Provocările modernității. Perspective pentru viitor și realitățile civilizației umane. Partea 1

Modernitatea pune constant noi întrebări și provocări civilizației noastre. Astăzi, multe dintre ele sunt deosebit de presante, deoarece trăim într-un moment critic al istoriei, în care civilizația este din nou în pragul colapsului, așa cum a fost în antichitate - atunci cele mai înalte realizări culturale și filozofice ale umanității au căzut de pe pod în Tibru. Se spune că anume așa a fost mai înainte, în preistorie, despre asta ne-au relatat în dialogurile lor Timeu și Critius Platon.

La început, niște noțiuni abstracte. Puțini oameni știu, că nu toate formele de viață din biosferă sunt vii. Există un exemplar, care nu este chiar viu, da poate chiar e mort. Sunt arhivirușii, cărora le lipsește ADN. Prin urmare, sunt incapabili să se reproducă și trăiesc din organismul viu de care se atașează. De asemenea, se hrănesc cu acesta. Un exemplu simplu este gripa, care ne-a afectat pe toți cel puțin o dată încă din copilărie.

Studiind dezvoltarea omenirii, putem presupune că astfel de forme există și în lumea noastră, în special la nivel social. Poate că există și la nivel spiritual și sacru. Criza lumii moderne, în opinia noastră, este o reflectare a celor spuse mai sus. Aceasta nu este o criză sistemică; este criza omenirii. O criză sacră. Și această criză a început în Orient.

Marele filosof tradiționalist René Guénon a scris despre acest lucru la mijlocul secolului XX: Doctrina hindusă ne învață că ciclul uman, numit Manvantara, este împărțit în patru perioade, timp în care spiritualitatea primordială devine treptat din ce în ce mai obscură. Tradițiile occidentale antice au numit ceste perioade Epoci de Aur, Argint, Bronz și Fier de către. În prezent, ne aflăm în secolul IV Kali Yuga, sau „Epoca Întunecată” și, conform învățăturilor hinduse, ne aflăm în ea de 6.000 de ani și ceva secole - adică din vremuri mult mai vechi ca cele cunoscute de așa-numita „istorie clasică”. Treptat, adevărurile odinioară accesibile întregii omeniri devin din ce în ce mai ascunse și inaccesibile. Numărul celor care le posedă scade în timp și, deși comorile înțelepciunii primordiale „non-umane” nu pot fi niciodată complet pierdute, ele se înconjoară cu un văl impenetrabil, le ascund de ochii oamenilor și împiedică accesul.„Din acest motiv avem aceeași problemă peste tot, deși în forme diferite: ceva s-a pierdut, cel puțin pentru percepția externă, ceva ce căutătorul cunoașterii adevărate trebuie să redescopere. În același timp, tradiția hindusă susține că ceea ce a fost ascuns va deveni din nou vizibil la sfîrșitul unui ciclu, care, în virtutea continuității care leagă toate lucrurile, se va dovedi a fi și începutul unui nou ciclu. Acest proces de coborîre a manifestării ar putea fi numit „materializare progresivă”, căci Principiul însuși este și el legat de spiritualitatea pură, care este expresia sa directă (definim spiritualitatea doar ca o expresie a Principiului și nu ca sinonimul ei, deoarece Principiul în esența sa, fiind dincolo de toate contrariile, nu poate fi identificat cu niciuna dintre categoriile care presupun posibilitatea existenței unei categorii opuse). Mai mult, termenii „spirit” și „materie”, pe care i-am împrumutat din limbajul occidental din motive de comoditate, au pentru noi o valoare foarte condiționată”.

Eminentul filosof italian Julius Evola a scris și el despre acest lucru: „Între timp, toate valorile care au prevalat în lumea modernă reprezintă exact opusul valorilor care au prevalat în societățile tradiționale. Prin urmare, în condițiile actuale, devine din ce în ce mai evident că posibilitatea oricărei schimbări eficiente a situației actuale - fie prin acțiuni ofensive active, fie prin rezistență organizată la această lume la o scară sau alta - bazată pe valorile Tradiției (chiar presupunînd că există încă oameni capabili să le recunoască și să le asume) pare extrem de improbabilă. Recentele răsturnări mondiale au arătat că, de acum înainte, toate încercările de a găsi susținători printre națiuni, dar și în majoritatea absolută a indivizilor sunt sortite eșecului; este la fel de evident că nici instituțiile moderne, nici starea generală a societății, reieșind din ideile, interesele și forțele care au prevalat în cadrul ei, nu ne lasă cea mai mică șansă pentru o astfel de schimbare”.

Mircea Eliade a văzut degradarea lumii noastre ca fiind desacralizarea ei. Iată ce a scris în lucrarea „Sacrul și profanul”: „Omul conștientizează sacrul pentru că acesta se manifestă, se dezvăluie ca ceva complet diferit de laic. Pentru a explica cum se manifestă sacrul, propunem termenul de hierofanie, care este convenabil pentru că nu are nicio semnificație suplimentară și exprimă doar ceea ce este etimologic implicat în el - adică ceva sacru, care apare în fața noastră. Poate că istoria religiilor, de la cele mai primitive la cele mai sofisticate, nu este nimic mai mult - doar o descriere a hierofaniilor, manifestărilor realităților sacre. Între o hierofanie elementară, de exemplu, manifestarea sacrului într-un obiect, o piatră sau un copac, și o hierofanie de cel mai înalt ordin, care pentru creștin este întruparea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, există o legătură evidentă de continuitate.”

Așadar, desacralizarea acestei lumi și a societății a dus la păstrarea formei, dar pierderea esenței. Drept urmare, forțe infernale au preluat controlul asupra lumii. Au început să distrugă fundamentele sociale și spirituale ale acestei lumi.

Deformarea spirituală a invadat lumea, au distorsionat esența ei. Cu o ură profundă, învingătorii i-au condus pe reprezentanții lumii tradiționale și pe urmașii lor la piatra apocalipsei, au impus o ordine mondială în care omul, rotindu-se ca o veveriță într-o roată, va vota pentru propriul său scop. Aceasta este esența lumii moderne și a elitelor ei. Omul modern pur și simplu nu înțelege că e degradat și singur, că nimeni nu încearcă să-i rezolve problemele, căci cu tot ce este mai rău pentru om, este mai bine pentru cei care îl conduc pe calea tehnocratică a degenerării și distrugerii planetei. Prin guvernarea lumii cu metode de reducere a nivelului spiritual și intelectual, acest sistem străin umanității și-a atins practic obiectivele - astăzi, idealurile care au triumfat în societate sunt căutarea îmbogățirii cu orice preț, cultul violenței și destrăbălării, depravarea spirituală și ateismul în formele sale cele mai primitive.

Răul însă joacă acest joc cu hazard, căci impune tradiții emasculate, străine celeilalte părți a societății, care continuă să caute intuitiv sensul existenței. Și mulți dintre noi, după ce am „realizat” păcătoșenia umană, cad în momeala forțelor străine lumii noastre. Își pierd voința, se bazează pe progres și pe iluzia unei Epoci de Aur, însă acești oameni se transformă într-o turmă ascultătoare, condusă spre abis.

Dar omul este complex și puternic, posedă voință și capacitatea de a-și simți destinul; este divin și, cel mai important, nemuritor, căci în întoarcerea eternă în această lume ocupată, este plin de putere și devine din nou un om al lumii tradiționale. Prin urmare, în ciuda tuturor necazurilor și tragediilor, a războaielor timpului nostru, încă mai încercăm să trăim, să reproducem, să scriem și să cugetăm, să admirăm lumea care, din punctul de vedere al răului izbucnit în existența noastră, este păcătoasă și rea, căci la baza ei stă actul creației.

Cu fiecare fibră a sufletului lor electronic-de fier, sistemul și patronii săi urăsc creatorul nostru primordial și creația sa. Urîndu-L pe El, cauza principală a acestei lumi, ei, conform legilor logicii, urăsc și scopul Său, care este întruchipat în triumful etern al vieții și naturii, înțelepciunii și nemuririi, întruchipate în acest templu maiestuos, centrul spiritual al universului numit planeta Pămînt. Astfel, după ce am prezentat pe scurt cauzele crizei omenirii, trebuie să ne îndreptăm spre starea actuală a lucrurilor. Trebuie să facem lumină asupra elitelor care conduc lumea de astăzi. Trebuie să dezvăluim ideile fundamentale care guvernează elitele moderne.

Lumea se duce la fund, dar o face deja de mii de ani, căci în momentul execuției lui Hristos, nu era mai bine.

În următoarea parte a acestui studiu, voi încerca să dezvălui esența problemei și perspectivele pentru această lume și societate.

Veaceslav Matveev