Patimi pentru pacificatori: ce vrea să obţină preşedinta aleasă a RM?

De ce a fost aprins scandalul în jurul „căştilor albastre” din Transnistria.

Maia Sandu, Preşedinta aleasă a Moldovei, a declarat că militarii ruşi trebuie evacuaţi din Transnistria nerecunoscută, iar operaţiunea pacificatoare cu participarea „căştilor albastre” ruse, moldoveneşti şi transnistrene trebuie transformată într-o misiune civilă sub egida OSCE. Aceste declaraţii făcute în cadrul primei conferinţe de presă , înainte de intrarea în funcţie, au avut o rezonanţă enormă în mass-media locală şi cea internaţională. A urmat şi reacţia inversă a autorităţilor transnistrene, a preşedintelui în acţiune Igor Dodon, a şefului MAE al FR Serghei Lavrov, şi a secretarului general NATO Yens Stoltenberg.

Principala întrebare, care a alarmat un şir de experţi: nu se va repeta oare pe malurile Nistrului scenariul tragic al războiului din Nagornîi Carabah, unde conflictul armat se considera îngheţat timp de trei decenii. Gaz pe foc au pus cuvintele M.Sandu, spuse în recentul interviu pentru "Украинская правда", în care ea a regretat că „abordarea moale” a Chişinăului în negocierile cu Tiraspolul nu a dat rezultate. Şi a recomandat Kievului să ţină cont de această experienţă în acţiunile din Donbass.

Conform unor tipare vechi

"Există două tipuri de armată rusă în Transnistria. Este grupul operativ al armatei ruse (GOAR), care se află acolo fără careva acte oficiale. Nu este şi nu a fost niciun acord privind aflarea acestor unităţi armate în ţara noastră. Şi ele trebuiesc evacuate, la fel şi muniţiile pe care le păzesc”, - a spus Sandu şi a explicat, că mai există şi altă parte a formaţiunilor militare ruseşti – pacificatorii.

"Forţele pacificatoare se află în Moldova în conformitate cu Acordul din 21 iulie, 1992. În prezent nu există pericolul reluării conflictului armat. Noi pledăm pentru transformarea acestei misiuni de pacificare într-o misiune internaţională civilă cu mandatul OSCE. Nu este o poziţie nouă, este poziţia oficială a Moldovei, sonorizată des pe parcursul anilor, această poziţie a existat dintotdeauna”, - a concluzionat ea.

Nimic nou în declaraţia Maiei Sandu comparativ cu cele spuse de conducătorii precedenţi ai Moldovei, în constituţia căreia este proclamată neutralitatea, care nu presupune aflarea armatelor străine pe teritoriul ţării. Acum doi ani, Adunarea Generală ONU a adoptat chiar, la propunerea guvernului moldovenesc format de partidele proeuropene, o rezoluţie care cheamă la scoaterea GOAR din Transnistria. Chişinăul crede că militarii ruşi trebuie să părăsească malul stîng al Nistrului în conformitate cu angajamentele asumate de Rusia în a.1999 la summit-ul OSCE din Istanbul, în contextul Acordului privind forţele armate obişnuite în Europa (AFAOE). Anume acela, din care Rusia a ieşit în a.2015 după ce acesta nu a fost ratificat de statele-membre NATO. Moscova zice că în Transnistria demult nu mai există armament rusesc reglementat de AFAOE.

Deşi preşedintele Moldovei Igor Dodon a criticat atunci iniţiativa guvernului, ea a fost susţinută de SUA, UE şi aliaţii lor, pe care nu-i bucură prezenţa militară rusă în Transnistria. Precum şi de Ucraina, care este intermediară în negocierile privind reglementarea transnistreană şi autorităţile căreia nu permite militarilor ruşi, ce urmează să-i schimbe pe pacificatori în fiecare an, să traverseze teritoriul ei. De aceea contingentul este completat cu cetăţeni ruşi domiciliaţi în Transnistria. Ei nu-şi vor părăsi casele şi familiile, iar la nevoie le vor apăra, cum au făcut-o în timpul conflictului armat din a.1992, care a ucis, schilodit sau impus să se refugieze mii de persoane.

În Transnistria nu au fost uitate aceste lucruri şi de aceea se pledează categoric împotriva plecării militarilor ruşi, prezenţa cărora veste garanţia păcii şi securităţii în regiune. Iar propunerea Chişinăului de a schimba pacificatorii cu o misiune internaţională civilă este considerată neserioasă reieşind din amara experienţă – observatorii din Ucraina, Rusia, România şi Moldova, aflaţi la Bender, nu au putut preveni tragedia. Mai mult, militarii ruşi au fost nevoiţi să-i salveze, să-i evacueze din oraşul, cuprins de lupte,, într-un loc mai sigur.

Astfel, liderul de la Tiraspol Vadim Crasnoselschii în comentariul la spusele Maiei Sandu a spus că asemenea declaraţii „armonizează cu cerinţele politice ale unor ţări-membre NATO privind neutralizarea prezenţei militare ruse în Transnistria şi nu vor contribui la promovarea negocierilor privind reglementarea transnistreană”.

De parcă i-ar fi auzit vorbele, în susţinerea declaraţiilor M.Sandu s-a pronunţat secretarul general al alianţei Yens Stoltenderg. „Moldova este un partener NATO, şi eu aştept posibilitatea să o văd de noua preşedintă, pe care o felicit cu ocazia alegerii în funcţie. Noi vedem cum Rusia încalcă dorinţele unor guverne din împrejurimile alianţei, cum plasează armata inclusiv în unele părţi ale Georgiei, în estul Ucrainei, în Moldova. Este o încălcare a integrităţii teritoriale a Moldovei şi încă un exemplu cum Rusia încalcă adesea dreptul internaţional”, - a declarat el la totalizarea conferinţei video a şefilor MAE NATO.

DORINŢE ŞI POSIBILITĂŢI

Într-o discuţie cu corespondentul ТАСС , şeful MAE al Transnistriei Vitalii Ignatiev a spus că aici GOAR, care numără 1,5 mii persoane, nu este despărţit de contingentul de pacificatori ruşi. „Militarii GOAR, care apără pacea şi liniştea în zona de securitate, îşi fac prin rotaţie serviciul în contingentul pacificatorilor. În timp ce un batalion îşi face serviciul în zona de securitate, împreună cu „căştile albastre” ale Transnistriei şi Moldovei, alţi militari învaţă şi păzesc depozitele cu muniţii învechite din Colbasna. La fiecare jumătate de an ei se schimbă. O ştiu şi reprezentanţii Chişinăului în Comisia unificată de control pentru gestionarea operaţiunii trilaterale de pacificare”, - a explicat ministrul. Potrivit lui, ştiu asta şi politicienii moldoveni.

Ignatiev a amintit, că anul acesta se fac 28 ani de la începutul operaţiunii de pacificare în Transnistria, care este una dintre cele mai reuşite în lume.”În acest răstimp aici nu au răsunat împuşcături,nu au murit oameni. Le mulţumim pacificatorilor pentru că ne-au asigurat pacea şi au permis politicienilor să negocieze reglementarea conflictului. Că Chişinăul refuză să-şi îndeplinească angajamentele, iar negocierile stagnează în ultimul timp, nu este vina pacificatorilor”, - crede şeful diplomaţiei transnistrene şi menţionează, că „încercările politicienilor moldoveni de a soluţiona problemele complexe ale reglementării prin declaraţii necoordonate cu Transnistria și Rusia nu au o perspectivă rezonabilă”.

Şeful MAE al FR Serghei Lavrov a numit iresponsabile declaraţiile Maiei Sandu şi a menţionat că păstrarea relaţiilor bune dintre cele două ţări este imposibilă fără aţine cont de interesele reciproce şi de respectarea înţelegerilor precedente. „Greu de spus ce anume a avut în vedere doamna Sandu în timp ce declara că este necesară scoaterea pacificatorilor ruşi, dar e puţin probabil ca asta să ajute reglementării şi e puţin probabil ca noi să acceptăm această cerinţă, destul de iresponsabilă, trebuie să spunem „, - a spus Lavrov în cadrul conferinţei de presă de la Moscova.

Şi preşedintele în acţiune al Moldovei şi-a exprimat îngrijorarea pentru faptul că declaraţiile succesoarei sale ar putea influenţa negativ relaţiile cu Moscova. „Declaraţiile iresponsabile ale preşedintei, care încă nu a intrat în funcţie, la adresa partenerului nostru strategic Rusia vor influenţa negativ continuarea dialogului dintre ţările noastre, pe care am reuşit să-l menţinem pe parcursul ultimului an după căderea regimului oligarhic al lui Plahotniuc”, - a spus Igor Dodon în discuţie cu corespondentul ТАSS. El a menţionat, că problema scoaterii GОAR din Transnistria, evacuării şi utilizării muniţiilor învechite trebuie soluţionată la masa de negocieri, nu prin „declaraţii zgomotoase, de care au existat destule”.

Liderul moldovean a amintit, că în cadrul dialogului cu Moscova ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a propus începerea procesului de utilizare a muniţiilor din Transnistria.” Această iniţiativă, care poate activiza negocierile privind reglementarea transnistreană, am salutat-o în alocuţiunile mele la ONU şi APCE”, - a subliniat Dodon. El a mai criticat şi spusele dnei Sandu cum că ea nu intenţionează să aibă întrevederi cu liderul Transnistriei şi a pus la îndoială faptul că o atare abordare va contribui la soluţionarea problemelor cetăţenilor Moldovei care locuiesc pe ambele maluri ale Nistrului.

Conflictul armat

Deşi diferite, conflictele dintre naţionalităţile din spaţiul post-sovietic au ceva în comun. Toate au fost urmarea destrămării URSS, liderii fostelor republici, euforici din cauza independenţei neaşteptate, au comis greşeli fatale, corectarea cărora adesea le-a revenit militarilor. În Moldova nici azi nu există o opinie unică despre cauzele războiului fratricid din a.1992. Şi azi evenimentele funebre în memoria celor căzuţi atunci la datorie se desfăşoară separat.

Dacă malul drept îi pomeneşte în această zi pe apărătorii „integrităţii şi independeţei”, dincolo de Nistru – pe cei care „au respins agresiunea armată a Moldovei”. Plăcile comemorative la Chişinău şi Tiraspol imortalizează numele moldovenilor, ucrainenilor, ruşilor, reprezentanţilor altor popoare din republică. Dar nu este uşor să explici de ce oameni de aceleaşi naţionalităţi , care secole în şir au locuit pe malurile Nistrului, la un moment dat au pierdut limba comună şi s-au înarmat.

Pe ambele maluri ale Nistrului circulă diferite versiuni ale acelor evenimente, ele conţin destule mituri şi trimiteri la duşmanul extern. La Chişinău, să zicem, unii politicieni susţin că au luptat cu fosta armată 14, încartiruită în Transnistria, care în aprilie,1992 a trecut în jurisdicţia Rusiei şi a vrut să ocupe republica care şi-a declarat independenţa. La Tiraspol, „urma rusească”este înlocuită cu cea „românească” şi vina este pusă pe radicalii din Frontul popular din Chişinău, care ajunşi la putere au format guvernul condus de Mircea Druc şi au declarat cursul spre unirea cu România.

Tot atunci parlamentul, la fel ca Ţările Baltice, a declarat ilegal Pactul Ribbentrop-Molotov. Dar, spre deosebire de Țările Baltice, care şi-au restabilit astfel statalitatea antebelică, moldovenii s-au pomenit într-o situaţie picantă: ilegalitatea republicii pe care ei o considerau opera lui Stalin a fost înţeleasă de multă lume ca o intenţie de a întoarce Transnistria Ucrainei, iar Moldova – României.

Opoziţia nu a fost menajată – demonstranţii îi băteau pe deputaţii regiunii Transnistrene, care se împotriveau acestei politici, chiar la intrarea în parlament. Reacţia din teritoriu nu s-a lăsat aşteptată: în august, 1990 deputaţii din raioanele unde locuiau compact găgăuzii au proclamat propria republică – Găgăuzia. Peste două săptămîni şi transnistrenii le-au urmat exemplul. E de menţionat, ei au avut sprijinul conducerii URSS, care încerca cumva să oprească destrămarea ţării prin crearea republicilor nerecunoscute. Şi reacţia Chişinăului a fost una proastă – pentru a-i linişti pe găgăuzi, au fost trimise detaşamente de voluntari înarmaţi, conduşi de premierul Druc. Trupele interne trimise de Gorbaciov au prevenit măcelul.

În cazul Transnistriei nu s-a reuşit. În iunie, 1992 la Bender au avut loc lupte cu utilizarea tehnicii blindate, a artileriei şi chiar a aviaţiei, de lungă durată şi sîngeroase. Moldova a fost salvată de lunecarea într-un război civil de proporţii doar după imixtiunea armatei 14 ruse, încartiruită în regiune şi condusă de Alexandr Lebedi, trimis urgent de Moscova.

Acţiunile ferme ale generalului au simplificat sarcina politicienilor – deja peste două săptămîni după măcelul din Bender, Snegur a mers la Moscova la o întrevedere cu Boris Elţin, după care la Chişinău a sosit vicepreşedintele rus Alexandr Ruţcoi. Diplomaţia lui de suveică a avut succes – la 21 iulie, la Kremlin, Snegur şi Elţin în prezenţa liderului de la Tiraspol Igor Smirnov au semnat acordul privind principiile de reglementare a conflictului. Conform lui, în zona de securitate a fost introdus un contingent de pacificatori format din trei batalioane - rus, moldovenesc şi transnistrean. De atunci împreună cu un grup de observatori ucraineni ei păzesc pacea în regiune, oferind posibilitatea negocierii privind reglementarea conflictului.

La început, se lucra rezultativ – în mai,1997 preşedinţii Moldovei şi Transnistriei cu intermedierea Rusiei, Ucrainei şi OSCE, au semnat la Moscova documentul numit „Memorandumul Primacov”, şeful MAE al FR Evghenii Primacov a ajutat la elaborarea lui. Tiraspolul era de acord să-şi construiască relaţiile cu Chişinăul „în cadrul statului comun”. Iar autorităţile transnistrene au obţinut posibilitatea de a menţine contacte internaţionale în sferele economică,culturală ş.a. Încrederea dintre cele două maluri creştea, fapt care a permis ca numărul pacificatorilor ruşi, dar şi a militarilor din armata 14, transformată în GOAR cu 1,5 mii de persoane, să fie redus şi să înceapă evacuarea muniţiilor şi armamentului din depozitele păzite de militarii ruşi în preajma satului Colbasna, unde acestea erau aduse în timpul evacuării armatei din ţările Europei de Est.

Zădărnicirea tratativelor

În toamna lui 2003, la invitaţia preşedintelui Vladimir Voronin, la Chişinău a sosit adjunctul şefului administraţiei de la Kremlin Dmitrii Kozak. Cu intermedierea sa, părţile au coordonat un nou memorandum privind soluţionarea definitivă a conflictului prin federalizarea Moldovei. La ceremonia de semnare a lui, Voronin l-a invitat pe preşedintele rus. Dar în ajunul sosirii lui Vladimir Putin la Chişinău, reşedinţa liderului moldovean a fost vizitată de ambasadorul SUA la Chişinău, şi pe neaşteptate el a renunţat la actul deja parafat. Dimineaţa pe străzile Chişinăului au ieşit numeroşi manifestanţi, care ardeau drapelele ruseşti şi protestau împotriva federalizării ţării impuse, în opinia lor, de Moscova.

A devenit clar, că motivul zădărnicirii a devenit întrebarea: „Cine va obţine rolul pacificatorului principal?”. În lupta pentru influenţă în regiune, dar şi pe întregul teritoriu post-sovietic, tot mai energic s-au inclus SUA şi UE, care în a.2006 deveniseră observatori.

Cum era de aşteptat, pauza în procesul de negocieri a provocat tensiuni noi – în scurt timp, între cele două maluri ale Nistrului s-au aprins războaie informaţionale, economice ş.a. Mass-media publica materiale în care Transnistria era prezentată ca o enclavă a terorismului internaţional şi a comerţului cu arme, iar pacificatorii ruşi – ca piedică principală în calea reglementării conflictului. Autorii acestor falsuri nu se sinchiseau de faptul că republica nerecunoscută se află între Ucraina şi Moldova, şi deci aceste fapte reprobabile le puteau face doar cei, care controlau puterea la Chişinău şi Kiev.

Mai departe – mai mult. În a.2005 parlamentul moldovenesc a adoptat legea în care unilateral erau stabiliţi parametrii viitoarei autonomii a Transnistriei. Tiraspolul a refuzat să o dezbată şi în anul următor a organizat un referendum, cca 97% dintre participanţi au susţinut cursul spre independenţă şi apropiere de Rusia. Aici a mai fost introdusă răspunderea penală pentru negarea rolului pacificator al militarilor ruşi, evacuarea cărora o cerea Chişinăul, şi a fost blocată evacuarea muniţiilor ruseşti din depozitul de la Colbasna.

Căutarea înţelegerii

Istoria conflictului transnistrean are multe în comun cu actualele evenimente din Ucraina – şi la Kiev, şi la Chişinău mulţi politicieni învinuiesc doar Rusia de sciziunea ţării. Dar, în opinia lui Dodon, care după plecarea din funcţia de şef al statului intenţionează să conducă din nou Partidul socialiştilor, pacificatorii ruşi pot fi scoşi din Transnistria numai după ce va fi găsită soluţia politică a problemei în cadrul integrităţii teritoriale a Moldovei. El recunoaşte totuşi, că asta nu va fi degrabă. „Pentru unificarea ţării trebuie să obţinem înțelegere în interiorul societăţii, dar şi peste hotare, ca să obţinem recunoaşterea internaţională a neutralităţii stipulate în constituţie”, - a menţionat el.

Argumente convingătoare. Să începi un dialog privind unificarea ţării scizionate conform principiului naţional, lingvistic, geopolitic, în care există partide care pledează pentru lichidarea statalităţii moldoveneşti şi unirea cu România, înseamnă să minţi nu doar propriii cetăţeni, dar şi comunitatea internaţională. Ceea ce, cu regret, fac adesea politicienii moldoveni.

Război nu va fi, va fi lupta pentru pace ...

Acordul privind operaţia de pacificare din a.1992 conţine un punct, care permite rezilierea ei anticipată la dorinţa unei dintre părţi. Dar de acest drept, în pofida criticilor în adresa pacificatorilor şi a Moscovei, nu a beneficiat nimeni dintre liderii moldoveni, căci asta ar fi însemnat restabilirea imediată a liniei frontului de pe Nistru şi reluarea războiului, pentru care Chişinăul nu dispune nici de armată, nici de bani. Dar după declaraţia doamnei Sandu într-un şir de publicaţii au apărut presupuneri cum că exemplul Carabahului poate însufleţi Chişinăul pentru o revanșă faţă de Transnistria, în special dacă de acolo vor pleca pacificatorii ruşi. În opinia acestor autori, militarii din România şi Ucraina ar putea contribui la asta din motive de solidaritate antirusească. Experţii în războaiele de curte au şi început să calculeze termenul în care Transnistria va rezista loviturilor lor.

Valerii Liţcai, care timp de 18 ani a condus MAE al Transnistriei şi a fost principalul negociator cu Chişinăul, crede că e puţin probabilă o astfel de evoluţie a evenimentelor. „Sandu înţelege, că evacuarea muniţiilor din depozite spre Rusia prin teritoriul Ucrainei este imposibilă acum, nici militarii din GUAR nu vor pleca de aici în viitorul apropiat. Iar Moldova şi aşa are multe probleme – plus la pandemie, criza economică, problemele financiare care afectează fiecare cetăţean, a mai apărut şi noul val al luptei pentru putere. Dar Sandu a evitat aceste probleme şi a accentuat doar politica externă. Căci după ce intră în funcţie ea trebuie să meargă în Occident, să obţină nu doar o recunoaştere a sa, ci şi nişte credite. Ea contează pe o primire bună la Bruxelles, Washington, care mereu reacţionează bolnăvicios la militarii ruşi , ea trimite semnalul „eu îs a voastră”, - a explicat Liţcai şi a menţionat, că asemenea declaraţii reduc mult posibilitatea unor relaţii constructive cu Rusia.

Se pare, Sandu tot înţelege aceasta. Într-o recentă declaraţie pentru presă ea a menţionat, că „problema transnistreană trebuie soluţionată pe cale paşnică, diplomatică. Şi a chemat Moscova „să nu facă mai schimb de opinii în spaţiul public”. Eu sînt deschisă pentru dialog şi în alte probleme ce ţin de agenda noastră bilaterală”, - a spus ea.

Valerii Demideţchii,

corespondent ТАSS la Chişinău