Natalia Osoianu: «Traducerile mi-s la fel de dragi ca și textele proprii»

Citind cartea unui autor străin, tradusă în limba noastră, rareori ne întrebăm cine a făcut această muncă titanică și ne-a permis să ne cunoaștem conținutul ei? Pe copertă, deasupra titlului cărții, numele autorului original este scris mășcat, iar informațiile despre traducător, de obicei, - cu litere mici pe una dintre ultimele pagini ale publicației, și puțini oameni se interesează cine este el, mult mai puțini îl cunosc din vedere. Dar în spatele fiecărei traduceri se află o persoană anume, tot autor, însă al unei opere traduse. Una dintre ele este compatrioata nostră, chișinăuiana, minunata traducătoare și scriitoare Natalia Osoianu. Datorită muncii Nataliei, iubitorii de ficțiune vorbitori de limbă rusă se pot familiariza cu multe lucrări ale autorilor englezi, moldoveni și români. 30 septembrie este Ziua Internațională a Traducerilor. În așteptarea acestei date, jurnalista Noi.md a vorbit cu Natalia Osoianu despre activitățile ei de traducere și scriere.

Toate au început în studenție

– Natalia, povestiți cititorilor portalului Noi.md: ce studii aveți, ați învățat anume profesia de traducător, au influențat oare profesiile părinților alegerea Dvs. ?

– Am părinți ingineri de formare, iar eu sunt avocată, absolventă a Facultății de Drept a Universității Libere Internaționale din Moldova (ULIM), după care am studiat postuniversitar la Academia de Stat de Drept din Moscova ”O.E. Cutafin”. În 2010 mi-am susținut teza în drept internațional privat și am devenit doctor în științe juridice.

– Faima V-au adus-o traducerile lucrărilor lui Dan Simmons și Brandon Sanderson, Ian MacDonald și Adam Roberts. Mai și scrieți literatură de ficțiune. Ce a fost la început: scrierea sau să traducerea? Cum ați îmbrățișat munca de traducător??

– Am început să traduc încă la universitate. Apoi a fost lansat un proiect de caritate pentru a traduce o carte, în care m-am implicat. Am tradus cartea, dar, din păcate, nu a fost publicată, ci a fost distribuită în formă tipărită celor interesați. Peste ani, fiind deja avocată și doctor în științe cu diplomă (era prin anii 2010-2011), în mediul iubitorilor de science fiction, unde eram de mult timp, mi s-a propus să particip la traducerea unei cărți. Am fost din nou de acord, apoi această carte, împreună cu traducerea, a fost cumpărată de editura Azbuka. Dar înainte de asta, am reușit să traduc un alt roman pentru editura Astrel-SPb. Din punct de vedere formal, putem spune că traducerile serioase au început în a.2014. Inițial, am tradus fantasy, science fiction și fantasy, dar am deja mai multe cărți cu o altă direcție: un roman istoric, o povestire polițienească.

– Ați tradus deja multe romane, nuvele, povestiri ?

– Sincer vorbind, nu duc demult evidența numărului total de traduceri, dar cred că ar fi vreo 50 de lucrări.

– Din ce limbă traduceți?

– În fond, traduc din engleză în rusă. Da nu demult am predat a doua carte tradusă din română în rusă. O fantezie întunecată a autorului român Flavius ​​Ardelean. Este o operă de nișă, un experiment într-un fel, în ceea ce privește publicarea acestui autor în limba rusă, dar și-a găsit publicul, care deja așteaptă cu nerăbdare continuarea poveștii îndrăgite. Am predat această carte, ar trebui să fie publicată în scurt timp.

La comanda editurii

– Editurile comandă traducerile, sau personal le propuneți ceva?

– Da, de obicei, editurile îmi comandă traduceri. Dar eu am propus editurii opera lui Ardelean pentru traducere. Am dat ocazional de cartea lui, am citit-o, mi-a plăcut, i-am spus editorului despre ea și, după ce a citit intriga, a aprobat-o. Dacă nu aș fi observat acest roman, nu ar fi existat comanda. Dar, în general, toate acestea se desfășoară strict în cadrul legal: editura cumpără drepturile, apoi îmi comandă o traducere și cumpără și drepturile asupra acesteia, toate acestea se formalizează. Deci da, în mod tradițional, comandarea unei traduceri este pe primul loc.

– Cu ce ​​edituri colaborați și cum este relația cu acestea?

– Principala editură cu care colaborez este „Astrel-SPb”din Sankt Petersburg. Se pare că ne iubim reciproc.

– Reiese, că în Rusia lumea Vă cunoaște mai mult ca în Moldova ?

– Reiese.

– Durează să traduci o carte: probabil, dacă îți place cartea, cuvintele singure se aștern pe foaie, sau uneori munca este grea?

– Totul depinde de volumul cărții. Cartea lui Ian Reid „I’m Thinking of How to Finish It All” este de fapt una mica, am tradus-o în luni numărate. În funcție de volum (căci există lucrări de 20-30 de pagini de autor, scrise într-un limbaj complex), este nevoie de două - opt luni pentru a traduce o carte.

Dificultățile traducerii

– Cum e să traduci niște termeni sau concepte tehnice complexe din domeniul science fiction, inventate de autorul original?

– De-a lungul activității de traducere, am format deja un cerc de asistenți-experți, la care pot apela pentru sfaturi, dacă este necesar. Sunt oameni care înțeleg armele albe, tehnologia și așa mai departe. De exemplu, într-un roman a existat un episod în care un personaj a dezasamblat o armă de focl, bucată cu bucată, apoi a asamblat-o. Eu însumi am tradus acest episod așa cum mi s-a părut corect. Dar apoi am decis că trebuie să-l arăt unei persoane care știe multe despre arme , și a identificat erori în traducere, pe care le-am corectat. Dar există subiecte pentru care nu pot fi găsiți experți, atunci riscul propriu, stai și te descurci. De exemplu, este dificil să găsești un expert în tehnologia navelor spațiale, așa că citești toată literatura pe care o găsești pe această temă și încerci să aprofundezi subiectul, pentru ca, Doamne ferește, să nu greșești. Deși, desigur, mai și greșești.

Unul dintre cele mai dificile subiecte pentru mine este muzica. Ascult muzica, dar dacă în text un personaj, să spunem, interpretează ceva la un instrument muzical, ascultă ceva și îl evaluează folosind terminologia profesională, atunci în acest caz trebuie să alerg imediat la un expert cu o cerere de explicație. Dicționarele nu ajută în astfel de chestiuni.

– Ce lucrare nu V-ați angaja să o traduceți? A fost așa, că să ți s-a oferit să traduci o carte, dar refuzi pentru că nu-ți place?

– Imposibil, că încerc să citesc cartea dinainte pentru a înțelege dacă îmi place sau nu. Dar nu m-aș angaja să traduc cărți în întregime dedicate muzicii. Mă descurc cu unul sau trei paragrafe, dar nu cu o carte întreagă. Nu voi întreprinde traducerea unei cărți despre fotbaliști sau sportivi, sau ceva care nu mă va interesa în niciun fel.

Dar mai există o situație: se pare că îți place cartea, dar după ce ai trăit o vreme cu ea în brațe, începe să devină plictisitoare. Și aici este dificil din punct de vedere psihologic să te forțezi, pentru că aceasta este o muncă de rutină, care uneori este deprimantă. Dacă opera este foarte mare, atunci la un moment dat începi să fii nervos că munca merge cumva încet. Pentru cititor, scriitor și traducător, timpul curge cu viteze diferite. Un scriitor poate scrie o pagină toată ziua, dar cititorul aruncă o privire asupra ei în trei secunde și trece mai departe. Și un traducător poate lucra pe aceeași pagină toată ziua, iar dacă este un text complicat, atunci chiar mai mult. Se dovedește că timpul se întinde, iar asta uneori este deprimant. Dar aceasta este o caracteristică a profesiei. Trebuie doar să te disciplinezi și să te împaci cu ea.

– Bănuiesc că aveți un program de muncă dur, căci anterior reușeați să mai și scrieți propriile cărți, să traduceți alți autori și să mai și predați la universitate.

– Da, am un program strict. În perioadele cele mai complicate, am lucrat din zori în noapte, șapte zile pe săptămână. Dar nu trebuie să fac asta, a fost nesăbuit din partea mea, pentru că o astfel de încărcare duce inevitabil la epuizare. Și acest lucru trebuie compensat, deoarece epuizarea duce la o scădere a vitezei și eficienței dorite a muncii. Acum, că am părăsit predarea și doar scriu și traduc cărțile mele, totul este mai simplu. Există suficient timp pentru una sau două zile libere pe săptămână. Dar există un program de lucru. Fiecare persoană care lucrează cu un text îl definește singură, reieșind din capacitățile sale. Aceasta este un anumit volum de text care trebuie tradus zilnic. Uneori funcționează mai repede dacă textul are o descriere simplă, fără complicații terminologice sau stilistice. Convenim cu editura , reieșind din viteza mea medie, în ce perioadă va fi finalizată traducerea.

– Cum lucrați asupra traducerii? Există dificultăți de traducere?

– Analizez, înțeleg textul pentru a-l putea reda frumos, fără pierderi. Echivalentul sută la sută poate fi doar în cazuri extrem de simple. De exemplu, „M-am uitat pe fereastră, afară ploua”, în acest caz este dificil să pierzi sensul prin traducerea textului propoziției. Dar de îndată ce autorul începe să se exprime literar, metaforic, apar dificultăți. Caut un echivalent, ca traducerea să se potrivească cu originalul nu doar din punct de vedere contextual, ci să se potrivească și cu impresia pe care o face cititorului. Acesta este un proces foarte complex care poate fi comparat cu un circ, cel mai probabil cu jongleria. Trebuie să echilibrați cumva semnificația originalului și corectitudinea gramaticală și stilistică în traducere. Se știe, că lucrurile se pierd în traducere, așa că traducătorii se străduiesc să piardă mai puțin posibil.

– Comunicați cu autorii , cărțile cărora le traduceți, i-ați consultat în problemele neclare?

– Am corespondat cu unii scriitori. Uneori, există momente în care autorul a dat prea puțin context, sau un cuvânt/expresie pe care cititorul să-l omită în original sau să nu îi acorde atenție, asta necesită o prezentare corectă în traducere. Ca traducător, este important pentru mine să înțeleg ce se spune. Plus la lipsa de context, există și erori în original. De exemplu, în cartea unuia dintre scriitorii pe care i-am tradus, eroina mergea pe o stradă și apoi s-a trezit brusc pe alta. Din corespondența cu autorul a reieșit, că el a greșit în cartea sa. Încă un punct: în limba engleză există cuvinte asemănătoare și este suficient să greșești cu o singură literă ca să obții un sens complet diferit. Trebuie să ne dăm seama dacă autorul a făcut intenționat acest lucru sau a făcut o greșeală. Dacă există posibilitatea de a întreba autorul, atunci întreb.

O operă (ne)străină

– – Percepeți lucrarea tradusă ca fiind a dumneavoastră, sau mai degrabă ca pe opera altcuiva, pe care ați pus-o la dispoziția cititorilor vorbitori de limbă rusă sau moldovenească și română?

– Elementul că lucrarea tradusă este a mea, da, există puțin. Înțeleg că aceasta este o iluzie, pentru că acolo-s un personaj auxiliar, dar, cu toate acestea, lucrez la fiecare traducere cu maximă eficiență, ca la propriul text, încerc să-l fac cât mai bun. Dacă ceva nu merge, înseamnă că depășește abilitățile și capacitățile mele. Îmi plac traducerile, la fel cum îmi plac, într-o oarecare măsură, textele mele. Dar oricum, nu le-am compus eu, doar le-am reasamblat.

– Dar se poate ca traducerea să fie mai bună ca originalul?

– Există această opinie, dar în acest caz, cred că categoriile „mai bine” sau „mai rău” nu pot fi aplicate aici, deoarece traducerea se poate face în diferite moduri: cineva reacționează la umor în text, cineva simte ritmul a ceea ce este scris, iar cineva se străduiește să potrivească exact originalul și traducere. Apropo, există un motiv de dezbatere în comunitatea traducătorilor și cititorilor: este necesar să se traducă exact toate mărcile comerciale și denumirile de marcă , caracteristice societății americane? Trebuie precizat, că eroul a băut ceai Pickwick, sau este suficient să se indice că erau pliculețe de ceai, pentru că cititorul de limbă rusă nu va avea emoțiile caracteristice americanilor? Unii cred că acest lucru este important, în timp ce alții, dimpotrivă, nu văd nevoia. Într-una dintre traducerile mele, în care m-am confruntat cu o astfel de situație, am decis totuși să indic numele dat în original, să fac legătura corespunzătoare cu explicații (dar, să fiu sinceră, cititorii nu sunt foarte îndrăgostiți de ele). Puteți traduce în diferite moduri: puteți respecta acuratețea faptelor sau vă puteți concentra pe stil. Prin urmare, autorul a creat o anumită operă, dar eu am o situație diferită. Trebuie să ne amintim că traducătorul este autorul, cel mult, al unei opere derivate, și nu al originalului. Dacă vrei să vezi ce a scris autorul, va trebui să citești originalul.

– La noi pot fi cumpărate cărțile pe care le-ați tradus ?

– Periodic, traducerile mele apar la Librarius, Carturești și Biblion, însă eu nu urmăresc expres acest lucru. Din ceea ce se vinde acum - cărțile mele de non-ficțiune despre mitologie - despre mitologia românească, despre mitologia apei, pe care le scriu pentru o altă editură, Mann, Ivanov și Ferber (MIT). Le puteți cumpăra, dar din traduceri nu pot spune ce avem în comerț acum.

– Recitiți traducerile Dvs. din anii precedenți?

– Încerc să nu fac asta, pentru că vreau să refac totul. Undeva văd locuri nereușite, pentru care la vremea aceea nu aveam suficiente cunoștințe și aptitudini. În plus, intră în joc perfecționismul și se pare că textul ar trebui corectat. Această activitate este infinită, precum reparațiile. Uneori, redactorul se supără pe mine, dacă spun că am tradus cartea, dar vreau să recitesc totul din nou (de două, trei ori).

– Cum apreciază criticii calitatea traducerilor Dvs.? Și cum reacționați la critică?

– E mai bine să nu citești deloc recenziile, deoarece critica strică inevitabil dispoziția. Și chiar și într-o situație în care criticul are perfectă dreptate, nu am o mașină a timpului, nu mă pot întoarce pentru a corecta unele inexactități. Și nu este sigur, că ceva similar va apărea în viitor, astfel ca recomandările criticilor să poată fi luate în considerare. După părerea mea, cea mai bună variantă este dacă traducerea nu este menționată, recenzată fiind cartea sau romanul în sine .

De la fantezie la non-ficțiune

– Să vorbim puțin despre talentul scriitoricesc al Dvs. Prima carte a fost publicată… ?

– Primul meu roman, „Mireasa vântului”, a fost publicat în 2007, adică după acea traducere de amatori și înainte să o iau în serios. Dar nu a fost o publicație foarte reușită, după ea a fost o pauză lungă. Cărțile mele au început deja să fie publicate după ce m-am format, mai mult sau mai puțin, ca traducător. Iar prima non-ficțiune a apărut în 2022 - atunci am abandonat activitatea de predare, și erau ceva mai puține traduceri. Prima carte, „Miturile românești”, a fost reușită în toate sensurile. Am scris o a doua carte - „Miturile apei”. Iar a treia a fost depusă în luna august a acestui an - este o carte despre mitologia Balcanilor. Acum se pregătește pentru publicare, e dificil să numesc un termen de lansare.

– «Mireasa vântului», «Fregata albă», «Focul stelar» au fost adunate sub o singură copertă în cartea „Copiii marii furtuni”. Pe site-ul Bibliotecii Lomonosov este scris, că trilogia dată este „despre o lume cu întinderi oceanice infinite și nenumărate insule, locuită, în afară de oameni, de creaturi uimitoare, inclusiv cele mai extraordinare – corăbii vii, capabile să intre în comunicare mentală cu navigatorii lor”. De unde un asemenea zbor al fanteziei?

– (Râde). E ca la Ahmatova: „Dacă ai ști din ce gunoaie crește poezia, neștiind ce e rușinea...”. Doar că materialul este asamblat și asamblat treptat din fragmente, iar apoi, ca piesele unui puzzle, totul se reunește într-o imagine. Și mă uit și înțeleg că din ea se poate face o poveste interesantă. Acest proces îmi vine greu să-l explic. În prezent lucrez la o povestire, în două zile am scris jumătate de coala de autor (o coală de autor este egală cu 22-23 de pagini dactilografiate sau 40 de mii de caractere, inclusiv spațiile – nota red.), fragmentul a fost unul foarte reușit. Dar înainte de asta, am deschis acest fișier acum o lună. În această perioadă, nu am scris nimic, nici măcar n-am cugetat cu adevărat la nimic, dar undeva în subconștient povestea, se pare, continua să prindă contur și apoi într-o zi, de parcă un bec s-ar fi aprins, m-am așezat și am terminat capitolul. Acum va fi o pauză din nou, aștept următoarea inspirație. Este de fapt o combinație complexă de inspirație și planificare. Există un plan, dar nu te poți forța întotdeauna să te așezi și să scrii, pentru că ceea ce scrii prin forță va zbura în coșul de gunoi.

– Anterior, ați predat la ULIM, de ce ați abandonat activitatea de pedagog?

– Din a.2021 nu mai predau la ULIM. A fost o perioadă complicată, trebuia să predau într-un ritm stabilit, am activat cu sarcina deplină, cu norma de predare completă, dar la un moment dat nu am vrut să mă las de traduceri, a fost foarte greu să combin una cu alta. Pandemia m-a eliberat puțin de nevoia de a merge la universitate, s-a făcut training online. Dar, din cauza mai multor circumstanțe, inclusiv a celor care nu țin de literatură, am decis să părăsesc predarea și să mă ocup doar de traduceri și literatură.

– Aveți distincții pentru traduceri sau pentru cărțile pe care le-ați scris ?

– În 2007 am fost distinsă cu un premiul cel mai bun traducător conform Eurocon (aceasta este o convenție, adică o întrunire a scriitorilor de science fiction din diferite țări europene). Nu am premii serioase pentru opere literare, doar nominalizări. Dar mă bucur că non-ficțiunea mea despre mitologia românească a fost listată la premiul rusesc ”Iluministul”. Din păcate, nu a intrat în lista scurtă.

–Lucrările căror autori credeți că ar trebui traduse, pentru ca tot mai mulți oameni să le poată citi?

– E greu de spus. Să zicem, dintre autorii români Mircea Cărtărescu este încă slab prezentat în limba rusă. Se pare că una dintre culegerile sale a fost tradusă, dar din masivul operei sale asta nu este suficient. Sunt și autori români care îmi plac. Scriitoarea Doina Rusti, de exemplu. Ea este mai înclinată către realismul magic și aspectele istorice. Un scriitor foarte interesant. Există destul de multe lucrări fantasy și science fiction, relativ puțin cunoscute, dar care merită atenție, însă autori concreți nu pot numi acum.

– Ce aveți în lucru în prezent?

– În prezent traduc pentru editura Astrel-SPb. Discutăm ceva cu MYTH despre non-ficțiune pentru viitor, dar acesta este un secret pentru moment. Iar textul literar, deocamdată, îl scriu „pentru sertar”, deoarece eu însumi încă nu prea știu ce va ieși din el.

– Mulțumesc mult pentru interviul interesant!

Lidia Ceban