Criza energetică stiri: 766
Preşedintele stiri: 3228
Puterea stiri: 7216
Obiectiv european stiri: 287

«Prietenii înrăiți» Britania și SUA, sau Cine distruge globalizarea?

16 mai. 18:03   Analitică
6004

Care-s, de fapt, relațiile reale dintre SUA și Marea Britanie?

În opinia unor observatori, Britania nu avea loc în tabloul lumii al SUA. Tot ei pun la îndoială teza, potrivit căreia în războiul contra Rusiei Britania și SUA se află de aceeași parte.

La sigur a fost un trio al învingătorilor?

Pentru a conștientiza prietenia înrăită dintre Britania și SUA, să ne transferăm cu 78 ani în urmă, la Ialta unde în februarie,1945 se contura tabloul politic al să lumii curente.

Oficial, era o conferință a învingătorilor, la care negociau aliații: SUA; URSS și Marea Britanie. Așa să fie? 60% din lume au revenit Statelor, 40% - URSS.


Da Marea Britanie ce a obținut? Mai exact, ce a putut păstra? Imperiul? Nu. Teritoriile de peste mări? Nu. Lira sterlină ca monedă de rezervă? Nu. Comunitate? –Ei, să admitem.

Poate, lipsindu-se de toate acestea, Britania a obținut în schimb refacerea economiei, a industriei, sprijinirea populației? Din nou - nu ! În Marea Britanie, cartelele pentru produse alimentare au fost anulate doar în a. 1954. După război, economia a fost supusă unei crize dure, care poate fi comparată doar cu cea din țările post-sovietice în a. 1991. Pentru a supraviețui, Britania a început să naționalizeze și să mărească companiile. Așa au apărut, apropo, corporațiile cu prefixul British.

Da SUA? Acestea au stopat creditarea avantajoasă a economiei britanice prin Lend-lease, cu formularea că Statele nu vor permite construirea socialismului în Marea Britanie!

Britania l-a trimis în State pe marele John Keynes, autorul teoriei macroeconomice, care în componența delegației britanice a participat la elaborarea instituțiile economice internaționale , însă toate recomandările acestuia au fost respinse de partea americană.

Nici chiar călătoria cuplului regal englez nu a influențat SUA. Calm și planificat, acestea au luat toate fostele proprietăți ale Marii Britanii din lume, fără a-i oferi ceva în schimb.

Așa dar, conferința de la Ialta nu a fost un trio al învingătorilor. Marea Britanie a obținut un singur lucru – poza cu învingătorii drept demnitate salvată pentru masele urbane. Însă orice persoană cu rațiune a înțeles atunci, cine era șeful în palatul Livadia. Sună paradoxal, dar în cel de-al Doilea Război Mondial a pierdut nu numai Germania, dar și marea Britanie – a pierdut în fața Statelor.

Putem crede că britanicii au uitat acest fapt? Puțin probabil. Așa ceva nu se uită, este imposibil să fie uitat.

Așa că războiul din Ucraina este o rebeliune. Însă una dublă, în stil britanic. Este rebeliune secundară a Rusiei împotriva Statelor și principala rebeliune: Britania împotriva Statelor. Britania, care a așteptat cca 80 de ani, a intrat în joc.

--

Ce este extrem de important să păstreze Statele? Globalizarea și sistemul financiar cu SFR ca centru de emisie. Asta le permite să dețină 15% din PIB mondial de producere și 30% din PIB de consum, să aibă veșnic o balanță de plăți deficitară și o datorie exorbitantă.

Pentru aceasta, Statele pot accepta cedări în favoarea Rusiei și a Chinei. Cel puțin, un șir de observatori și comentatori cred că inițial operațiunea militară specială a fost ceea ce se numește «înțelegere», însă putem numai presupune despre teritoriile respective – doar Donbass, sau Donbass plus sudul Ucrainei.

Dar britanicii ori au lansat o dezinformare despre arma nucleară, ori au mers pe scenariul pakistanez și chiar au început să o elaboreze la centralele atomice din Ucraina. Nu mai contează. Contează faptul că Britania l-a putu impune pe Putin să înceapă un război de proporții.

Să ne amintim, că în primele trei-patru zoile Statele au tăcut, iar după ce au înțeles că lucrurile nu merg așa cum a fost înțelegerea, că potrivit lui Biden asta nu este «o mică invazie», situația s-a schimbat radical.

Acum, pentru a prelungi existența sistemului financiar mondial, care agonizează, trebuie din contra, să le fie arătat tuturor, în special Chinei, că Statele continuă să fie « flăcăul de frunte din sat» și să ele în vor arăta lui Putin cine este șeful aici. Britania a pus Ucraina sub Rusia, Rusia – sub State și a supus UE pericolului destrămării.

A devenit clar, că în context istoric timpul se măsoară în secunde. Cine va fi mai rapid, va putea rupe mai mult din Europa, devenită victima sacrificării.

De pe piețele bursiere europene au și fost suflați cca 1 trilion de dolari SUA. Suflați, în fond, în SUA. Toți indicii bursieri europeni na căzut, în afară de unul. Știți care? Da, britanicul FTSE 100.

În Germania și Franța inflația industriale se apropie de 40%! Și ele încă nu au fost impuse să introducă embargo pentru Аpetrolul rusesc.

În acest joc, Europa și Ucraine – o resursă, un peisaj. Nu există careva valori democratice, nici ucraineni liberi. Nu există un front unic. Nu se bate Rusia cu Occidentul. Nu există Occidentul!

Să revenim la a.1945, atunci Churchill a fost înlăturat din trioul învingătorilor. Britanii, apropo, au înțeles asta imediat, de aceea la următoarele alegeri «marele învingător» Churchill a pierdut zgomotos, dar a anunțat războiul rece. A apărut un nou tablou al lumii, în care britanici nu mai aveau loc.

Scopul jocului britanic - 2023, în opinia unor comentatori, nu are ca scop principal Europa. SUA este scopul principal .

Britania, folosind Ucraina și Rusia pe post de spărgător de ziduri, vrea să omoare globalizarea și sistemul financiar mondial, pentru a-și revendica, ca arhitect al acestui omor, rămășițele lui.

Britanicii vor să devină noii arabi-mahomedani, care au ucis globalizarea precedentă. Toată această lume s-a prăbușit în abisul Evului mediu timpuria, care nu în zadar în engleză se numește Dark Ages, dar înșiși arabii-mahomedani au obținut în rezultat prosperarea totală: a economiei, științelor, meșteșugurile, culturii.

Nu este nici prima, nici a doua globalizare. Cel care va dirija procesul uciderii acestei globalizări își va putea ridica bunăstarea mai dihai ca arabii în jumătatea a doua a primului mileniu.

La acest rol aspiră deja doi pretendenți - Marea Britanie și Rusia.

De fapt însă, deocamdată - doar Marea Britanie.

Vladislav Bordeianu

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Moldova, împreună cu Ucraina, a primit statutul de țară candidată la UE. Cum, în opinia dumneavoastră, se va schimba viața moldovenilor?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав