Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

Oligarhia – un produs al democrației degenerate

7 sep. 2019,, 17:54   Politică
11334 4

De cele mai multe ori, dacă se vorbește despre recentul trecut politic al Moldovei, se folosește noțiunea de ”regim oligarhic”. Multă lume pronunță mecanic aceste cuvinte, fără a cugeta asupra faptului ce este, de fapt, acest fenomen – oligarhia. Dar această noțiune este mult mai vastă decît ceea ce se crede în mod obișnuit, și nu se reduce doar la ”puterea puținilor bogătași”.

Este oare o elită ?

În ultimii ani, principiile democrației clasice au cam cedat. Democrația nu mai este forma de guvernare, capabilă să realizeze, într-un stat sau altul, o existență socială și politică echitabilă. De altfel, ea din start a fost considerată o formă de guvernare insuficient de dezvoltată. Chiar și Aristotel menționa formele ei incorecte, cum ar fi ohlocrația și plutocrația, uneori aceasta degrada în oligarhie, alteori – în tiranie. Da, în tiranie, căci tirania este o deformare nu a monarhiei, în care puterea este legitimă și moștenită, ci a democrației, în care omul ce nu deține puterea legitimă, o uzurpează.

De-a lungul secolelor, omenirea s-a ciocnit de diverse forme de pervertire a puterii democratice, însă după Marea revoluție franceză principiile democratice s-au distanțat maxim de adevărata democrație și de parlamentarismul direct. În diverse colțuri ale lumii, democrația a devenit doar o acoperire pentru guvernarea perversă, într-o formă sau alta. Și așa-zisa democrație populară, și cea directă, și fascismul, și principiile democratice ale socialismului, și iluzia democrației în țările Occidentului, în care sistemul bipartid a recurs la falsuri directe, - toate indică o criză a formelor democratice de guvernare în lumea contemporană.

Însă forma cea mai înaltă și periculoasă a degenerării republicilor democratice, dar și a celor aristocratice, este oligarhia. Aceasta este cunoscută încă din antichitate. Ea a existat și în Orientul antic, și în statele și coloniile grecești, și în orașele-stat feniciene. În sensul clasic, ea provine de la una dintre formele de guvernare a grecilor antici, dar pentru că, potrivit lui Mircea Eliade, - cel mai renumit specialist în domeniul religiilor, - ”întreaga noastră identitate europeană și tradiția provine din Grecia antică”, și oligarhia, ca noțiune politică, este pentru Europa o formă sistemică de guvernare.


Încă filozoful antic Platon spunea că sufletele oamenilor ar fi inegale din start. El compara inegalitatea politică cu calitatea spiritului anumitor grupuri de populație: ”…partea rațională a sufletului, virtutea căreia constă în înțelepciune, corespunde clasei filozofilor-guvernanți (aceasta și este elita); partea înverșunată, virtutea căreia se manifestă în curaj, - clasei războinicilor”. Platon a fost printre primii care au elaborat sistemul de formare a elitei de guvernare: selectarea, educarea și cultivarea potențialilor lideri ai elitelor. Dacă oamenii din start nu-s egali din punctul de vedere al calităților morale, volitive și intelectuale, să guverneze cei mai buni, - considera el. Acesta este principiul aristocrației. Spre deosebire de guvernarea aristocratică, în oligarhie inegalitatea se bazează nu pe principiul spiritual, dar pe cel material.

Economistul și sociologul italian Vilfredo Pareto explica multitudinea institutelor sociale prin inegalitatea psihologică a indivizilor. ”Societatea umană este neuniformă, - scria Pareto, - și indivizii diferă intelectual, fizic și moral”. Putem conchide că Pareto determina elita reieșind din proprietățile ei psihologice înnăscute, iar ideea termenului ”elită” este superioritatea. El privea cu scepticism regimurile democratice, le numea ”plutodemocratice” sau plutocrație demagogică, și credea că în viața politică există o lege universală conform căreia minoritatea (elita) întotdeauna păcălește masele. Și în Bizanț, și în Evul mediu, liderii oligarhi se vedeau anume o asemenea minoritate activă.

Sociologul și pedagogul german Robert Michels ne-a oferit o apreciere a democrației și oligarhiei la fel de interesantă. Cauzele imposibilității unei democrații el le explica prin următoarele trei tendințe: prima - esența omului, a doua –particularitățile luptei politice, a treia – specificul dezvoltării organizației. Trecerea democrației în oligarhie se explică, parțial, prin psihologia maselor. În opinia sa, masele nu pot guverna societatea, de aceea este necesară o organizație care neapărat va diviza orice grup în conducători și supuși.

Evident, geneza oligarhiei se manifestă cel mai plenar în teoria elitelor și în forma radicală a acesteia – teoria comploturilor. Oligarhia din start putea proveni din degradarea democrației în puterea gloatei, unde gloata alege niște lideri, care întruchipează anumite idealuri sau principii inconștiente, evidențiate la nivel aproape mitologic de inconștientul colectiv. Putem aduce exemplul lui Troțki, Robespierre sau Mussolini. Dar dacă puterea gloatei nu poate genera o nouă putere a minorității, se declanșează un alt mecanism. Asta corespunde teoriei comploturilor, unde puterea minoritarilor este produsul societăților ascunse, care îi evidențiază pe cei ce vor prezenta maselor energiile volitive și guvernante ale acestor societăți tainice. Unii cercetători consideră că gloata nu poate naște nimic. Nasc cei care stau în spatele cortinei istoriei și activizează această societate a spectacolului, în care oligarhia este doar un paravan al construcțiilor politice complexe.

Filozoful și psihologul social Gustav Lebon scria în lucrarea sa ”Psihologia maselor”: ”Anterior, rolul de bază al maselor a fost distrugerea civilizațiilor învechite. Acest rol există nu de azi. Istoria ne arată, că în clipa în care forțele morale pe care se baza civilizația pierd puterea, distrugerea totală finalizează cu o gloată inconștientă și grosolană, numită pe bună dreptate barbară. Civilizația a fost creată și protejată de un grup mic de aristocrați inteligenți, niciodată de gloată. Puterea gloatei este îndreptată doar spre distrugere. Dominația gloatei întotdeauna indică barbarism. Civilizația presupune existența unor anumite reguli, disciplină, trecerea de la instinctiv la rațional, prevederi ale viitorului, un nivel mai înalt de cultură – condiții pe care gloata lăsată în voia sorții niciodată nu le-a putut realiza. Grație forței sale exclusive de distrugere, gloata acționează aidoma microbilor care grăbesc descompunerea cadavrului sau a organismului slăbit. Dacă clădirea unei civilizații este erodată, gloata mereu provoacă năruirea ei. Anume atunci se vede rolul ei principal și pentru un timp filozofia efectivului devine, aparent, unica filozofie a istoriei”.

Deci, oligarhia nu este produsul gloatei, ci a aristocrației degenerate sau a celor care reprezintă idealul aristocratic. Ce este puterea lumii actuale? Un grup mic de oameni de genul liderilor masoni sau al Clubului Bilderberg, care explică plenar esența oligarhiei. Vom reveni ulterior la asta, acum însă vom oglindi pe scurt esența și istoria oligarhiei, căci ea este, de facto, acea formă de guvernare, care domină în totalitate structura politică și socială a societății.

”N-a demonstrat dezinteresare”

Pentru filozofii și politicienii antici greci, oligarhia (”puterea minorității”) este un regim politic în care puterea este deținută de un grup puțin numeros de cetățeni și deservește interesele lor personale și de grup, nu interesele statului. Oligarhii – membri ai oligarhiei ori pot fi membri ai guvernului, ori pot influența decisiv formarea și deciziile acestuia în interesele lor poprii sau de grup.

Se crede că noțiunea de oligarhie a fost introdusă de Aristotel ca putere a minoritarilor și o formă de degenerare a institutelor democratice și aristocratice ale puterii. Aristotel condamna principiile guvernării oligarhice, pe care le-a descoperit la o republică feniciană – Cartagina. El scria: ”Cel mai mult deviază de la aristocrație spre oligarhie guvernul cartaginez în virtutea convingerii majorității, că funcționarii trebuie să fie aleși reieșind nu numai din proveniența lor nobilă, dar și din averea lor, deoarece un om neînstărit nu poate guverna bine, nici avea suficient timp pentru asta. Dar dacă alegerea funcționarilor conform principiului averii este caracteristică oligarhiei, iar cea conform principiului virtuții – aristocrației, noi am putea examina un al treilea gen de regim, în spiritul căruia statul Cartagina își construise regulile, — căci ei aleg funcționarii, inclusiv pe cei de rang superior — împărați și comandanți de armată, reieșind din ambele condiții… Dar în această abatere de la sistemul aristocratic trebuie să vedem o eroare a legislatorului… Deși trebuie să se țină cont și de faptul că bogăția contribuie la odihnă, rău e că cele mai înalte funcții, inclusiv demnitatea și strategia de împărat pot fi cumpărate cu bani”.

Grecii condamnau Cartagina și formele de guvernare existente în acest oraș-stat, care în epoca lui Hannibal devenise cel mai puternic imperiu al antichității, și uitau de propria experiență politică. Ea a fost foarte bogată și merită să studiem aceste anale ale statalității grecești.

Inițial, Grecia arhaică avea monarhia ca formă de guvernare. În condițiile societății tradiționale, care potrivit francezului Rene Gennon, era construită pe principii ce depășesc ordinea umană, fiind o emanație a puterii sacre dumnezeiești, și nu lăsa loc pentru oligarhie. Dar apoi, pe măsura degradării tradițiilor și institutelor sacre, locul preoților a fost ocupat de tirani și oligarhi.

Oriunde criza socială și vechiul sistem agrar subminau puterea, apăreau uzurpatori energici și negustori bogați - la Milet, Efes, Corint, Atena... Diverse forme de oligarhie pot fi văzute pe peninsula italiană și în Sicilia. După care guvernarea oligarhică devine normă pentru multe orașe-state grecești, și în partea continentală a Greciei, dar și în coloniile ei.

O guvernare oligarhică tipică este Roma din timpurile republicii. Inițial, ea era guvernată de împărați, ulterior, patricienii i-au detronat. Secole în șir senatul a fost un model de guvernare a minorității și un exemplu de guvernare oligarhică. În sec. II—I .î.e.n. în istoria Romei antice persistă guvernarea fraților Gracchus, epoca războaielor civile, a confruntărilor armate dintre diverse grupuri oligarhice politice în scopul accederii la putere, dat fiind că guvernul republican nu mai putea guverna statul. Despre dominația nobilimii oligarhice (clasa sclavagiștilor, formată din patricieni și plebei înstăriți) la Roma mărturisește domnia lui Lucius Corneliu Sulla, devenit dictator în anii 82—79 î.e.n. Teodor Mommzen scria în ”Istoria Romei”, că ”Sulla, apărătorul clasei oligarhilor, a fost nevoit să devină tiran. Această ultimă victorie a oligarhiei semăna mult a înfrîngere”.

În sec. I î.e.n. a fost declarat un război oligarhiei. În războaiele civile de atunci au fost distruse temeliile sistemului republican de stat și instalat cezarismul prin triumvirate și dictaturi, căci adepții dictaturii militare doreau să acapareze puterea cu forța. Primul triumvirat a apărut în anii 60 î.e.n. ”pentru a distruge puterea aristocrației” (Plutarh. ”Cezar”). De facto, era un oligarhat a trei guvernatori: Guius Iulius Cezar (în fruntea Triumviratului), Marcus Licinius Crassus și Gnei Pompei. Istoricul german Teodor Mommzen l-a caracterizat pe Marcus Crassus așa: ”Cumpărarea moșiilor în anii revoluției a pus bazele averii sale, însă el nu neglija nici o îndeletnicire. La Roma, practica construcțiile la scară largă, dar atent; cu cei eliberați a practicat numeroase afaceri, a jucat rolul unui bancher la Roma și în afara ei, personal sau prin intermediari; împrumuta colegilor din senat bani și își asuma, din contul lor, efectuarea diverselor lucrări și coruperea colegiilor de arbitri. Nu era prea exigent în goana sa după profit (…) Nu a renunțat la moștenire, chiar dacă testamentul în care figura numele său a fost falsificat în mod deliberat”.

La citirea aceste caracterizări, involuntar faci analogii transparente cu actualitatea.

Iată ce scria reputatul istoric roman Suetonius în lucrarea ”Viața celor 12 cezari”: ”Nici ca comandant de armată, nici ca funcționar de stat, Cezar nu a demonstrat dezinteresare. De mai multe ori el, fiind proconsul în Spania, a luat de la aliați bani, pe care i-a cerut pentru a achita datoriile, și a jefuit multe orașe din Luzitania, de parcă ar fi fost ale dușmanilor, deși ele s-au conformat ordinului său și i-au deschis porțile imediat. În Galia, el a jefuit toate templele și locașurile pline cu daruri. Adesea el permitea jefuirea orașelor de dragul prăzii, nu pentru careva crime. În schimb, avea așa de mult aur, că putea propune în provincii sume de 3000 sesterți (600 mărci) per liră, și-l vindea la acest preț. În timpul primului său termen de consul a furat din Capitoliu trei mii funți de aur și le-a înlocuit cu aceiași cantitate de cupru aurit. De la Ptolomeu (regele egiptean) a luat, în numele său și al lui Pompei, cca 6000 talanți (30 mil. mărci). Ulterior, acoperea cheltuielile enorme ale războaielor civile, triumfurilor și sărbătorilor prin estorcări grosolane și jefuirea templelor”.

Se știe că Cezar, devenit ulterior dictator și purtător al titlului de împărat și ”părinte al Patriei”, omul care aparent deținea puterea veșnică și de neclintit, a căzut sub loviturile senatorilor care doreau să renască republica.

Europa… America de Sud… pretutindeni…

Oligarhia s-a manifestat și în vremile ulterioare. Multe republici italiene medievale au fost o oligarhie - Milano, Pisa, Genoa, Veneția. Republica Venețiană a fost exemplul clasic de oligarhie. De facto, era guvernată nu de cei mai nobili, ci de cei mai bogați și mai vicleni. Anume aici oligarhia a dat naștere aristocrației negre, devenită nobilime a timpurilor noastre, care și acum influențează soarta lumii. Ulterior, oligarhia venețiană a influențat crearea Confederației Elvețiene.

După care oligarhia a obținut susținerea protestantismului, care era un produs al epocii Reformatoare. Iar protestantismul (în special calvinismul) a eliminat ”tabuul” asupra cămătăriei, existent în societatea europeană. Și nu doar l-a eliminat, ci a stimulat pe toate căile activitatea de creare și acumulare a capitalului. Acum cămătăria putea fi profesată nu doar de iudei, ci și de ”creștinii avansați”. Aici putem găsi rădăcinile oligarhiei contemporane.

Și Marea revoluție franceză este un exemplu al ”puterii minoritarilor”. Murat, Robespierre, Danton nu au fost milionari, dar au concentrat, pe timpul teroarei iacobine, toată puterea. Drept că nici ei nu erau dezinteresați. Ulterior s-au căsăpit reciproc, dar perioada guvernării lor armonizează cu noțiunea inițială de oligarhie.

Un alt exemplu – guvernarea celor trei consuli în frunte cu Napoleon. Aici oligarhia a devenit monarhie, un exemplu rar în istoria Vremilor Noi. Filozoful german Oswald Spengler scria în acest context, că există forma aristocratică de guvernare, lipsită de principiul dinastic regal: ”Această formă pronunțat apolloniană a politicului în formare se numește oligarhie”. (”Apusul Europei”, v.1) În încercarea de a aprecia guvernarea oligarhică apărută în antichitate și devenită apoi caracteristică multor republici aristocratice ale Europei, acest filozof, lider al cugetătorilor revoluției conservatoare, scria: ”Și iată că la răscrucea dintre timpuri se înalță alături principiile faustiene-genealogice și cele apollo-oligarhice - două tipuri de guvernare”. (”Apusul Europei”, v.1)

Vedem că guvernarea faustiană a devenit monarhie beneficiind de patronajul suprem. Cea oligarhică, apărută în antichitate și prezentă în forma republicană de guvernare, se baza pe principiile apolloniene de voință și soartă. Oamenii născuți în dinastii și deveniți aristocrați și guvernanți prin moștenire, și cei care s-au autoformat - iată două căi de obținere a puterii.

Ulterior, în Europa toate s-au amestecat. Exemplul viu – noțiune de aristocrație neagră, care de secole guvernează Occidentul dincolo de cortina istoriei. Apărută la Veneția, Genova și Marea Britanie, ea este acum un exemplu al puterii oligarhilor. Azi puterea lor este universală. Ei nu mai guvernează în țări aparte, pentru ei întreaga lume este un cîmp de luptă.

Azi acești oligarhi distrug identitatea europeanului, erodează temelia milenară a civilizației antice. Soros, Rothschild, Rockefellers, Warburgs, Morgans, Oppenheimers își fac treaba. Azi oligarhia este universală, ea guvernează lumea, statele fiind pentru ea doar formațiuni administrative. Numeroși refugiați ajung în Occident, în timp ce urăsc lumea în care îi mută fondurile și corporațiile finanțate de Soroși și Rothschildși. Obișnuita Europă, cultura occidentală, civilizația atlantică nu există în proiectele lor.

Și dacă, în opinia lor, cu Europa totul e clar, ei încearcă să șteargă din istorie și alte țări. Recent, au aruncat cu decenii în urmă RSA și Argentina. Țara care pe timpul lui Juan Peron și partidul său hrănea cu carne jumătate din lume, producea automobile și corăbii, avioane și tancuri, azi este la coada geopoliticii americane, fiind controlată de oligarhia neagră occidentală. De ce? Simplu: Argentina este țara europeană prin esență, care nu a absorbit tradițiile altor civilizații, iar Buenos-Aires este un Paris american cu o cultură și tradiții profunde. RSA a fost învinuită de rasism, dar ea era cea mai puternică economie din Africa, cu un PIB care depășea PIB-ul întregului continent. Europenii au crescut această țară de la zero, și nu englezii au făcut-o, ci sărmanii muncitori buri, fermieri simpli, urmași ai coloniștilor olandezi care au pierdut războiul în fața Britaniei, iar la începutul sec. ХХ – și pe cel cu Rothschilds în sudul continentului african, din cauza că acolo erau diamante și alte zăcăminte importante. Distrugerea vechii RSA nu este o rebeliune contra hegemoniei britanice în lume, ci rebeliunea oligarhiei mondiale, a aristocrației negre contra elitei conservatoare a burilor, care nu guverna, ea muncea întreit.

Ne putem aminti și despre ce au făcut dinastiile Pehlevi cu Iranul proeuropean, economia căruia era egală cu economiile celor mai mari țări europene. Rothschildșii au distrus acest regim pentru ca el să nu readucă perșii la zoroastrism și tradițiile indo-europene antice. Atyatolla Homeini locuia la Paris, forțele conspirologice distrugeau nobilul Iran aristocratic, și pregăteau o trambulină spre viitoarea revoluție din a. 1979. Scopul – să nu se permită renașterea trecutului, să nu i se permită oponentului, unui alt proiect, elitei sociale să influențeze consolidarea Iranului. Azi un proiect clar și civilizat se încearcă a fi distrus în Siria. Prin nebunia medievală, este reimplantat fundamentalismul în Turcia și Egipt. Dar nu aceasta e principalul. În țările unde ajung acești revoluționari fanatici se instalează oligarhia locală, formată din trădătorii care concentrează puterea și banii. Este puterea minorității hrănite de aristocrația neagră mondială, care a acaparat puterea asupra întregii lumi.

Cu efortul modulatorilor și analiștilor politici, a proiectelor Clubului de la Roma, a lojelor subversive secrete și a altor birouri apocaliptice, europeanul nu mai există în miliardul de aur, ci doar pe foaie, ca o făclie care prin rea-voința cuiva arde scund, rapid și va dispărea în scurt timp. În scurt timp va dispărea și adevăratul american, cel care spune: ”Generalul Ly s-a predat, eu însă – nu”.

”Statul nu-s eu”

În anii 90 ai sec. ХХ puterea oligarhilor s-a instaurat în Rusia. Desigur, aceștia erau oameni deosebiți, curajoși, însă au adus această țară la sapă de lemn, astfel că decenii în șir ea încearcă să se pună pe picioare. Acești oameni au încercat să se integreze în elita mondială, ei și țara lor. Dar Occidentul nu i-a primit, iar în Rusia și CSI acestor oameni li s-a permis să facă afaceri murdare.

Și iată că aceste afaceri au ajuns și în mica Moldovă. Am încercat pe propria piele acea ”putere a minoritarilor” – puterea oligarhilor. Nu toți erau miliardari, din clica de la guvernare făceau parte funcționari și parlamentari, însă la sigur era o guvernare oligarhică, o degenerare a ideilor democratice din anii 90 și a formei republicane de guvernare. Azi se creează impresia că totul a rămas în trecut, dar așa o fi? Acest spirit a pătruns în conștiința elitei noastre slabe și infantile. Cine știe ce va face ea pe viitor, dacă nu se va maturiza? Un alt milionar - oligarh sau un guvernant – tiran cu insigna de partid pe reverul sacoului stilat? Istoria ne va arăta, însă azi trebuie să apelăm la memoria și înțelepciunea socială, la conștiința inteligentă a guvernanților noștri, care cu toate intențiile lor bune încă nu au atins perfecțiunea.

Însă degradarea democrației nu este unicul motiv al acestei stări de lucruri în lumea contemporană. Este vorba despre degradarea formelor guvernării de stat și drept urmare – a degradării societății civile. Julius Evola, liderul intelectual al tradiționalismului european, scria în lucrarea sa ”Domesticirea tigrului”: ”În locul unității tradiționale — a păturilor, categoriilor, castelor sau claselor funcționale, — al căror membru fiind, omul avea senzația legăturii cu ele pe principii supra-individuale, ce îi formează viața, îi dau sens și direcție, azi au venit uniunile, unica verigă de legătură a cărora o constituie interesele materiale ale indivizilor: sindicate, corporații, partide. Starea amorfă a popoarelor transformate în mase obișnuite, a adus la aceea că orice încercare de a le reglementa poartă un caracter centralizat și forțat. Pe de o parte, hipertrofia structurilor centralizate, iminentă în statul modern, care îl obligă în permanență să se implice în toate sferele vieții, să introducă tot mai multe restricții, inclusiv de dragul protejării ”libertăților democratice”, împiedică instalarea haosului total, dar pe de altă parte aceasta aplică rămășițelor unității organice lovitura de grație; la limita acestei nivelări sociale se impun formele totalitare de guvernare”.

Putem constata că la etapa actuală nu există statul, care era purtătorul principiilor supreme ale puterii și ale autorității acesteia. Nu mai putem vorbi despre stat în sensul tradițional. Statul ca entitate vie de sine stătătoare, ca expresie a ideii și a puterii supreme, a dispărut. L-a înlocuit o societate degradată, lumpenizată, bazată pe principii marginale. Masele marginale îi aleg pe cei care le seamănă. Așa apar tiranii, dictatorii și oligarhii. Fiind reflecție a idealurilor păturilor sociale de jos, aceștia își construiesc politica în baza postulatului ”pîine și circ”. Dreptul la muncă este uitat, cel de libertate a exprimării - nivelat de înstrăinarea cetățeanului de stat. Omul, cetățeanul este azi un străin în propria țară. Anume distrugerea rolului statului s-a soldat în Moldova cu prosperarea fenomenului monstruos – puterea oligarhică. Este blestemul nostru social. Munca sacră a moldoveanului harnic, slujitor al solului și livezilor, al lanurilor și al plugului, a devenit inutilă, totul a fost comercializat sau furat, și cei de la guvernare puteau liber să jefuiască propriul popor, să paraziteze pe spatele lui și să pompeze din el toată vlaga vitală.

Obstacol pentru paraziți

În concluzie, vom menționa următoarele. Oligarhia a fost și este produsul democrației, azi și întotdeauna. Ea mereu a apărut și va apare acolo, unde au fost distruse principiile sacre, tradiționale ale statului, unde nu a fost crescută și nici nu se dorește creșterea unei elite veritabile, din care trebuie să facă parte și oameni destul de avuți. Dacă societatea nu va înțelege că puterea nu este un produs plebeic , ci unul dumnezeiesc,- vor tot apare oameni, care tind să urce deasupra puterii. Dacă unirea sacră dintre popor și guvernare nu va crește din interiorul său o elită veritabilă, pentru care nu funcția, hrana și banii înseamnă calea spre înălțimi, da principiile morale supreme ale echității și ordinii, - mereu se va găsi cineva, care consideră că în lumea asta totul se cumpără. E important să ținem minte că natura apolitică a societății este consecința degenerării ideilor de Patrie și patriotism, și că anume într-o astfel de societate devin posibili oligarhii și tiranii. Acolo unde poporul este rupt de institutele puterii, aceasta devine ostateca celor, care au venit să jefuiască și să se îmbogățească. Împărăția banilor este solul fertil al oligarhilor, care nu întotdeauna reprezintă pătura înstărită autohtonă, de cele mai multe ori – reprezentanți ai lumpenilor jefuitori, pentru care statul și puterea reprezintă o sursă de îmbogățire.

Să creăm și să proclamăm un stat încă nu e suficient. Trebuie să creăm adevărata calitate a acestui stat. Spiritul și demnitatea lui civică, carcasa civică de stat. Numai renașterea patriotismului și a sentimentului de Patrie poate deveni un obstacol în fața viitorilor paraziți ai statului, doar dacă demnitatea civică va prevala asupra profitului, și responsabilitatea guvernanților și a conducătorilor va deveni mandatul venirii lor la putere, noi vom obține adevăratul stat care reprezintă voința divină și memoria strămoșilor în lumea contemporană.

Veaceslav Matveev

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?