Revista Internațională. Panorama ultimei luni. Partea a 2-a

Printre numeroasele evenimente importante și semnificative din ultimul timp, trei lucruri atrag în mod deosebit atenția. Primul este turneul lui Donald Trump în Orientul Mijlociu, declarațiile sale și evenimentele din Orientul Mijlociu.

Al doilea este inaugurarea Pontifului Roman.

Al treilea - evenimentele din Europa și runda alegerilor europene, de la Portugalia la România și Polonia.

Am fi putut spune că cele mai importante au fost negocierile dintre Rusia și Ucraina de la Istanbul, dar acestea nu au produs niciun rezultat concret, în afară de schimbul de prizonieri o mie pentru o mie, așa că este prea devreme să vorbim despre ele.

Turneul președintelui

Să începem cu Orientul Mijlociu. Israelul a mai eliminat un lider Hamas. Yahya Ibrahim Hassan Sinwar a fost ucis la finele anului 2024, iar acum a fost ucis fratele său mai mic, liderul Hamas din sectorul Gaza și șeful organizației militare. În acest context, Israelul a lansat Operațiunea Carele lui Gideon pe teren. Scopul este să ocupe întregul teritoriu al Fâșiei Gaza, să curețe total sectorul și, așa cum a spus Netanyahu, „să păstreze prezența militară israeliană acolo”. Deocamdată, operațiunea merge bine.

Dar ne surprind alte fapte. Unu - pe fondul întregii operațiuni, în care statul evreu ignoră complet problemele Palestinei, președintele Trump se îndreaptă spre Orientul Mijlociu, dar într-o direcție ușor diferită. El face vizite semnificative în Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite, unde comunică relativ binevoitor cu conducerea acestor țări islamice destul de ortodoxe. Drept cadou, primește un avion, viitorul avion prezidențial, încheie contracte de miliarde de dolari și înțelegeri politice.

Lăudabile toate acestea, dar de ce i-a trebuit să recunoască noul guvern al Republicii Arabe Siriene? Pentru ce această grabă? Căci e vorba despre foști teroriști, în multe țări și azi considerați teroriști. Pentru Occident, guvernul Assad era dușman, iar teroriștii fundamentaliști - oameni normali. Se pare că ideile, ideologiile și tradițiile nu mai joacă niciun rol astăzi. La urma urmei, reprezentanții de stânga ai Occidentului ar fi trebuit să fie mai apropiați de regimul lui Assad, dar... Sunt mai apropiați de cei care periodic le taie beregata susținătorilor lui Assad, alawiților, druzilor și kurzilor, iar apoi își pun cravate și merg la recepții în așa-numita lume democratică civilizată. Nici Orientul nu este străin comunicării cu aceste forțe. În general, druzii, alawiții și kurzii, în afară de Israel, nu au pe cine se baza acolo, în Orientul Mijlociu și Siria.

Iar mitingurile în apărarea HAMAS, în general, amintesc o isterie în masă. Celebrul psiholog social și sociolog Gustave Le Bon a scris despre acest subiect în urmă cu mai bine de un secol în lucrarea sa „Psihologia mulțimilor”: „Cel mai uimitor lucru, observat într-o mulțime însuflețită, este următorul: indiferent de indivizii care o alcătuiesc, indiferent de modul lor de viață, ocupația, caracterul sau inteligența lor, transformarea lor într-o mulțime este suficientă pentru ca aceștia să formeze un fel de suflet colectiv, care îi face să simtă, să cugete și să acționeze complet diferit față de cum ar cugeta, acționa și simți fiecare dintre ei individual. <...> Nu este greu de observat diferența dintre un individ izolat și un individ într-o mulțime”.

Aceasta este o observație foarte adevărată și oportună, relevantă nu doar pentru Orientul Mijlociu, ci și pentru Occidentul modern. Nu este oare o isterie în masă faptul că în Germania se cere interzicerea activităților AfD și se uită de legile democrației, dar în același timp se pledează pentru drepturile imigranților care terorizează populația locală, se introduc lecții de sex în clasele primare și se organizează parade LGBT?

În acest context, președintele american Donald Trump recunoaște guvernul noii Sirii. Însă, în timpul campaniei sale electorale, Donald Trump a spus: „În prima zi, voi lansa cel mai mare program de deportare din istoria Americii. Voi salva fiecare oraș și sat, care a fost capturat și cucerit”. Aceasta se referă la protejarea populației creștine indigene din Statele Unite. Dar de ce în SUA el protejează această populație, dar în Siria, altă dată o țară socialistă înfloritoare, o trădează?

Proiectul polonez

Din Orient să mergem în Europa.

Săptămîna trecută a adus o serie de alegeri, în care s-au ciocnit din nou forțele care distrug Europa și forțele conservatoare de dreapta. Forțele Europei protectoare. Forțele Europei Națiunilor. În special, este vorba despre alegerile în Polonia, România, Portugalia.

Polonia este cea mai importantă țară din acest lanț, deoarece și SUA, și Marea Britanie se bazează pe ea. Mai mult, Polonia are ambiții și tradiții imperiale vechi . Doar două țări slave au pretins că au creat imperii. Este vorba despre Polonia (Commonwealth polon-lituanian), al cărei rege, apropo, purta titlul imperial de Augustus, și Rusia, care a învins în această bătălie.

Pentru a fi corecți, trebuie să menționăm că o astfel de încercare a fost făcută și de Iugoslavia socialistă (RSFI) în timpul mareșalului Tito. El a fost singurul, care și-a permis să se opună atotputernicului lider al statului sovietic, Stalin.

Dar să revenim la Polonia, deoarece multe aspecte din Europa de Est depind de ea, iar Vaticanul pariază pe ea ca pe o a treia Commonwealth polon-lituaniană. În acest sens, Statele Unite le consideră liderul proiectului Celor Trei Mări, cunoscut și sub numele de Inițiativa Celor Trei Mări, sau Inițiativa Marea Baltică-Adriatică- Neagră. Ideea unui stat confederativ format din Polonia, Ucraina, Belarus, Lituania, Letonia, Estonia, Moldova, Ungaria, România și Cehoslovacia a fost lansată de mareșalul Pilsudski după Primul Război Mondial („Intermarium”). Totuși, la acea vreme, dintre marile puteri doar Franța susținea acest proiect. „Unii analiști ruși remarcă faptul, că Inițiativa celor Trei Mări, moștenitoare a ideilor Commonwealth-ului Alegerii Democratice, Parteneriatului Estic și Europei Carpatice, este întruchiparea visului secular al Poloniei de a deține un rol special pe continentul european”, scrie doctorul în științe istorice Liubov Șișelina.

Într-adevăr, Marea Britanie, SUA și Vaticanul susțin acest proiect, condus de Polonia. Habsburgii, fosta dinastie regală a Imperiului Austriac, se arată și ei gata să-l sprijine, deși cu rezerve în favoarea rolului-cheie al Austriei. De aceea Polonia este importantă, iar alegerile ei - importante, pentru că decid multe lucruri. Naționaliștii polonezi de dreapta se opun acum UE, posibil chiar pînă la punctul de a o părăsi. Stînga poloneză este și pentru UE, și împotriva Rusiei. Din punct de vedere istoric, nici dreapta din Polonia nu a avut o simpatie pentru vecinul său estic. Ei ajută Ucraina, dar au revendicări istorice. Alegerile din Polonia de data aceasta ar putea deveni un punct de bifurcație pentru țară, iar toată Europa, Marea Britanie și Statele Unite (în care, apropo, locuiesc aproximativ 1 milion de polonezi. Sunt mulți și în Canada) le urmăresc.

Deci, alegerile prezidențiale. În al doilea tur, programat pentru 1 iunie, candidatul centrist și pro-european Rafal Trzaskowski, aliat al premierului Donald Tusk, îl va înfrunta pe candidatul naționalist Karol Nawrocki, susținut de partidul Lege și Justiție.

Primarul Varșoviei, Rafal Trzaskowski, reprezentă Coaliția Civică (KO) condusă de premierul Donald Tusk, și a ajuns în al doilea tur de scrutin. Conform rezultatelor primului tur, Trzaskowski a primit 31,4% din voturi, iar Nawrocki - 29,5%.

Extrema dreaptă, reprezentată de Slawomir Mientzen (Confederația Libertății și Independenței) și de europarlamentarul Grzegorz Braun, cunoscut pe scară largă pentru opiniile sale antisemite, au obținut împreună 21% din voturi. Aceasta este o descoperire fără precedent, care reflectă schimbări profunde în cadrul Uniunii Europene.

Rezultatul celui de-al doilea tur va depinde în mare măsură de modul în care vor fi distribuite voturile alegătorilor de extremă dreaptă, care se opun politicilor pro-europene ale lui Donald Tusk. Ciocnirea dintre europeanul Trzaskowski și naționalistul Nawrocki este un moment-cheie în istoria modernă a Poloniei. De asemenea, trebuie menționată Confederația, un partid de extremă dreaptă, care dorește să mențină relații bune cu Moscova și este foarte apropiat de pozițiile liderului de dreapta maghiar, Orban.

Schimbarea peisajului politic

Acum Portugalia, unde au avut loc alegeri parlamentare. Țara a fost în așa măsură curățată după „Revoluția Garoafelor” din aprilie 1974, care a răsturnat regimul fascist al lui Salazar și Caetano, că este dificil să te aștepți la ceva imprevizibil din partea ei. Totuși, extrema dreaptă a ocupat locul al doilea acolo, și e pentru prima dată de la 1974 încoace. Bruxellesul este satisfăcut de rezultatele alegerilor, deși ar trebui să fie precaut. Iată rezultatele.

Prim-ministrul portughez de centru-dreapta, Luis Montenegro, a învins în alegerile parlamentare anticipate din 18 mai, dar, așa cum a fost și acum un an, nu a reușit să obțină majoritatea absolută pentru a asigura stabilitatea politică în țară. Partidul Socialist (PS) a primit 23,38% din voturi, în timp ce partidul de extremă dreaptă Chega a primit 22,56%. Fiecare dintre cele două partide va avea 58 de deputați în parlament.

Alianța Democrată, condusă de Partidul Social Democrat, nu a reușit să formeze o majoritate stabilă în parlament. Analiștii spun că alianța va încerca să formeze o coaliție cu partidele de opoziție mai mici și să creeze un guvern minoritar.

Experiența trecută arată că, într-o astfel de configurație, guvernul devine vulnerabil și depinde complet de voința opoziției, care a demis deja cabinetul acum două luni.

Potrivit Marinei Costa Lobo, directoarea Institutului de Științe Sociale (ICS) de la Universitatea din Lisabona, Chega este „marele învingător al serii (electorale)”, iar stînga a suferit o „înfrîngere de proporții istorice”.

Un alt aspect important, în opinia noastră. Liderul fondator al partidului Chega, avocatul și comentatorul de fotbal care are de 42 de ani, Andre Ventura, a declarat deja că după aceste alegeri „nimic nu va mai fi la fel ca înainte”. „Nu am învins în aceste alegeri, dar am scris o pagină de istorie. Sistemul bipartit din Portugalia s-a terminat”, a asigurat el.

Începutul sfîrșitului?

Și, în final, România, ale cărei alegeri prezidențiale s-au dovedit a fi importante pentru Moldova noastră. Urmărim cu toții cu atenție evenimentele din București, pentru că soarta României frățești este ceva karmic și providențial pentru Moldova.

Acestea au fost alegeri foarte ciudate, de la faptul că în noiembrie, trecut avuseseră deja loc alegeri, iar învingătorul a fost un politician nesistemic, critic al NATO și al ajutorului acordat Ucrainei, Călin Georgescu, pentru care mulți l-au numit politician pro-rus. Dar acest lucru nu este deloc adevărat; problema aici este alta. Doar că cetățenii României, oameni conservatori și ortodocși, urmași ai lui Ștefan cel Mare și ai lui Basarab, s-au săturat să se tot afle în urmă. O țară bogată și mare, parte a UE. Întreabă-te: și ce dacă? Progresul pe care poporul român îl aștepta prin aderarea la Comunitatea Europeană nu s-a produs și este puțin probabil să se producă. Pentru că UE este interesată acum de reformele militare, de imigranți, de de-creștinizare, de soarta LGBT, de distrugerea tradițiilor și a națiunilor, dar nu de omul simplu, de omul tradițiilor, de omul care își iubește patria și țara strămoșilor săi.

Bine, Georgescu a fost eliminat din cursă. El a fost înlocuit cu un alt politician, naționalistul George Simion, care a învins cu o diferență semnificativă în primul tur. Dar nici lui nu i s-a permis să devină președinte. Toate forțele globaliste s-au unit pentru asta. Și, deși Simion a recunoscut că a fostnînvins, a adăugat imediat că intenționează să continue „lupta pentru România”.

Deci acesta nu este sfîrșitul, este începutul sfîrșitului, pentru că Europa, dacă vrea să supraviețuiască, se va confrunta cu mari bătălii și ciocniri politice. Totul abia începe, desigur, dacă europenii, în ciuda a tot, vor să trăiască, altfel îi așteaptă un nou jug și noi huni, care au fost cîndva opriți de Papa Leon cel Mare, întruchiparea sacră și predecesorul sacru al actualului pontif, căci esența misiunilor lor este una: să păstreze civilizația europeană.

Complotul elitelor?

Oricît de ironici ar fi unii în legătură cu teoria conspirației, astăzi există o conspirație clară, o conspirație a elitei împotriva omului și societății tradiționale, conservatoare. După revoluțiile arabe din Est și viitoarele revolte fundamentaliste din Occident, omul va accepta, probabil, orice cale care îi oferă speranță de existență. Acesta este sensul a tot ce se face și este motivat și creat de om. Aceasta nu este o reacție socială naturală. Nici măcar lupii înfometați nu vor ataca un sat și locuitorii acestuia fără voința conducătorului lor. Există întotdeauna o voință care dă tonul, decide și stabilește acțiunile ulterioare. Dacă există voință, atunci există și providență, plan, predestinare. Poate fi a lui Dumnezeu sau poate fi a diavolului. Prin acțiunile concrete vom afla al cui proiect este, cine se află în spatele distrugerii Europei și a valorilor ei tradiționale.

Dar deja astăzi putem afirma cu încredere, că proiectul de stânga conduce Europa și întreaga umanitate către cataclisme geopolitice masive, iar mîine - poate către o apocalipsă provocată de om. În acest scop, lumea europeană este pusă artificial împotriva lumii eurasiatice, iar aceste două avanposturi ale civilizației indo-europene și creștine sunt aduse la nivelul confruntării extreme. Pentru ce? Răspunsul este simplu - împarte și domină. Împărțindu-ne și pornindu-ne unii împotriva altora, va fi apoi mai ușor să ne termine pe fiecare în parte.

Dar, la fel ca un bun șahist, culisele mondiale fac mișcări care au multe consecințe. În același timp cu isteria fundamentalistă revoluționară, mase uriașe de oameni se mută din Orientul Mijlociu și din țările Maghrebului. Printre acești oameni nefericiți se numără refugiați deposedați, dar există și cei, care pătrund în Europa pentru a opune o rezistență suplimentară și pentru o destabilizare suplimentară. Ulterior, aceștia vor creea viitoare celule teroriste. Ne vor asigura că totul este în regulă și normal și ne vor obliga să închidem ochii la această nebunie pentru mult timp. Ni se va spune vechea poveste despre lipsa de toleranță a creștinilor europeni. Și imediat ce europenii au început să deschidă ochii, fie că era vorba de români, polonezi sau portughezi, democrația s-a terminat și a început isteria în masă. Interzis. Exact ca pe vremea sovietică. Timpul este ciclic, iar istoria tinde să se repete într-un mod nou, dar cu narațiuni și obiceiuri vechi.

***

Alegerile europene sunt importante pentru că reprezintă alegerea cetățenilor. Totuși, există ceva nu mai puțin important! Întronarea noului Papă, Leon al XIV-lea, este un moment semnificativ și sacramental în următoarea ramură a istoriei. Este o ceremonie care marchează începutul pontificatului său. Începutul unui nou timp liturgic și istoric. În timpul liturghiei sale inaugurale, Leon al XIV-lea a cerut unitatea Bisericii, a promis că va păstra moștenirea Bisericii și că nu va domni ca un „autocrat”. În scurt timp vom putea vedea o nouă „scară către rai”, în viitor, o nouă rază de lumină sau începutul unei noi nopți, dar să nu uităm un lucru: fiecare noapte este urmată de un zori.

Timpul nostru este neobișnuit și plin de ceva mistic și fatidic. Acesta este un punct de bifurcație și începutul a ceva măreț sau începutul sfîrșitului. În orice caz, vom vedea și vom simți asta, dar deocamdată ne vom îmbunătăți pe noi înșine și patria noastră; în ajunul marilor provocări și răsturnări geopolitice, în timp ce Binele și Răul se vor ciocni într-o bătălie escatologică finală. Să credem că Binele va învinge. De ce? Răul este contagios și agresiv, dar binele este original și neschimbător, iar aceasta este contradicția eternă a universului și a lumii spirituale, acesta este misterul lui Dumnezeu, al omului și al Cosmosului divin.

Veaceslav Matveev