X 
Criza energetică stiri: 1748
Cutremure stiri: 282

Sacra teofanie. Epifania și Botezul Domnului

19 ian. 18:16   Analitică
3646 0

În lumea noastră, anul este manifestarea supremă a ritmului divin. Din timpuri străvechi, ciclicitatea nașterii și a morții apărea în temeliile hierofaniilor solare. Anume ele dintotdeauna au fost esența, misterul nașterii Zeului - Soare. Esența nașterii Salvatorului Solar al Universului. Ritmicitatea veșnică a renașterii anului natural dădea sens misterelor lui Mitra, Apollo, Bel, Baldur, Adonis. Cu două mii de ani în urmă ea a devenit esența revelației creștine.

«…Și a văzut Ioan Duhul lui Dumnezeu»

Eterogenitatea timpului au subliniat-o mulți dintre marii cugetători ai trecutului. Anume ei au observat confruntarea timpului sacru cu temporalitatea profană. Pentru omul societății tradiționale, timpul nu era omogen. Și în tradiția creștină s-a păstrat această percepție a timpului. Vedem aici că izvorul anului și izvorul Marelui timp este Crăciunul. Sărbătorile de iarnă și zilele respective continuă acest timp sacru, aproape liturgic pentru toți creștinii, însă nu doar aceste zile de sărbătoare aduc cu ele duhul sacru al revelației, hierofania de începere a unui nou ciclu. Sărbătorile luminate ale Epifaniei și Botezului Domnului pe bună dreptate au un rol semnificativ, cel mai important în sărbătorile Nașterii Domnului.

La catolici, aceste sărbători au fost separate. În tradiția ortodoxă și Boboteaza, și Epifania s-au contopit într-o singură zi, sacră pentru toți credincioșii.

Botezul Domnului este o sărbătoare bine cunoscută tuturor cititorilor noștri. Acest eveniment important s-a produs la Iordan, unde Ioan Botezătorul l-a creștinat pe Hristos cu apă și Duhul lui Dumnezeu a pogorît peste el. Cartea prorocului Isaia spune despre Otroc, o persoană smerită condusă de Dumnezeu, care nu va avea alte interese - doar slujirea lui Dumnezeu, pentru a vesti tuturor dreptatea, adevărul și bunătatea. Otroc avea o misiune mare: să ajungă la marginea pămîntului, căci și insulele «se vor încrede în legea Lui». Iată ce ne deschide Evanghelia lui Matei: «În acele timpuri: Vine Iisus din Galileea la Iordan, să-l boteze Ioan. Dar Ioan îl oprește și-i spune: eu trebuie să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? Dar Iisus i-a răspuns: lasă acum; căci așa se cuvine să îndeplinim orice adevăr. Atunci Ioan îl acceptă. Și botezat fiind, Iisus a ieșit din apă; și cerurile s-au deschis, și a văzut Ioan Duhul lui Dumnezeu care cobora, ca un porumbel, și pogora pe El. Și un glas din ceruri a spus: Acesta este Fiul Meu iubit, în care este binecuvîntarea Mea ». (Evanghelia Mt 3,13-17).


Esența acestei mari sărbători nu este doar în teofania Fiului lui Dumnezeu, ea are și un sens moral. Omul nu întotdeauna înțelege acțiunile Domnului. «Așa să fie, dacă tu nu înțelegi… vei înțelege pe urmă», – îi spune Dumnezeu lui Ioan Botezătorul, care voia să încurce botezului lui Iisus; tot asta i-a spus El lui Petru la Cina cea de taină, unde apostolul nu era de acord ca Iisus să-i spele picioarele. Smerenia Domnului nostru este cel mai bun exemplu pentru turma creștină și izvorul schimbării celui care a adus pe lume Logosul revelației supreme a Tatălui Universului.

Începutul lumii noi

Acum despre epifanie. Ca și botezul Domnului, Epifania este, în esență, sărbătoarea inițierii creștine. Despre aceasta a scris filozoful-tradiționalist Rene Guenon în studiul său «Creștinismul și inițierea»: «Printre ritualurile creștine (în special printre «sacramente», care-s cele mai semnificative dintre ele) cea mai mare asemănare cu inițierea o au ritualurile făcute o singură dată, și primul dintre ele este botezul. Anume astfel de ritualuri trebuie apreciate ca «exteriorizarea» inițierii propriu zise în creștinismul ezoteric originar. Botezul, grație căruia neofitul este admis în comunitatea creștină și «încorporat» în ea, în epoca în care Creștinismul era o organizație inițiatică, era prima inițiere și corespundea începutului «micilor taine». Anume de aceea în acest caz este vorba despre o «a doua naștere», care și acum se aplică botezului, chiar și după ce acest ritual a trecut la nivelul ezoteric ».

Dar dacă Botezul este inițierea, devenită un ritual omniprezent în lumea creștină și propriu tuturor celor, care au acceptat învățăturile lui Hristos și ale Sfintei Scripturi, atunci Epifania este o sărbătoare dedicată doar inițierii divine, și ca acțiune inițiatică se referă exclusiv la personalitatea Fiului lui Dumnezeu și a Maicii Domnului. Acțiune, inițiere realizată de Magi…

Această mare sărbătoare creștină simbolizează prima revelație a firii Mîntuitorului pentru lumea noastră și prima lui arătare neamului omenesc. Era în timp ce magii călăuziți de Steaua Crăciunului au venit să-l salute pe Fiul lui Dumnezeu și să-i aducă darurile, care simbolizau firea, misiunea și puterea Lui asupra lumii.

Această acțiune sacră a marilor inițiați simboliza începutul unei lumi noi, - puternice, pline de revelația și prezența divină. O lume, pe care El – pruncul, Fiul lui Dumnezeu, urma să o schimbe radical, să-i confere teofania veniri pe Pămînt a celui prezis încă de prorocii antici. A celui, pe care lumea l-a așteptat mii de ani. Mărturia acestor preziceri s-a păstrat în Vechiul testament și în Sf. Scriptură. Ea a fost menționată și în alte doctrine religioase vechi.

Magii știau

Trei magi călăuziți de Steaua Crăciunului au venit în a 13-a zi după Crăciun să-l salute pe Mîntuitorul venit în lumea noastră. Teologii văd în acest eveniment, prezis în Vechiul Testament, revelația despre mesia. Realizarea în fapt a predicției lui Isaia «și vor veni popoarele la lumina ta, și regii - la strălucirea deasupra ta» (Is. 60:3).

Un alt personaj biblic, care a prezis venirea celui care va salva lumea, a fost Balaam. În Vechiul testament, Balaam fiul lui Beor, originar din Mesopotamia, era numit «cel care nu aparține poporului meu ». Vești despre el există în Cartea numerelor. El a trăit în antichitate, în timpurile în care evreii pribegeau din Egipt spre Țara Făgăduinței. El urma să-i condamne pe israelieni, dar a avut loc o minune. Reprezentant fie al aramiților, fie al amoniților, Balaam (conform cărții numerelor 22-24) se ciocnește de istoria Israelului în drum spre Țara Făgăduinței, în stepele Moabului. În drum, israelienii semănau panică între localnici, și moabiții decid să recurgă nu la arme, ci la magie. Regele lor Balac îl îndeamnă pe Balaam să oprească acești invadatori cu vrăjile sale. Dar urmează ceva neașteptat: cu toată perseverența sa, magicianul Balaam nu reușește să blesteme Israelul. El pronunță doar binecuvîntări, devenind în mod paradoxal «prorocul» Israelului, – contrar sie însuși și ordinului «clientului» său, regele moabiților. Venit să vadă tabăra evreilor de pe înălțimile din apropiere, Balaam de trei ori consecutiv repetă binecuvîntarea inspirată de Dumnezeu, în locul blestemului propus de Balac - «Ce minunate-s corturile tale, Israel». Înainte de a pleca în patrie, el pronunță ultima prezicere mesianică: «O stea se ridică din Iacob și un sceptru se ridică din Israel». Straniu, dar Dumnezeu a folosit jocul forțelor opuse pentru a obține salvarea israelienilor. Balaam devine instrumentul, care confirmă că Dumnezeu este fidel promisiunilor sale.

Profesorul O. Frederick Manns, cercetător al bibliei, scrie în acest context: «Steaua dimineții era simbolul religios al regelui babilonian (is14,12). Iată cum tălmăcește aceasta versiunea sinagogă: «Se va răzvrăti regele de la Iacob». Aici steaua se transformă într-un conducător, Regele-Mesia. Anume asta va fi cu Hristos. Anume steaua îi va anunța pe magi – preoții cultului lui Zoroastru și colegilor lui Balaam, iar Iisus însuși va fi numit în Cartea revelațiilor a Sf. Ioan «steaua luminoasă a dimineții» (Rev 22,16). Acest semn al luminii divine va deveni și acompaniamentul mesianic al prorocului Isaia: «Poporul care trăia în întuneric va vedea o mare lumină; asupra locuitorilor țării umbrelor va străluci lumina » (Is 9,1)».

În textul original grecesc al Evangheliei lui Matei, magii erau numiți magicieni, și credem că aceasta este cea mai corectă denumire a acestor personalități sacre. Același termen este folosit în traducerea latină a Noului Testament făcută de Ieronim din Stridon (sec. IV e.n.). Petru Edock, teolog catolic și istoric bisericesc francez din sec. XII, scria că ei au fost numiți magicieni pentru marea lor înțelepciune. În realitate, magicienii din antichitate erau o pătură a înțelepților zoroastrieni și au mers, așa cum a prezis prorocul Zarathushtra, să-l salute pe Fiul lui Dumnezeu.

Platon scria că, cu milenii înainte de Hristos, cu 7 mii de ani înainte de Războiul Troian, a trăit prorocul Zarathushtra, care a creat o corporație de preoți și magi și le-a prezis că-L vor saluta pe Fiul lui Dumnezeu, care va veni după el. Zarathushtra, care a prevăzut ascunderea zeilor adevărați și lăsarea întunericului, a prezis timpurile noi, venirea Salvatorului care va restabili tradiția primordială a forțelor luminii și a pămîntului. Zoroastrul, cum îl numeai grecii, a prezis venirea celui care va deveni un nou stimulent în dezvoltarea omenirii, păstorul maselor de oameni dornici de curățenie.

Magicienii au devenit custozii tradiției zoroastriene și au păstrat-o pînă la venirea Fiului lui Dumnezeu, după care au pus pruncul pe tronul acestui lumi. Despre aceste cunoștințe ale magilor s-a spus în textul estrem de popular înainte de începutul erei noastre - «Cartea lui Zerdusht». Această carte, care la răscrucea veacurilor era cunoscută magilor și preoților din zona Mediteranei, prezicea venirea salvatorului, ideile ei aprindeau mințile sfinților rămași.

Se apropia punctul de bifurcare istorică. Chiar și lumea romană căuta un salvator și un fondator al Noului Secol de Aur. Marele poet roman Vergiliu prezicea venirea împărăției lui Saturn și a pruncului care va salva lumea. Societățile tainice ale acelei lumi îl căutau pe cel care trebuie să vină și să salveze lumea. Preoții din Nordul Europei priveau cu speranță în viitor, în așteptarea lui Baldur, lumea antică îl aștepta pe Apollo. Dar numai magii, adică preoții Iranului antic, cunoșteau adevăratul loc, unde va apare el. Desigur, pe parcursul unui mileniu înainte de era noastră au fost nenumărate încercări de a-l găsi pe mesia, Salvatorul. Dar calea lui reală și locul venirii lui în lume erau cunoscute doar magilor zoroastrismului, chiar și preoții tradiției abramice și-au pierdut încrederea în prezicerile lui Balaam și Isaia.

În a. 7 î.e.n. a venit salvatorul din Galileea, pe care magii zoroastrieni îl numeau Saoshyant. Găsind pruncul divin în grota din Betleem, magii l-au uns rege, cum le-a prezis marele proroc al antichității Zaratushtra.

«Mergeți după stea»

Rezistența la rău prin forță este cuvîntul, iată esența învățăturii lui Hristos-Logos, al cărui simbol va fi steaua de pe cer. A confirmat-o și Mircea Eliade, care scria: «Putem susține cu siguranță, că iranienii credeau că nașterea Domnului lumii și a Mîntuitorului trebuie să fie anunțată prin manifestări de lumină, în special – de apariția pe cer a unei stele foarte luminoase. Și pentru că se presupunea că Împăratul – Ispășitorul Lumii trebuie să se nască într-o grotă, Steaua sau Coloana de Lumină trebuia să strălucească deasupra acestei grote ».

Legătura dintre Hristos, apariția sa prezisă de Zaratushtra, și tradiția magilor, din care își trage originea, este confirmată și de manuscrisul grecesc din sec. XI, care conține textul Menaionului, pomenit de profesorul Boris Cuznețov, cercetător al religiei Bon, religia prorocului tibetan Shenrab, apropiată de mazdaism. Cuznețov scrie că în acest texte se spune: «În această zi, pe 25 decembrie, închinarea magilor. În acele zile un oarecare Balaam din țara perșilor se neliniștea și a început să prezică… că va răsări o stea… apoi ea a ajuns și la trei magi – regi persani, și ei așteptau să vadă steaua lui Hristos, căci ea nu avea, ca alte stele, orbita de la est la vest, ci spre nord. Știind că steaua înseamnă nașterea marelui împărat, ei au pornit după ea, și steaua s-a oprit deasupra grotei în care s-a născut pruncul».

E de menționat, că literatura greacă îi credea identici pe Zarathushtra și Balaam din Vechiul Testament. Și noi credem, că cu numele de Balaam era codificat Zarathushtra , care în Biblie , în Cartea Numerelor, prezice ceea ce altă dată prezicea premergătorul lui Hristos, Zoroastu, în învățătura sa despre Saoshyant. Iată cuvintele sale din Biblie: «Și și-a rostit pilda și a spus: vorbește Balaam, fiul lui Beor, vorbește omul cu ochiul deschis, vorbește cel care a auzit cuvintele Zeiței... Îl văd, dar nu azi, încă nu: îl văd, dar nu aproape. Răsare steaua ...».

Vom menționa, că în Noul Testament această profeție veche , în pofida curățirii tardive, își găsește reflectare în Evanghelia lui Matei (2:1). Acolo găsim scrieri importante, ce deschid adevărata rădăcină a învățăturii lui Hristos, adevăratele sale origini, continuitatea sa cu zoroastrismul, magii și deci cu însuși Zarathushtra, identitatea lui deplină, incontestabilă cu mazdaiștii, cu salvatorul Saoshyant. Așa dar: «La nașterea lui Iisus în Betleem, la Ierusalim au venit magii din Est ».

Anume magii l-au instalat pe pruncul divin Hristos, i-au transmis întreaga lume. Pruncul era Fiul lui Dumnezeu și a primit lumea și soarta ca pe niște daruri, ca ceea ce se conține în ele. Evanghelia apocrifă spune: «în Est, magii au ajuns la Ierusalim, așa cum a prezis Zerdusht ».

Un alt text, numit «Evanghelia arabă a copilăriei», spune următoarele: «Iisus, Domnul nostru, s-a născut la Betleem pe timpul împăratului Irod, și au venit la Ierusalim magii din Est, așa cum a prezis Zarathushtra ». Informații similare găsim și în «Istoria concisă a dinastiilor» de Bar Ebrey – episcop iacobit din sec. 13 e.n.: «În acele timpuri trăia Zarodasht, învățătorul sectei magilor… El le-a vorbit perșilor despre venirea lui Hristos, și le-a ordonat să-i aducă daruri acestuia. El le-a spus, că în scurt timp o fecioară va aduce în burtă, iar la nașterea pruncului se va aprinde o stea în plină zi, și în mijlocul ei va fi văzută fecioara. Iar voi, copiii mei, veți afla despre nașterea lui înaintea tuturor popoarelor. Și cum veți vedea steaua, mergeți după ea unde vă va duce, și aduceți-i pruncului darurile voastre. Căci pruncul acela este «Cuvîntul», care a făcut cerul ».

La Mar-Solomon, în sec.XIII șeful comunităților nestoriene din Est, vedem că două personalități – Hristos și Zarathushtra – reprezintă una, care era reincarnarea unui arhetip, a cărui venire în lume încă urmează pe viitor. Iată confirmarea.

Mar-Solomon scrie: «Profeția lui Zardosht despre Domnul nostru: fiind la fîntîna din Horan, le spunea discipolilor săi: «Ascultați, copiii mei iubiți, vă voi deschide taina marelui împărat care va veni în lume la finele timpurilor. Fecioara va prinde grea și va naște un fiu. Și oamenii din acea țară vor lupta împotriva Lui, pentru a-L distruge, dar nu vor reuși. Atunci îl vor prinde și-l vor bate în cuie pe o cruce de lemn. Și cerul și pămîntul se va întrista, și generațiile popoarelor îl vor boci. Și se va cobora în pămînt și de acolo se va înălța la cer. Atunci el va veni cu o armată de lumină și se va apropia pe nori albi, căci este un copil zămislit din «Cuvîntul» Creatorului a tot ce este… El va fi din neamul meu. Eu sunt el și el este eu. El este în mine și eu în el. După ce va veni, mari schimbări vor fi pe cer, iar strălucirea Lui va depăși strălucirea Cerului… Iar vor trebuie să vegheați și să țineți minte ce v-am spus, și să așteptați îndeplinirea profeției. Voi veți afla primii despre venirea marelui împărat. Steaua răsărind, trimiteți soli care să-i ducă daruri și să se închine Lui... Și eu și el – unul suntem».

***

Așa dar, și pentru tradiția creștină, și pentru întreaga lume strălucitoare a lui Dumnezeu, închinarea magilor este o acțiune inițiatică, nu o simplă bucurie, ci un adevărat triumf al Fiului lui Dumnezeu, venit pentru a salva oamenii buni. Este solemnitatea și închinarea acestor oameni ai lui Dumnezeu în fața Pruncului divin. Hristos a venit în lumea întreagă, însă lumea încă nu era pregătită să înțeleagă pe deplin revelațiile Sale și Epitafia, însă magii veniți din Est erau pregătiți. Aceasta era sacralitatea lor profundă, inițierea și revelația lor supremă. Ceea ce pentru restul lumii înainte de botez era ascuns, pentru magi era deschis ca o revelație inițiatică. Prima pagină a Marii Lucrări a fost întoarsă, raza luminii divine a pătruns în lumea noastră și peste decenii s-a întruchipat în inițierea supremă din Iordan, iar după Botez Sf. Duh a pogorît peste cel care va veni în această lume pentru a judeca turma și a pune oile în dreapta sa, iar țapii – în stînga. Așa spune Sf. Scriptură. «Odată venit Fiul Omului în Slava sa, cu toți îngerii Săi, se va așeza El pe tronul Slavei sale și se vor aduna în fața Lui toate popoarele; și El îi va separa unul de celălalt, așa cum păstorul separă oile de țapi; și va pune oile în dreapta Sa, iar țapii – în stînga». (Evanghelia după Matvei 25:33).

Așa vedem noi sărbătoarea sacră Epitafia și Botezul Domnului. Aceasta este, în linii mari, esența venirii lui Hristos, originile Sale, temelia învățăturii Sale. O misiune minunată, o personalitate minunată, și noi credem că în pofida suferințelor Sale această misiune ne oferă nouă, tuturor celor care nu au pierdut credința în El și în Tată, cei care poartă în ei un grăunte divin, marea speranță și cunoaștere, esența, morala căreia este opunerea răului și aducerea în lume a Luminii Împărăției lui Dumnezeu, înaripate de Sf. Duh, care a coborît asupra Fiului lui Dumnezeu în zilele sfinte ale Teofaniei și a Bobotezei. Zile, în care lumea se năștea în ajunul viitoarei Împărății a lui Dumnezeu pe care o așteaptă omenirea salvată de Hristos.

Veaceslav Matveev

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ar trebui să demolăm monumentele din perioada sovietică?
Azi am văzut în vis un ARMISTIȚIU SLAVON!Сандуляк Владислав
Cartea neamuluiКатрук Валерий