din localitățile învecinate. Le-a fost dat să trăiască timpuri în care sistemul educațional este reformat permanent, miniștrii se schimbă unul după altul și fiecare dintre ei vine cu alte modificări. Actualul ministru al Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, promovează activ două inițiative de bază: introducerea uniformei școlare în toate instituțiile de învățămînt preuniversitar și cea mai recentă inovație – anularea temelor de acasă pentru elevii din clasele primare.

Rugămintea părinților este lege?


Cei de la Ministerul Educației spun că propunerea de a anula temele pentru acasă aparține părinților, care au adresat Ministerului plîngeri în acest sens. Potrivit lui Valentin Crudu, șef al Direcției învățămînt preuniversitar a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, conducerea Ministerului a ținut cont de opiniile mamelor și taților, ca urmare – respectivele modificări au fost introduse în metodologie.

Părinții, chipurile, au adresat Ministerului scrisori în care invocau volumul excesiv de teme pentru acasă, care se soldează cu surmenarea copiilor, iar în consecință, adesea mamele și tații trebuie ei înșiși să migălească asupra caietelor.

„Se propune renunțarea la temele pentru acasă în clasele primare, a anunțat ministrul Educației, Monica Babuc, într-un interviu pentru o publicație online din Moldova. Ghiozdanele pline cu cărți, dar și faptul că elevii mici revin acasă și, după prînz, trebuie să se așeze la masa de scris și să facă teme încontinuu… nu este bine. Calitatea manualelor lasă de dorit. Și într-adevăr multe dintre ele necesită a fi schimbate sau îmbunătățite radical.”

Noua regulă va intra în vigoare la 1 septembrie, însă în prezent subiectul este dezbătut activ și de profesori, și de părinți. Și în primul, și în cel de-al doilea grup există adepți și adversari ai acestei inovații, deși pedagogii recunosc că timpul de care elevul are nevoie pentru a-și face temele practic s-a egalat cu cel în care el este ocupat în cadrul instituției școlare.

Asemenea ghilotinei în cazul durerii de cap

Dacă funcționarii de la Minister consideră că anularea temelor pentru acasă va ușura viața elevilor din clasele primare, consilierul prezidențial în domeniul educației, culturii și cercetării, Corneliu Popovici, este convins că această inovație prost concepută și populistă va avea un impact negativ asupra sistemului educațional.

„Este o decizie irațională, o spun ținînd cont de rezultatele analizei pe care am făcut-o și în baza dezbaterilor care au avut loc, cu participarea profesorilor din clasele primare și a părinților, în școlile din capitală, dar și din alte localități ale țării, spune Corneliu Popovici. Este o încercare de a trata durerea de cap cu ajutorul ghilotinei. Este o decizie populistă, care nu va aduce nimic bun copiilor, din contra – va contribui la degradarea sistemului educațional din țară chiar din clasele primare. Eu cred că la etapa actuală trebuie nu să anulăm temele pentru acasă, ci să revizuim curriculumul învățămîntului primar, să-l facem mai simplu și mai accesibil, pornind de la vîrsta copiilor. Mai trebuie să revedem conținutul majorității manualelor pentru a exclude erorile, inclusiv cele gramaticale, și a elabora manuale în conformitate cu standardele moderne și necesitățile copiilor.”

Consilierul prezidențial a mai menționat că este important să se investească mijloace în pregătirea profesională și calificarea cadrelor didactice, care în continuare se văd nevoite să achite din propriile salarii mizere cursurile de formare continuă.

Nu toți copiii sînt wunderkinzi

Mulți pedagogi, chiar dacă consideră că nu merită să fie anulate definitiv temele pentru acasă, nu pot ignora recomandările Ministerului. De aceea au fost reținuți în aprecieri.

„Tema predată la orele de clasă necesită a fi repetată, consolidată, pentru ca elevul să o însușească temeinic, așa a comentat inițiativa Ministerului Educației Irina R., învățătoare la un liceu din capitală. Nu toți copiii pot prinde cunoștințele din zbor, pentru unii procesul de instruire este unul complex, care include munca asiduă acasă, altora părinții trebuie să le ”mestece” tema individual, dat fiind că profesorul nu o poate face pentru fiecare elev în parte. Mai ales dacă are în clasă 20-30 de copii. Ar fi corect nu să fie anulate temele pentru acasă, ci să fie redusă povara care îi apasă pe copii, pentru ca ei să termine într-o oră-două sarcinile.”

Să nu aruncăm cumva și copilul odată cu apa

O reacție echivocă față de ideea în cauză o au și părinții ai căror copii, la 1 septembrie, vor merge în clasa I. Mamele pe care reporterul NOI.md le-a rugat să se pronunțe asupra acestei inovații au reacționat cu prudență la inițiativa Ministerului Educației. Ele cred că ar fi mai bine să nu se cadă în extreme, să fie găsit mijlocul de aur.

Ludmila Sergheeva, a cărei fiică va merge anul acesta în clasa 1, crede că, la prima vedere, anularea temelor pentru acasă este o decizie perfectă, pentru că sarcina pusă pe umerii copiilor va fi redusă.

„Dar să privim cu patru ani înainte, propune ea. Copilul va trece în cl. V și imediat se va ciocni de alte cerințe: discipline noi, sistem de cabinete nou, profesori noi și – surpriză ! – o mulțime de teme pentru acasă pe capul lui neantrenat pentru asemenea situații! Un motiv bun pentru stres, îmbolnăviri și pierderea interesului față de școală. De aceea eu optez pentru o abordare chibzuită: da, povara trebuie redusă, nu anulată.”

Elena Motricală, președinta Comitetului de părinți de la școală din raionul Criuleni și mamă cu mulți copii, nu susține ideea Ministerului Educației și spune că înșiși copiii își doresc să fie apreciați.

„Temele pentru acasă îi disciplinează pe elevi, îi stimulează să învețe mai mult, mai bine, mai stăruitor, își argumentează poziția Elena Motricală. Autoritățile trebuie să fie atente la luarea unor asemenea decizii, să nu arunce și copilul împreună cu apa din scăldătoare. Eu cred că la început trebuie să modificăm programul de studii, să simplificăm curriculumul, nu să lipsim copiii de motivare și responsabilitate.”

Dar există și părinți pe care inițiativa Ministerului îi bucură. Ei cred că elevul trebuie să însușească materia la lecții în prima jumătate a zilei, iar în cea de-a doua – să aibă posibilitatea de a se odihni și a-și reface puterile. Cu atît mai mult că mamele și tații, care muncesc mult și sînt mereu supraîncărcați, nu vor mai fi nevoiți să verifice sau chiar să pregătească temele pentru acasă cu copii lor. Sînt și opinii potrivit cărora elevilor trebuie să le fie date teme pentru acasă pe care aceștia să le pregătească împreună cu profesorii în cadrul grupelor cu program prelungit: asta le va permite să repete materia predată la ore și îi va elibera pe copii de lucrul acasă.

La școală, ca și la armată, e nevoie de disciplină

Psihologii, la fel, au opinii diametral opuse în problema dată. Secretarul general al Centrului Internaţional de Prevenire şi Informare în Domeniul Adicţiilor (CIPIDA), psihologul Mircea Grecu, nu susține anularea temelor pentru acasă, fiind convins că atunci copiii ar dispune de mult timp liber, pe care îl vor folosi la dezvoltarea deprinderilor nocive.

„Copiii trebuie să fie mereu ocupați cu ceva, încărcați: acțiuni sportive, culturale, de instruire, afirmă Grecu. În caz contrar, ce să facă acasă? Vor avea prea mult timp liber pentru altceva – televizor, tabletă, jocuri pe calculator. Este altceva că temele pentru acasă trebuie să fie interactive, interesante, însă nu este corect ca ele să fie total anulate. De acord, elevii sînt supraîncărcați, poate că trebuie revizuit programul școlar. În prezent, nici părinții nu dispun de timp liber suficient pentru a-l petrece cu copiii, iată de ce lucrul pentru acasă este o alternativă bună. Lipsa temelor pentru acasă poate intra în obișnuința copiilor și, pe la 14-15 ani, ei nu vor mai dori să-l îndeplinească. La urma urmei, este un regim. Școala este și ea un fel de armată – de obicei, ne facem temele pentru acasă ca să ne disciplinăm.”

Dați-le copiilor libertate!

Dar psihologul Ludmila Siomina-Guțu consideră că ideea anulării temelor pentru acasă este una corectă. Ține de faptul că azi copiii au o povară enormă la școală: cinci lecții zilnic în clasa 1 și șase în clasa 4 este prea mult.

„Eu au puține jocuri active, foarte importante pentru dezvoltarea fizică corectă la această vîrstă, își argumentează poziția psihologul Siomina-Guțu. Scoliozele și miopia – iată «prietenii» elevilor de azi. Volumul temelor pentru acasă nu trebuie să depășească 30% din materialul studiat în clasă. În realitate, pentru elev ele se transformă într-un mod constant de petrecere a timpului în fața caietelor și cărților și în ”amenințările” părinților. Mai rău – se răcesc și relațiile dintre membrii familiei.”

Psihologul spune că este nemotivată teama părinților pentru perioada de trecere a copilului în clasele mai mari și modificarea cerințelor în acest context: apariția notelor și a temelor pentru acasă.

„Temele pentru acasă nu vor dispărea total din viața copiilor, menționează Ludmila Siomina-Guțu. Va exista lucru asupra proiectelor, însărcinări creative, alte activități. Și trecerea la școala medie va fi în sine o etapă pentru care copiii vor fi pregătiți. Doar că se vor schimba regulile. De fapt, ne-am dori foarte mult ca modificările introduse să exprime spiritul, nu doar litera legii, și ca ele să fie împărtășite și de profesori, și de părinți. Ca părinții să nu-i pună pe copii la treabă din proprie inițiativă, dar să-i trimită să facă sport și diverse activități de creație.”

Lidia Guțu

1
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?