X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Navruz: Echinocțiul de primăvară și tradiția sacră

21 mar. 2023,, 17:40   Analitică
10061 0

Se apropie o zi importantă pentru multe popoare ale planetei. Pe 21 martie în Orient lumea sărbătorește vechea sărbătoare Navruz. Ea are rădăcini antice, preistorice.

Își are propria mitologie, simbolică și ritualistică. În multe tradiții, ea nu este doar un simbolul solar și astrologic, ci și o dată-cheie în ciclul agrar anual. Azi în multe țări musulmane ea este o sărbătoare oficială, dar provine din tradiția zoroastriană. Mai mult, altă dată era caracteristică multor tradiții păgîne. Cu ocazia acestei sărbători, îi felicităm pe toți cei pentru care este o zi sacră și îmbucurătoare. În zoroastrismul antic ea dura zece zile 21 - 31 martie. Sărbătoarea era precedată de șase zile (16 – 20 martie) de tristețe și lacrimi. Aceste zile erau consacrate zilelor tuturor raselor omenirii.

Azi Navruz este sărbătoarea echinocțiului de primăvară și a începerii anului agricol la popoarele care vorbesc persana și la unele popoare turcofone din Kazahstan, Asia Mică și Mijlocie, Iran, precum și la bașkiri și tătari. Tradus din farsi, Navruz înseamnă " zi nouă". Transcripția și pronunția pot fi diferite în diferite țări ‑ Novruz, Navruz, Nuruz, Nevruz, Naurîa, Noorîz etc. Ea este marcată în ziua echinocțiului de primăvară – pe 21 martie. Navruz simbolizează reînnoirea naturii și a omului, purificarea sufletelor și începutul unei noi vieți.

În septembrie, 2009 UNESCO a introdus Navruz în lista reprezentativă a moștenirii nemateriale culturale a omenirii, iar în februarie,2010 sesiunea 64 a Adunării Generale ONU a declarat 21 martie "Ziua internațională Navruz".

Sărbătoarea Navruz este una dintre cele mai vechi. Era cunoscută în vremile pre-zoroastriene, era marcată încă înainte de sec. VII î.e.n. În statul Ahemenizilor (sec.VI-IV î.e.n.) și a Sasanizilor (sec.III‑VII î.e.n.) era sărbătoare oficială.

În Iran, această sărbătoare a fost și este începutul Anului Nou. Este timpul în care în emisfera nordică se trezește natura și, conform vechilor tradiții indo-europene și turcice, simbolic pe Pămînt revin sufletele strămoșilor. Și totuși inițial Navruz era sărbătoarea urcării pe tron a regelui din epoca de aur Yima Voivahvant, cunoscut ulterior ca Jamshid. Regele – custode al Graalului iranian – a.n. Cupa lui Jamshid , împăratul lumii, care în antichitate a creat o civilizație luminoasă. Despre el marele poet iranian Firdousi a scris în cartea «Shahnameh», monument remarcabil al literaturii persane, inclusă în eposul popoarelor iraniene. În «Cartea regilor» este descrisă istoria Iranului din timpuri străvechi pînă la pătrunderea islamului în sec. VII. Din ea, aflăm că Yima a domnit 660 de ani și a dat omului cultura, religia, castele și bunăstarea. Ziua urcării sale pe tron a și fost numită Navruz – prima zi. Yima însuși era regele care simboliza Soarele și înainte de stabilirea monoteismului zoroastrian inițial avea faima unei zeități solare. Așa credeau și cred kafirii din Hindu Kush, care locuiesc în Afganistan și îl numesc Zeul Imra. Desigur, este mitologie, dar în același timp – realitatea etno-religioasă din trecut și prezent. Ea ne dezvăluie următoarea circumstanță.


Tradițiile diferă firesc nu doar în cazul unor persoane aparte, ci și la popoare aparte - chiar și în sec. ХХI. Iar în procesul comunicării oamenilor, diversitatea etnică și religioasă se manifestă la fiecare pas. Probabil, popoarele se deosebesc între ele prin particularități religioase stabilite istoric. Chiar și ceremoniile religioase ale diferitor etnii uneori diferă. Însă Navruz unește multe popoare din Orient. Această sărbătoare unește popoarele și tradițiile religioase. Astăzi ea este marcată și în Occident, unde locuiesc mulți reprezentanți ai lumii asiatice, a popoarelor și tradițiilor asiatice. Navruz este sărbătoare eliberării de moarte și suferințe, asociată cu găsirea armoniei pierdute. Sărbătoarea primăverii și bucuriei. Sărbătoarea sosirii dimineții anului. Sărbătoarea Focului, în care forța vitală a naturii, care pătrunde în toate creațiile bune, revine în lumea noastră. Îi felicităm, așa dar, pe toți cu ocazia acestei sărbători vechi și sperăm că ea va aduce în lumea noastră mai multă lumină, căldură și bunătate.

Veaceslav Matveev

7
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?