X 
Coronavirus stiri: 8217
Obiectiv european stiri: 320
Criza energetică stiri: 962

Reflecții despre soarta și traseul istoric al poporului irlandez. Partea 1

27 iun. 19:22   Analitică
4157

«Răbdătorul va cuceri chiar și soarta » (vechi proverb irlandez).

Evenimente interesante pe Insulele Britanice. De obicei, scriem despre zdruncinările grandioase în elita londoneză, dar de această dată să cugetăm despre viitor ne face Ulster, Irlanda de Nord, care deși face parte din Regatul unit, are o moștenire culturală și istorică ce poartă amprenta sorții și istoriei irlandeze.

La ultimele alegeri pentru adunarea legislativă a Irlandei de Nord partidul "Sin Fein", care pledează pentru o Irlandă unită, pentru prima oară în istoria de un secol a ocupat primul loc și are șansa să numească premierul, însă pentru aceasta va trebui să se înțeleagă cu loialiștii devotați coroanei britanice. Scopul final al partidului "Sin Fein", lidera căruia a și numit alegerile o zi istorică, este referendumul de ieșire a Irlandei de Nord din Marea Britanie și unirea ei cu Republica Irlandeză.

Cum britanicii au cucerit popoare

Pentru a ne descurca în situația din Ulster și esența confruntării dintre Britania și poporul irlandez, să apelăm la istoria acestei crize multiseculare. Să apelăm la istoria mult pătimitului popor irlandez - gaeli.


Pregătind acest material analitic, mi-am amintit cunoscuta frază a scriitorului francez Francois Mauriac, rostită după formarea RDG: «Dragostea mea pentru Germania este așa de mare, că îmi pare bine că acum ele-s două ». Reieșind din circumstanțele postbelice și tragedia apocaliptică a celui de-al Doilea Război Mondial , marele francez poate fi înțeles. Însă la moment această frază poate fi aplicată istoriei poporului irlandez. Putem spune cu siguranță, că establishment-ul britanic iubește Irlanda așa de mult timp, că se bucură de faptul, că mai bine de un secol existentă două Irlande .

Cum a ajuns această insulă pașnică, profund creștină, la o astfel de viață ? Irlanda și Britania nu s-au confruntat întotdeauna. Secole în șir ele au trăit cot la cot, în special în perioada celtică din istoria Insulelor Britanice. Dar în timpul invaziei anglo-saxone, apoi și a dominației normande, situația s-a schimbat cardinal.

Saga și legendele irlandeze și scoțiene vorbesc despre lupta multiseculară a regatelor celte împotriva anglo-saxonilor și normanzilor. Ulterior, după ce națiunea engleză a început să-și formeze grandiosul super-stat, această luptă s-a transformat într-un război permanent cu englezii. Primii au căzut cornishii, noi azi nici nu cunoaștem despre acest popor. Ultimul cornish a murit anțărț. Apoi au căzut briții, galezii, cimrii – conform legendelor, urmașii vechilor cimerieni, cale populau stepele de la Marea Neagră și țineau în spaimă întreaga lume euro-asiatică. Și tot legendele spun că ei au fost prin șiretlic atrași în statul englez, dat fiind că cnezii lor au jurat să se supună regelui Angliei, dacă rege va deveni o persoană care nu cunoaște engleza. Atunci regele Angliei și-a adus fiul nou-născut, care apăruse pe lume cu puțin timp înainte. Evident, pruncul nu putea vorbi nici engleza, nici galeza. Astfel, prin șiretlic, conducătorii englezi au decis soarta poporului galez, soarta vechiului Wales.

Un alt regat celt, Scoția, iar anterior picții, un timp îndelungat a luptat împotriva dominației engleze. Deseori scoțienii pierdeau, uneori învingeau. Uneori au avut victorii zdrobitoare asupra dușmanului puternic. Spre exemplu, lupta de la Bannockburn — una dintre bătăliile importante din războiul anglo-scoțian din sec. XIII—XVI, care a avut loc pe 23—24 iunie, 1314 în apropiere de r. Bannockburn. Zdrobirea armatei engleze a asigurat atunci restabilirea independenței Scoției. Anume atunci, pentru o lungă perioadă, au fost răsturnate ambițiile grandioase ale nobilimii engleze, căci clanurile scoțiene au adunat o armată care pentru un timp a zădărnicit cucerirea Scoției, a asigurat independența poporului scoțian ca principal bastion al lumii celte. După Bannockburn, regele scoțienilor Robert I Bruce a mers în contraofensivă și a mutat povara operațiunilor militare pe teritoriul Angliei și a Irlandei. Scoția fusese eliberată, a început refacerea țării. Victoria de la Bannockburn, devenită simbolul unirii scoțienilor și al luptei pentru independență, a influențat mult formarea națiunii scoțiene. Dar toate au un final, în cele din urmă Scoția a intrat într-o uniune cu Anglia, care a absorbit-o în rezultatul unor războaie dure, nemiloase.

Cum își apărau irlandezii libertatea

Dominației engleze cel mai îndelung i s-au împotrivit curajoșii, înflăcărații irlandezi. Acest popor se evidențiază pe fondalul națiunilor nordice prin bărbăție, ardoare, entuziasm și , putem spune – nesăbuința copilărească în combinare cu un patriotism radical. Toate acestea au permis patrioților irlandezi să lupte îndelung pentru independența patriei lor, și să biruie totuși , în sec. ХХ. Pentru aceasta au existat motive. Avem în vedere trăsăturile specifice ale poporului irlandez, cultura, religia și istoria lui.

Să privim în trecut. Irlandezii niciodată nu s-au supus dominației romane. Piciorul legionarului roman n-a călcat pe Insula Verde, pe Eire (așa își numesc irlandezii patria). Ei bine, Eire are o istoria milenară bogată. Nu vom face digresiuni profunde în istoria antică a insulei, totuși vom puncta anumite lucruri.

De unde au venit?

La moment, în istoriografia moștenirii popoarelor celtice există opinia că triburile irlandeze au venit pe insulă din peninsula Iberică. În secolul de bronz Irlanda avea deja o civilizație megalitică foarte dezvoltată, ne-o demonstrează construcțiile megalitice. Una dintre ele - a.n. «cerc gigantic» se află în apropiere de Belfast, capitala Ulsterului. Populația ulterioară, dacă-i socotim și pe fomorrieni, dar și triburile Thuata de Dannan, avea o proveniență legendară. Thuata de Dannan — «tribul zeiței Danu» — este al patrulea trib mitic, care a guvernat Irlanda. Tuan Mac Kairill i-a numit pe reprezentanții acestui trib «zei »celți, însă ei cu greu pot fi numiți zei, deși barzii îi vedeau ca pe «cei mai frumoși, cei mai eleganți în vestimentație și armament, cei mai iscusiți instrumentiști, cei mai deștepți dintre toți cei care au venit vreo dată în Irlanda ». Un manuscris irlandez din sec. IХ , cunoscut drept «Cartea lui Armagh », coboară acest trib la doar dei terreni, adică, forțele solului, care răspund de fertilitate și apă, locuiesc pe dealuri, în apele curgătoare și iazuri. În această interpretare ei se numesc sizi și se compară cu zeițele și elfii.

Există două versiuni despre sosirea triburilor zeiței Danu. Cea mai timpurie susține că în Irlanda ei au fost aduși de nori negri, care au acoperit soarele timp de trei zile. A doua spune că triburile zeiței Danu au sosit, la fel ca alți predecesori, cu corăbii, pe care le-au ars imediat după debarcare.

Sursele creștine antice leagă aceste triburi nu numai de zeii, la care îi atribuiau și pe predecesori, triburile Fir Bolg, ci și cu israeliții. Se credea, că ei au ieșit împreună cu liderul Bres din îndepărtatul nord hiperboreean, și posedau obiecte și arme fermecate, necunoscute altor popoare. Triburile zeiței Danu au fost schimbate de fii lui Mil, care nu mai erau zei, ci oameni . Iar triburile Danu s-au ascuns în Irlanda nevăzută și au devenit elfi. De atunci, conform credințelor irlandeze, există două Irlande: una terestră, alta ascunsă, pe cealaltă lume, în care și azi domnesc urmașii triburilor Danu. Toate acestea le-au permis europenilor să creadă, că Irlanda este una dintre cele mai mistice țări din lume, dat fiind că ea era țara zeilor antici și se numea țara morților. Este istoria legendară, păstrată de miturile și legendele irlandeze, gaelice.

Altă istorie – laică, - este la fel de interesantă. Conform ei, la finele secolului de bronz în Irlanda se mută primele ramuri ale celților antici, cunoscuți ca gaeli. Această denumire este păstrată și azi în conștiința locuitorilor țării – gaelii irlandezi. Celții au adus în Irlanda cultura arheologică La Tene. Un val ulterior a imigranților celți l-au format a.n. belgi. Triburile irlandeze erau compuse din clanuri, în fruntea lor stăteau regii și nobilimea tribului. Ocupația principală era vînătoarea și războiul. O altă clasă importantă a nobilimii irlandeze erau preoții – druizii, opinia cărora putea fi mai presus ca cea a regelui. Este vorba despre nobilimea sacră a gaelilor antici.

Urma moldovenească?

La începutul erei noastre Irlanda antică avea cinci uniuni statale timpurii: Ulster – cea mai mare uniune; Leinsterul de Nord, Leinsterul de Sus, Munsterul și Connaught. Ulsterul se numea atunci Ulad. Era cel mai puternic stat de pe insulă. Prezintă interes faptul, că pe atunci nu romanii erau groaza gaelilor, dimpotrivă – gaelii erau groaza romanilor, care domneau în cea mai mare parte a Britaniei. Scoții, anume atunci a apărut această denumire a lor, anterior ei fiind numiți iberici,mereu invadau Britania, garnizoanele romane și orașele.

În rezultat, irlandezii au devenit așa de puternici, că au acaparat o parte din Britania, cea de Nord, unde au creat regate scoțiene. Apropo, scoții înșiși se credeau urmași ai sciților, și că își desemnau originile în regiunea nordică a Mării Negre, Dobrogea și meleagurile noastre moldovene. Vechile lor legende spuneau că gaelii - scoții au trecut prin bazinele Mărilor Neagră și Mediterană, au ajuns pe peninsula Iberică, apoi au acaparat Irlanda și Scoția. O istorie similară au avut galezii, dar ei se credeau urmașii cimerienilor și se numeai Cimry.

Încă o împrejurare importantă de ce pentru noi, locuitorii Moldovei, prezintă interes istoria triburilor celte - vechii traci erau înrudiți cu aceste popoare și posibil au fost acea parte a lor, care a rămas în patria strămoșească.

În nordul Britaniei regatele scoțiene au devenit așa de puternice, că nu doar au zdrobit statul picților, vechilor autohtoni ai Scoției, ci și au pus la îndoială dominația romanilor pe restul insulei, și aceștia au fost nevoiți să ridice un zid de-a lungul întregii insule și să se apere. Despre această forță mare a vechilor gaeli – scoțieni vorbesc versurile baladei «Heather Honey» de scriitorul și poetul scoțian Robert Stevenson:

Пришел король шотландский, A venit regele scoțian,

Безжалостный к врагам, Nemilostiv cu dușmanii,

Погнал он бедных пиктов I-a fugărit pe bieții picți

К скалистым берегам. Spre malurile pietroase.

На вересковом поле, Pe lanul de iarbă-neagră,

На поле боевом Pe cîmpul de luptă

Лежал живой на мертвом Cei vii erau culcați pe morți

И мертвый — на живом. Și cei morți – pe cei vii.

Noi cunoaștem această baladă celebră grație traducerii geniale a lui S.Marșac, admirată de multe generații de copii sovietici.

Creștinii cei mai originali

Așa dar, vedem că în antichitate strămoșii actualilor irlandezi au fost poporul cel mai puternic de pe Insulele Britanice. Și în evul mediu timpuriu irlandezii și scoțienii erau liderii regiunii. Se referă nu doar la puterea regatelor lor, care dominau regiunea, dar și la cultură și religie, dat fiind că irlandezii au fost printre primele popoare occidentale, care s-au creștinat. Și au primit creștinismul nu de la Papa de la Roma sau Constantinopolul ortodox regal, ci de la Sf. Patrick, care a adus această veste bună în Irlanda și a negociat cu preoțimea locală.

Așa a apărut canonul sintetic al creștinismului irlandez, al cărui specific este faptul că druizii , preoții păgîni irlandezi, și-au păstrat funcțiile preoțești și au acceptat rangul de preoți creștini. Creștinismul irlandez se numește ortodox nu în zadar, el diferă de catolicismul Occidentului. Așa, cel puțin, era în evul mediu.

Secole în șir creștinismul irlandez a fost așa de original, că se considera că el era mai aproape de ortodoxie ca de catolicism. Mai mult, el a succedat vechile credințe, mituri și datini indo-europene. De fapt, doar el poate fi numit creștinism de nord, unde trecerea la noua religie s-a făcut nu în rezultatul epurării sau suprimării, ci în rezultatul unirii și realizării succesiunii sacre. Apropo, această simbioză sacră a permis irlandezilor să-și păstreze nobilimea sacră, cu ritualurile și cunoștințele ei, dar și miturile irlandeze, legendele și saga antică.

Aici pentru noi prezintă interes un șir de momente istorice. Primul: creștinismul irlandez este în exclusivitate un fenomen al istoriei sacre, căci a fost singura dată ca lumea creștină să intre în alianță cu cea păgînă. Al doilea: această alianță a păstrat pentru noi miturile și tradițiile vechii Irlande, care descriu și potopul, și vremile dinaintea lui. În ele, apropo, este prezisă venirea Fiului lui Dumnezeu , «chemat nu pentru viață lungă». Al treilea: pentru noi, locuitorii Moldovei, României, Ucrainei poate prezenta interes studierea legendelor celte, irlandeze, gaelice, care povestesc despre îndepărtata baștină strămoșească, amplasată în regiunea noastră, căci asta ne va ajuta să înțelegem nu numai soarta unei sau altei baștine, ci și vechile ei credințe și mituri. Și ultimul: conform cercetărilor de azi, în Rusia Antică primele mănăstiri au fost fondate anume de irlandezi – urmații copiilor Zeiței Danu și a Sf. Patrick, un popor așa de interesant istoricește, că noi vom continua cercetarea drumului său istoric în următoarele materiale.

Veaceslav Matveev

(va urma)

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Experții vorbesc despre un posibil deficit de apă în Moldova. Ce ar trebui să facem?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав