COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI770 910 INFECTAȚI289 025(+648)   TRATAȚI 273 259     DECESE 6695(+16)   Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2922
Puterea stiri: 6766

Schițe din istoria slavilor Moldovei. Partea 3

2 aug. 10:00 (reactualizat 3 aug. 18:00)   Analitică
4024 2

Studiul privind traiul slavilor în Moldova antică și în întreaga regiune reprezintă a problemă științifică importantă. Se știe, că și geto-dacii, și sarmații , și slavii aparțin comunității indo-europene.

Deci, aceste popoare au avut un strămoș comun, un habitat comun și aceeași comunitatea cultural-lingvistică. Nu vom examina acum problema localizării patriei indo-europene, vom menționa doar că un șir de cercetători considerau că această patrie trebuie să fie căutată în Balcani. Această circumstanță actualizează și mai mult importanța acestei regiuni pentru istoria indo-europenilor, și deci – a slavilor, geto-dacilor și sarmaților.

Doi zei, sau unul?

Unul dintre cele mai importante aspecte care subliniază conviețuirea îndelungată a geto-dacilor, slavilor și sarmaților este apropierea dintre viziunile și cultele lor.

În partea precedentă a studiului nostru am scris că principalii zei ai geto-dacilor au fost Gebeleizis, Zbelsurdos și Zamolxis. Mircea Eliade scria în acest context, în lucrarea-i conceptuală «De la Zamolxis la Ghenghis Khan: «La prima mențiune a numelui lui Zamolxis Herodot explică: "Unii dintre ei (geții) numesc această zeitate (daimoi) Gebeleizis". Este unicul caz în care numele Gebeleizis a ajuns în literatură. După Herodot, nici un autor nu a mai vorbit despre el. Deja istoricul Tomasek a văzut în numele Gebeleizis o paralelă cu zeul tracilor sudici Zbelsurdos (Zbeltiurdos). Posibil, forma getică a acestui nume a fost Gebeleizis. Tomasek a mai identificat în numele Zbelsurdos tema z(i) bel și rădăcina indo-europeană g'heib "lumină, fulger ". Partea a doua a numelui, - surdos, se poate trage din rădăcina suer, "a mugi, a rage". Astfel, Zbelsurdos, ca și Gebeleizis putea fi zeul furtunii, comparabil cu Donar, Taranis, Perkunas, Perun și Paryniya ».


Istoricul român Ioan I.Russu și arheologul Vasile Pîrvan credeau că în cazul lui Zamolxis și Gebeleizis este vorba despre același zeu și insistau pe monoteismul tradițional al geto-dacilor. Cercetătorii fac trimitere la spusele lui Herodot: «În timp ce tună și fulgeră, tracii trimit spre cer sulițe și amenință zeul, deoarece nu recunosc pe nimeni altul, în afară de zeul lor ».

Cunoscutul cercetător român Constantin Daikovici înțelegea acest lucru diferit. Și anume: «În timp ce tună și fulgeră, tracii trimit spre cert sulițe și amenință zeul, deoarece ei cred că cel care tună și fulgeră este anume zeul lor », adică Gebeleizis. Și Mircea Eliade credea că Gebeleizis și Zamolxis erau zei diferiți. Cu funcții și însemnătate diferită. În opinia lui Eliade, Gebeleizis era zeul cerului, al furtunii și vijeliei, Zamolxis – zeul misteriilor, a preoțimii și inițierii , cel care leagă această lume cu lumea cealaltă. Primul – zeul împăraților și aristocraților, al doilea – zeul preoților.

Totuși, savanții admiteau că în perioada romană aceste două culte s-au putut contopi într-o singură zeitate, dar inițial au fost două zeități total diferite, și poate chiar două culte total diferite. Un zeu, Gebeleizis – autohton, care reprezenta în sine viziunile religioase antice ale geto-dacilor, care vin din timpurile comunității indo-europene, ceea ce vom demonstra în continuare. Celălalt - un om-reformator zeificat, un fel de Zarathushtra sau Buddha geto-dac, care după inițierea în misteriile mediteraneene a reformat religia geto-dacilor. El propovăduia viziuni apropiate de ideile lui Pitagora, probabil un fel de protestantism tracic și tendința spre valorizarea moralei, nemuririi, cultului reincarnării și renunțarea la preparate narcotice și băuturi amețitoare. Ulterior, cum vedem, această reformă a fost preluată de preotul lui Burebista Deceneu, marele preot al dacilor care le-a interzis acestora să consume băuturi alcoolice pentru a le ridica moralul, capacitatea de luptă și a întări statul.

Rădăcinile duc spre India

În opinia noastră, Gebeleizis nu a fost zeul furtunii și tunetului, căci el nu era un zeu al cerului. Anume Gebeleizis este mărturia cea mai evidentă a înrudirii de cult și viziuni asupra lumii între daci, slavi și sarmați. O analiză minuțioasă aprofundată denotă că acest zeu și este cunoscutul rege indo-arian al Epocii de aur Bali-Balu, învins de Narayan, avatarul zeului Vishna, și care și-a păstrat puterea în Patal (lumea subterană). Aceasta se explică prin apropierea cu cultul și reforma lui Zamolxsis, care a plecat în lumea subterană, într-o peșteră, pentru patru ani, după care a reînviat în ochii contemporanilor, revenind la poporul său. Cultul celeilalte lumi este legat de cel al lumii subterane, deoarece în conștiința popoarelor arhaice ele reprezintă un tot întreg, indivizibil . În antichitate, vedem asta pe exemplul zeului lumii subterane, în care trăiesc sufletele morților - Аid. Gebeleizis ca zeu ne duce în antichitatea indo-europeană și dovedește că dacii aveau tradiții care se trag din comunitatea indo-europeană , din care ai ieșit geto-dacii, geto-sarmații și slavii. Cel mai complet această nomenclatură religioasă este prezentă în tradițiile vedice (brahmanice) și avestane.

Ce cunoaștem noi despre zeul Bali din tradiția vedică? Inițial, el era zeul titanilor, zeul regatului terestru primordial și al Epocii de aur. Era opus lui Indre, care era zeul furtunii, a vijeliei și fulgerelor. Lui Indre îi corespunde Perun al slavilor și Perkunas al balticilor, și desigur olimpicul Zeus. Faptul că dacii antici săgetau cerul în timpul furtunilor și vijeliilor vorbește nu numai de amenințarea acestui zeu, dar și despre negarea viziunii și a cultului olimpic, căci zeul nu era în cer, el era chtonic și subteran, fapt confirmat de reforma religioasă a lui Zamolxis.

Cu privire la rădăcinile antice indo-europene ale lui Gebeleizis, putem afla informații interesante la Al-Biruni, cunoscut savant și cercetător musulman din evul mediu. În sec. X al erei noastre acest savant remarcabil a scris lucrarea fundamentală «India», în care descrie nu numai traiul, ordinea socială, cunoștințele științifice ale indienilor, dar și viziunile lor religioase și filozofice. Tot acolo, el descrie cunoștințele necunoscute europenilor privind istoria sacră a omenirii, în India inclusiv. «În India, - scrie Al-Biruni, - și azi există sărbătoarea Baliradjia, care se traduce ca ziua «regelui Bali sau sărbătoarea luminilor regelui Bali ». Indușii i-au spus acestui mare savant islamic, că în această zi măreață din Epoca de Aur zeul titanilor Bali revine din subterana Patala, unde se află actualul lui regat. De facto, este subteranul Aid olimpic și lumea subterană a reformatorului Zamolxis . Este lumea lui Gebeleizis. «Noi ne bucurăm și ne veselim ca pe timpurile acestui zeu, în Epoca de Aur, atunci eram fericiți, sătui și mulțumiți de viață, căci guverna regele Bali ». Sărbătoarea are loc în luna Karttiki, care corespunde lunilor octombrie-noiembrie la noi. Este interesant faptul că acest timp coincide cu sărbătoarea celților Anul Nou și cu Ziua Tuturor Sfinților la catolici.

Despre regele Bali și zeul Epocii de Aur, perioada domniei și căderii, Al Biruni prezintă o informație interesantă din care reiese că statutul lui Bali era între regele universului și zeu. El descrie și chipul zeului Naraian – un pitic comparabil cu cel al piticului Cernomor din poemul lui Pușkin «Ruslan și Ludmila». Găsim acolo și chipul lui Venus, preoteasa titanilor - asuras , în legendele moldovenești ea este cunoscută în chipul Luceafărului, căruia genialul poet Mihai Eminescu i-a consacrat unul dintre poemele sale. «Luceafărul» lui Mihai Eminescu este unul dintre cele mai reușite chipuri poetice din istoria literaturii și a tradiției sacre. La fel ca și lucrarea lui Pușkin, cea a lui Eminescu este o transmitere literară a miturilor antice, cunoscute din timpurile indo-europene străvechi, care s-au păstrat pe meleagurile noastre.

Conform legendei, transmise de Biruni în lucrarea «India», inițial lumea i-a aparținut lui Bali. Ea și azi îi aparține, dar el a oferit-o spre utilizare, în trei pași. În jurisprudență asta se numește uzufruct, transmitere a proprietății spre utilizare fără a renunța la ea. Aceste cugetări au urmări de anvergură.

Purandara, căruia Naraian i-a transmis lumea, este o altă denumire a Indrei, în direcția căreia împușcau dacii antici care îl zeificau pe Gebeleizis, zeul subteran, zeul rege al Patalei. Ei îi confruntau pe zeul furtunii cu Gebeleizis, reieșind din «principalul mit indo-european», care povestește despre confruntarea dintre zeul Cerului și zeul Terrei. Dintre Dragon și Taur. Am scris despre păstrarea acestei tradiții la moldoveni în articolul despre Bogdan Întemeietorul, despre confruntarea dintre Dragoș Dragonul și Bogdan – Bourul, care avea chipul bourului - simbolul regelui Bali - pe propria stemă.

Cultul lui Veles și nu numai

Acum principalul: cine este acest Bali, idem Gebeleizis în mitologia slavă? Fără îndoială, este zeul Volos, analogul Belenului celtic și al Baldurului german. Ce știm noi despre această zeitate? Școala mitologică slavă îl crede pe acest zeu slav. Pe numele lui jura Rusia slavă în contractele cu grecii. Dar aici putem discuta, căci este o zeitate antică și universală profund primordială, care a venit la noi nu doar din comunitatea pre-indiană, ci din vremurile titanice.

Veles era fiul lui Rod și al soției sale, vaca Zemun. De aceea era numit cap de bour, iar preoții lui voiau să-i semene și purtau coarne. Acest ritualism avea și un sens profund, ideea patronajului acestui bour pentru tot ce este bun, viu, ce nu consumă carne și este una cu natura, dar în același timp are o putere colosală și este capabil să-și apere pășunea și pe sine însuși. Iată cum a devenit Bourul un simbol arhetipic al lui veles.

Împreună cu Veles a fost zeificat și totemul însuși. Bourul a început să fie perceput ca un zeu și întruparea lui terestră. Cultul bourului era foarte popular la geto-daci (amintiâi-vă de santiile dacice, găsite în România în sec. ХХ ). Este tradițional și popular la moldoveni - și la cei medievali, și la cei contemporani nouă.

Credințe analogice existau și în Iranul antic. Aici Gayomart, primul om, a fost zeificat și declarat o ființă înrudită cu primul bour.

Treptat, cunoștințele despre relația dintre om și bour au pătruns în tabloul mitologic. A devenit stabilă construcția lingvistică inițiatică sacră , că Tavr înseamnă nu numai ”taur”, este și numele lui Tavr Godinovici. Termenul slav «говядина» reflecta bazele lingvistice antice, care purtau în sine trecutul corporațiilor preoțești indo-iraniene. După degradarea tradiției, cu termenul «тавро (dangă)» a început să fie numit semnul făcut pe bourul, care își pierduse statutul sacru și puterea asupra lumii. Marea lume vedică îl cunoștea ca pe Govind, una dintre întrupările divine ale zeului-păstor Krishna. În redacția inițială a Vezilor, în care pentru brahmani asurii erau mai presus ca devii, Krishna se numea Krishnasura. În această redacție Krishna asurul luptă cu Indra, dușmanul regelui Bali. Arhetipul zeului vaalic s-a păstrat și în chipul fratelui Krishna, și în cel al lui Balarama, și în cel al lui Rama. Din acest punct de vedere, Ramaiana este un text vaalic în care este descrisă una dintre întrupările lui Veles-Yima.

Dar au fost și alte întrupări, le păstrează cele mai bune mitologii ale lumii. Tabloul mitologic al celților este unul dintre cele mai minunate și mai pline. În el există și Bele-Vaal, și Govind-Cvidon. În vremile precreștine îl numeau Gvidon celții antici, povestind despre Bătălia Copacilor. Și țarul slav Gvidon era o personalizare fabuloasă a lui. El a avut numeroase denumiri, ca Vaal – mare conducător – era cunoscut în Canaan și Ugarit, ca Zeul Marduc (vițelul Utu) – în Babilonul antic, care i-a consacrat Turnul Babilonean Nimrod. Ca Balu-Vali este reflectat în tradiția indo-ariană, ca Belen – în cea celtică, ca Baldur – în cea germană. Ca Apollo era zeul hiperboreenilor antici, un trib care trăia ascuns la polul de unde o dată în an revine în lumea noastră. Ca Gebeleizis este cunoscut la geto-daci, anterior – la traci, țara cărora în antichitate era numită Bizonia.

Nimeni niciodată nu-l poate cunoaște, hiperboreenii antici, arienii știau doar că el este ascuns de ochii profanilor, la pol sau într-o altă dimensiune, dar că el există și își guvernează lumea și turma, revenind ca Apollo. Hiperboreenii credeau în zeul lor și la ei el era liber să-și aleagă soarta.

Iată ce scrie despre acest zeu enciclopedia «Miturile popoarelor lumii», o sursă destul de competentă, care acumulează tot ce e mai bun din studiile religioase rusești și sovietice: «Veles, Volos în mitologia slavă este zeu. În sursele antice (voi începe cu contractul rușilor cu grecii 207 din «Povestea anilor trecuți ») figurează ca «zeul vitelor»- patronul animalelor domestice - și zeul bogăției. În contractele cu grecii Veles este comparat cu aurul, în timp ce un alt zeu pomenit mereu – Perun – cu arma. La Kiev idolul lui Perun se afla pe munte, iar cel al lui Veles - în partea de jos a orașului. În plan social, această diferență se vedea în faptul că Veles era considerat zeul «întregii Rusii», iar Perun – zeul oștii princiare. În epoca creștină, Veles a fost asimilat și înlocuit cu patronul creștin al dobitoacelor Sf.Vlasii (a contat și asemănarea sonoră a numelor). Urmele cultului lui Veles (de cele mai multe ori ca venerare a Sf.Vlasii) s-au păstrat în Nordul rusesc, unde erau cunoscuți și idoli din piatră ai lui Veles, și legenda despre sanctuarul lui Veles. Icoanele din Novgorod, rugăciunile Sf.Vlasii denotă o legătură clară a cultului său cu animalele. Este caracteristică și împletitura dintre cultul lui Veles-Vlasii și venerarea ursului ca stăpîn al animalelor. În «Словo о полку Игореве» Baian este numit «nepotul lui Veles», ceea ce reflectă relația antică dintre cultul lui Veles și folclorul ritualic. Relația dintre Veles și cultele agrare se vede bine în obiceiul slavilor estici de a lăsa în dar zeității niște tulpini ne-secerate de cereale volotei, numite «Bărbiță păroasă». În funcția sapăgînă Veles era perceput de tradiția ortodoxă (în măsura în care aceasta nu l-a asimilat și identificat cu Sf.Vlasii) ca «fiară feroce», «drac», de aici – ” ёлс – «diavol, drac, necuratul», dialectalele ”волосатик, волосень –«spirit necurat, diavol ». Aceeași semnificație tardivă – «diavol» este cunoscută și în termenul cehilor Veles – «spirit rău, demon » (texte din sec. 16-17.). Caracterul general-slav al lui Veles se vede și în tradiția slavilor sudici, care la fel cu cea a slavilor estici asociază numele acestui zeu cu denumirea constelației Pleiadelor (rus.ant. Волосыни, bulg. Власуите, sîrbo-croat. Влашиh ș.aș.); la fel și numele vilei Vela din folclorul macedonean. Compararea termenilor slavi comuni Velsъ, Volsъ cu numele înrudite ale zeului baltic al lumii transcendentale Vels, dar și cu imaginile similare genetic din mitologia vedică (comp. demonul Valu, care devorează dobitoacele) ne permite să presupunem că în inițial în mitologia slavă Veles era adversarul lui Perun ».

Desigur, Veles nu a fost un «diavol», cum a încercat să-l prezinte ortodoxia creștină, căci el era zeul «vitelor» și al «Epocii de Aur».

Să mai pășim pe cărările tainice ale tradiției noastre străvechi, prin tainele arhetipului Veles. Cum am mai spus, el este Sf. Vlasii, patronul vitelor. În Belarus, Veles estre numit zeul Asila, iar copiii lui – asileni, vilotomani, adică titani. Tot el este Asira (Așur), anticul patron al Asiriei, idem Ahura Mazda, idem Osiris, soțul Venerei-Izida, el este numit Aster, adică zeul stelar care e venit în zbor de pe o stea albastră, probabil de pe Sirius. Foarte posibil, deoarece prorocul său Zarathushtra – în traducere Sirius de Aur ( Sira – de aur, tintria – Sirius). Zeii lui – copii, voloți, asiri, aesiri, asuri, ahuri, titani. Dar titanii se supuneau lui Kronos, care era analogul lui Baala. Olimpienii în frunte cu Zeus au detronat titanii. L-au detronat pe regele lor Kronos, numit de romani Saturn. Acel Saturn a fost zeul Epocii de Aur, care venise în Italia la Yanus. El a adus oamenilor binele, pacea, cunoștințele, căci a fost acel Saturn conducătorul sistemului nostru Belen – Veles – Vaal.

Filozoful rus Alexei Losev scria: «În «Prometeu eliberat» al lui Eschil acești titani formează corul tragediei. Epoca de Aur a fericirii și a egalității tuturor a început să fie înțeleasă ca epoca lui Kronos, despre care aminteau sărbătorile Kroniei la greci și Saturnaliile romanilor». Anume patronul titanilor se asociază la Losev cu Bel, Vaal, Veles și unește panteonurile într-un tot întreg. Titanii, strămoșii puternici ai omului, în mitologia greacă apar ca dușmani ai olimpienilor și ai lui Zeus, la fel ca atlanții din legendara Atlantidă – dușmanii grecilor, a olimpienilor și ai lui Zeus. Mitul despre Atlantida, descris de Platon, are multe în comun cu mitologie greacă și se pare că aici este descrisă nu doar lumea titanilor, dar și etapa finală a împotrivirii lor în fața olimpienilor, zeii cerului, rebelii spațiali care împreună cu Zeus s-au răsculat împotriva tronului Atlantului Kronos, care se află în Atlantida.

Iată textul Legendei despre zei din poemul grecului antic Hesiod «Munci și zile»: «Mai era și Kron – stăpînul cerului în acele timpuri // Trăiau acei oameni ca zeii cu suflet clar și liniștit // Fără să știe de durere, de muncă. Și bătrînețea // Nu îndrăznea să se apropie de ei. Mereu la fel de puternice erau // Membrele lor. În petreceri le trecea viața.// Și mureau de parcă cuprinși de somn. // Ei nu cunoșteau ce este lipsa. Roade mari și bogate // Dădeau singure lanurile. Iar ei //Munceau la dorință, culegeau calm bogățiile.// Proprietarii multor turme pe placul inimii .// După ce Terra a acoperit această generație ,// Ei s-au transformat în demoni tereștri binevoitori // prin voința marelui Zeus: păzesc oamenii, privesc atent la faptele noastre drepte și nedrepte .// Îmbrăcați în întunericul nebulos, înconjoară toată planeta // Și dau oamenilor bogăție.//»

Foarte consistente aceste versuri antice! Iată răspunsul la întrebarea cine este patronul omenirii. Iată rădăcinile arhetipului lui Gebeleizis, poate și al lui Zbelsurdos, dar despre el mai jos.

Rudenia este evidentă

Indo-europenii antici știau că întreaga putere, întregul adevăr vine de la acei zei antici, și că puterea este un dar al lui Dumnezeu, un dar al bogăției, darul lor, căci zeul lor este regele, zeul Epocii de Aur și tot el – baza și principiul întruchipat al puterii. Pindar, unul dintre cei mai importanți poeți ai Greciei Antice, scria: « Cei care au îndrăznit de trei ori, aflați și aici, și acolo (în ambele lumi) să-și abțină sufletul de orice neadevăr, au parcurs calea spre cetatea lui Kronos. Aici suflul Oceanului acoperă insula celor fericiți. Aici strălucesc flori de aur, care cresc parcă din sol, parcă pe copaci minunați, parcă în apă. Inelele și coronițele lor împresoară brațele conform deciziilor corecte ale lui Radamant, în care Kronos – tatăl are un angajat pregătit, Kronos, soțul Reiei, care deține prestolul suprem ».

Așa a fost lumea preistorică a titanilor și a regelui lor Kronos –Vaal – Veles – Gebeleizis, dar puterea lui supremă nu a fost ștearsă definitiv, ea doar s-a ascuns la început în Occidentul îndepărtat, la gurile Oceanului Atlantic, apoi s-a ascuns definitiv de privirea oamenilor. Excepția o formează lumea slavă și cea geto-dacă. Gebeleizis este martorul care păstrează tainele nemuririi oamenilor, căci el la fel ca Prometeu este creatorul și patronul lor, aflat în ascunzișul sacru.

Doar grație poemelor lui Eschil grecii au păstrat chipul curat și vital al lui Prometeu – titanul răsculat împotriva lui Zeus. Acest arhetip dumnezeiesc al apărătorului suferind al oamenilor le dădea speranțe, căci el era zeul care cunoaște viitorul, un personaj sacru, unul dintre ultimele focare de rezistență în fața despotismului olimpic, care cunoștea marea taină a morții lui Zeus. Prometeu este o mostră de curaj, spiritualitate, apărătorul oamenilor cărora le-a dat focul, printre primii a provocat sistemul olimpic, i-a arătat slăbiciunile, dependența de cultul sacrificiilor, și astfel a arătat adevărata față a olimpicilor. Poetul german Johann Goethe l-a descris minunat pe acest apărător al omenirii în poezia «Prometeu»: «Tuturor creaturilor // li-s inferiori zeii nemuritori!// Măreția lor este hrănită de tributul jalnic al victimelor,// Fumul din altare,// Și ei trăiesc // Cu veșnica speranță // A copiilor și a cerșetorilor ».

Marele Goethe, care era masonul iluminismului înalt, desigur cunoștea tainele tradiției sacre. Descriindu-l pe Prometeu ca pe dușmanul lui Zeus, el de facto l-a descris pe Veles sau pe regele Bali, care a creat oamenii, dușmanul lui Purandara-Indra. Este același mitologism ca și la geto-daci, care trimiteau sulițe spre cer, spre zeul furtunii Zeus-Indra-Purandara.

Am arătat modelul mitologic inițial, căruia îi corespunde arhetipul, paradigma sacră a lui Veles, dar și a analogului săi dacic Gebeleizis. Toate acestea ne duc nu numai spre antichitățile indo-europene, dar și spre rudenia religioasă a geto-dacilor , sarmaților, și ulterior, a slavilor, ne arată că adevăratul chip al lui Gebeleizis – este chipul lui Veles, căci rudenia lor este evidentă. Iar faptul că preoții slavi, fiii lui Veles, magii credeau că ei provin din regiunea Carpaților, ne spune că anume aici trebuie să căutăm nu numai izvorul lui Veles și Gebeleizis, dar și principalul centru religios al cultelor indo-europene. Despre aceasta a scris Vasile Lovinescu în lucrarea sa «Dacia hiperboreeană». Avem la ce cugeta aici, căci azi există poziția unui șir de istorici cum că anume triburile culturii Tripolie ( parte componentă a comunității arheologice Tripolie-Cucuteni, centrul căreia se afla pe teritoriul actualei Republici Moldova ), triburi care se închinau Zeiței Mame și Cultului Bourului, au migrat spre est unde au creat bazele Indiei indo-ariene și, posibil, ale Iranului. Dar despre aceasta în următoarea parte a studiului nostru.

Veaceslav Matveev

(Va urma)

Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Ce părere aveți despre introducerea prezentării obligatorii a certificatului COVID-19 în Republica Moldova?
🔽🔽