Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

Schițe din istoria slavilor Moldovei. Partea 2

22 mar. 2021,, 18:10   Analitică
7483 4

În prima parte a studiului nostru am analizat în profunzime patrimoniul istoric și rădăcinile istorice ale populației protoslave și a celei tracice. Am văzut că și sarmații protoslavi, și tracii (geții) - strămoșii actualilor moldoveni și români trăiau la un loc, în aceleași regiuni ale spațiului istoric care ne preocupă. Adesea ei trăiau în aceleași localități (exemplu – Sarmisegetusa) și formau un tot întreg politic, militar și economic – statul care era prosper încă în timpul lui Burebista, apoi și a marelui rege al geto-sarmaților Decebal. Continuăm studiul nostru.

Uniunea popoarelor

În sec. I î.e.n. geții, ca și protoslavii –sarmați s-au unit într-o singură entitate politică — statul lui Burebista. Acest stat extrem de puternic din punct de vedere militar a cucerit spații enorme în Europa de Sud-Est, a format un puternic centru politic și autoritar al acelor timpuri, ceea ce s-a făcut simțit prin campanii militare asupra vecinilor (printre altele – cucerirea Olbiei și a altor colonii grecești pînă la Apollonia). Slăbit după decesul lui Burebista, statul geto-sarmat capătă puteri în a doua jumătate a sec. I al erei noastre sub conducerea lui Decebal, talentatul conducător de oști și om politic, care în alianță cu alte popoare vecine începe lupta contra Romei (în anii 80).

Este evident că această mare entitate de tip statal includea în sine și popoarele sarmaților, și pe cele ale tracilor geto-daci, și era una dintre cele mai puternice uniuni politice în Balcani, Carpați și șesul Dunării. Pe timpul regelui Burebista ea includea și stepele de la Marea Neagră, iar conform unor informații ostașii acestui stat ajunseseră și la Don.

Ne-am convins anterior, că sarmații erau protoslavi, și școala istorică poloneză sarmată un timp îndelungat a dominat în istoriografia poloneză. Ne amintim, că și istoriografia rusă, și cea malorusă a sprijinit această versiune. Această școală era bazată pe cercetări istorice foarte serioase.


Dar acum vom aborda încă o chestiune, care ne va permite să demonstrăm comunitatea istorică a protoslavilor sarmați și a tracilor geto-daci, și anume – comunitatea panteonurilor religioase, comunitatea ideilor și credințelor religioase, comunitatea ritualurilor, a datinilor, a simbolurilor și comunitatea zeilor. Căci nimic nu unește popoarele mai mult ca un panteon religios comun, zeii comuni, viziunea religioasă și mitologia comună. Toate acestea apropie și cimentează într-un tot întreg popoare total diferite. Să încercăm a argumenta această convingere a noastră cu exemple religioase și o analiză a panteonului zeilor acestor popoare.

Trebuie să recunoaștem, că dispunem de puține informații despre panteonul și religia geto-dacilor. În fond, acestea-s surse de origine greacă sau romană. Foarte straniu, că urmașii unui popor așa de mare ca tracii, despre care Herodot scrie că este al doilea după indieni, - geto-dacii au dispărut așa de miraculos de pe harta istorică a Europei. Pur și simplu s-au dizolvat în neant. Deși cunoaștem, că după ce romanii au învins statul dac al lui Decebal și au ocupat o parte din teritoriul Daciei (15-20 %) , pe care era amplasată capitala laică și cea sacră a statului, cea mai mare parte a geto-dacilor a rămas în propriile teritorii, în special în regiunile muntoase din Carpați. Cunoaștem, că un timp îndelungat în regiunea noastră au existat și triburi de carpi, costoboci, bessi, tirageți, care însă ulterior au dispărut pentru totdeauna. Probabil, o parte a popoarelor dace ulterior au devenit moldoveni și valahi, cu o cultură populară bogată, iar o altă parte - slavi. Este un fapt istoric destul de inter3esant, care încă urmează a fi conștientizat și tălmăcit de istorici.

Popoare enigmatice

Cunoscutul istoric bizantin Zosim este printre ultimii care pomenește de carpi – un popor pe care mulți cercetători contemporani îl atribuie și tracilor (geților), și protoslavilor. Descriind evenimentele de la mijlocul sec. III, Zosim numește carpii Καρποι; în povestirea despre faptele împăratului Feodosiu în anii 380 a folosit o dată etnonimul carpodaci (Καρποδάκαι). Aceasta confirmă faptul că carpii erau unul dintre popoarele dacice libere, care nu au intrat în sfera de influență a Imperiului Roman după pieirea statului lui Decebal.

Geograful elenist Claudius Ptolemeu enumeră un șir de orașe în regiunea presupuselor așezări ale carpilor în bazinul Nistrului, a Prutului și la nord de Dunărea de jos: Carsidava, Patridava, Petrodava, Zarghidava, Tamasidava, Piroboridava. Terminația „dava” apropie denumirile acestor orașe de cele ale orașelor Daciei istorice: Marcodava, Zusidava, Comidava, Arghidava, Ramidava ș.a.

Victoria Imperiului Roman asupra carpilor în timpul lui Dioclețian nu a fost definitivă, probabil, deoarece în a. 319 într-o înscriere africană împăratul Constantin a fost întitulat «Gothicus maximus et Carpicus». Totuși, poporul carp dispare din mențiunile istoricilor care descriu evenimentele de după Dioclețian, deși istoricul roman Ammianus Marcellinus, descriind marșul împăratului Valent în a. 367, a menționat existența ”unui sat al carpilor” pe Dunărea de jos. Potrivit lui Marcellinus, la nord de Dunărea de jos în acea epocă domneau doar goții. Probabil, numeroșii carpi făceau parte din statul goților.

Un alt popor dac, care nu a intrat în Imperiul Roman și a rămas mult timp o uniune tribală liberă, erau tirageții. Acesta era un sub-popor al geților, considerat un trib imigrat din Sarmația europeană, așezat pe malul r. Tiras (așa se numea Nistrul). Scriitorul din Roma antică Pliniu, autorul «Istoriei naturale», spune că ei trăiau pe insula Tiras.

Istoricul rus М. Agbunov în lucrarea «Enigmele Pontului Euxin » scrie: «Aceste concluzii l-au interesat pe un alt cercetător cunoscut la timpul său — V.I.Grigorovici, profesor la Universitatea din Moscova. Studiind minuțios topografia locală în cursul inferior al rîului, și el a ajuns la concluzia că insula tirageților se afla între Nistru și Cuciurgan. În opinia sa, în antichitate Cuciurgan era un braț al Nistrului, despărțit de cursul principal în apropiere de Tiraspol, prin cursurile secate acum Sucleia și Gluboca. Astfel, acest enorm teritoriu de la Tiraspol la satul Gradenița, unde Cuciurganul se varsă în Nistru, era identificat cu insula pomenită de Pliniu. Noii cercetători nu au recunoscut punctele de vedere ale predecesorilor lor, dar nu au putut găsi o soluție mai acceptabilă. Atunci a apărut altă întrebare. A existat oare , în general, această insulă?

La finele sec. XIX K.Mullengoff susținea că insula tirageților «nu există deloc» (v. 3, p. 56). Această concluzie a rămas neobservată mult timp. Iar peste jumătate de secol L.A.Elnițchii a ajuns la aceeași concluzie: «După exemplul altor autori, Pliniu numește «insulă» spațiul dintre două rîuri și mare » (VDI, 1949, nr.2, p. 279, n. 7). Astfel, în opinia cercetătorului, denumirea «insula tirageților» condiționat se referă, probabil, la interfluviul Nistru-Dunăre. Această concluzie, expusă acum mai bine de 30 de ani, a pus capăt discuțiilor despre insula tirageților. Așa dar, cercetătorii au localizat insula tirageților în șase locuri diferite: 1) între Nistru și Turunciuc; 2) pe Tendra; 3) pe deversorul limanului Nistrean; 4) la gurile Nistrului; 5) între Nistrul și Cuciurgan ; 6) între Nistru și Dunăre. Să le analizăm, așa dar. Vom începe cu cel din urmă punct de vedere. În opinia lui L.A.Elnițchii, Pliniu avea în vedere interfluviul Nistru, Prut și Dunăre și l-a numit insulă «la fel cum geografii ionieni considerau insule și continentele ». Într-adevăr, în perioada apariției cunoștințelor geografice chiar și la descrierea generală a unui teritoriu cunoscut continente întregi erau numite insule. Dar putem oare aplica această comparație în cazul lui Pliniu? Doar pe timpul lui geografia pășise mult înainte, și noțiunea de «insulă» avea un sens absolut concret. În plus, Pliniu amintește de insula tirageților nu într-o scurtă informație generală despre oicumenă, în care poate fi numit insulă și un interfluviu, și un continent întreg ».

Există fapte despre o altă alianță dacică a popoarelor numite costoboci. Cunoaștem din surse istorice, că în sec. II al erei noastre u această alianță lupta cu Roma și a invadat imperiul în mod repetat. Conform autorilor antici, acest popor străvechi trăia în regiunea carpato-nistreană . În a. 179 costobocii au invadat provincia romană Dacia și au traversat întreaga peninsulă Balcanică. Nu este clară apartenența etnică a poporului, unii cercetători (V.Tomașec, A.von Premerștein, V.Pîrvan, N.Iorga; I.Russu, G.Bichir ș.a.) cred că acest popor aparține tracilor, alții (P.I.Șafaric, L.Niderle, Z.R.Needla, O.V.Cudreavțev) - slavilor, alții – celților sau sarmaților.

Este interesant faptul, că mulți istorici consideră că acest trib aparține și protoslavilor, și sarmaților, ceea ce confirmă ideea expusă anterior cum că hotarele dintre sarmații, care împreună cu geții au format statul Dacia, și slavi au fost spălate și că este imposibil să înțelegi unde încep unele grupuri etnice străvechi și unde se termină altele. Toate acestea confirmă că ele au trăit alături secole în șir, și că mereu luptau contra Romei. De ce? Îndrăznim să presupunem, că motivul principal erau viziunile religioase diferite. Unii se închinau lui Dyaus-Jupiter și zeilor de origine devis, alții în conformitate cu principalul mit indo-european despre lupta dintre asuras și devis, dintre titani și olimpieni, se închinau zeilor titanici de genul lui Vaal-Belen.

Viziunile religioase

Și acum să examinăm viziunile religioase ale dacilor și să le comparăm cu panteonul sacru al slavilor.

Noi cunoaștem viziunile religioase ale geto-dacilor nu doar din sursele scrise de geografii și istoricii greci și romani, dar și în baza dovezilor arheologice. Numeroasele sanctuare ale geto-dacilor, cercetate de arheologi, ne permit să concluzionăm că aceste popoare aveau o organizare religioasă serioasă. Mărturiile istorice vorbesc despre faptul că la daci exista o castă a preoților în frunte cu marele preot. Istoricii și logografii greci și romani povestesc că marele preot era considerat Dumnezeu și după moartea sa trecea în tagma zeilor. Acești preoți duceau un mod de viață ascetic și se abțineau de la vanitatea laică. Religia geto-dacilor era un sistem moral-etic destul de dezvoltat. Putem presupune, că dacii împărtășeau viziunile religioase și propovăduiau credința în nemurire și reincarnare. Ei credeau că după moarte omul trece într-un alt corp. Din spusele lui Herodot, fiecare cinci ani ei făceau niște ofrande ritualice, în timpul cărora îl alegeau pe cel mai bun dintre războinicii lor și îl trimiteau pe lumea cealaltă, la zei și strămoși. Candidatul ales era onorat în mod deosebit, la el se închinau ca la un semizeu. După care îl pregăteau pentru ritualul sacrificării și-l aruncau pe sulițe. Dacă acesta murea, se considera că zeii au primit sacrificiul. Dacă nu, el era condamnat și disprețuit, poate chiar alungat din localitate. Mai cunoaștem, că geto-dacii înainte de a merge la război geto-dacii beau apă din Dunăre, pe care o credeau mai sacră ca oricare alt rîu de pe Pămînt. Conform mărturiilor istoricului got Jordan , geto-dacii aveau un sistem filozofic și moral serios de învățături religioase, dar știința istorică nu a păstrat ideile care constituiau această doctrină filozofică și moral-etică.

Dumnezeu? Predicator? Reformator?

Cunoaștem și numele unor zei ai geto-dacilor și tracilor. În special, este vorba despre Zamolxis, care conform legendei, altă dată fusese om, dar s-a ascuns într-o peșteră, a acceptat modul ascet de viață și după mulți ani de a plecat într-o lume mai bună în care a devenit zeu. În istoriografia modernă Zamolxis este un reformator social și religios semi-mitic, venerat de geți ca unicul zeu. Conform istoricului grec Herodot, geții erau «cei mai curajoși și mai nepărtinitori traci. Ei se credea nemuritori», deoarece «conform credinței lor, ei nu mor, ci merg după moarte spre Zamolxis – zeul lor (daimon), pe care unii îl identifică cu Gebeleisis ». Herodot scrie următoarele despre Zamolxis: «La fiecare cinci ani geții îi trimit lui Zamolxis un sol ales prin tragere la sorți, cu misiunea de a-i transmite zeului tot de ce au ei nevoie la moment. Solul este trimis în felul următor. Aliniați într-un șir, ei țin de-a gata trei sulițe, alții îl apucă pe sol de mîini și picioare, îl aruncă în aer în așa fel, ca el să cadă pe sulițe. Dacă acesta moare străpuns de sulițe, se crede că este un semn al milei dumnezeiești, dacă nu – acuzat este solul însuși. El este declarat un răufăcător, iar către zeu este trimis un alt sol. Dar însărcinările i le dau înainte să moară». O mărturie interesantă a lăsat și Socrate, care a redat discuția sa cu un medic trac: «Acest medic trac a relatat despre cele învățate de la conducătorul său, care era un zeu. Zamolxis, a spus medicul, ne învață că nu trebuie să lecuim ochii înainte de a lecui capul, iar capul – fără a atrage atenție corpului, iar corpul – fără a însănătoși sufletul. De aceea, a spus medicul trac, vindecătorii greci nu cunosc leacul contra multor boli , deoarece ei nu atrag atenție organismului în întregime ».

Platon anunță o informație importantă cum că «acest trac Zamolxis, care dădea o importanță deosebită sufletului», era în același timp și conducător, și vindecător, și zeu.

Se crede că anume Zamolxis a fondat religia geto-dacilor. A fondat-o după mulți ani petrecuți în Italia, unde a învățat la marele filozof grec Pitagora. Întors în Dacia, el a instaurat acolo o nouă știință religioasă, apropiată misterelor orfice grecești. În această învățătură era ceva ce îl apropia de învățăturile magilor zoroastrismului și gimnosofiștilor-brahmani din India. Tot el a instaurat și noua divizare de castă a societății dacice, tracice. Aceasta s-a păstrat apoi secole în șir, pînă la reforma preotului Deceneu, care a fost mare preot în epoca marelui rege al dacilor Burebista. Conform spuselor lui Jordan, era prin a.82 î.e.n. – data la care ce crede că a fost întronat Burebista. Cu privire la regele dacilor Burebista, cunoscutul istoric antic Strabon spune următoarele: «Ajuns în fruntea poporului său, getul Burebista a contribuit în așa măsură la fortificarea spiritului lui prin introducerea diferitor exerciții, prin abținerea de la băutul vinului și prin supunere ordinelor, că în scurt timp a creat un stat enorm și a supus geților o mare parte dintre popoarele vecine. De el se temeau chiar și romanii, pentru că el a trecut curajos Dunărea, a jefuit Tracia pînă la Macedonia și Iliria, a devastat proprietățile celților, amestecați cu tracii și ilirienii, a distrus complet triburile celtice Tauris și Boyi, care luptau sub conducerea lui Kritasir » (VII, 3, 11).

Mai există și alte mărturii istorice ale lui Pliniu și alți istorici. Grație lucrărilor lui Dio Hrisoston și unui decret care s-a păstrat, în cinstea lui Acornion din Dionisopolis, a devenit cunoscut faptul că între anii 55 și 48 .î.e.n. regele dac Burebista și-a supus orașele grecești de pe țărmul de vest al Mării Negre, de la Olvia la Apolonia. Se crede că epoca lui Burebista și Deceneu a fost timpul înfloririi regatului dac, în care dacii au creat cel mai puternic stat din Europa. Anume în această perioadă a avut loc reforma lui Deceneu, cel mai venerat mare preot al dacilor.

Strabon scrie despre reforma lui Deceneu: «Pentru a ține poporul în supunere, el [Burebista] și l-a luat ca ajutor pe profetul Deceneu, care a călătorit mult timp în Egipt și a învățat acolo diferite profeții, grație cărora, din spusele sale, putea tălmăci dorințele zeilor. Drept dovadă a supunerii geților poate servi faptul, că ei au acceptat să distrugă podgoriile și să trăiască fără vin …» (VII, 3, 11). Și istoricul got Jordan oferă niște date despre Deceneu în epoca lui Burebista. «Deceneu s-a făcut cunoscut printre ei ca un făcător de minuni și-i conducea nu numai pe cei mai mici, dar și pe regi. El i-a ales dintre aceștia pe cei mai nobili și mai înțelepți bărbați, i-a învățat teologie, i-a convins să venereze anumiți zei și sanctuare și i-a făcut preoți, numindu-i "pilleates"…». Aceștia se mai numesc și taraboști. Ei formau casta superioară a societății dacilor.

Esența reformei lui Deceneu consta în renunțarea la cultul șamanilor și la cel al lui Dionis. El a distrus podgoriile în Dacia, a interzis dacilor să consume vin și orice alte mijloace psihotrope, halucinogene,care îmbată și zăpăcesc mintea. El a creat o castă sănătoasă și puternică de luptători și a fortificat puterea centrală a regelui și oștirii sale. Astfel, conform lui Criton, medicul împăratului Traian, «grație minții și darului de profet regii geților le insuflă supușilor lor frica față de zei, cumințenia și obțin multe realizări».

***

Vedem că dacii aveau un sistem religios destul de dezvoltat, cu propriul panteon, ritualuri, interdicții și prescripții. Zamolxis a reformat religia tracilor, i-a acordat acesteia un temei moral-filozofic și a elaborat o viziune asupra lumii, asemănătoare cu cea a reformelor lui Zarathrushtra în Iranul Antic. Și ceea ce a făcut Deceneu are trăsături comune cu aceste reforme, căci baza reformelor lui Zarathrushtra era renunțarea la șamanism, la sacrificări și la consumul băuturii amețitoare soma-haoma. În rezultatul reformei a fost instaurat un nou panteon, în frunte cu zeii Gebeleisis, Zamolxis și zeița Bendis. Ei aveau analogii și în mitologia iraniană, și în cea protoslavă. Aceste analogii le vom examina în următoarea parte a studiului nostru. Vom examina și teoria unică a geto-dacilor și tracilor privind metempsihoza (reincarnarea) și rolul ei în formarea doctrinei orfice exclusive a acestui popor străvechi și măreț, care a influențat formarea viziunilor religioase asupra lumii la protoslavi, sarmați, precum și la slavi, și care a pus bazele formării corporației preoților magi- volohi în regiunea Carpaților.

Veaceslav Matveev

(va urma)

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?